Dragă partener de călătorie,
A 8-a țară din călătoria noastră solo prin lume și ultima din America Centrală, Nicaragua, a fost în egală măsură cea mai plăcută, respectiv cea mai neplăcută surpriză din acest an, de când ne poartă pașii și lăbuțele pe continentul latinoamerican. Ca să închei din start cu partea neplăcută și să mă concentrez pe ce contează cu adevărat, anume de ce Nicaragua este o destinație absolut superbă, această latură negativă nu este despre destinația în sine, ci despre un cumul de piedici care au venit buluc peste mine și care, pentru prima dată, m-au pus la pământ.
Toate au avut legătură cu dificultățile de a călători cu un animal de companie, cumulate cu un final de an, care a venit cu schimbări în rândul companiilor aeriene, cu vreo 7 zboruri anulate, mii de Euro pierduți, viză care expira și o depresie zdravănă din care mi-a fost teamă că nu voi mai găsi portița de ieșire. Despre toate am povestit, cu o vulnerabilitate pe care parcă nu mi-o recunosc, în „Articolul pe care nu aș fi vrut să îl scriu”. Așa cum spuneam, situațiile nefaste mă puteau prinde în orice altă țară, ele sunt total independente de Nicaragua.
Dacă nu prea știi despre ce vorbesc eu aici și ești prima dată pe acest blog, îți urăm un bun, foarte bun venit! Noi suntem Swit Rocs și Joy, două fete din Brașov, care au plecat la începutul lunii mai 2023 spre America Latină, doar cu bilet dus. Poți citi mai multe despre cum a început călătoria noastră și despre motivele care m-au îndemnat să plec singură în lume doar cu un cățel, în acest articol. Am început în America de Sud, iar prima destinație a fost Brazilia, a urmat Peru, apoi Columbia, după care ne-am mutat în America Centrală: Guatemala, Belize, Honduras, El Salvador, iar acum citești despre aventura noastră în Nicaragua, în timp ce noi tocmai am încheiat călătoria în Argentina și ne-am mutat tabăra de bază în Bolivia.
Îți mulțumim că ai decis să ni te alături!
Itinerar
- 12 decembrie: intrare din El Salvador, cu barca, prin Golful Fonseca
- 12-18 decembrie: Leon
- 18-23 decembrie: Granada
- 23 decembrie – 2 ianuarie: Insula Ometepe
- 3-4 ianuarie: Rivas
- 5-8 ianuarie: înapoi pe Insula Ometepe
- 8-16 ianuarie: Managua
- 16-19 ianuarie: San Juan del Sur
- 19-21 ianuarie: intrare din Nicaragua în Argentina, prin 5 țări și +50 ore pe drum
Se poate lesne observa că itinerarul este unul cel puțin ciudat/ haotic, iar acest lucru se datorează pățaniilor despre care am povestit inițial, cu anulările și schimbările de zboruri, precum și faptului că îmi expira viza. Puțini călători (eu cred că nu am cunoscut niciunul) vin în Nicaragua pe cale aeriană, cel puțin nu cei din Europa. Majoritatea includ Nicaragua într-un tur, așa ca și mine, deci intră terestru din El Salvador ori Costa Rica și parcurg, aproape invariabil același traseu: Leon – Granada – Ometepe – San Juan del Sur și evită cu sfințenie capitala, Managua, în care eu am petrecut mult mai mult timp decât mi-aș fi dorit.
Voi povesti despre fiecare foarte pe scurt, nu înainte de a puncta o serie de aspecte utile de luat în calcul, înainte să decizi să organizezi o călătorie în Nicaragua.
- Călătorii români nu au nevoie de viză pentru a intra în Nicaragua, iar perioada maximă de ședere este de 90 de zile, în decurs de 6 luni; ca de obicei, site-ul MAE este punctul de plecare în verificarea acestor aspecte. Atenție, cele 90 de zile includ toate țările din Regiunea CA-4 – Honduras, Guatemala, Nicaragua și El Salvador, dacă ele sunt parcurse una după alta, fără a intra în altă țară. Cum eu între Guatemala și Honduras am fost în Belize, în Honduras am putut reveni la regula de 90 de zile pentru celelalte 3 rămase. Chiar și așa, după ce am vizitat Honduras și El Salvador, timpul rămas pentru Nicaragua a fost foarte scurt. Cum m-am îndrăgostit rapid de țara asta, am decis că vreau să petrec sărbătorile de iarnă acolo, ceea ce însemna că am nevoie de altă viză. O opțiune era să intru și să ies în Costa Rica, astfel resetând cele 90 de zile sau să merg la ambasada din Managua să cer o prelungire a vizei. Am preferat cea de-a doua variantă, am plătit 25 USD pentru o lună extra. Dacă alegeam varianta Costa Rica, costurile tot pe acolo erau, o idee mai mari, poate, dar primeam viza pe 90 de zile (lucru de care eu nu aveam, oricum, nevoie).
- diferența de fus orar între România și Nicaragua este de 8 ore (sau 9, atunci când se schimbă ora în România).
- nu există zboruri directe din România spre Nicaragua, ci cu minim 2 escale, iar prețurile sunt pe măsură. Cum spuneam, vizita în Nicaragua este ideal de introdus ca parte dintr-o călătorie multi-country. Că veni vorba de asta, sper că nu ai ratat articolul meu în care povestesc despre modalitățile în care poți achiziționa cele mai ieftine bilete de avion.
- deși este cea mai mare țară din America Centrală, nucleul turistic este foarte restrâns, iar distanța între puncte este mică. Lucrurile se schimbă dacă dorești să ajungi la Marea Caraibilor, aspect nu foarte comun în rândul turiștilor, având în vederea că ieșirea la Oceanul Pacific este la 2 pași de majoritatea orașelor principale.
- Lacul Nicaragua este cel mai mare lac din America Centrală și găduiește cel mai mistic loc vizitat de mine până acum, Insula Ometepe.
- Nicaragua are 19 vulcani, dintre care 7 activi, iar unul dintre ei în top cei mai activi vulcani din lume. Este vorba despre Vulcanul Masaya, o experiență foarte interesantă pe care am avut norocul să o trăiesc live dar la care, recent, am înțeles că s-ar fi restricționat accesul tocmai din cauza pericolului tot mai iminent de explozie.
- tot în Nicaragua întâlnim cel mai vechi oraș din America Centrală, este vorba despre superba Granada.
- deși este cea mai săracă țară din America Centrală, nu pot spune că am simțit asta în ceva, comparativ cu celelalte 4 țări vizitate, nici din punct de vedere al accesului la diverse lucruri ori al siguranței.
- moneda locală este cordoba, iar paritatea este ușor de reținut, 1 RON fiind echivalentul a 8 cordobe, respectiv 1 EUR 40 de cordobe. Am putut plăti cu cardul în majoritatea locurilor iar taxele de retragere de la ATM-uri au fost foarte mici (vă reamintesc că singurele carduri pe care le mai am eu sunt 2 Revoluturi clonate, pe care le blochez/ deblochez, după caz).
- accesul cu drone este interzis în Nicaragua.
- prețurile, în general, au fost echilibrate, similar cu El Salvador și Honduras, adică mai mici decât în celelalte țări din America Centrală. Singurul loc cu prețuri ceva mai mari a fost Insula Ometepe, însă total de înțeles.
- pentru cazări, ca de obicei, am jonglat cu Booking și AirBnb, în funcție de ce găseam mai avantajos.
- mijloacele de transport în comun sunt foarte bine puse la punct, cel puțin punctele turistice principale sunt deservite de numeroase tipuri de autobuze, care circulă frecvent, iar prețurile sunt accesibile. Desigur, cu o grămadă de tourist traps pe care le poți evita cu ușurință, dacă te documentezi puțin. Există și taxi-uri colective iar în anumite orașe, cu precădere Leon și Rivas (deci aproape de granițe), există și niște taxi-biciclete super simpatice, care sunt mai lente și mai scumpe decât un taxi obișnuit, dar sunt o experiență în sine, musai de încercat măcar o dată.
- felul tradițional de mâncare în Nicaragua este de fapt o bază, o garnitură – Gallo Pinto, o combinație de orez cu fasole roșie, pe care o primești la toate mesele. Mie nu mi-a plăcut, nu se compară deloc cu felul apetisant în care se prepară fasolea roșie ca bază în Brazilia sau Peru. Dincolo de asta, specificul culinar este asemănător cu țările din împrejurimi. În mod cert prefer mâncarea din America de Sud decât cea din America Centrală. Nici la capitolul bere nu excelează, berea națională este Tona, pe care am prins-o într-un simpatic strai de sărbătoare, cu palmierul împodobit de Crăciun și Victoria, o variantă mai low cost și mai low taste. De asemenea, nu rețin să fi văzut berării/ cervecerii mai deloc sau chiar deloc.
- este nevoie de adaptor pentru încărcătoarele europene, același necesar în toate țările din America Centrală și US.
- internetul în Nicaragua a fost decent, am ales tot furnizorul Claro, precum și în celelalte țări din America Centrală. În afară de Insula Ometepe unde în general lucrurile mergeau mai împiedicat iar accesul la mai orice era îngreunat, internetul a funcționat în parametri normali.
- perioada ideală de vizitare este între noiembrie și mai, atunci fiind sezonul uscat. Adevărul este că vremea în decembrie și ianuarie a fost absolut perfectă, majoritatea timpului cerul a fost senin, iar căldurile au fost digerabile.
- din punct de vedere al accesului cu animalele de companie, intrarea în Nicaragua a fost cea mai facilă de până acum, nici măcar nu s-au uitat la documente. Nu am avut nevoie decât de un CVI (Certificat Veterinar Internațional) obținut din El Salvador și de restul informațiilor existente în pașaport (deparazitări și vaccinuri la zi). Accesul prin țară cu Joy a fost destul de facil, nu am întâmpinat multe probleme nici cu mijloacele de transport în comun.
- din punct de vedere al siguranței, Nicaragua nu a făcut excepție la ceea ce am simțit și în celelalte țări latinoamericane, anume că este perfect în regulă să călătorești solo, că nu te pasc pericole la fiecare pas, că nimeni nu-și petrece zilele vânând turiști și că așa cum poți păți mai orice în Paris și Barcelona, la fel poți trece prin toate aceste țări fără să ți se atingă un fir de păr, cum este și cazul meu de, iată, 11 luni. Despre provocările călătoritului solo am scris un articol destul de cuprinzător, pe care îl poți citi aici.
Prima oprire a fost orașul Leon, în care am ajuns cu un autobuz de la granița Potosi. Intrarea în Nicaragua a fost, de departe, cea mai spectactuloasă trecere de frontieră pe care am experimentat-o până acum. Venind din el Salvador, aveam opțiunea clasică de a trece cu autobuzul, însă asta însemna că pentru o scurtă perioadă de timp tranzitam și prin sudul Hondurasului. Nedorind să risc să apară probleme cu documentele lui Joy, am optat pentru varianta aventuroasă practicată de localnici, anume să străbat Golful Fonseca ce leagă aceste 3 țări cu o ambarcațiune mică, de viteză.
Cât mi-e mie frică de apă, experiența a fost genială! Ca să ajungem la barcă am fost duși cu niște căruțe trase de oameni, cărora le ajungea apa până la piept. Pe barcă ne-au dat veste de salvare și pelerine și ne-au băgat toate lucrurile în saci impermeabili, inclusiv încălțările. Pur și simplu nu-mi venea să cred că în coaja aia de lemn eu urma să traversez Pacificul!! La scurt timp am adormit sub rafalele de apă și când am deschis ochii, barca trăgea pe țărmul din Nicaragua, unde caii sălbatici se plimbau pe plajă. Ce bun venit spectaculos!
Deși nu era nici măcar jumătatea lunii decembrie, orașul Leon ne-a întâmpinat în straie de Crăciun. În fiecare zi, Plaza Parque Central de León era tot o culoare, o muzică și o festivitate. De asemenea pe străzi, fanfare de tot soiul iar bisericile duduiau de slujbe vesele (ah, ce iubesc asta la America Latină!), dar și la propriu de petardele de după slujbă. A fost prima dată în 37 de ani când trăiesc Crăciunul în altă țară și altă cultură. În mod evident, a fost un cumul de emoții extrem de diverse.
Pe de-o parte, mă încânta veselia și laicul din toată sărbătoarea asta religioasă, desfășurarea fiind la polul opus față de ce se întâmplă la noi. Am spus-o de nenumărate ori în acest an în America Latină, dacă am sărbători și noi biserica, viața și pe Iisus așa cum o fac latinoamericanii, cred că am avea mult mai puțin atei printre noi. Revenind, ceea ce mi-a displăcut este faptul că Joy era în permanență terorizată de zgomotele de pe străzi. Chiar dacă am avut cazare într-o zonă mai izolată, petrecerea de pe străzi se auzea peste tot și, cu atât mai mult, petardele. Întreg orașul era împodobit cu scene din nașterea Domnului, brazi cu beteluri și instalații, toate cele cu care suntem obișnuiți și noi, doar că la temperaturi tropicale. Pentru mine a fost o experiență memorabilă.
Câteva zile pline sunt mai mult decât binevenite în Leon și asta deoarece este un loc ofertant. Dintre activitățile de neratat în Leon:
- de departe activitatea #1 pentru care este faimos Leon este volcano boarding, pe Cerro Negro. Eu am ratat această activitate precum și altele din cauza faptului că mi-am luxat glezna în El Salvador, însă nu am cunoscut nici măcar o persoană care să nu fie super încântată de experiență. Se merge exclusiv cu ghid, vulcanul se află cam la o oră de oraș, iar în ascensiune îți cari și placa de sand boarding și echipamentul de coborâre.
- în apropiere de Leon sunt și alți vulcani care oferă trasee de dificultăți diferite: Telica, San Cristobal, Momotombo. În extra sezon, din păcate, este destul de greu să găsești opțiuni de tururi organizate, iar pe majoritatea nu ai voie să urci altfel.
- absolut de neratat este o plimbare, de preferat la apus, pe acoperișul Catedralei Leon, cea mai mare catedrală din America Centrală. Până să urc aici, cele mai spectaculoase astfel de vederi le-am avut de pe Domul din Milano. Priveliștile de aici le întrec cu mult. Ideal este să ajungi cu vreo 10 minute înainte de închidere și să aștepți apusul. Dacă vrei să urci fix la apus, cel mai probabil că nu ți se va mai permite accesul.
- Leon este împânzit de biserici frumoase, eu am intrat în toate cele pe care le-am întâlnit în cale, ba chiar am stat și la slujbă cu Joy.
- nu știu cum este centrul orașului în afara sărbătorilor de iarnă, dar îmi imaginez că la fel, mai puțin decorațiunile de Crăciun, adică pliiiin de viață, de meșteșugari, cântec, mirosuri de mâncare stradală, veselie, mi-a făcut plăcere fiecare seară de plimbare aiurea pe străzi.
- dacă ți-e poftă de o zi de mare și soare, poți ajunge în mai puțin de 30 de minute cu autobuzul din Leon în Las Penitas, o faimoasă plajă de la Oceanul Pacific. Cum spuneam, din orice oraș principal poți ajunge lejer și la mare.
Granada este, absolut și indiscutabil, o bijuterie de oraș! Chiar cred că te poți plimba zi de zi, cu orele, pe străzile cu căsuțe colorate și să mai descoperi ceva nou, să te oprești la o terasă sau băruleț cu muzică live, să admiri pavelele colorate sau să cobori până la marginea lacului. În mod cert, Granada este cel mai cosmopolit orășel al Nicaraguăi, un orășel colonial impecabil, pe care l-am simțit cel mai safe și mai european. Tot aici, din cazua refuzului unui hotel de a mă primi cu Joy (după ce rezervasem și anunțasem că sunt cu un câine...) am ajuns să petrec o noapte într-un party hostel. Așa fain mi s-a părut vibe-ul (deși eu nu am participat la niciun party, doar am dormit pe muzică) că am petrecut acolo aproape o săptămână.
Dintre lucrurile de neratat din Granada:
- măcar o zi de plimbat pe străzi. Poate un free city tour, o plimbare cu caleașca, o plimbare pe malul apei, prin piață, pe strada colorată Calle La Calzada, prin muzee, biserici, orice faci, nu prea ai cum să dai greș.
- un apus de pe Biserica Nuestra Señora De Las Mercedes Granada. Nici nu aș ști să spun care a fost mai spectaculos, acesta sau cel din Leon.
- ascensiunea pe Vulcanul Mombacho. Zi de zi am încercat să găsesc un tur dar, fiind în extrasezon, nu am reușit. În apropiere de el se organizează și unul dintre cele mai faimoase party-uri din America Centrală, Treehouse Jungle Rave (cu muzică electronică).
- o excursie de o zi la Laguna de Apoyo. Majoritatea leagă această excursie de cea la Vulcanul Masaya, lucru pe care l-am făcut și eu și l-am cam regretat, deoarece mi-ar fi plăcut să am o zi întreagă la lagună, nu doar vreo 3 ore. Laguna cu apă caldă s-a format în craterul unui vulcan și e de o liniște grozavă. Asta, combinat cu peisajul muntos din jur chiar merită savurat o zi întreagă.
- apus pe Vulcanul Masaya, o experiență cu adevărat deosebită, deoarece după lăsarea întunericului poți vedea lava care bolborosește jos, în crater. Accesul în parcul național se face doar seara și doar înainte de apus, deci nu poți face o drumeție pe timp de zi. Și nici nu știu ce sens ar avea. În momentul în care scriu acest articol, accesul este temporar interzis din cauza riscului foarte mare de erupție. Masaya este unul dintre cei mai activi vulcani din lume. Sunt recunoscătoare că am avut ocazia să trăiesc asta, a fost spectaculos.
- o altă activitate plăcută este un tur cu barca pe la câteva insulițe de pe Lacul Nicaragua, cu plecare tot din Granada
Managua nu era pe lista mea deși, recunos, mă intriga. Nu a fost articol pe care să îl citesc care să nu spună, cu majuscule și bold, că nu ai ce căuta în Managua. De acord, chiar nu ai ce căuta în Managua! Atâta doar că, până la urmă, eu am ajuns să caut mai bine de o săptămână, vrând-nevrând. Prima dată am ajuns în Managua din Granada, pentru o zi, ca să obțin prelungirea de viză. Deși cam toată ziua am petrecut-o la cozi la consulat, puținul timp petrecut pe străzile din Managua a fost suficient ca să simt o diferență uriașă față de Leon și Granada. De mizerie, de sărăcie, de lipsă de amabilitate, de tourist trap masiv, de nesiguranță. În cele vreo 2 ore rămase după obținerea vizei, am fost pe Managua Seawall, probabil singurul loc pe care vrei să îl vezi dacă ești în zonă. Drăguț, colorat, cu copaci imenși, la marginea apei, cu bărulețe și restaurante și palmieri și cu un parc Nicaragua în miniatură.
Am revenit în Managua ca parte din suita de zboruri anulate despre care am povestit la începutul articolului și tot din cauza lor am ajuns să stau mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Atmosfera din Managua mi-a adâncit starea de depresie, pur și simplu nu am rezonat cu nimic de acolo. Ce mi s-a părut straniu era că am găsit 3-4 hoteluri într-un ditai orașul și alea la un preț nu foarte mic. Mi-a explicat doamna de la recepție că lumea nu vine să stea în Managua decât maxim o zi dacă chiar e nevoie pentru zbor. Pot înțelege foarte bine acest lucru. Probabil acesta este cel mai important aspect pe care l-aș schimba dacă ar fi să dau timpul înapoi – nu aș petrece timpul de tranzit pentru zboruri, mai ales că nu aveam de unde știi cât va dura, în Managua. Când am realizat cât de rău mi-a făcut șederea, am plecat (pentru a doua oară) pe Insula Ometepe.
Despre Insula Ometepe citisem în absolut fiecare articol despre Nicaragua și, recunosc, eram foarte entuziasmată să ajung acolo. Mă contraria faptul că toate articolele vorbeau despre ea în aceeași manieră, drept un loc mistic, total diferit față de orice altceva de pe lumea asta și pe care nu îl poți descrie, trebuie să îl trăiești. Ce prostie, mi-am spus adesea. Câtă realitate în vorbele astea, de fapt!
Insula Ometepe este un loc cu adevărat MAGIC. Am adorat fiecare moment de pe insulă, chiar dacă, pur și simplu, nu pot explica de ce. Am decis în ultima clipă să schimb planurile și să petrec Crăciunul acolo, deși inițial trebuia să merg în San Juan del Sur, cu niște prieteni. Mă speria foarte tare singurătatea de Crăciun, însă faptul că Joy era terorizată de petardele de pe continent a contat mult mai tare în decizia mea. Știam că vor fi și pe Ometepe, dar speram că mai puține. Așa a și fost. Am decis în ultima clipă să fac schimbarea, dar cazările rămase pe insulă erau puține și scumpe. Dintr-o vorbă în alta cu un tip din Germania, care acum locuia în Nicaragua și pe care l-am cunoscut la party hotelul din Granada m-am trezit că îmi fac bagajele și plec la un hotel închis de pe insulă, unde era doar familia pe parcursul sărbătorilor.
Până m-am dezmeticit, stăteam într-o căsuță doar a mea înconjurată de copaci cu păsări și maimuțe, cu piscina la picioare, Joy avea 2 companioni cu care se alerga toată ziua iar masa de Crăciun am luat-o alături de familia care mă adoptase. În mod cert, aceasta va rămâne una dintre cele mai de preț amintiri din călătorie. De aici până la a decide că vreau să petrec și anul nou tot pe insulă a fost doar un pas.
Insula Ometepe este o insulă în formă de 8, fiecare dintre cele 2 bucle ale cifrei 8 fiind reprezentată de un vulcan: Vulcanul Concepcion și Vulcanul Maderas. Se ajunge foarte ușor pe insulă, există 2 porturi deservite de numeroase ferry-uri zilnic. Foarte dificil, însă, este transportul pe insulă. Dacă nu închiriezi scuter/ ATV și nici nu stai într-o zonă turistică (exact cazul meu) ești pur și simplu blocat. Există câte un autobuz, 2 pe zi dar, sincer, nu îți dorești să mergi cu ele și câteva taxi-uri foarte scumpe. În principiu, oriunde mergi, te costă 30 USD. Cele mai bune (și turistice zone) sunt Altagracia, Santa Cruz și Balgue. Eu am stat în Merida, zona mai ascunsă în junglă și mi-a plăcut foarte mult.
Deși aparent este o insulă mică, este foarte ofertantă. Printre activitățile pe care le poți face pe Ometepe:
- Ascensiune pe cei 2 vulcani. Ascensiunile se fac cu ghid și ambele sunt solicitante și din punct de vedere al lungimii, cât și al efortului. Eu și cu Joy am fost pe Maderas și 3 zile ne-am tot revenit...
- Cascada de San Ramon, o altă ascensiune destul de susținută, care pornește tot din apropiere de Maderas.
- O zi la Rezervația naturală Ojo de Agua, piscine verde-turcoaz, de origine vulcanică.
- Un tur cu scuterul în jurul insulei. Partea care aparține Vulcanului Concepcion este asfaltată, partea care aparține Vulcanului Maderas este o aventură offroad. Care mi-a plăcut maxim.
- Numeroase plaje. Cred că cele mai frumoase au fost pe partea mea de insulă. Mango Beach este plaja pe care nu mă săturam să merg în fiecare seară la apus. Vulcanul Concepcion, mereu cu un moț de fum deasupra dădea apusului cel mai mistic aer pe care știu eu să îl fi respirat vreodată.
- Punta Jesus Maria este o altă plajă interesantă, cu o fâșie lungă de nisip care se întinde în apă, de unde, de asemenea, poți vedea apusuri superbe.
- O plimbare prin orășelele principale de pe insulă. Deși par distanțe scurte, accesul auto este foarte îngreunat, timpul între oricare 2 puncte a fost mai lung decât aș fi imaginat.
- Cel, dar cel mai frumos lucru pe care l-am simțit și trăit pe această insulă a fost invazia de licurici din fiecare seară. Odată cu apusul, plajele se luminau de mii și mii de licurici. Stăteam pe jos, pe nisip sau iarbă, cu Joy la picioarele mele și în scurt timp blănița ei licărea, ca și fiecare frunză și barcă și orice alt lucru din jur. Îmi intrau în rucsac pe sub haine, mi se așezau pe paharul de bere. În prima seară, neștiind nimic despre asta, am fost cel puțin uimită, eu nu rețin să mai fi văzut licurici altundeva decât în desene animate sau în cărți. Și nu 1, 2, 3 ci mii și mii. Nu mă săturam de întâlnirea asta în nicio seară.
Nicaragua este minunată cu totul, dar dacă este un singur loc pe care l-aș pune sus, sus, în topul preferințelor mele, acela este, absolut indiscutabil, Ometepe!
Zona preferată a petrecăreților și cea în care plănuiam, inițial, să merg de Crăciun, s-a transformat, într-un final, în vesta mea mentală de salvare. Hotărâsem să nu mai merg acolo, plajele, în general, nu îmi stârnesc un interes deosebit, cu atât mai mult având în vedere cât de multe săptămâni am petrecut la Marea Caraibilor în această călătorie, iar petrecerile cu atât mai puțin. Mă irita peste măsură faptul că orice om întâlneam mă întreba „Ai fost în San Juan del Sur, nu?”. „Nu, și nici nu o să merg.”. „Dar nu poți pleca din Nicaragua fără să fi mers în San Juan del Sur!”, venea, invariabil, replica. Pe măsură ce trecea timpul, iar depresia mea se adâncea tot mai tare, cel puțin un lucru din replica asta se dovedea a fi extrem de real – părea că pur și simplu nu pot pleca din Nicaragua (povestea pe larg, în acest articol). Și într-o zi am zis „hai în San Juan del Sur!”. Și bine am făcut!
Un sătuc intim, cochet, cu mâncare delicioasă, cu ieșire la o mare curată și frumoasă, cu plimbări variate, oameni buni, mi-a plăcut extraordinar de mult în San Juan del Sur și nu pot decât să spun și eu acum „nu poți pleca din Nicaragua, fără să mergi acolo!”. Iar dacă ești fan plaje, petreceri și viață de noapte, cu atât mai mult.
Când mă uit în urmă la experiența Nicaragua, realizez că a fost o perioadă în care am trăit atât de multe lucruri intense, și că atunci s-au produs cele mai mari schimbări pentru mine din această călătorie. În Nicaragua mi-am găsit, în sfârșit direcția. Amintesc cele mai importante dintre ele:
- Am lansat cartea de colorat de inspirație turistică „HAIHUI cu Joy în România”, care s-a vândut în sute de exemplare, chiar dacă eu am fost departe de casă. Practic, eu nici nu am văzut-o încă pe viu. Dar am primit sute și sute de fotografii cu ea. Dacă nu erau prietenii mei buni de acasă, acest vis nu ar fi fost posibil. Ei s-au ocupat de toată logistica și comercializarea cărții. Am lucrat la această carte împreună cu ilustratorul Adrian Jurge, care a reușit să transforme în realitate toate ideile mele, iar eu sunt cum nu se poate mai mulțumită de rezultat. Toate ilustrațiile sunt unice, realizate manuale (fără AI!), după fotografiile mele cu Joy, iar textele din carte îmi aparțin.
Deși cartea nu mai este public la vânzare (lucru care se va schimba odată cu întoarcerea noastră în țară), ea poate fi achiziționată direct de la mine, dacă îmi lăsați un mesaj. Cred că este o idee grozavă de cadou de Iepuraș, pentru mici și mari, pentru iubitori de natură, de România, de animale.
- Am pus bazele celui mai ambițios proiect al meu, alături de echipa de aventură Terramont din Cluj; cu ajutorul și susținerea lor, eu și Joy vom fi primii furnizori de pachete turistice pet-friendly din România. Da, ai citit foarte bine, de acum înainte vei putea pleca în vacață alături de blănosul tău! Încrederea foarte mare pe care o am în acest proiect s-a transformat în motorul nostru de întoarcere acasă și în sensul pe care îl căutam, de ceva vreme. Dacă nu ai citit povestea întoarcerii noastre acasă, o poți face aici. Prima călătorie pe care o vom organiza alături de animalele de companie va avea loc în luna iunie, în Munții Dolomiți. Citește detaliile aici și hai alături de noi!
- Tot în Nicaragua am pus bazele unui parteneriat care, la vremea aceea, nu știam cât de cu sens se va dovedi, alături de Clear, marca numărul 1 mondial de șampoane pentru bărbați. Desigur, colaborarea mea vizează șampoanele de femei. Discuțiile noastre au început în perioada de huzur și relaxare din Nicaragua și, deși măgulită de propunere, încercam să explic faptul că eu nu am avut niciodată un păr de care să fiu mândră, ba chiar de când mă știu am fost obsedată de faptul că am un păr tern, fără formă, subțire etc., fapt care m-a determinat ca de la vârsta de 14 ani să îl spăl zilnic. Da, fac asta și acum, după 23 de ani. Deci nu simțeam că am loc în povestea Clear Haircare. „Dar la ce te ajută să te speli zilnic, a venit întrebarea. Ți se face părul mai cum dorești tu?”. Sincer, nu. Dar felul în care mă simt după ce mă spăl și usuc pe păr este imbatabil, simt că pot schimba lumea. Și exact așa este, simt că pot face față oricăror provocări, că nu mă mai simt nesemnificativă și ciufulită în fața lor. Și astfel am devenit și eu un mic brand-ambassador cu părul curat al șamponului Clear, care are ca slogan „Cu Clear faci față provocărilor”. Doamne, dacă știam atunci câte provocări vor urma și cât de natural mă voi încadra în această poveste. Nu neg că m-am întrebat (și am întrebat) la ce ar mai putea avea nevoie de alți promotori, când imaginea la nivel mondial a șamponului de bărbați este Ronaldo. Răspunsul, drept să spun, m-a cucerit aproape cât mă cucerește senzația de păr curat pe care o am zilnic după ce folosesc Clear: „pentru că ne inspiră poveștile de viață ale oamenilor simpli, din domenii diverse, care au o poveste de spus și care fac față unor provocări mai atipice”. Ok, asta-s eu. Mulțumesc pentru votul de încredere!
- Am sărbătorit cei 5 ani de viață ai micuței Joy, precum și cei 4.5 ani de când am adoptat-o. Acasă, acest moment a trecut aproape neobservat în fiecare an. Acum m-a găsit în oribilul Managua, într-un hotel infect, rugându-mă să apară o soluție pentru zborurile noastre și să putem pleca. Ce am simțit a fost cu totul diferit față de ce simțeam acasă, a fost prima dată când am înțeles cu adevărat cât de norocoasă sunt și cum s-a schimbat viața mea de când a apărut ea, câte am învățat și în câte feluri mă completează bunătatea și răbdarea ei. La mulți ani, minune blândă și bună!
- A fost primul meu Crăciun și primul meu Revelion departe de casă. Pentru mine a fost o spaimă care m-a cuprins cu mult înainte de aceste momente, știind cât de tare mă afectau ele acasă, înconjurată de prieteni. Nu pot descrie cât de recunoscătoare sunt pentru cum au trecut aceste momente. Crăciunul alături de o familie bună, urmat de o dimineață la piscina din fața casei, seara de Revelion (din România) în videocall cu prietenii mei, apoi o petrecere cu localnicii și o dimineață cu licurici. Datorită oamenilor de acasă (cunoscuți sau nu) și a celor din Nicaragua m-am simțit mai acasă decât aș fi putut imagina vreodată. Este unul dintre lucrurile pentru care sunt cea mai recunoscătoare!
- În Nicaragua am trăit cea mai cruntă depresie din viața mea și a fost prima dată în această călătorie când chiar am simțit că nu mai pot merge mai departe. M-am adâncit mai tare și mai tare și nu mai reușeam să găsesc soluții. Începusem să mă blamez tot mai mult pentru deciziile luate și să cred că m-am atras singură într-o succesiune de evenimente nefaste. Atunci a fost momentul în care am scris articolul pe care nu aș fi vrut să îl scriu. Am cenzurat și cizelat mult vorbele din el, pentru a nu arăta cât de disperată eram de fapt. L-am scris pentru mine și m-am gândit, apoi, să îl postez și să îl șterg. Răspunsurile la el au fost salvarea mea. Am primit sute de mesaje și ajutor în toate chipurile posibile de la oamenii de acasă, toate sub forma unei frânghii de care am început să mă țin tot mai strâns până m-a scos afară din apa în care eram tot mai sigură că mă voi îneca. Voi, tu și tu cel care citești asta, voi ați fost cei care m-ați salvat. Și nu e nicio vorbă prea mare aici. Nu mai doresc să simt vreodată deznădejdea și disperarea pe care le-am simțit în Nicaragua, dar înțeleg acum că aveam de luat niște lecții din ea. Vă mulțumesc că nu m-ați lăsat să mă înec!
Dragă partener de călătorie,
Cum bine știi, articolele mele nu sunt ghiduri turistice, ci jurnale intime de călătorie, emoții transpuse în cuvinte pe foi albe, pe care nu le-aș împărtăși așa, oricui. Lăsând, pentru o clipă, la o parte emoțiile (că mai mult de o clipă chiar nu pot, te-ai obișnuit doar) aș vrea să îți spun că Nicaragua este un loc magic căruia, dacă vei avea ocazia să îl vezi, să nu îi întorci spatele.
Nicaragua a fost și ultima țară din America Centrală, continent care, recunosc, nu a fost foarte pe gustul meu și în care am simțit că țările se amestecă cumva, nu le-am găsit cu ușurință identitatea. Totuși, Nicaragua, cu orășelele ei coloniale, cu misticul Ometepe și cu poveștile de viață de care te împiedici la tot pasul, va rămâne mereu în amintirea mea drept un loc în care mă bucur că am avut ocazia să ajung. Aducând emoțiile la locul lor, adaug faptul că Nicaragua va rămâne mereu în amintirea mea drept locul în care am trăit ce nu credeam că voi putea duce și locul în care mi-am găsit drumul.
Cu drag, partenerele tale de călătorie,
Roxi & Joy
