Acum 5 ani, fix în ziua de 25 decembrie, eram pe o plajă în Egipt, nu atât de plăcere, cât din dorința de a fugi de încă un Crăciun singură și nefericită acasă și postam o fotografie exotică, cu mine râzând cu gura până la urechi (chiar a fost o vacanță reușită, până la urmă!) cu textul: „Sărbătorile nu trebuie să fie fericite! Tu trebuie să fii fericit!”. Mi se păruse un text foarte inspirat la vremea aia. Acum mi se pare o tâmpenie.
Mai citește asta o dată, te rog.
Sigur, ar fi extraordinar să fie mereu așa și toți ne dorim să avem o viață prosperă și fericită, dar sărbătorile au prostul obicei de a veni la o dată prestabilită, nu la data la care ești tu fericit. Și asta e în regulă. Serios. Fake it until you make it nu funcționează nici aici, cum nu funcționează cu adevărat în mai niciun domeniu al vieții.
Acest articol este pentru cel care nu are toată casa plină de lumini și globulețe acum, când îl citește. Nu pentru că nu i-ar plăcea, ci pentru că nu simte. Și este în regulă! Pentru cel care o are, deși n-a avut chef, dar a simțit că trebuie.
Pentru cel care e singur sau într-o companie proastă. Ceea ce, dacă mă întrebi pe mine, e infinit mai rău decât să fii singur.
Pentru cel care nu a simțit că e nevoie să se calce în picioare prin supermarketuri cu sute și mii de oameni disperați și să își cheltuie jumătate de salariu pe mâncare și lucruri de care, de fapt, nu are nevoie. Și este în regulă! Că așa e de Crăciun, trebuie să avem de toate, chiar dacă nu avem nevoie de ele sau cu cine le împărți.
Pentru cel care nu are familie sau se simte inconfortabil în preajma ei.
Pentru cel care nu a primit cadouri și nu a avut cui să dăruiască. Sau pentru cel care chiar nu a avut chef să meargă să le caute. Și este în regulă!
Pentru cel care se uită constant pe social media și are senzația că toată lumea are cea mai bună, prosperă, fericită sărbătoare, familie, viață. Pentru cel care simte că e un ratat, că așa au darul sărbătorile să te facă să te simți dacă te prind pe picior de nefericire. Și este în regulă!
Dragă Grinch,
Dacă nu te superi, îți voi spune Grinch. În felul acesta vom purta același nume și vom putea comunica mai ușor. Grinch nu ura Crăciunul și nici oamenii. Grinch era doar obosit cum, poate, ești și tu, obosit de zgomot, de situații, de trăiri, de societate, de așteptările ei. Așa că a ales să se retragă. Ce e important să înțelegi este că nimeni nu îl urăște pe Grinch, atâta doar că nu îl înțelege. Și de asta îl ascunde.
Dar Grinch e acolo. Până nu-l punem și pe el la masă, nu avem cum să ne împrietenim cu el și, cu atât mai puțin, să scăpăm de el.
O să încep eu, până îți faci și tu timp și curaj să cauți adânc în tine răspunsul la întrebarea asta. Pentru mine, acum, azi, foarte puțin înseamnă. Cu toate acestea, în majoritatea anilor i-am dat cea mai mare încărcătură emoțională posibilă și asta m-a epuizat, puțin câte puțin. Pentru că de Crăciun TREBUIE să mult din orice – să alergi, să cumperi, să mănânci, să faci, să arăți. Crăciunul augmentează foarte mult normalitatea. Și pe aia bună, dar și pe aia mai puțin bună.
Cum naiba, oamenii ăia nu au auzit și ei că de Crăciun TREBUIE să fii mai bun și mai fericit?! Tocmai acum și-au găsit să-și ia zilele?! Sărbătorile de iarnă doar dau amploare realității din timpul anului. Inclusiv depresiei, singurătății, neputinței. Pe unii fake it until you make it îi trece de sărbători, pe alții nu. Dar și pe cei pe care îi trece, în mod cert, nu îi duce prea departe.
Crăciunul este povara pe care am pus-o în cârca tuturor relațiilor mele de iubire. Intram într-o panică greu de explicat, care avea darul să transforme până și cele mai frumoase relații într-o corvoadă. Apăi pe cele care nu erau oricum în regulă...
Înainte de fiecare Crăciun simțeam că acum e șansa mea să compensez! Crăciunul ăsta o să compenseze pentru toate celelalte Crăciunuri nefericite din trecut! Și, slavă Domnului, avea ce compensa! Sărăcie, tristețe, lipsă cadouri, lipsă mâncare, lipsă iubire, așa că acum trebuia să fie mult, mult din toate. Alergam ca bezmetica, să caut cel mai mare și mai des brad, să cumpăr cadouri cui s-o nimeri și să sper că primesc cel puțin la fel de multe la schimb, să fie scumpe, doar tot anul am strâns banii cu gândul la Crăciun, căruțuri de mâncare, noi și noi decorațiuni, colinde, filme, poze, cât mai multe poze, texte pregătite în avans să vadă lumea că am și eu un Crăciun fericit, dar nu care cumva să afle că toate celelalte dinainte au fost cât se poate de nefericite.
În principiu, a doua zi de Crăciun, azi cum ar veni, clacam. Nu mă bucuram de nimic.
Dacă mă întreba cineva, până anul trecut, care a fost cel mai fericit Crăciun din viața mea, aș fi spus ceva legat de copilărie. Ceva, nu știu exact ce, dar nu ceva concret. Amintiri vin buluc și acum, cât scriu, dar, de fapt, ele sunt doar câteva, momente scurte de bine pe care le-am pus etichetă pe bagajul plin de rău al unei copilării cât se poate de nefericite. O să vă citesc de pe câteva etichete:
- mirosul bradului pe care îl aducea bunicul din pădure de la țară cu autostopul sau trenul până la Brașov și îl punea în garsoniera mică în care locuiau bunicii și în care m-am mutat și eu după ce am plecat de acasă. Neavând spațiu, îl puneam pe un colț de vitrină.
- procesul de legare a bomboanelor de pom, pe o coadă de mătură. După ce mă ajuta bunicul să leg câteva, începea să tot mănânce din cele legate de mine, până punem doar stanioluri în brad. Nu mă supăram, le așezam așa încât să nu se vadă că sunt goale. Oricum nu prea aveam ornamente, doar câteva făcute manual de bunicul. Mai am câteva dintre ele și astăzi. Două dintre ele le-am agățat pe o coroniță, pe care le-am dus-o la cimtir acum câteva ore.
- prima chiftea pe care mi-o aducea bunica de test, foarte fierbinte și cu mult usturoi. Oricum miroseam până în vârful firului de păr a mâncare, la cât de mică era garsoniera în care locuiam cu toții.
- mirosul mâinilor pe care le frecam constant cu coajă de portocală și mandarină. Toți 3 făceam așa. Eu mai fac și astăzi. Nu sunt sigură, da cred că și ei mai fac, de sus.
- bucuria colindătorilor, cărora le dădeam nuci și mere, că nu aveam bani oricum nici noi de nici unele. Dar hei, nu despre asta ar trebui să fie, de fapt, datina colindului?
- căldura, asta e o amintire pe care o rețin aproape fizic. Deși stăteam în centrul Brașovului, nu aveam căldură și nici apă caldă. Iernile, când mă trezeam să merg la școală, scoteam aburi. Mă spălam doar cu apă rece și așa plecam la școală. Seara se aprindea puțin soba de teracotă, care nu dădea căldură mai deloc, dar consuma enorm și nu ne permiteam să plătim. În seara de Crăciun se lăsa focul aprins mai mult. Și ce bine era!
- mă îmbrăcam frumos și ieșeam cu bunicul în fața casei să ne uităm cum se vede de afară micul brăduț împodobit cu luminițe. Puteți să mă credeți sau nu, dar era cel mai frumos brad pe care îl puteți imagina!
Dincolo de etichetele astea, cutiile pe care sunt puse atârnă greu în subconștient. Momentele de pe etichete erau un strop într-o mare de sărăcie, certuri în familie, scandaluri, neajunsuri, critici, durere. Uneori, asta e și în spatele fotografiilor minunate și colorate pe care le invidiem pe social media.
În timp ce tu poate ți-ai dori să nu mai petreci Crăciunul în aceeași casă mică, un alt om și-ar dori să îl petreacă în orice casă. În timp ce tu și-ai dori să nu mai fii singur de Crăciun, altcineva și-ar dori să nu mai fie obligat să se prefacă cum că este bine și fericit în sânul unei familii disfuncționale. În timp ce tu ești nemulțumit de cadoul primit, altcineva nu a primit cadou nici măcar un zâmbet.
Anul trecut, pe vremea asta eram în Nicaragua, pe Insula Ometepe, într-o căsuță dintr-un soi de junglă. Probabil că tocmai în clipele în care scriu rândurile astea stăteam la piscină cu un pahar de vin, în timp ce Joy se juca cu câinii de la cazare. Cu o zi înainte de ajun nu eram la fel de fericită. Eram chiar disperată. Pe lângă faptul că proximitatea Crăciunului îmi creează o anxietate enormă, pur și simplu nu aveam unde să merg de Crăciun. Atât de a nimănui nu mă simțisem niciodată iar starea de depresie doar creștea, direct proporțional cu viteza cu care se apropia Crăciunul.
Nu vreau să încarc acest articol cu detalii despre călătoria din Nicaragua, dacă este de interes puteți citi mai multe în articolul retrospectivă despre Nicaragua. Tot în perioada aceea am scris și articolul intitulat „Articolul pe care nu aș fi vrut să îl scriu”, articol care a rezultat în urma unei epuizări aproape totale, pe care l-am postat și apoi am vrut să îl șterg, considerând că este prea personal și că poate e deplasat să staționeze nelimitat pe un blog de travel. Am primit ENORM de multe mesaje de încurajare de la voi dar și legate de faptul că articolul v-a ajutat și pe voi din numeroase puncte de vedere, astfel că a rămas.
Așadar, Crăciunul din Nicaragua am ajuns să îl petrec la o familie care avea spații de cazare (căsuțe individuale), dar care închiseseră tot complexul, pentru a sărbători în familie. Cum-necum, am închiriat o căsuță și am ajuns să îmi extind șederea până după anul nou. Crăciunul a fost atipic. Pe scurt, am mâncat niște chestii ciudate în timp ce muream de cald, alături de niște străini cu care nu pot spune că am rezonat foarte tare, am dansat puțin, am râs, am băut un vin și aia a fost.
Nu am avut brad. Nu am avut cadouri. Nu am ascultat colinde. Nu am avut niciun om drag alături. Nu am gătit ore în șir. Nu am avut zăpadă. Nu am avut poze de arătat. Nu am văzut niciun film de Crăciun. Nu am făcut nicio cumpărătură. Și atunci, ce am avut? LINIȘTE! Am avut liniște. Nu a trebuit să lupt cu Grinch din nou. Cu alte cuvinte, a fost primul meu Crăciun alături de Grinch și am fost bine amândoi. Mi-ar fi plăcut să le am și pe cele de mai sus? În mod cert, da! Dar dacă de acum înainte voi fi obligată să aleg între ele și liniște, voi alege liniștea. Cu ea și cu un zâmbet larg alături scriu aceste rânduri.
Hai să ne facem curaj să vorbim despre ce ascundem în spatele micilor etichete de pe marile cutii încărcate de durere. Nu trebuie neapărat să vorbim între noi – deși am putea – e suficient să ne facem curaj să vorbim cu noi înșine.
Ești singur de Crăciun, nu ai brad, nu ai 50 de cutii cu decorațiuni, nu ai cumpărat și nu ai primit cadouri, nu ai album foto profesional la brad de postat pe Facebook?
Nu este nimic în neregulă cu tine!
Te-ai săturat ca an de an să faci jocul tradiției și al societății și să participi la o masă de Crăciun din care nu mai simți că faci parte, în care lumea vine din complezență, stă pe telefoane, își aruncă priviri plictisite și stai constant cu un nod în stomac că o să înceapă cearta din nimic?
Nu este nimic în neregulă cu tine!
Te simți prost pentru faptul că treci prin momente grele, nu simți să socializezi, să îți pui masca veseliei pe față timp de câteva ore, să alergi după cadouri doar pentru că trebuie să pui și tu ceva sub brad, să pleci capul zâmbind când ești asaltat binevoitor cu întrebări la care nu dorești să răspunzi, să te prefaci fericit pentru că așa trebuie să fii de Crăciun? Să nu te simți!
Nu este nimic în neregulă cu tine!
Ești sătul de show-ul artificial pe care îl presupune crearea momentului perfect de Crăciun, bun de pozat pentru alții, dar epuizant pentru tine, urmat de aceleași neînțelegeri, reproșuri și uși trântite, măcar să pară din exterior că suntem bine, în loc să punem energia aia în încercarea de a schimba ceva între noi?
Nu este nimic în neregulă cu tine!
Ți-e groază de faptul că în perioada asta anxietatea, temerile și depresiile tale din timpul anului par să o ia la goană cu o viteză amețitoare pe un deredeluș invizibil în timp ce fericirea celor din jurul tău pare să crească direct proporțional cu panica ta?
Nu este nimic în neregulă cu tine!
Hai să vorbim despre lucrurile astea, hai să normalizăm Crăciunul și să nu îl transformăm într-o presiune și o obligație. Crăciunul este și trebui să fie doar sărbătoarea nașterii Domnului. Orice alte valențe îi mai dăm noi sunt extra și pot fi lăsate deoparte dacă nu ne aduc nimic bun.
Iar dacă tu, cel care citești aceste rânduri, nu te numeri printre cazurile descrise anterior, invariabil ai în jurul tău și oameni dragi pentru care sărbătoarea Crăciunului nu este o sursă de bucurie. Nu uita să le arăți că nu sunt singuri.
Prima replică e o dovadă de empatie, o mână întinsă care spune hei, sunt aici pentru tine, dacă ai nevoie. A doua este o manieră de a apăsa și mai tare cu bocancul pe capul omului care oricum se îneca. Nu ești singurul care nu are familie/ partener/ brad/ cozonac/ șosete cu elfi. Pe cine ar putea ajuta vreodată replica asta? Niciun om cu puțină minte nu trăiește pentru capra vecinului. Sunt trist că nu am cu cine petrece Crăciunul. Ei, lasă că nu ești singurul. Am rămas fără loc de muncă. Ei, lasă că nu ești singurul. Sunt deprimat. Ei, lasă că nu ești singurul.
Înlocuiește prima replică cu absolut orice îți vine în minte. A doua replică, nu ești singurul care nu va putea ajuta în veci. Nu ești singur, da! Întinde o mână, chiar și măcar printr-o vorbă bună cuiva care știi că are nevoie, mai ales în această perioadă. Invită-l la masa de Crăciun, la o plimbare, dă-i un telefon, povestește-i despre o carte faină pe care ai citit-o și pe care poate o dorește împrumut. Un gest mic pentru tine poate însemna universul pentru cineva în această perioadă.
Dragă Grinch,
Dacă ai ajuns cu lectura până aici, înseamnă că ceva bun tot am făcut prin scrierea acestui articol. Nu știu dacă ești cel care are nevoie de o mână sau cel care dorește să întindă o mână. Sau ambele. Pe cât de frumoasă pentru unii, pe atât de grea și necruțătoare este pentru alții perioada sărbătorilor de iarnă. Întinde mâna, fie să oferi, fie să ceri ajutor.
Cu drag,
Un alt Grinch singur, dar care știe că nu este singur
nu uita că poți susține oricând dorești activitatea mea pe acest blog cu o bere. acum, de crăciun, accept și baxuri! 😉 Îți mulțumesc că faci parte din povestea mea!
