Dragă partener de călătorie,
O să încep atât de sincer acest articol, încât sunt șanse maxime să renunți să îl citești încă de la prima frază, atât de tare te va putea supăra ignoranța mea – a fost o vreme în care, nu doar că nu știam absolut nimic despre Guatemala, dar nu eram nici foarte sigură dacă este țară, oraș, vulcan sau te miri ce altceva. Pur și simplu nu mi-a ajuns defel pe la ochi, pe la urechi, pe la interese, astfel că, mare mi-a fost surpriza să văd cât de minunată și de ofertantă este!
Motivul pentru care am ales ca următoare destinație Guatemala probabil îl cunoști, dacă mă urmărești de ceva vreme: am considerat că este (mai) potrivită pentru Joy – nu este foarte cald, sunt multe opțiuni de trasee de drumeție, plus de asta, am decis să începem traversarea terestră a Americii Centrale, pentru a evita măcar o perioadă zborurile. Așadar, startul ar fi putut fi Panama, Mexic, Belize sau Guatemala. La Panama am renunțat din cauza temperaturilor extreme și a procedurilor primitive de intrare în țară cu un animal de companie, plus că nici nu eram prea interesată de această destinație, Mexic-ul am decis să îl păstrez pe mai târziu (plus că am mai fost acolo), iar spre Belize zborurile erau extraordinar de scumpe (și puține) de unde eram noi, anume Columbia. Așa că, prin excludere, a rămas Guatemala. Păi și ce bine a făcut că a rămas!
În cazul în care ești prima dată pe acest blog, noi suntem Swit Rocs și Joy, două fete din Brașov, care au plecat la începutul lunii mai spre America Latină, doar cu bilet dus. Poți citi mai multe despre cum a început călătoria noastră, în acest articol. Prima destinație a fost Brazilia, a urmat Peru, apoi Columbia și acum citești despre aventura noastră în Guatemala, în timp ce noi te salutăm din Belize. Îți mulțumim că ai decis să ni te alături!
- este cea mai mare țară din America Centrală, totuși atât de mică, comparativ cu toate cele în care am călătorit cu Joy până acum;
- numele Guatemala înseamnă „tărâmul copacilor”; eu aș fi crezut, mai degrabă, că înseamnă „tărâmul vulcanilor”;
- deși limba oficială este spaniola (de fapt, castellana), se vorbesc 22 de dialecte, 21 dintre ele fiind ale comunităților indigene mayașe. Lucrul ăsta se poate observa cu ușurință și pentru mine a fost deranjant adesea, în sensul în care la cazare, la magazine, când oamenii realizau că vorbesc spaniolă schimbau discuțiile între ei în dialectul lor, ca să poate conveni asupra prețului ridicol de mare pe care mi-l vor cere pentru orice lucru;
- Guatemala este casă pentru 37 de vulcani, dintre care 3 activi. Pe unul dintre cei 3 activi, Fuego, am făcut și noi un hike și a fost fabulos și pe 2 dintre cei inactivi;
- în Guatemala se află cel mai înalt punct din America Centrală – Vulcanul Tajumulco (4.203 m), precum și cel mai adânc – Lacul Atitlan (340 m);
- mulți turiști vin aici pentru a învăța limba spaniolă. Există școli de spaniolă 1:1, care oferă și cazare cu toate cele 3 mese, acasă la un localnic. Un astfel de combo, chiar și într-o zonă foarte turistică precum Lacul Atitlan are un preț imbatabil, în jur de 300 $ pentru o săptămână de cazare, 3 mese/ zi și 20 de ore private de spaniolă;
- reCAPTCHA, serviciul de la Google care ajută website-urile să diferențieze între accesările umane și cele robotizate a luat naștere în Guatemala;
- aceeași persoană care a inventat reCAPTCHA, Luis von Ahn, este și cel care a lansat poate cea mai cunoscută platformă de învățare online a limbii spaniole, Duolingo, pe care o folosesc și eu cu succes de aproape 3 luni, în absolut fiecare zi;
- am găsit puține beri locale în Guatemala, cea națională se numește Gallo (Cocoș), și este un Ciucaș la supra-preț; tot Gallo se numesc și chibriturile pe care le folosesc mai peste tot, nu i-am văzut pe niciunii cu brichete. Dacă vrei o bere mai ieftină și cu nimic mai prejos, încearcă una mexicană, toate sunt mai accesibile decât berile guatemaleze;
- ați crede, poate, judecând după cele de mai sus, că pasărea națională este cocoșul; nu este așa, pasărea națională este quetzalul, cel care dă și numele monedei locale și care se găsește pe steagul țării;
- înainte cu o zi și în ziua alegerilor este interzis consumul de băuturi alcoolice. Dacă un magazin/ restaurant vinde, își pierde definitiv licența. Dacă cineva este prins consumând, este dus direct la închisoare. Neștiind asta, am cerut o bere la un restaurant, iar proprietarul mi-a explicat, îngrozit, consecințele. A fost bună Cola!;
- prima tabletă de ciocolată din lume nu s-a făcut (cum imaginam eu) în Belgia, ci în Guatemala. În Antigua există un muzeu unde, ca parte a turului, fiecare își poate face propria tabletă de ciocolată;
- cafeaua instant a luat naștere și ea în Guatemala;
- Piața Chichicastenango (Cici, îi spun localnicii) nu este doar cea mai mare din Guatemala, dar și cea mai vibrantă piață nativă din America Latină. Deși turistică și cu prețuri după chipul și asemănarea turistului, chiar mi-a dat senzația de autentic, în sensul în care 90% dintre ce se vindea acolo părea anume realizat pentru ei și pentru portul lor;
- petardele sunt la ele acasă în Guatemala; ce mă deranjează pe mine, dar pe Joy... cu sau fără motiv, câteva petarde pe zi sigur auzi. Fie în scop de sărbătoare, de regulă religioasă (dar orice poate fi sărbătorit astfel!), fie pur și simplu se joacă copiii cu ele. Nu am reușit să mă obișnuiesc deloc cu treaba asta cât am stat aici.
- Călătorii români nu au nevoie de viză pentru a intra în țară, iar perioada maximă de ședere este de 90 de zile, în decurs de 6 luni. Mai multe detalii, pe site-ul MAE;
- după experiența cu refuzul de îmbarcare spre Columbia (despre care am povestit aici), m-am asigurat că am la mine dovada biletului de ieșire din țară (un bilet de autobuz pe care l-am anulat apoi cu fully refund), cazare, extras de cont și asigurare de sănătate. Evident, acum că le-am avut, nimeni nu a vrut să le vadă, am primit doar câteva întrebări, fără cererea de a dovedi răspunsurile;
- diferența de fus orar între România și Guatemala este de 9 ore;
- deși zborurile din România spre Guatemala nu sunt foarte scumpe, toate au minim 2 escale; majoritatea sunt în Mexic sau Panama, deci se poate încerca un multi-trip, dacă ai mai mult timp la dispoziție. Că vorbim de asta, sper că nu ai ratat articolul meu în care vorbesc despre modalitățile în care poți achiziționa cele mai ieftine bilete de avion;
- apropierea de US se simte destul de pregnant, din mai multe puncte de vedere – se vorbește mai mult limba engleză, prețurile sunt mai mari, peste jumătate din restaurante servesc burgeri, spicy wings, pizza și paste, plus, în mod evident, este plin de americani;
- moneda locală este quetzalul. 1 quetzal este aproximativ jumătate dintr-un RON (0.58 în momentul în care scriu acest articol). La majoritatea ATM-urilor se pot scoate maxim 2.000 quetzali (1.162 ron), iar taxa este, de obicei de aproximativ 20-30 RON/ extragere;
- se poate plăti destul de frecvent cu cardul, multe locuri percepând o taxă de 5 sau 10% pentru asta;
- prețurile sunt o idee mai mari decât în America de Sud, dar nu cu mult. Sau se pot găsi alternative. Cel mai tare am simțit diferențele de preț la mâncare. Rar am putu servi o masă (basic, un fel de mâncare) sub 50 RON, adică dublu față de țările anterioare. Valabil și pentru magazine, majoritatea dintre ele neavând prețurile afișate, așa că primești un preț după cum te percepe vânzătorul;
- cât cheltui într-o zi în Guatemala diferă de la persoană la persoană, dar o medie decentă cred că ar fi cam 40-50 Euro/ zi, dacă ai un stil de călătorit asemănător cu al meu și dacă elimini ce ai de plătit extra pentru călătoritul cu cățelul. Astea înseamnă hotel de buget, dar nu hostel, o masă pe zi în oraș, plus media excursiilor. Desigur, dacă nu ai multe zile ca mine în care stai în casă (peste jumătate din timp muncesc, deci nu ies), costurile vor crește. Zona Flores a fost cea mai accesibilă, Atitlan cea mai scumpă iar Antigua la mijloc;
- transportul în comun nu este tocmai cel mai grozav, iar faptul că am venit în extrasezon nu a ajutat. Majoritatea turiștilor bifează același traseu, către care găsești autobuze (scumpe și rare), dar cam atât. Plus de asta, există puține șosele, așa că dacă te uiți pe hartă și ți se pare că ești aproape de un punct, posibil să constați că șoseaua te duce prin cealaltă parte a țării ca să poți ajunge acolo;
- este nevoie de adaptor pentru încărcătoarele europene și nu se găsește cu ușurință aici. Eu îl aveam pe cel din Columbia, pe care l-am uitat la o cazare în Antigua. În Flores am căutat altul într-un centru comercial și nu am găsit cu ușurință;
- internetul a fost bun și ieftin. Ca și în Columbia și Peru am optat pentru operatorul de telefonie Claro. Pentru un pachet valabil o lună, cu 15 GB, gratuitate de scroll pe rețelel sociale + convorbiri whatsapp și minute nelimitat în Guatemala, am plătit 80 RON. Am ales și de astă dată un sim normal și nu un e-sim, deoarece diferența de preț este aproximativ triplă și nu am considerat că merită, chiar dacă telefonul meu nu este dual sim. Internetul de la cazări nu a fost grozav mereu, astfel că am lucrat cu ajutorul hotspot-ului de pe telefon, de multe ori;
- contrar celor citite mai pe toate blogurile, cum că în Guatemala nu există apă caldă la duș, nu a fost adevărat. Da, apa nu este clocotită ca la noi, dar este călduță spre foarte caldă, chiar și la cazările în care am plătit 50 RON/ noapte. Nu am stat la nicio cazare fără apă caldă;
- perioada ideală de vizitare este între noiembrie și aprilie, în timpul sezonului uscat. Din punct de vedere turistic, am simțit din plin că suntem în extra sezon, lucru care mi-a plăcut foarte mult. Fluxul de turiști a fost infinit mai mic decât în Peru sau Columbia, cazările goale, tururile mai puțin aglomerate. Vremea, pe de altă parte, nu a fost atât de rea, judecând mai ales după faptul că am fost în plin sezon ploios. Este adevărat, foarte frecvent, în jurul orei 14 începeau ploile. Acest lucru, alături de faptul că soarele apune înainte de ora 18, ceea ce, implicit, presupune că îți rămâne puțin de timp de vizitat ar fi foat foarte frustrant dacă aș fi avut 2-3 zile în fiecare loc, cum aveau majoritatea celor pe care i-am întâlnit. În situația mea a fost în regulă, am avut noroc de vreme bună în absolut toate zilele de drumeție iar în rest am lucrat, dar am vizitat și pe ploaie. Vremea nu a fost un impediment;
- lucrul care mi-a displăcut cel mai tare a fost inflexibilitatea oamenilor din turism. Au fost numeroase situații în care am pus întrebări sau am cerut ajutor și am primit cu o ușurință fenomenală răspunsuri precum nu avem/ nu știu/ vedeți altundeva etc. În contextul în care am fost în extra-sezon, nu era mai nimeni nicăieri, nu căutau să te atragă cu nimic, nimic. Da, pot concluziona că am simțit cel mai mare dezinteres în turism din țările de până acum. Și cei mai needucați oameni pe care i-am întâlnit până acum...;
- călătoritul cu cățelul a fost, și el, cel mai dificil din țările de până acum. Și, din câte înțeleg, va continua să fie în America Centrală. Voi detalia acest lucru spre finalul articolului, în secțiunea aferentă;
- în ceea ce privește siguranța, nu am întâmpinat nicio problemă, dar aș fi putut întâmpina multe. Voi detalia, de asemenea, la final.
1. Drumeția pe vulcanii Acatenango și Fuego
2. Toate priveliștile cu vulcani din Antigua și Atitlan
3. Liniștea din Flores
4. Drumeția dintre San Marcos și Santa Cruz
5. Locurile instagramabile din Antigua
14-24 august: Antigua Guatemala
24 august-6 septembrie: Lacul Atitlan
6-8 septembrie: Antigua Guatemala
8-20 septembrie: Lacul Petén Itzá
Din Columbia am zburat în Guatemala City cu escală în Panama. Din aeroport am luat un shuttle (shared taxi, de fapt) pentru a ajunge în Antigua. Destinația următoare a fost Lacul Atitlan, apoi Flores, în nord și urma să coborâm toată țara cât e de lungă, să putem trece spre El Salvador, care, plănuiam eu, urma să fie țara cu numărul 5. De multe ori în această călătorie socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, însă, de această dată, a fost în cel mai bun mod posibil.
Am schimbat planurile pe ultima sută de metri și am decis să mergem mai departe în Belize, unde se poate ajunge rapid din Flores, cu autobuzul, urmând ca de acolo, după un scurt sejur (scurt din cauza prețurilor mult prea mari pentru bugetul meu) să luăm o altă barcă, înspre Honduras. Interesant, dar este prima țară în care nu ajungem deloc în capitală.
Majoritatea călătorilor urmează un parcurs turistic destul de comun, anume Lacul Atitlan – Antigua Guatemala – Semuc Champey – Rio Dulce – Flores – Guatemala City. Eu am preferat ca, de astă dată, să nu mai petrecem atât de mult timp pe drumuri, ci să ne alegem 3 tabere de bază: Antigua, Lacul Atitlan și Lacul Peten. Și a fost o decizie bună pentru amândouă.
Despre aceste 3 destinații folosite drept tabără de bază îți voi povesti în cele ce urmează:
O minunăție de oraș în care să stai și să tot stai! Tare mult mi-a plăcut Antigua Guatemala, dovadă fiind și ce mult am preungit șederea. Și nici nu m-am necăjit atât de tare când, la plecare dinspre Lacul Atitlan spre Flores am fost nevoite să mai petrecem încă 2 zile acolo. Ba din contră.
Antigua Guatemala este un superb oraș colonial, situat la 1.545 metri, înconjurat de 3 vulcani – Agua, Acatenango și Fuego. Străduțe mici și înguste, cu piatră cubică proeminentă (deloc prietenoasă cu sandalele, dar te obișnuiești, după câteva zile...), căsuțe colorate, atmosferă faină, sigur (sau, cel puțin, așa l-am perceput eu) și cu vederi fabuloase la vulcani, din orice punct te-ai afla. Străduțele din centru sunt perfect paralele și tăiate perpendicular de alte străzi paralele astfel că, la fiecare câteva secunde te afli la o intersecție din care, în oricare dintre cele 4 direcții vei privi, vei vedea fie un vulcan, fie dealuri. Superb!
Multe zile, după ce terminam munca, mă plimbam aiurea pe străzi, intram în biserici superbe, treceam prin parcuri sau mă luam după oameni colorați, care vindeau lucruri colorate. Dacă ești pe grabă, poți face în 3 zile (pline și strânse) toate activitățile pe care le-am făcut noi.
Această drumeție a fost, de departe, favorita mea din călătoria în Guatemala. Există numeroase agenții care oferă acest tur (este imposibil să mergi fără un ghid) însă, din păcate, absolut niciunii nu m-au primit cu Joy. Acesta este motivul pentru care am ales să merg cu Wichos & Charlies, o agenție pentru care am plătit mai mult decât dublu dar care, datorită faptului că are un ONG prin care salvează și găzduiește câini, a acceptat-o și pe Joy. Fără a intra în detalii, voi spune doar că stilul lor de a face ghidaj montan este foarte neprofesional. Lăsând asta la o parte, precum și prețul dublu față de toate celelalte agenții din Antigua, sunt, totuși, o soluție bună dacă ești în situația mea și dorești să faci traseul cu un câine, sau dacă nu ai echipament sportiv, deoarece mare parte din ce ai nevoie este inclus în preț.
Eu am avut întregul echipament de la Decathlon România, astfel că am decis să închiriez doar bețe de drumeție, lucru pentru care m-am felicitat! De asemenea, cazarea la basecamp (pat într-o cabană basic cu 12 paturi) a fost foarte ok, precum și poziția cabanei. Fiecare agenție are propriul basecamp, cu condiții diferite. Eu am ales cea mai ieftină opțiune, dar există și cabane cu mai puține locuri, deci mai intime.
Dacă ajungi în Guatemala, îți recomand cu tot dragul această drumeție și musai, dar musai, musai, cu stat peste noapte. Doar o zi de urcare pe Acatenango (ai și opțunea asta) te va priva de orice spectacol – apusul pe Fuego, răsăritul pe Acatenango, dormitul pe un vulcan și, dacă ești cu adevărat norocos (iar noi am fost!!), vulcanul activ Fuego va da pentru tine o reprezentație ce este posibil să fie unică în viață! Pentru viața mea, cel puțin până acum, a fost.
Drumeția nu este ușoară. Mai ales dacă vei alege, așa ca mine, să nu plătești extra pentru un cărăuș ci să îți duci propriul bagaj. Urcarea până la basecamp a fost absolut istovitoare, în soare, pantă abruptă constant și 16 kg în spate. Dacă alegi să faci drumețiile de apus și răsărit (nu este obligatoriu și, în orice caz, ține mult și de vreme), bagajul rămâne în tabăra de bază. Nu există porțiuni tehnice, însă efortul este foarte susținut. Doar eu și alte 3 persoane dintr-un grup de peste 30 am făcut toate ascensiunile, asta înseamnă că, în decurs de 24 de ore am urcat și coborât peste 3.000 metri diferență de nivel, la altitudine de peste 3.000 metri. Nu a fost deloc ușor, dar a fost spectaculos!
Această drumeție a fost prima de până acum în care practic am pus pe mine aproape toate hainele groase din rucsac. Dimineața, la răsărit pe Acatenango, temperatura nu era cu mult sub 0 grade, însă vântul groaznic o făcea să pară mult mai scăzută. Dacă nu ai la tine haine suficient de groase, asigură-te că acestea fie îți sunt furnizate de agenția cu care mergi, fie le poți închiria. Traseul este unul care necesită bocanci de munte, indiscutabil! Faptul că cei de la agenție au primit oameni în teneși, mi se pare o nebunie absolută. Pantele sunt doar și doar abrupte, iar în multe porțiuni nu urci/ cobori ca pe o potecă de munte, ci mergi prin cenușă. Gândește-te la un munte pe care îl știi, cu pantă abruptă. Acum imaginează-ți că poteca aceea abruptă e cu nisip, nisip fin și adânc.
Bocancii mei de la Decathlon și-au făcut, și astă dată, treaba în mod exemplar. Mi-am pus în rucsac și sandalele de trekking, dar la ce frig a fost, nu am îndrăznit să le folosesc, nici măcar la tabăra de bază. În fotografia de mai jos, realizată pe Acatenango, în jurul orei 5 dimineața, purtam tot ce aveam în rucsac: pantaloni de drumeție ideali pentru toamnă, pe dedesubt colanți termici de merinos, iar în partea de sus, 5 straturi: maieu de merinos, bluză cu mânecă lungă de merinos, un polar împrumutat de la agenție (Doamne, ce bine am făcut!), puful pe care îl port pe munte iarna și geaca de vânt. Buf, căciulă, mănuși foarte groase și tot nu pot spune că eram confortabilă, dar eram, în mod cert, mai ok decât mulți alții. Dacă îți pregătești, deja, echipamentul de toamnă-iarnă, link-urile de mai sus sunt numai bune. Bune pentru o iarnă serioasă! Simpatic a fost când am început să coborâm, iar eu aveam la mine doar borseta. M-am înfășurat cu toate hainele, treptat, în feluri cel puțin deosebite și unice, până am rămas doar în maieu.
Deși nu a fost prima mea experiență pe un vulcan (despre o alta am povestit aici), a fost, totuși, o experiență cu multe prime dăți: prima dată când am văzut un apus pe un vulcan, un răsărit pe un vulcan, un spectacol de vulcan activ, prima dată când am dormit pe un vulcan, când am urcat 2 vulcani într-o zi dar, cel mai important, prima dată când am fost pe un vulcan alături de Joy. În mod cert, experiența aceasta îmi va rămâne mult timp în suflet!
Dacă îți dorești o drumeție pe un vulcan, mai scurtă și mai accesibilă (fizic și financiar) din Antigua, poți încerca ascensiunea pe Vulcanul Pacaya, la o altitudine de doar 2.552 metri. Vulcanul este activ, dar nu a mai erupt de foarte mulți ani. Am citit că, de multe ori, ghizii duc cu ei marshmallows pe care le încălzesc și le topesc de la căldura vulcanului și chiar că, în turele de seară, cineva face și vinde pizza pe vârf, folosind aceeași sursă de căldură. Nici această ascensiune nu se poate face fără ghid. Chiar dacă ajungi pe cont propriu la punctul de start, ți se va oferi un ghid de la intrarea parc pentru a putea înainta. Motivul pentru care eu am ales să nu fac ascensiunea este acela că absolut nimeni nu a vrut să mă ia cu Joy. Sigur, o puteam lăsa la cazare, ascensiunea este de jumătate de zi, dar am preferat să fac alte lucruri împreună cu ea. Cu toate acestea, sunt convinsă că e o experiență interesantă!
Altamira și Hobbitenango sunt două parcuri tematice, aflate la 30 minute de Antigua, care oferă niște priveliști absolut spectaculoase! Hobbitenango este și cel mai înalt punct din Antigua Guatemala. Nu aș putea spune că o vizită are neapărat un sens concret sau un obiectiv, dar se poate transforma într-o foarte plăcută zi de relaxare. Ca să o zic pe aia dreaptă, dacă vrei fotografii superbe și instagramabile din Antigua Guatemala, astea sunt destinațiile pe care nu trebuie să le ratezi!
Hobbitenango este un parc cu tematică de hobbiți în timp ce Altamira, la polul opus, cu tematică de giganți. Poți servi masa sau o băutură, poți face un picnic cu ce îți aduci tu, poți face fotografii în numeroasele locuri special create pentru asta sau te poți relaxa privind vulcanii. Recomandarea mea de acces este prin agenția celor de la Hobbitenango, cea mai ieftină variantă, cel puțin dacă și tu călătorești singur. Am plătit 100 quetzals (aproximativ 60 RON) pentru transferul dus-întors cu autobuzul lor, sumă care a inclus și intrare în parc. De la Hobbitenango am coborât pe jos cam 15 minute și am ajuns la Altamira (unde am plătit intrare separat, în jur de 15 RON, dacă rețin corect) și apoi m-am întors în parcare (5 minute) la ora agreată, de unde m-a luat shuttle-ul de Hobbitenango și m-a adus în oraș. Altfel, se poate ajunge doar cu taxi, un singur drum pornind de la 60 RON.
Vulcanul care se vede în aceste fotografii și mai din toate colțurile Guatemalei este Agua, un vulcan mai rar abordat pentru drumeții. Din păcate, nici spre acesta, precum nici spre alți 2 care mă interesau nu am reușit să găsesc niciun ghid. Deși prefer să fac lucrurile pe cont propriu, consider că pe munte este important să te însoțești de cineva, nu din rațiuni de ghidaj, ci de siguranță. Faptul că am fost în extrasezon a contat mult, agențiile ofereau puține tururi și chiar și acelea puține nu aveau cum să le facă din lipsă de turiști.
Vulcanul Agua se vede minunat de peste tot din Antigua, cu precădere din punctul de belvedere al orașului, Cerro de la Cruz (Dealul Crucii), în care poți ajunge în 20-30 minute de urcare din centrul orașului. Priveliștile sunt minunate. De fapt, când vine vorba de priveliști montane, nu ai cum să dai greș cu Antigua Guatemala!
În plus de asta, poți participa la tururi de cafea, cursuri de gătit, la un curs de realizat propria ta ciocolată, poți lua clase de limba spaniolă sau vizita orășelele din împrejurimi cu un chicken bus. Și dacă nu lucrezi, tot ai ce face măcar 5 zile în Antigua Guatemala. Mie zău de nu mi-a părut rău pentru călătorii pe care i-am întâlnit și care mi-au zis „ah, păi noi stăm o noapte sau 2 în Antigua, nu prea ai ce face pe acolo, din câte am înțeles...”.
Din Antigua Guatemala am luat un autobuz și am ajuns la spectaculosul Lac Atitlan, aflat și el la o altitudine mare (1.562 metri). Cu alte cuvinte, da, și aici a fost frig. Lacul Atitlan este altceva. Și înainte să scriu asta m-am tot gândit cum o voi și explica și nu am ajuns la nicio concluzie. Pur și simplu nu o pot explica și, dacă vei merge și tu acolo, cel mai probabil că mă vei înțelege. Lacul are 130 km pătrați și este înconjurat de natură luxuriantă și, cel mai important, de trasee de drumeție.
3 vulcani veghează și aici, ca și în Antigua – Vulcanul San Pedro, Vulcanul Atitlan și Vulcanul Toliman. Dintre aceștia, primul este cel mai accesibil pentru a face o drumeție, ceea ce am și făcut, pentru ceilalți doi nu am reușit să găsesc o agenție care să mă ajute și nici cu cine să fac asta pe cont propriu. Nu-i nimic, am o listă destul de consistentă pentru care, poate, voi reveni în Guatemala. De astă dată, în sezon. Îți poți alege cazarea în jurul lacului într-unul dintre cele 11 orașe care, în mod cert, au o puternică identitate și individualitate și sunt foarte diferite unul față de celălalt.
Recunosc, am ales cum nu se poate mai prost orașul. Din secunda în care am coborât din autobuz în orașul San Marcos la Laguna am simțit o energie tare nefastă. Nu că am simțit-o, m-a dezechilibrat felul în care m-a lovit în față. Desigur, m-aș fi putut muta oricând într-un alt oraș, totuși am ales să rămân 2 săptămâni acolo din câteva considerente, în principal de ordin financiar (cazare foarte ieftină – 45 RON/ noapte și o priveliște absolut superbă la Vulcanul San Pedro), dar și pentru că fie lucram (iar cazarea a fost foarte work-friendly!), fie vizitam, deci eram plecată.
San Marcos este considerat a fi cel mai liniștit orășel, hippy, numai bun pentru meditație și yoga. Mă voi rezumva la a spune că dacă este ceva ce NU recomand din aceste 4 luni jumătate de până acum, aceea este să stai în San Marcos la Laguna. Totuși, dacă vei merge, cazarea asta basic, Villa Tzankujil, chiar ți-o recomand (alege ultima cameră de la etajul intermediar, îmi poți mulțumi după). Îți spun sincer că nota de pe Booking e caraghios de mică și că multe lucruri pe care le-am citit în review-uri chiar nu au avut legătură cu realitatea mea (nu e murdar deloc, este apă caldă etc.).
Cred că e foarte important să alegi orașul după felul în care dorești să îți petreci timpul. Deși bărcile circulă regulat între orașe, ultima este la ora 17.30, așadar nu poți petrece seara altundeva. Ai opțiunea unui tuktuk, însă sunt șanse mari să nu găsești seara, plus că ele funcționează într-o manieră (mi s-a părut mie) ciudată, anume că un tuktuk poate merge doar în următorul oraș. Așadar, dacă te afli la 4 orașe distanță de casa ta, va trebui să iei 4 tuktukuri. Cred că contează mult și cazarea în sine, nu doar orașul. Cu alte cuvinte, dacă stai 2-3-4 zile în care oricum plănuiești să fugi dintr-o parte în alta, cred că este mai important orașul, care să îți ofere acces facil la cât mai multe. În acest caz, San Pedro și Panahacel cred că sunt cele mai bune tabere de bază. Dacă stai mai mult, cred că mai importantă este cazarea, decât orașul.
Dacă ar fi să sumarizez în câteva vorbe orășelele din jurul lacului pe care le-am vizitat, aș spune așa: San Juan la Laguna este o splendoare absolută (cu multe semne de exclamare!!!), este viu, vibrant, colorat, este ca și când tot ce imaginezi când te gândești la fiestele latine s-a adunat în arhitectura și decorul unui oraș.
San Pedro la Laguna este raiul backpackerilor, este locul cel mai faimos pentru cursurile de spaniolă, precum și unul dintre cele 2 hub-uri principale de transport pe lac; este foarte frumos și el, nu chiar atât de frumos ca și San Juan, dar se apropie.
Panahacel este orașul principal, care îți oferă acces la cele mai multe lucruri, cumva dispare senzația aia de orășel cochet și retras pe malul unui lac, dar tot mi-a plăcut.
Santiago de Atitlan este cel mai mare oraș și cel mai neturistic; este singurul loc în care nu m-am simțit prea în siguranță, într-o duminică după-amiază, când mă plimbam singură pe străzi încercând să găsesc o agenție care să mă ajute să urc pe Vulcanul Atitlan (nu am găsit, nu există agenții) și am fost acostată în mod repetat de bețivi.
San Marcos la Laguna este cel mai mic, mai pricăjit și, dacă nu ești cu yoga și cu chestii dubioaso-spirituale și nici nu ai de muncă, te cam tâmpești de cap acolo; dacă este un motiv pentru care să îl recomand, ba, pardon, chiar două, acelea sunt vederea splendidă asupra Vulcanului San Pedro (cred că cea mai bună dintre toate orașele) și accesul la Cerro Tzankujil, o rezervație naturală, ideală pentru înotători.
Într-o foarte frumoasă zi am făcut o drumeție între San Marcos și Santa Cruz, care a trecut prin alte 2 orașe – Tzununa și Jaibalito. Drumeția clasică, cea pe care o vei găsi descrisă în numeroase site-uri pe internet se numește Lower Mayan Trail și este una extrem de periculoasă, în sensul în care este o temă de actualitate cum turiștii sunt jefuiți (în cel mai bun caz) constant. Inclusiv când am întrebat sătenii din Tzununa (traseul, de fapt, acolo începe), ne-au răspuns îngroziți să nu cumva să mergem pe acolo singure (eram împreună cu o fată din US cu care m-am împrietenit), nici ei nu îndrăznesc să meargă cu familiile. În schimb, ne-au oferit o variantă în mod cert splendidă, practic exact același traseu, dar de altitudine, unde nu am avut nicio problemă. Tot traseul a fost splendid, prin diverse tipuri de vegetație, cu lacul în dreapta, dar cea mai frumoasă parte a fost cea care a legat ultimele 2 orașe. Înapoi spre San Marcos am luat o barcă.
Un traseu foarte comun în zonă este Nasul Indianului (Indian Nose) unde poți merge oricând, dar, în mod ideal, la răsărit. Recomand să întrebi la agenție de unde se va face urcarea pentru că, în funcție de asta, vei ajunga pe nasul sau în gura indianului (muntele pare a fi un indian care stă pe spate, cu gura căscată, așadar, nasul este mai sus decât gura și are priveliști mai frumoase).
Urcarea pe care dorești să o faci este cea din San Juan, iar cea alternativă din Santa Clara. Din câte ne-a explicat ghidul, există un proces pe rol între cele 2 orașe, care își dispută parte din muntele în discuție, iar ghizilor din Santa Clara (cum a fost și cazul nostru) nu li se mai permite accesul pe platforma principală. Între noi fie vorba, nici naiba nu era la ora la care am fost noi, dar ghidul nu a vrut și pace. Există 3 platforme de acces și belvedere pe Nasul Indianului – cea mai de jos, la care se ajunge rapid din San Juan, cea intermediară, la care am fost noi din Santa Clara și unde s-a construit recent mâna din fotografia de mai jos (mână construită obsesiv în Guatemala) și cea superioară. Diferența de altitudine dintre cele 2 este mică, totuși poziționarea celei de sus este mult mai bună.
Singurul vulcan din zona Lacului Atitlan pentru care am reușit să găsesc un ghid a fost Vulcanul San Pedro, vulcanul cu a cărui priveliște fabuloasă m-am trezit și m-am pus la somn timp de 2 săptămâni. Deși această drumeție se poate face fără ghid, am preferat să ascult de sutele de articole citite în care se vorbește despre cât de periculos este accesul. Multe agenții nu mai organizează tururi aici de teamă, iar pe vulcan, în permanență, sunt polițiști.
Poate dacă eram fără Joy (și aici am mers împreună cu o prietenă) aș fi ales varianta fără ghid. Spun asta deoarece sunt cunoscute cazurile de furturi de câini în zonele astea. De fiecare dată când vreau să fac o alegere de felul ăsta mă gândesc așa: ce fac dacă mi se cer banii? Îi dau (oricum iau cât de puțini la mine); ce fac dacă mi se cere telefonul? Încerc să văd dacă îl pot da pe cel vechi. Dacă nu, aia e, oricum nu mi-am dorit niciodată iphone. Ce fac dacă vor să mi-o ia pe Joy? Acolo se blochează totul, îmi vine instinctiv să vomit și asta simplifică mult decizia. Ascensiunea pe San Pedro e susținută, dar nimic dificil, diferența de nivel este de 1.200 metri iar priveliștea de pe vârf este foarte frumoasă!
Sunt multe lucruri drăguțe de făcut pe Lacul Atitlan și în jurul lui, totuși sunt câteva aspecte care mi-au displăcut suficient încât să cântărească mai tare decât lucrurile frumoase. Printre ele se numără faptul că este o zonă sub orice critică de zgomotoasă, la care se adaugă bombele (un fel de petarde, dar lansate precum artificiile și mult mai zgomotoase decât acestea) care se „întâmplă” nonstop, faptul că este plin de câini vagabonzi, cvasi-agresivi și unii dintre ei într-o stare avansată de... deteriorare..., este foarte multă mizerie, iar oamenii pe care i-am întâlnit nu sunt cei mai prietenoși. Cât despre cât știu să facă turism nu mai zic nimic. Cum spuneam și la început, Lacul Atitlan este... altfel.
Drumul de la Lacul Atitlan până la Flores, faimoasa insulă de pe Lacul Petén Itzá a fost o aventură absolut istovitoare, și asta deoarece nicio companie de transport nu a vrut să mă ia cu Joy. Așa cum voi detalia în capitolul următor, în Guatemala aspectul acesta a fost cel mai provocator de până acum. După mult prea multe ore și mult prea mulți bani pe un bilet de autobuz infect (autobuzul, nu biletul) am ajuns în rai. Insula Flores și tot ce o înconjoară a fost ca o gură de aer proaspăt de la nebunia, zgomotul și fuga de câini vagabonzi care au fost Atitlan și Antigua. Nu mă înțelege greșit, fiecare dintre cele 3 tabere de bază a fost foarte frumoasă, deosebită și ofertantă. Dar pe mine (iar pe Joy nu mai zic...) primele 2 ne-au epuizat psihic, așadar, Petén Itzá a fost exact ce aveam nevoie la finalul experienței în Guatemala.
Nici nu are sens să mai adaug că am venit pentru câteva zile și am ajuns să stăm aproape 2 săptămâni... 90% dintre cei pe care i-am cunoscut au ales să stea pe Insula Flores, lucru pe care l-am intenționat și eu în primă fază, apoi, din raționamente de costuri, am ales să stau în orășelul principal de lângă insulă, Santa Elena, deoarece am găsit un hotel care mi s-a părut ok și care avea AC pentru Joy la un peț decent (mărișor, dar ok, pentru zonă). Între timp, mi-am dat seama că hotelul este chiar foarte bun, cel mai bun de departe dintre cele în care am stat în Guatemala, este într-o zonă foarte liniștită, are o piscină superbă, mâncare bună, este foarte curat și plin de oameni minunați. De la hotel până pe insulă sunt 5 minute de mers pe jos, deci este ca și când stăteam pe insulă. Dacă ai în plan o ședere acolo, îți recomand cu mare încredere Hotelul Quinta Maya.
Majoritatea, dacă nu chiar toți călătorii merg în zona Lacului Petén Itzá pentru a vizita situl mayaș Tikal, unul dintre cele mai mari orașe americane din lumea antică și cel care a fost capitală Imperiului Mayaș timp de 700 de ani. Mereu am sentimente contradictorii când vine vorba despre astfel de obiective și se duce o luptă în mine. Parte din mine știe prea bine că nu sunt fan istorie și că, în mod real, nu sunt interesată de văzut pietre și nici curioasă să ascult un ghid povestind despre ele, iar altă parte din mine simte că nu poate rata un obiectiv atât de important.
În cazul Tikalului, părțile din mine au ajuns la un consens rapid, în sensul în care a fost o experiență drăguță, chiar și fără un interes istoris intens. Parcul este mare și plin de trasee printre foste temple, într-o stare mai mult sau mai puțin bună (mai mult bună, majoritatea!), poți urca pe câteva dintre ele, iar vederile sunt superbe, poți observa animale diverse și păsări liniștite, în mediul lor și te poți bucura de porțiuni de umbră într-o zonă altfel mereu foarte încinsă.
Deși parcul în sine este foarte mare, 576 km pătrați, partea vizitabilă este cum nu se poate mai realizabilă într-o zi. Domnul de la intrare a râs de mine când i-am zis, la cumpărarea hărții, că eu vreau să parcurg toate traseele în ziua aceea, spunându-mi că am nevoie de 3 zile pentru asta. Ai nevoie de maxim 7-8 ore cu pauze, fotografii, video-uri și urcat pe aproape toate templele pe care ți se permite. Serios. Din păcate accesul este destul de complicat, și dacă dorești să mergi pe contr propriu până acolo, cu un colectivo, tot printr-o agenție o vei face și prețul va fi minim 100 quetzales (60 RON). Intrarea nu este nici ea foarte ieftină, anume 150 quetzales pentru turiști (90 RON).
Dacă ești în zonă, poți face o plimbare și în Parcul Ixpanpajul, într-o densă pădure tropicală. Există 2 trasee pe care le poți face, unul cu poduri indiene (cel pe care l-am făcut și eu, împreună cu Joy), sau unul cu tiroliana prin pădurea tropicală. Orice ce vei alege, rezervă direct de la ei, deoarece în prețul de intrare (diferit, poduri și tiroliană) ai și transport gratuit din absolut orice loc din jurul lacului.
Experiența a fost cel puțin interesantă și asta deoarece am fost 100% singură cu Joy în pădurea tropicală pe tot traseul. Pardon, singure pe poduri, că în rest am fost înconjurate de sunete cel puțin înfricoșătoare din copacii din împrejurimi, venite, cu precădere, de la niște maimuțe foarte mari, gen urangutani, care nu păreau prietenoase deloc. La ce alte animale am înțeles că s-ar mai ascunde pe acolo, la final de traseu am considerat că am fost norocoase că doar maimuțele alea au avut ceva de împărțit cu noi. Traseul în sine nu este dificil, dar nu e deloc recomandabil dacă ai rău de înălțime, deoarece podurile alea suspendate sunt cam amețitoare... Nu se mișcau foarte tare, însă sunt lungi și foarte alunecoase. Experiența a fost interesantă. Pe tiroliană nu am avut curaj să mă dau și oricum nu aș fi putut, fiind cu Joy (e mai simplu să zic așa decât că mi-e super teamă).
Zona Lacului Petén Itzá, în sine, este una foarte, dar foarte frumoasă și chiar merită câteva zile, dacă nu ești foarte pe grabă. Nu cred că este atât de relevant unde să stai, pentru că zona nu este foarte mare și sunt bărci foarte ieftine care te duc în câteva minute în ce direcție dorești. De asemenea, traiul aici mi s-a părut mai accesibil decât în celelalte zone în care am fost. Poți face plimbări prin orășele și pe insulă, precum și pe lac, poți merge la plajă (nu uita, cum am uitat eu, că este un lac, așadar plajele nu sunt cu nisip, dar sunt cu iarbă și palmieri și cu vederi splendide, iar cea mai abolut splendidăăă este aceasta), sunt câteva puncte de belvedere (noi am fost pe cel din orașul San Miguel, la care am ajuns în cam 3 minute cu barca și a costat 6 RON, apoi am făcut un traseu dus-întors de cam o oră). De asemenea, pe lângă clasicul Tikal, mai există câteva excursii de o zi pe care le poți face de aici.
Ceea ce a fost foarte surprinzător pentru mine aici, a fost liniștea. După zgomotoasele Antigua și Atitlan, liniștea din Flores m-a uns pe suflet. Pe Joy nu mai zic. A fost surprinzător cu atât mai mult cu cât am fost acolo chiar în perioada în care au sărbătorit 202 ani de la Independența Guatemalei, care a fost cu parade, cu surle și trâmbițe și cu mii de oameni alergând cu torțe pe străzi. Și tot a fost infinit mai liniștit decât în zilele perfect normale din celelalte două zone. Deși nu este aspect de interes turistic, neapărat, când călătorești pe termen lung chiar cred că ai nevoie de mai multă liniște decât într-o simplă vacanță, pentru a putea funcționa în parametri pe mai departe. Și am găsit-o din plin, în Flores!
Am povestit în articolul retrospectivă despre Columbia despre cât de dificile au fost formalitățile de ieșire din Columbia și intrare în Guatemala. Ei bine, nici aici lucrurile nu au fost cu nimic, dar absolut nimic mai simple. Aș putea concluziona faptul că, până în prezent, a fost cea mai dificilă experiență din acest punct de vedere. În aeroport lucrurile au mers rapid, documentele verificate, Joy în regulă, am plătit o taxă de 65 RON pentru intrarea în țară și am crezut că aia a fost. Ei, nu a fost doar aia.
Când să ies m-a oprit o doamnă de la aeroport și m-a luat deoparte și a început să îmi pună diverse întrebări, apoi altcineva de la securitate și tot așa. Ca să rezum direcția discuțiilor, ei îmi sugerau că intenția mea este să o las pe Joy în Guatemala și să plec fără ea și cum pot dovedi că nu le-o las pe capul țării. Explicația că vin din România cu un câine prin toată America Latină și că n-am plătit atâta amar de bani și energie să îl abandonez la ei în țară nu a părut un argument suficient de convingător. Abia în momentul în care le-am spus că nu voi pleca cu avionul mai departe, ci cu autobuzul, au zis ah ok, atunci bine, nu ne mai interesează.
Nu îmi pot da seama nici acum, la începutul scurtei călătorii prin Belize, dacă ideea mea de a renunța la avioane o perioadă și a parcurge America Centrală prin mijloace terestre și maritime a fost o idee bună sau nu. Eram convinsă că va fi mai ușor, mai ieftin și mai accesibil. Până acum, nu este niciuna.
Transportul cu Joy prin Guatemala, cu autobuzele a fost foarte, dar foarte dificil. Pur și simplu nimeni nu dorea să mă ia cu ea, chit că erau autobuzele goale. Așa am ajuns să plătesc la suprapreț toate drumurile pe care le-am făcut. Spre exemplu, dacă luam avion din Guatemala City în Flores, mă costa 45 Euro. Autobuzul (și vreo 17 ore pe drumuri...) m-a costat 600 și ceva de lei, și mult, dar MULT stres. Documentul de aport emoțional pe care îl am pentru Joy și care m-a ajutat foarte mult prin America de Sud aici a avut valoare zero. Nu sunt sigură dacă acesta este motivul dar, din câte am înțeles, există numeroase locuri unde poți obține un astfel de document la 100-150 Dolari și atunci nimeni nu te mai ia în serios. De asemenea, am observat foarte puține persoane cu căței pe stradă, ceea ce m-a făcut să cred că nu este așa o normalitate să ai animal de companie în Guatemala.
Per total, am simțit o teamă, cumva, pe care o au oamenii de ideea de câine, dar nu a fost nimic ce să nu putem soluționa, într-un fel sau altul. Ce am mai observat, de asemenea, este că la adăugarea filtrului petfriendly pe booking, numărul de hoteluri de împuținează extrem de tare (să nu mai zic cum e în Belize, nu mai rămâne nimic după filtrul ăla...) totuși, fiind în extrasezon, nu a fost o piedică foarte mare.
Aparent, procedurile de ieșire din țară au fost foarte simple, mai simple decât nicăieri până acum. O parte din mine se bucura, cealaltă parte își spunea că sigur nu are cum să fie atât de simplu. Nimic nu a fost simplu până acum. Și am avut dreptate. De ieșit, am ieșit foarte ușor, nici nu s-au uitat la câine sau nu m-au întrebat dacă am documente pentru el. Ei, intrarea în Belize, în schimb, asta a fost un adevărat calvar, despre care voi povesti în următorul articol...
Guatemala mi s-a părut absolut, dar abosult sigură. Nu am avut nici cea mai mică problemă de siguranță, în ciuda a tot ceea ce citisem pe internet. Da, înțeleg că rata criminalității este mare, însă probleme sunt între ei, nu între ei și turiști. Chiar și așa, dacă în Brazilia sau Columbia am mai văzut câteva mici meciuri într ei, aici absolut nimic.
Aceleași lucruri de bun simț menționate și în articolele anterioare se aplică și aici – grijă la lucruri, dar fără a cădea în penibilul în care umbli cu geanta strânsă la piept, atenție la împrejurimi și la decizia de umbla singur noaptea sau nu și mereu, dar mereu, consultat localnicii cu privire la anumite locuri în care vrei să mergi, dar nu ești sigur dacă este în regulă să o faci sau nu. Internetul și articolele (da, chiar și acesta) nu mi se par o sursă deloc suficientă pentru ca tu să îți iei o decizie sau alta, cu privire la siguranță.
Am spus-o și o repet – nu, nu consider că America Latină este destinația ideală pentru solo travel dacă acum faci primii pași în lume, singur/ă. Sunt suficient de mulți stimuli aici la care este nevoie să ai grijă și care pot părea copleșitori. Însă, dacă ai mai călătorit singur/ă, ai capacitatea de a reacționa rapid și de a gestiona situații diferite de obișnuințele de acasă, dacă știi să citești niște semne și să iei niște decizii care să nu te pună în pericol prostește, atunci Guatemala poate fi o destinație exact la fel de bună precum oricare dintre cele despre care am scris până acum. Consider tot mai mult că ce pot păți într-o destinație ține de mine, nu de locul în sine.
Dragă partener de călătorie,
Dacă ai ajuns cu lectura până aici înseamnă că mi-ai iertat momentul de rătăcire de la începutul articolului, în care îți mărturiseam că nu știam mai nimic despre Guatemala și că am ales-o strict din niște rațiuni practice. Cu atât mai mult, surpriza a fost peste așteptări! Mi-au mers la suflet cum nu îți pot spune toate zilele în care m-am trezit și m-am dus la somn înconjurată de vulcani, precum și traseele pe ei. Deși s-a simțit apropierea de State, comparativ cu America de Sud, nucleul tot același a rămas – culoare, muzică, zgomot, fiestă continuă.
Totuși, dezamăgirea mea cea mai mare au fost oamenii. Cu câteva excepții, am simțit o rigiditate umană incredibilă, în general, dar cu precădere în cei care fac turism. Și nu spun asta referindu-mă la inflexibilitatea lor legată de Joy, pot înțelege că acolo condiționările sunt exterioare voinței lor ci, pur și simplu, așa părea natura umană în general – nepăsătoare, inflexibilă, dură. Poate tu vei pleca cu altă emoție de acolo, lucru care m-ar bucura sincer, pentru mine a fost și va rămâne un strop de pelin într-un cocktail cu, altfel, arome absolut savuroase și diferse. Pentru că așa este Guatemala – savuroasă și diversă. Îți mulțumim că ne-ai însoțit și în această călătorie!
Cu drag,
Partenerele tale de călătorie, Roxi și Joy
