Dragă om umblat,
Dacă ești ca mine, știi că pe măsură ce îți stau picioarele mai mult pe loc, ajunge să ți-o ia mintea mai mult la sănătoasa. Ceea ce, vorba ceea, nu-i bine nici pentru cap, nici pentru picioare. Fix astăzi se împlinește anul de când am revenit din călătoria prin America Latină alături de cățelușa mea, Joy, și, trebuie să recunosc, deși am vizitat 12 țări alături de ea în acel an și alte 12 de când am revenit acasă, dorul de viața aia pe drum, de slow travel, de trăit locurile nu doar de bifat obiective turistice, nu m-a părăsit deloc. De asemenea, stilul de viață din timpul călătoriei în Americi a trecut cu rapiditate de la unul foarte activ, chiar de supraviețuire, aș putea spune, la unul călduț, comod, leneș, de când am revenit în România. Iar lenea și comoditatea, cum știi bine, intră ușor în casa omului și tare greu o mai părăsesc. Așa că, dacă nu au plecat ele, plecăm noi!
La drum, din nou!
De când au aflat că am luat decizia asta, câțiva prieteni m-au tot întrebat: De ce Camino? De ce ruta portugheză dacă știi că e cea mai dificilă din punct de vedere logistic? De ce vrei să o iei și pe Joy? Și multe alte „de ce”-uri la care am ridicat din umeri. Din umeri ridic și acum, cât încerc să ajustez rucsacul pe care îl voi duce preț de câteva sute de kilometri și să mai echilibrez greutatea pe hernia mea aia bună și de treabă și pe șoldul dislocat. Deci, nu știu de ce. Dar de abia aștept!
Ideea drumului Sfântului Iacob mi-a încolțit în suflet acum mulți ani. Nu a fost niciodată un scop precis. Am citit mai multe cărți de beletristică de-a lungul timpului, dar nu m-a pus niciuna pe drum. De asemenea, deși am un mare respect pentru credința oricărui om de pe lumea asta, nu sunt o persoană credincioasă care să facă acest drum în scopul lui biblic. Nu, nu ma duc în genunchi după moaștele Sfintei Parascheva, cum glumea un prieten. Intenția, cum spuneam, o sădisem demult, aștepta doar momentul să încolțească.
La finalul lui 2024, am filmat alături de Florin Roșoga podcastul „Rucsacul invizibil: cum fricile ne însoțesc și ne împing să mergem mai departe”, pentru pagina de podcast Antreprenori care Inspiră. Dacă nu l-ai urmărit, ți-l recomand cu drag, îl poți pune în căști la o plimbare sau în drum spre muncă. Este total diferit de materialele din media care au mai apărut cu mine. Este mai puțin despre călătorii, viață de nomad sau antreprenoriat, și mai mult despre traumele din copilărie care m-au adus unde sunt azi. Cu alte cuvinte, este povestea unui om crescut de și din frici, care azi, din exterior, pare un om puternic. Poate cineva de aici are nevoie să asculte acest podcast. Eu mi-aș dori să îl poată auzi copilul care am fost în urmă cu 25-30 de ani.
Revenind, după ce s-a încheiat înregistrarea, am mai stat preț de vreo oră la povești cu Florin, care făcut de mai multe ori traseul Camino de Santiago, pe diverse variante și despre a și scris articole utile și interesante pe blogul lui. Fără să știu, atunci, la povestea aia relaxată între 2 vechi prieteni, decizia mea era luată: voi pleca pe Camino Portugues cu Joy și, mai mult decât niciodată, va fi călătoria care va avea ca scop drumul, iar nu destinația.
În cazul în care nu știi ce este drumul care duce la Santiago de Compostela din Spania, voi face o foarte scurtă introducere. Camino de Santiago este cel mai parcurs traseu de lungă distanță din întreaga lume. Este o călătorie spirituală, istorică și culturală care atrage anual milioane de oameni din toate colțurile lumii. Da, milioane. Doar anul trecut, în 2024 în jur de 500.000 de persoane au primit certificatul Compostela (pe care îl primești la final de traseu, dacă îndeplinești o serie de condiții), dar se estimează că numărul total de pelerini a fost de peste un milion și jumătate. Da, într-un singur an.
În cazul acestei călătorii, toate drumurile nu duc la Roma, ci la Santiago de Compostela din Spania, unde este înmormântat Sfântul Iacob (Santiago), unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus. Există mai multe rute, dintre care, cele mai cunoscute sunt Camino Frances, care începe din Franța, trece Pirineii și apoi străbate nordul Spaniei (mai bine de jumătate din călători aleg această variantă), Camino del Norte, care străbate coasta de nord a Spaniei, de-a lungul Mării Cantabrice și la un moment dat se unește cu Camino Frances, Camino Primitivo, cel mai vechi drum, mai scurt, dar mai dificil și Camino Portugues, care traversează Portugalia de la sud la nord și apoi intră în Spania. Acestea nu sunt singurele, dar sunt cele mai străbătute.
Pelerinii (și voi folosi de aici înainte acest termen în loc de călători) fac traseul pe jos sau cu bicicleta. În funcție de ruta aleasă, traseul poate avea 3-5-800 km sau chiar mai mult. Aceia care doresc să obțină doar certificatul de pelerin, trebuie să parcurgă cel puțin ultimii 100 de km pe jos (sau 200 cu bicicleta). Mă depășește intenția asta, de ce ți-ai dori DOAR hârtia aia de o primești la final? De la sine înțeles, ultima sută de km este cea mai aglomerată, indiferent ce traseu parcurgi.
Deși în Evul Mediu scopul acestui drum a fost unul exclusiv religios, în timp a devenit mai degrabă o călătorie a spiritului, o drumeție, pe care cei mai mulți o fac solo, o experiență de regăsire a sinelui, de cunoscut și socializat cu oameni din întreaga lume, de slăbit frâiele unei vieți trăite pe pilot automat, de scuturat de povara lucrurilor care ne îngroapă în fiecare zi. Vrem mai mult și mai mult și mai mult, fără să primim, de fapt, ceva cu adevărat. Pe Camino de Santiago dai mai mult și mai mult și mai mult, fără să realizezi câte vei primi, de fapt, la final de drum.
Provocările acestui drum nu sunt cu nimic diferite față de provocările oricărui traseu foarte lung. Mergi mult, zici că nu mai poți, mai poți puțin, mai plângi, mai râzi, mai cunoști un om care îți dă încredere, mai crezi că mori, mai realizezi că trăiești. Am simțit toate aceste lucruri și când am făcut Tour du Mont Blanc și când am făcut Himalaya Trek și în alte momente și am fost recunoscătoare pentru fiecare astfel de experiență.
Ei, lucrurile se schimbă radical când vrei să faci asta cu un câine. Așa cum am făcut și când am decis să plec cu bilet doar dus în Brazilia cu Joy, în urmă cu 2 ani, m-am documentat și acum și am încercat să găsesc alte persoane care au făcut ce vreau să fac eu. Nu din România, ci de oriunde. Vezi de treabă, nu suntem prea multe nebune pe lumea asta... Urmărind pe diverse forumuri și întrebând în stânga și în dreapta, am dat, cu greu, de o mână de oameni care au făcut o porțiune de Camino cu un câine. Dintre aceia puțini, majoritatea au făcut ultima sută de kilometri, cea necesară pentru a obține certificatul. Nimeni dintre cei cu care am vorbit nu mi-a zis că a fost ușor. Nici nu mă așteptam.
La o primă vedere, înainte să pornesc la drum, principalele provocări pe care le văd eu (strict legat de realizarea călătoriei împreună cu un câine) sunt următoarele:
1. Ruta aleasă. Mi-am dorit din prima clipă să facem traseul portughez, deși citisem că, din punct de vedere logistic, este cel mai sărăcăcios în cazări. Intenția mea era să îl facem integral, pornind din Lisabona și să traversăm toată coasta Portugaliei pe jos, până la Santiago, în Spania. Din păcate, oricât am încercat să găsesc alternative de cazare care să mă primească cu câine, nu am găsit.
Am acceptat foarte greu (după vreo 2 luni de necaz), că voi putea face asta doar din Porto. Nici de acolo să nu îți imaginezi că e foarte ușor, aș tinde să cred (din exterior și e doar o bănuială) că Portugalia nu e tocmai pet-friendly. Și deoarece doream foarte mult să petrec câteva zile în Aveiro, până la urmă îl vom începe de acolo. Asta înseamnă că vom merge peste 400 de km pe jos. La care mai am în plan să adaug încă vreo o sută, dar îți mai povestesc despre asta în articolele viitoare, în funcție de cum ne țin picioarele și lăbuțele.
2. Perioada aleasă. Eu sunt o sugativă de căldură. Cu cât mai cald, cu atât mai bine. Dacă mergeam singură, mergeam în miezul căldurii. Ca să îi fie bine lui Joy, am ales primăvara. Intenția mea a fost să plecăm al început de aprilie dar, din câteva considerente (printre care și cel de la punctul următor), am amânat cu o lună. Recunosc, teama mea cea mare este ploaia. Iar luna aprilie a fost îngrozitor de ploioasă (din ce am văzut că au postat ceilalți pelerini), sper din suflet ca luna mai să fie mai îngăduitoare. Ne ții pumnii, da?
3. Bugetul estimat. De departe cea mai mare provocare până acum. Dacă aș fi mers singură, aș fi stat în Albergue-urile publice și aș fi redus cheltuielile la minim. Cu Joy este imposibil. Nici măcar în cele private nu se poate. Unele mi-au spus că acceptă, dar să rămână în curte. Curte din care intră și ies zeci de pelerini. Sub nicio formă! Asta înseamnă că de la un 40-50 Eur pe zi, cât bugetasem călătoria inițial, va ajunge la 100-150 Eur pe zi. Desigur, fără avioane, trenuri și alte lucruri logistice. Au fost multe momente în care m-am gândit să renunț din cauza acestui aspect. Am decis, totuși, să nu. Vom face să meargă!
4. Sănătatea și bunăstarea lui Joy. Dacă mă urmărești de ceva vreme, știi că pentru mine acest lucru e definitoriu și că mereu iau deciziile înspre binele lui Joy. Deși voi povesti în articolul următor, în detaliu, despre echipamentul amândurora și pregătiri, voi rezuma aici câteva dintre lucrurile la care m-am gândit în avans, pentru a ușura, cât de cât, povara unei astfel de călătorii cu un cățel.
- Hrana lui Joy – o provocare deloc de neglijat deoarece, pe de o parte, nici nu pot căra multă hrană cu mine în rucsac (maxim pentru 2-3 zile plănuiesc să am, mereu), dar nici nu aș vrea să îi schimb constant marca și să cumpăr la întâmplare ce găsesc pe drum și să îi dezechilibrez digestia. Din fericire, după ce m-am documentat puțin, am descoperit că atât în Portugalia cât și în Spania se găsește cu mare ușurință Purina Pro Plan, marca pe care o folosim noi. Așadar, voi face de acasă 2-3 porții ambalate individual (Joy mănâncă doar seara) și apoi voi cumpăra pe parcurs, cel mai probabil, de la clinici veterinare, ca să pot lua cantități mici. Ca alternativă, dacă vor fi situații unde nu voi găsi, voi apela la gama Purina, care se găsește în supermarketuri. Pentru boost-urile de energie de pe traseu voi lua la mine câte o punguță din recompensele favorite ale lui Joy (cred că știi că Joy este TOTAL dezinteresată de recompense, cu greu am găsit ceva care să funcționeze), Purina Adventuros Training (una cu somon și una cu vânat), pe care, de asemenea, le voi găsi și în Spania și Portugalia. Deci, de foame nu se moare!
- Suplimente zilnice – dacă până nu demult plecam cu rucsacul plin de farduri și rochii prin călătorii, tura asta plec cu el plin de suplimente și pentru mine și pentru Joy... o medie de 25-30 de km de mers pe zi nu este de joacă, așa că am început să îi dau zilnic Purina Pro Plan Mobility, un supliment care conține colagen natural, glucozamină și condroitină și este și sursă de acid hialuronic, pentru mobilitate cât mai bună și sănătate a oaselor. Deși mi-e greu să accept, Joy are deja 6 ani jumătate, deci artrita poate păzi chiar după colț. Pe lângă asta, am început să îi dau zilnic Purina Pro Plan FortiFlora, un probiotic pentru digestie și imunitate.
- Sănătatea lăbuțelor – Joy nu suportă să pun pe ea hăinuțe, papucei sau orice alt accesoriu. Totuși, nu doar că distanțele vor fi foarte mari, dar va fi un teren mixt, mult asfalt, piatră cubică, forestier, nisip, noroi, de toate, deci lăbuțele ei vor avea de suferit. Ca și picioarele mele, de altfel. Planul meu este să îi masez lăbuțele dimineața și seara și să îi aplic cremă Paw Protection singura pe care, teoretic, nu o va linge, din cauza gustului ușor amar (nu am testat eu, așa scrie pe cutie). Că orice altceva i-aș pune, linge cu disperare în câteva secunde. Alternativ, voi avea și vaselină cu mine.
- Hidratare – odată cu acest pelerinaj, Joy a trecut la nivelul următor de cățel călător și va avea propriul ei rucsac, dotat cu 2 bag-uri pentru apă. Deocamdată nu este prea entuziasmată că își cară apa singură, sper să se obișnuiască rapid cu ideea. Rucsacul, ca și orice alt accesoriu pe care l-ați văzut de-a lungul timpului la mine pentru Joy, este marca Ruffwear și nu pot recomanda suficient calitatea tuturor produselor. Am hamuri de acum 5 ani care arată ca noi. La nevoie, partea superioară a rucsacului poate fi îndepărtată și rămâne doar hamul.
- Localizator cățel hoinar – Deși Joy va merge în lesă pe traseu, va avea mereu la gât tracker-ul cu GPS. De mai bine de 2 ani de zile folosesc Tractive, lider mondial pe piața de GPS-uri pentru animale de companie, la care am achiziționat abonament cu acoperire în toată lumea. Aplicația este mult mai complexă decât simpla utilizare a GPS-ului, cu elemente și pentru partea de sănătate, activitate fizică, somn. Este de asemenea extrem de util pentru a monitoriza în timp real, cu ajutorul opțiunii Live, cum este transpotată Joy prin aeroport și a verifica dacă a ajuns și ea cu bine în avion, în zona destinată animalelor.
Teama cea mai mare pe care o am și, pe care, din păcate, nu o pot gestiona de acasă, sunt cățeii posibil agresivi pe care îi vom întâlni pe drum. Deși nu am un cățel care să mă apere, am, în mod cert, un cățel care va fi foarte apărat! 🙂
CU TOTUL!
Cu totul va fi diferit, de asta nu am niciun dubiu.
Mi-am luat puțin timp cu mine să analizez dacă e, într-adevăr, o idee bună să fac asta cu Joy. Sunt conștientă că voi rata mare parte din esența clasică a călătoriei – dormitul în dormitoarele comune din Albergue-uri, statul la bere seara cu pelerinii cunoscuți acolo, diminețile începute împreună cu ei. E un minus, adevărat, și e o parte a experienței pe care mi-aș fi dorit-o. Dar este o parte, una pe care o voi pierde, dar pe care o voi înlocui cu una mult mai valoroasă. Mi-a zis cineva la un moment dat „Apăi ce sens are să mergi așa cu câinele și să stai la hoteluri, nu mai are nicio valoare drumul ăla, eu mai bine stăteam acasă în locul tău!”. Ce să zic, omul stă acasă chiar și fără câine, cum stau majoritatea care își dau cu părerea de pe canapea despre ce fac alții care, după posibilitățile lor, trăiesc, explorează, încearcă.
Am multe temeri și nu le voi enumera aici. Poate mai multe decât în călătoria prin Americi. Dar am și mult entuziasm, energie, dorință, curiozitate. Sunt fericită că voi împărți experiența asta cu Joy. Vom cunoaște oameni, vom râde, vom sta la bere, chiar dacă va lipsi experiența Albergue-urilor. Nu o iau pe Joy cu mine în călătoria asta pentru că nu am unde să o las. Plec în călătoria asta ca să o iau pe Joy cu mine. Zilele următoare se împlinesc 6 ani de când am adoptat-o pe Joy. Poate nu au fost cei mai grozavi ani din viața ei, dar m-am străduit. Și tot așa voi face în continuare. Vreau să profit din plin de tot timpul care a rămas. Vom merge, vom alerga, vom obosi și ne vom opri. Apoi vom merge iar. Îmi doresc să ajungem la Santiago, dar nu este o miză, nu este o competiție, nu este un concurs. Dacă voi simți că trebuie să ne oprim, ne vom opri. Chiar și de tot, dacă este necesar. Chiar și de a doua zi.
Deci da, va fi total diferit drumul acesta cu un câine.
Grozav de diferit!
Deși nu caut răspunsuri la orice, îmi place să îmi pun întrebări. Cât de nebun să fii, dar chiar fără niciun scop nu pleacă nimeni la un drum de 500 de km cu rucsacul în spate și cu câinele în lesă. Așadar, plec cu 3 scopuri în minte – unul spiritual, unul personal și unul profesional – pe care nu plănuiesc să le fugăresc, să le vânez, ci să le las să se întâmple, în timp ce mă voi bucura de drum, de soare, de ploaie, de oameni, de Joy.
Scopul spiritual este să duc fotografia bunicii mele, care a murit în urmă cu 8 ani și să aprind o lumânare pentru ea, la mormântul lui Santiago din Compostela. De 8 ani port mereu fotografia bunicii cu mine peste tot și îi povestesc despre călătorii. Se bucura mult de fiecare dată când îi spuneam că plec undeva, mă întreba de 20 de ori înainte să îi amintesc în ce țară merg și când și cam ce o să văd frumos acolo și mă ruga să mă uit dacă sunt flori sădite în orașele prin care trec. Și eu făceam poze la toate florile, iar la întoarcere i le arătam pe tabletă și îi povesteam. Și, într-un fel, tot așa fac și de când nu mai e. Sigur ar fi așteptat cu nerăbdare să mă întorc să îi povestesc. Așa, îi voi povesti totul din mers. În fiecare zi mi-e dor de ea.
Scopul profesional (deși aș înlocui cuvântul profesie cu pasiune) este să găsesc notele ideale ale unei poțiuni magice, care să poarte esența parfumului pelerinului de pe Camino de Santiago. De la începutul anului fac parte din echipa de oameni visători și călători de la Trufash care creează lumânări parfumate handmade, naturale, cu arome unice, inspirate din experiențele senzoriale ale călătoriilor. Peste 60 de destinații ale lumii și-au găsit deja aroma perfectă la Trufash, iar acum a venit rândul lumânării inspirate din pelerinajul la Camino de Santiago.
Doar imaginează-ți cum ar fi să fi făcut și tu călătoria asta care, indiscutabil, te-a marcat, te-a schimbat, ți-a oferit perspective noi asupra realității din jurul tău și să vii seara acasă, să desfaci o sticlă de vin din zona în care ai călătorit și să aprinzi lumânarea pelerinului, cu tot buchetul ăla intens de arome care te va transporta instant înapoi pe potecile de pe Camino. Promit că voi lăsa toate simțurile să își facă de cap, pentru a găsi cea mai autentică și fidelă aromă a acestei experiențe. Însă, până voi reveni acasă și vom lansa această aromă, ai alte peste 60 din care poți alege, inspirate din destinațiile tale de vis (între noi fie vorba, preferatele mele sunt Cafe Carioca, inspirată din Copacabana și Sakura Noir, cu aroma florilor de cireș din Hirosaki).
Scopul personal al acestei călătorii, motorul meu, este să merg și să trăiesc. Să merg cât pot, nu să merg până nu mai pot. Să nu fug de gândurile mele când sunt singură și să nu mă refugiez în gândurile mele când sunt cu alții. Să accept ploaia, ca să mă bucur mai mult de soare. Să îmi scufund picioarele obosite în ocean și să mă uit la Joy cum se tăvălește ca o clătită cu oreo prin nisip.
Dragă om umblat,
Dacă ai ajuns cu lectura până aici, înseamnă că fie ți-e drag de noi două și nu vrei să ne scapi din ochi până la finalul călătoriei, fie te gândești să faci și tu acest traseu pe viitor. Indiferent care este răspunsul, mă bucur că ești aici. În următorul articol voi povesti pe larg despre cum am pregătit această călătorie, cum am gândit itinerarul, cum arată bagajul meu și al lui Joy și ce planuri avem. Când îl vei citi, noi vom fi aterizat deja în Madrid. Desigur, voi povesti și despre mijloacele de transport alese pentru a putea călători cu Joy. La finalul călătoriei voi crea un ghid detaliat cu experiențe, cazări, sfaturi, astfel încât dacă și tu vei dori să faci această călătorie să îți servească drept sursă de inspirație și să simplifice acest proces premergător plecării.
Îți mulțumim că ești alături de noi. Ne poți susține cu o vorbă bună, o distribuire a poveștii noastre către prietenii tăi sau cu o bere. Te invit să ne fii alături pe Instagram, unde voi posta zilnic despre parcursul nostru.
Ca și înainte de plecarea în Americi, am avut parte de un shooting profesional alături de minunata Raluca Anghelescu, astfel că parte din fotografiile de mai sus îi aparțin. Am prea multe și prea minunate, așa că veți mai vedea din ele și în articolele viitoare. 🙂
Buen Camino, Roxana si Joy! Ce poveste frumoasa!