Dragă pelerin,
Dacă ai deschis acest articol înseamnă că ai un interes cât de mic în a parcurge, cândva, drumul Sfântului Iacob, cu sau fără câine. Sau, pur și simplu, vrei să fii alături de noi, pe drumul nostru. Indiferent care este răspunsul, înseamnă că te putem considera partener de drum și numi pelerin. În primul articol din această serie am povestit despre motivele care m-au determinat să iau decizia de a pleca pe Camino cu cățelul, piedicile pe care le-am avut încă din faza de planificare și obiectivele călătoriei. Dacă nu ai făcut-o deja, îl poți citi aici.
Oricât de minunată poate părea ideea de a face acest drum cu un cățel (și este!) trebuie să fii conștient că multe lucruri vor fi diferite și vor putea altera experiența clasică a acestui pelerinaj, începând cu faptul că animalele nu sunt acceptate în albergue-urile publice (și aproape deloc nici în cele private) și nici în majoritatea restaurantelor/ spațiilor interioare. Vrei, nu vrei, asta va pune o oarecare barieră între tine și restul pelerinilor. Dacă în majoritatea cazurilor eu sunt tipul de călător care întâi pleacă și se gândește când ajunge la destinație ce și cum, în acest caz m-am gândit foarte bine înainte dacă sunt sincer împăcată cu compromisul destul de mare pe care îl voi face în fața experienței dorite. Îți recomand să faci același lucru.
Dacă în primul articol am vorbit despre lucrurile premergătoare luării unei decizii, în acest articol voi vorbi despre cum m-am pregătit, cum am schițat planul, în mare, pe zile și cum arată bagajele noastre. Pentru că experiența mea nu e definitorie și pentru că știu prea bine că am o manieră mai atipică de a lua decizii (sunt impulsivă, prefer să găsesc soluții după ce iau o decizie, nu să analizez prea mult înainte, nu pun răul în față și, implicit nu prea mă documentez și nu fac planuri), voi descrie în acest articol și diverse situații posibile sau probabile, pe care persoanele care obișnuiesc să analizeze mai multe fațete ale unei decizii le vor considera utile.
Cel și cel mai important lucru este să înțelegi și să accepți că nu vei putea avea parte de experiența clasică de pe Camino, pe care și-o doresc cei mai mulți dintre cei care fac această călătorie. Și pe care mi-o doream și eu. Dacă nu ești confortabil cu această realitate, atunci, cel mai probabil, ar trebui să regândești acest drum. Cu un câine alături vei avea Camino-ul tău. Mai citește asta o dată. Bun.
Nu vei putea pleca dimineața fără niciun plan, să mergi cât simți și să te oprești să dormi unde simți. Asta doar dacă ești dispus să dormi pe stradă cu câinele. Nu este foarte la îndemână nici dacă mergi cu cortul, pentru că nu îl poți ridica oriunde și nici nu cred că ți-ai dori asta. Sunt puține locuri de cazare care acceptă câini și ele trebuie rezervate în avans. Așadar, când pleci dimineața, știi exact unde trebuie să ajungi la final de zi, ai sau nu chef, are corpul sau nu chef, are câinele sau nu chef. Asta îți va da o doză de siguranță, dar și una de stres suplimentar și de privare de libertate. De asemenea, te poate înstrăina și de oamenii cu care te împrietenești pe drum, care se opresc unde doresc și unde ți-ai dori și tu, dar tu nu poți. Într-un articol viitor voi lăsa link către toate cazările noastre de pe traseu, să te ajute dacă planifici o astfel de călătorie.
Nu toate porțiunile de pe Camino sunt prietenoase cu animalele, din motive obiective sau subiective. Trebuie să iei în calcul că de multe ori se merge pe marginea drumului, pe artere aglomerate și zgomotoase și pe asfalt încins. Dacă vei face o planificare în avans (și este absolut necesar să faci așa ceva dacă mergi cu câinele), poate vei observa că pe o distanță de, să zicem, 100 km, nu găsești niciun hotel petfriendly. Ce faci atunci? Alegerea traseului nu mai e doar o chestiune de preferință personală, ci și de siguranța și confortul câinelui.
În mod clasic, Camino este o călătorie de buget. Costul într-un albergue public este în jur de 10-12 Eur/ noapte și poți lua masa în restaurante cu meniuri de pelerini. Până în momentul în care scriu acest articol (din Aveiro, Portugalia), pot spune că nu am găsit nicio cazare sub 40 de Eur (cea în care sunt acum este 40 și, de fapt, nici NU este pet-friendly). Majoritatea sunt de la 60 în sus (cele mai ieftine). Așadar, doar pe cazare ajungi să plătești într-o noapte cât în aproape o săptămână prin albergue-uri. Din punctul meu de vedere, un buget realist va începe de la 100 Eur/ zi și asta cu grijă mare la cheltuieli și mâncat mai mult din supermarket.
Cel puțin acesta este cazul Spaniei și al Portugaliei, țările de interes pentru mine, unde nu poți intra cu câinele cam nicăieri. ATENȚIE! În Spania există și o lege în vigoare din 2023, care este luată foarte în serios și care interzice să lași câinele legat afară cât intri să cumperi o apă, un nurofen, să faci un pipi. Amenzile sunt mari. Știu că mulți stăpâni de câini sunt oricum împotriva acestei idei, eu nu, absolut deloc, Joy a stat legată afară în sute de locuri din zeci de țări. De asemenea, în caz de ploaie torențială sau căldură extremă, nu te poți adăposti undeva la răcoare/ căldurică.
Oricât ne spunem că un câine nu consumă mult, nu poartă haine, nu are nevoi ca ale noastre și, implicit, bagajul nostru nu va fi mai greu din cauza lui, acest lucru nu este tocmai adevărat. Joy este cel mai puțin needy câine pe care îl cunosc eu. Și, totuși, „greutatea” ei se simte la rucsacul meu și se simte bine. Gândește-te doar la cei minim 2 litri de apă pe care trebui să îi ai pentru cățel pe traseu. Hrană măcar pentru seara în curs. Trusa de prim ajutor. Niște recompense. Prosop, șervețele umede. Eu doar atât am și povara se simte din plin. Acum gândește-te dacă ai un câine pe care l-ai obișnuit într-un anume fel: care poartă hăinuțe, papucei, are jucărie lui, păturica lui, mâncarea lui – toate astea vor trage mai mult decât îți imaginezi la rucsacul tău, mai ales dacă ești singur/ă așa ca mine.
Aceasta e prima piedică reală pe care am simțit-o deja pe pielea mea. Obișnuită cu Joy, cu care am făcut lejer trasee dificile de +30 km pe munte, am zis că 20-25 km pe drum aproape drept va fi o nimica toată. M-am înșelat. Pe munte, fiind mereu liberă, ea își dozează altfel energia. De multe ori aleargă în față și își ia timp de odihnă până vin eu. Stilul ei este de sprint, cu pauze dese de odihnă. Stilul meu este de mers constant, în tempo susținut, cu pauze rare. Atâta doar că acum, ținând-o mereu în lesă, suntem legate una de alta, ceea ce, sincer ne-a dezechilibrat deja pe amândouă. Eu nu simt nevoia de pauză decât după mulți kilometri, ba pauzele chiar îmi iau din energie și aș prefera măcar 5-6 km să merg constant, în timp ce ea s-ar opri câteva minute la fiecare kilometru. Eu pot să nu beau deloc apă în 20 de km (și, de obicei, chiar nu o fac), ea are nevoie foarte des. Eu prefer să mă odihnesc în soare, ea în umbră. Nu mai poți calcula parcursul zilei doar pe baza obișnuințelor tale.
Dacă ai un cârcel pe traseu, te oprești și masezi până trece. Dacă te doare capul, iei un nurofen. Dacă te-a bătut prea mult soarele în cap, pui o șapcă. Dacă te doare spatele, lași rucsacul puțin jos. Dacă faci o bătătură, pui un plasture. Dacă ți-e sete bei. Dacă nu mai poți, știi că nu mai poți. Un câine se poate comporta identic în situațiile astea și în multe altele. Joy se poate trânti la pământ din joacă și lene și eu mă îngrijorez că are ceva, așa cum poate merge cu lăbuța însângerată fără ca eu să văd și fără ca e să dea semne.
E infinit mai greu să deduci nevoia câinelui, decât a ta. Chiar dacă ai senzația că îl cunoști bine. Eu am făcut cu Joy sute de trasee montane în România. Am traversat America Centrală și de Sud cu ea. Am fost prin deșerturi, ghețari la +5000 de metri, canioane, orașe, oceane și sute de hoteluri. Și tot nu pot spune că îi cunosc comportamentul când vine vorba de un astfel de traseu. Camino nu va mai fi o plimbare, va fi un continuu parteneriat și muncă cot la cot cu cineva care ți-e foarte drag, dar care nu știe să își exprime nevoile, ceea ce se poate transforma într-o frustrare. Ia în calcul asta și amintește-ți că dacă un om nu comunică da, e o problemă pe care nu ești obligat să o duci tu. Câinele nu poate și da, e ceva ce trebuie tu să duci, cu maximă blândețe și empatie.
Dacă eram singură, mergeam vara. Mie îmi place și căldura excesivă, dar și faptul că drumul ar fi mai aglomerat și aș cunoaște mai mulți oameni. De asemenea, cunosc multe persoane care își pot lua acest timp doar în timpul vacanței de vară. Zilele călduroase reprezintă un risc real pentru un câine. Foarte ușor acest risc se poate transforma în moartea câinelui. Așadar, alegerea perioadei potrivite este vitală, chiar dacă asta poate însemna frig, ploaie, peisaje mohorâte și puțini oameni pe drum. Cu acest aspect chiar nu te poți juca.
Deși scopul este să faci drumul pe jos, gândul că, la nevoie, poți lua un mijloc de transport e liniștitor. Respectiv, îngrijorător, dacă ești cu un cățel de talie medie/ mare. În linii mari, vei fi la bunăvoința șoferului de uber/ taxi/ autobuz/ autostop. Indiscutabil, dacă ceva se întâmplă pe traseu, vei avea mai puține opțiuni de transport decât un pelerin fără câine. Trenul e viabil doar în Portugalia sau pentru câini mici în Spania. Autobuzul aproape imposibil. Taxiul rămâne principala variantă, dar nu te baza pe el fără să confirmi în prealabil. Camino-ul cu câinele cere mai multă planificare și adaptabilitate. Pe mine experiențele anterioare m-au învățat să mă descurc și în situații aparent imposible, aia nu înseamnă că nu e posibil să vină o zi când îmi vor pune capac. Îți propun un exercițiu de imaginație: ai un câine de talie medie/ mare. Se întâmplă ceva pe drum și nu mai poate merge. Ce faci? Cum faci?
Dacă ai ajuns la finalul acestei liste și ai zis „Așa, și? Deci care-i problema?!”, înseamnă că ești omul meu, bravo, vei găsi o soluție!
- Dacă ești genul care preferă să aibe toate cazările rezervate în avans, e simplu. Caută-le și rezervă-le și îți iei de o grijă. Dacă ești ca mine și vrei să ai maxim o cazare, 2 rezervate în avans, fă totuși un research să vezi dacă măcar sunt opțiuni petfriendly pe traseu. Chiar nu îți dorești surprize!
- Poți lua în calcul și călătoritul cu cortul, dacă simți că ți se potrivește. Totuși, nu uita de greutatea suplimentară în rucsac și de faptul că în niciuna dintre cele 3 țări principale – Franța, Spania, Portugalia – nu poți campa oriunde dorești. Pe lângă campingurile oficiale, anumite albergue-uri permit campatul în curtea lor. Și aici vei avea nevoie de o documentară preliminară destul de serioasă.
- Dacă greutatea rucsacului este o presiune, poți opta pentru un serviciu de transfer bagaje. Prețurile sunt cât de o cafea pe zi. Spre exemplu, pe ruta portugheză poți opta pentru Pilbeo, la doat 7 Eur/ zi; pentru ruta franceză la Xacotrans, doar 4 Eur/ zi, Top Santiago, pentru Spania și Portugalia, dar și alte companii pe care le vei găsi la o căutare rapidă și care îți pot duce bagajul de la o destinație la alta. Adică îl preiau dimineața și ți-l lasă seara. Dincolo de faptul că prețurile sunt extrem de accesibile, se pot combina mai multe bagaje într-unul, deoarece greutatea admisă este, de regulă, foarte mare (20 kg). Dacă ai nevoie să trimiți direct ceva la punctul de start la cel de finish (Santiago de Compostela), poți apela la El Camino Con Correos, care te va costa 20,95 € pentru bagaje de până la 15 kg, cu 15 zile de depozitare incluse. Exact, mai ieftin decât o masă în oraș pentru toată perioada. Recunosc că în acest punct (Portugalia) regret foarte tare că m-am încăpățânat să nu iau în calcul această perspectivă. Dacă aș timpul înapoi, al face-o 100%.
- Fă-ți o listă cu punctele veterinare de pe traseu. Și, desigur, nu uita trusa de prim ajutor pentru cățel.
- Analizează traseul fiecărei zile în avans pentru a vedea unde găsești surse apă, restaurante, minimarketuri etc. Dacă preferi varianta offline, îți recomand cu toată încrederea ghidurile de la Cicerone, sunt cele mai bune din lume pentru astfel de trasee. Eu îl am pe cel de Camino Portugues și mă asigur că îl voi citi în fiecare seară. Nu ai neapărat nevoie de un ghid offline, e suficient să ai instalate câteva aplicații. Cea mai bună și mai cunoscută este Gronze, care oferă ghiduri detaliate pentru toate rutele Camino – etape, distanțe, diferențe de nivel, cazări, hărți interactive. Camino Ninja este o altă resursă utilă, care funcționează și offline și la fel este și Buen Camino. Nu uita că este cel mai parcurs drum de lungă distanță din lume. Vei găsi suficiente resurse, atât on-line, cât și offline, gratuite.
- Gândește-te în avans la alimentația lui – poate mânca orice, oricum? Dacă da, super! Dacă nu, care e planul? Nu poți căra zeci de kg de bobițe în spate. În cazul meu a fost foarte simplu. Brandul de hrană de câini pe care îl folosim noi, Purina Pro Plan, este foarte răspândit atât în Spania, cât și în Portugalia. Se găsește în multe clinici veterinare de unde pot lua cu porția, deoarece nu îmi permit să pun un sac de mâncare în rucsac (deși am fost întrebată în mod foarte serios de mai multe persoane dacă am dus din țară cu mine toată mâncarea lui Joy în anul când am fost plecată în America Latină. Le-am răspuns că Joy mănâncă 1 kg de hrană la 3 zile, adică 10 kg la 30 de zile adică bine peste 100 de kg la 365 de zile. Au clipit în continuare, așteptând confirmarea că da, am cărat 100 de kg de bobițe în rucsac. Dacă sunteți pe aici, nu, nu am cărat 100 de kg, și nici acum nu car mai mult de 1 kg, orice ar fi).
Revenind, soluția mea de back-up sunt produsele de la Purina One, pe care le-am găsit în toate supermarketurile. Joy, în general, mănâncă foarte puțin. Când schimbă mediul și e stresată, și mai puțin. Ce o păcălește este să îi dau și niște bobițe sau cărniță de puppy, astfel că în zilele de când am venit, am combinat hrana ei de la Pro Plan de acasă, cu bobițele de puiuți de la Purina, luate din supermarket din Spania. Ce am, într-adevăr, la mine, sunt 30 de pliculețe de probiotice de la Pro Plan pentru digestie și floră intestinală, FortiFlora și suplimentul pudră pentru oase și articulații, Pro Plan Dog Adult Mobility, pe care le pun peste bobițele lui Joy. Tu cum te gândești să gestionezi acest aspect fără să te împovăreze prea tare și fără să îl lipsești pe cățel de ce știi că îi face bine?
- Nu în ultimul rând, ai încrdere în tine, în proces și în oamenii pe care îi vei întâlni în parcursul tău. Oamenii buni atrag oameni buni, iar acest aspect mi s-a dovedit DIN PLIN în toate călătoriile de până acum. Chiar dacă pleci singur, nu vei fi singur.
Indiferent cât am făcut și răsfăcut lista pentru bagaj, acum, că sunt aici, tot nu mi se pare că este potrivită. Rucsacul este mult prea greu și tot simt că nu am ce îmi trebuie. Plus că, așa cum îmi povesteau localnicii din Spania și Portugalia, anul acesta a fost cea mai friguroasă lună mai din câte își amintesc ei. Chiar este foarte frig! Voi lăsa mai jos lista mea finală, poate este utilă și apoi voi adăuga câteva lucruri de interes general despre bagajul pentru Camino.
Un mic disclaimer: bagajul meu conține o serie de lucruri care, în mod normal nu ar trebui să fie acolo. Spre exemplu 2 rochii + costum de baie (asta deoarece eu voi folosi acest bagaj nu doar pe Camino, ci și înainte și după), foehn (pentru că spălatul pe păr zilnic este obsesia mea absolută; foehnul, totuși, are sub 300 de grame) și mai multe medicamente decât ar fi cazul, deoarece am plecat din România cu niște probleme de sănătate deloc neglijabile (de fapt, am în rucsac mai multe medicamente decât în lista de mai jos, din păcate). Deși mi-aș fi dorit să nu iau laptop, nu am avut de ales, iar asta a adăugat încă 1.5 kg rucsacului. De asemenea, lipsesc bețele de trekking, deoarece nu am avut bagaj de cală și în cel de mână nu sunt permise. Mă gândesc serios să cumpăr unele din Porto, de unde vom începe traseul.
1. În mod ideal, greutatea rucsacului nu ar trebui să fie mai mare de 10% din greutatea corpului tău. Ia în calcul că, pe lângă greutatea cu care pleci de acasă, vei adăuga zilnic măcar 3 litri de apă (în cazul meu, 2 pentru Joy și 1 pentru mine) și poate niște snack-uri. De asemenea, degeaba pleci de acasă cu majoritatea hainelor groase pe tine, când le vei da jos, tot în spatele tău vor ajunge.
2. Investiția cea mai mare trebuie să fie în încălțăminte și rucsac. Pentru că nu mi-am permis o cheltuială extra, am ales să folosesc rucsacul de la Osprey cu care am fost și în Himalaya și pe Tour du MontBlanc și în multe alte părți, adidașii de trail de la La Sportiva pe care, de asemenea, i-am forjat mult, deși nu cred că sunt chiar ce trebuie pentru această drumeție și sandale de trekking de la Teva. De vreo 6 zile doar sandalele le-am purtat și picioarele sunt super ok! Recomandarea mea e să purtați aceste piese de echipament acasă, să vă asigurați că sunt potrivite corpului vostru. Dacă mi-aș fi cumpărat altă încălțăminte, aș fi ales una non-impermeabilă. Dacă plouă torențial și cea mai impermeabilă încălțăminte se va uda și apoi se va usca foarte greu. Aici este teama mea cu adidașii La Sportiva care sunt impermeabili.
3. Cel puțin pe Camino Portugues de coastă, cel mai mare dușman este ploaia. Și gândiți-vă la ploi torențiale care țin cu orele. Protecția foarte bună de rucsac, geaca de ploaie și pelerina care să protejeze și rucsacul sunt absolut obligatorii. Eu am plusat cu o husă impermeabilă pentru laptop. Pentru o protecție extra, se pot pune și obiectele din rucsac în săculeți impermeabili.
4. Alege haine versatile și care se usucă ușor de ploaie și de transpirație. Evită bumbacul și investește cât de mult în piese care conțin lână de merinos. Eu am șosete și colanți de merinos, 1 maieu de corp de merinos, maieuri cu uscare rapidă și pantaloni de alergare. De asemenea, ia în calcul că seara trebuie să îți speli hainele pentru a doua zi și ai vrea să se usuce în timp util.
5. Trusa medicală ar trebui să aibă tot ce ai nevoie, nu de toate, că poate o să îmi trebuiască. Nu vei merge prin pustiu ci pe un traseu cu orașe, sate, oameni. Dincolo de medicamentele pe care fiecare și le știe pentru propriile probleme de sănătate și de vitamine, nu uita de plasturi și de compeed, de o cremă de relaxare (vaselină, gălbenele) pe care să o aplici seara și dimineața, de o fașă elastică și tifon. Plusez cu un device de scos căpușe dacă mergi cu cățelul.
6. Strictul necesar pentru cățel nu îl știe nimeni mai bine decât tine. Cu cât cățelul are mai multe obișnuințe, cu atât mai greu va fi rucsacul tău – păturică, jucării, hăinuțe, papucei etc. Dacă poate trăi fără ele, cel mai bine ar fi să le lași acasă. Dacă îl poți obișnui cu un rucsac, să își care apa, îl recomand cu căldură pe cel de Ruffwear. Documentează-te și vezi ce tip de hrană pentru câini poți găsi pe traseu, poate ești la fel de norocos ca și mine și vei găsi chiar brandul preferat. În mod ideal nu ar trebui să cari mai mult de porția pe 2 zile de hrană. Absolut esențial pentru mine este tracker-ul cu GPS de la Tractive, cu abonament cu acoperire mondială. Nu o dată mi-a fost foarte de folos!
Așa cum am făcut și răsfăcut excel-ul cu bagajul, tot prin asta a trecut și cel cu planificarea. Voi lăsa mai jos planificarea cu care am plecat de acasă deși, deja, multe s-au schimbat în ea. Și se vor mai schimba. Să spunem că în acest articol voi include socoteala de acasă și în articolul viitor socotela din târg. 🙂 Practic această planificare include toate etapele de unde am venit eu în Portugalia (Aveiro) și până la ocean (adică +100 de km după Santiago de Compostela, punctul de finish). Am făcut-o astfel nu pentru că doresc să parcurg toți cei 500 de km (sau pentru că mi-aș dori să o oblig pe Joy la așa ceva), ci pentru a avea posbilitățile la îndemână și să pot lua decizii rapid fără să fac calcule de puncte pe traseu. De asemenea, bucata clasică de Camino Portugues este și ea extinsă destul de mult cu varianta spirituală, care este mai lungă cu 3 zile, dar și mai scenică. Voi face referire doar la planul de Camino, nu și la timpul petrecut în Spania și Portugalia înainte, respectiv după. Deși noi nu vom parcurge tot acest traseu, poate se va dovedi util cuiva care are în plan un drum mai lung.
Dragă pelerin,
Îți mulțumesc că ai avut răbdare să mă însoțești cu lectura până aici. Cu atât mai mult cred că vei avea răbdare să ne însoțești și pe Camino. Dacă ar fi să închei acest articol cu un singur gând pentru tine și pentru mine, acela este:
Așa cum spun tuturor care se aventurează și pe trasee de munte când nu sunt pregătiți sau pe vreme deloc favorabilă: muntele va fi și altă dată acolo, tu e posibil să nu mai fii dacă te încăpățânezi. Toată lumea spune pe Camino, singura competiție trebuie să fie cu tine însuți. Eu nu sunt de acord. Nu ar trebui să fie nicio competiție. Nu trebuie să mergi până nu mai poți. Să îți forțezi corpul la maxim nu e o dovadă de putere, ci să fii capabil să îl asculți este.
Am plecat pe Camino cu cea mai precară stare de sănătate pe care rețin să o fi avut. Aș fi putut să nu mai plec. Am decis, totuși, să plec, și să fac ce pot. Am crescut îngrozită de ideea de a renunța, de a nu fi capabilă, de a îmi fi teamă de ce va spune lumea, de eșec, de arătat cu degetul. Mi-a luat niște ani, dar azi sunt mândră că sunt la început de drum. Sunt învingătoare deja pentru că sunt aici cu Joy. Fiecare pas în plus, fie că va fi pentru 500 de metri sau pentru 500 de kilometri va adăuga doar victoriei noastre. Iar faptul că ești alături de noi este încă o altă victorie. Îți mulțumim!
Buen Camino!
