Pe cont propriu în Arabia Saudită. Cum e ca femeie?
Dacă ți-a plăcut, poți împărtăși și cu prietenii tăi 🙏💗
Pe cont propriu în Arabia Saudită. Cum e ca femeie?
[ Cum să te organizezi pe cont propriu pentru o călătorie în Arabia Saudită ]



Dragă om capabil să nu judeci ce nu încerci să înțelegi,


Acest articol este pentru tine. Sau, cu alte cuvinte, acest articol este pentru foarte puțin persoane. Și asta este în regulă, pentru că nici Arabia Saudită nu este o țară pentru oricine.


Am revenit recent dintr-o călătorie pe cont propriu cel puțin spectaculoasă din Arabia Saudită, a 61-a țară pe care am vizitat-o și care a urcat furtunos în topul țărilor mele favorite – atenție! – din punct de vedere al frumuseții și diversității ei, nu al culturii sau religiei, aspecte despre care, după părerea mea, niciun călător umil și cu bun simț nu ar trebui să se dea cu părerea, să compare, să critice, să jignească. M-am întors cu sufletul plin de frumos, dar greu. Și cam asta am simțit că descrie cel mai bine Arabia Saudită – o țară nespus de frumoasă, dar grea.


Spun adesea că nu orice destinație este pentru oricine, Arabia Saudită mai mult decât oricare alta! Poate articolul acesta, bazat exclusiv pe experiența mea te va ajuta să îți dai seama dacă este un loc potrivit pentru tine sau nu și, dacă da, cum să te poți organiza pe cont propriu pentru o călătorie acolo.


În mod cert, Arabia Saudită nu este o destinație pentru oricine. Ceea ce este chiar foarte bine!


Disclaimer: articolul acesta, precum orice altceva vei mai citi pe blogul meu personal de călătorie descrie, în manieră profund subiectivă, experiențele mele dintr-o anumită destinație precum și modul în care m-am organizat eu. Nu este un site oficial după care să îți organizezi călătoriile în mod gratuit, nu are valoare de adevăr absolut, poate conține informații care să nu ți se aplice, și, nicidecum, nu conține relatările picante ale unui jurnalist care vrea să atragă atenția cu orice preț. Articolele mele nu sunt cancan, nu mă dau cu părerea despre culturi și religii, nu iau peste picior realități diferite de ale mele și nu comentez ce nu înțeleg. Așadar, acest articol nu este o radiografie a vieții femeilor din Arabia Saudită, o analiză a resuselor de petrol sau o incursiune spirituală în islamism, ci este doar relatarea călătoriei mele, într-o manieră care să ajute și alți călători să se organizeze. Sau, să se dea un pas în spate. Dacă ești aici să critici, să deplângi sau să-ți dai cu părerea din fotoliu din fața televizorului, ești în locul greșit. Tuturor celorlalți, lectură plăcută vă doresc.



10 LUCRURI PE CARE AR TREBUIE SĂ LE ȘTII DESPRE ARABIA SAUDITĂ


Fără doar și poate Arabia Saudită este o țară aparte. Am ales să încep acest articol cu câteva realități contemporane mai puțin plăcute din Arabia Saudită, pentru a așterne o bază în înțelegerea ta și a-ți face o primă imagine despre cum te-ai putea simți acolo. Am spus-o și o voi mai spune: Arabia Saudită nu este pentru oricine, dar aia nu înseamnă că nu poate fi pentru tine.


1. Arabia Saudită s-a deschis turismului abia în 2019, așadar este încă o țară proaspătă, neaglomerată, foarte puțin turistică. Este unul dintre principalele lucruri pe care le-am iubit acolo. Desigur, asta vine la pachet cu o oarecare reticență față de turiști, care unora e posibil să nu le cadă prea bine. Să o zic mai direct – se simte că nu ești dorit acolo. Analizează cum te face să te simți asta de acasă.


E important să înțelegi niște lucruri înainte de a decide să vizitezi Arabia Saudită


2. Arabia Saudită deține una dintre cele mai ridicate rate de accidente din lume, în principal din cauza stilului de condus agresiv al șoferilor, vitezei excesive și lipsei respectului pentru reguli. Eu stil mai nebun de condus nu am văzut nicăieri în lume. Nu, nici în Asia sau Africa. Femeile au dreptul să conducă doar din 2018.


3. Este singura țară din lume care mai practică pedeapsa capitală prin decapitare, în piața publică din Riyadh. În principiu, dacă ai drum pe acolo în jur de ora 9 dimineața, ai toate șansele să te trezești cu un cap rostogolindu-ți-se la picioare. Pedeapsa capitală se aplică pentru numeroase infracțiuni, fără a fi chiar nevoie să fie dovedite – crimă, homosexualitate, terorism, renunțare la islamism, trafic de droguri, viol, spionaj, vrăjitorie și altele. Da, ele sunt 100% aplicabile oricărui turist din orice țară.


Piața Deera din Riyadh, locul în care se întâmplă decapitările, orele 9 fix dimineața


4. Islamul este singura religie permisă. Practicarea unei alte religii în mod public, poate făcutul unei cruci, o Biblie la vedere, o cruciuliță la gât poate duce la sancțiuni grave, arestare sau deportare. Asta în cazul turiștilor. În cazul localnicilor este pedeapsa cu moartea.


5. În perioada Ramadanului este strict interzis să consumi orice fel de mâncare sau băutură, chiar și apă, în spațiul public. Sau să fumezi. Vă spun din propria experiență, o doză de Cola pe care o sorbeam pe o bancă în parc în Riyadh, pe la amiază, era să mă coste mai scump decât toată călătoria. Sau puteam să scriu acest articol din închisoare.


Religia este manifestată foarte evident, peste tot


6. Consumul, deținerea și vânzarea alcoolului sunt complet ilegale, iar pedeapsa poate include biciuire, închisoare sau deportare (pentru străini). Există și aici o piață neagră, cu niște riscuri imense. Berile fără alcool din Arabia Saudită sunt ceva de neimaginat. Gustul lor face apa de canal și berile fără alcool din România să fie deosebit de savuroase. Nu vă pot recomanda suficient de mult să mă credeți pe cuvânt și să nu încercați. Dacă în primele 2 zile îmi era poftă de o bere, după ce am încercat vreo 10 din Arabia mi-a trecut pofta de orice. Și chiar e păcat, găsiți numeroase sucuri extrem de bune peste tot.


Vă rog să mă credeți pe cuvânt, le-am încercat eu pe toate, e nu, un mare NU


7. Nu există câini. Deloc. În Islam, câinii sunt considerați „necurați”, iar în Arabia Saudită este ilegal să ții un câine ca animal de companie, excepție făcând câinii de pază sau cei de serviciu. În 12 zile am văzut 2 câini vagabonzi și 4 puiuți fătați de câteva zile sub un camion și niciun singur om cu câine în lesă.


8. Adeseori ne-am trezit că suntem singurele femei pe stradă sau în piețe. Treaba asta te poate face să te simți nelalocul tău. Nu a fost cazul meu, nu m-am simțit unsafe nicio clipă, bărbații nu te privesc ciudat sau nu te abordează. Dacă le ceri ajutorul cu ceva, sunt amabili, îndatoritori, te ajută dacă pot. Totuși, Arabia Saudită este o lume a bărbaților, e important să pleci de acasă cu această realitate în minte.


9. Femeile trebuie să respecte un cod vestimentar strict. În 95% din cazuri (exceptând zonele ultra-turistice din Al Ula), femeile erau acoperite de sus până jos. În câteva cazuri, aveau fața descoperită. În Medina, al doilea oraș religios al Arabiei (pentru că Mecca este interzis turiștilor) nu am văzut nici măcar o singură femeie fără cap acoperit. Am primit pe Instagram diverse întrebări de tipul „Da’ acolo nu poți să te îmbraci normal?” – deși eu consider că am fost îmbrăcată cât se poate de normal. „Normal adică cum?”. „Adică eu prefer rochițe scurte, maieuri, pantaloni scurți.” Există numeroase destinații frumoase în lumea asta în care te poți îmbrăca așa. Dacă ăsta e criteriul relevant pentru tine, recomand să alegi una dintre acele destinații, nu Arabia Saudită.


Singurele locuri în care îți poți permite o ținută mai lejeră sunt resorturile din deșert


10. Restaurantele și magazinele închid în timpul rugăciunii. De 5 ori pe zi, toate afacerile din Arabia Saudită trebuie să se închidă temporar pentru rugăciune. Nu doar asta, dar în orașele mari, viața arată radical diferit ziua față de seară. Între 12 și 17 aproape totul este închis și străzile pustii (de pietoni, nu de mașini, mașinile nu dorm niciodată în Arabia Saudită). Nu ai unde mânca, ce vizita, ce cumpăra. Seara, totul revine la o viață debordantă, luminoasă, veselă. Sunt deosebit de frumoase serile în Arabia Saudită!



CUM TE ORGANIZEZI PENTRU O CĂLĂTORIE PE CONT PROPRIU ÎN ARABIA SAUDITĂ


În speranța că cele de mai sus nu te-au speriat ci doar te-au ajutat să înțelegi cam care ar trebui să fie conduita ta pentru o vizită în Arabia Saudită, iată câteva aspecte care te vor ajuta în organizare.


VIZĂ


Se obține foarte rapid și fără bătăi de cap. Poți opta pentru VOA (Visa on Arrival), ceea ce mie îmi displace și evit, acolo unde se poate, sau eVisa. Ambele îți oferă aceleași beneficii iar prețul este identic – 395 SAR, adică aproape 100 de Euro. Această sumă include și asigurarea de călătorie. Pentru eVisa poți aplica aici, completarea formularului durează maxim 10 minute și o primești în câteva minute pe mail. Este valabilă un an de la data la care este emisă și permite intrări multiple care să nu cumuleze mai mult de 90 de zile. Pentru alte detalii sper că citești din scoarță ca în scoarță, ca în cazul oricărei alte călătorii, informațiile de pe MAE. Nu am întâmpinat absolut niciun fel de problemă la intrarea în țară, nu mi s-au cerut dovezi de cazare, zbor de retur și nici nu mi s-au pus întrebări.


Nu a fost absolut nimic complicat în obținerea vizei



CUM AJUNGI


Singurul zbor direct din România este operat de Wizzair și ajunge în Jeddah. Acestea vor fi suspendate din luna aprilie. Noi am mers dus în Jeddah cu Wizzair și întors din Ryadh cu Pegasus Airlines, cu escală în Istanbul. Recomand aeroportul din Budapesta pentru zboruri directe și ieftine.



TRANSPORT


Un aspect foarte important de analizat în avans este cum te vei deplasa prin Arabia Saudită. Distanțele sunt enorme. Nu doar între orașe, ci și în interiorul orașelor. Suprafața capitalei lor e de vreo 10 ori mai mare decât a capitalei noastre și traficul de 100 de ori mai dificil. La o simplă privire pe hartă vei vedea că Arabia Saudită singură este mai întinsă decât toate celelalte țări ale Orientului Mijlociu la un loc. Dacă dorești să vizitezi mai multe orașe (și ar fi și păcat să nu), ai 3 variante:


1. Să închiriezi mașină


Este comod, combustibilul este foarte ieftin (în jur de 2 lei litrul) iar infrastructura excepțională, parcurgi sute de kilometri în timpul în care în România parcurgi zeci. Totuși, cum spuneam anterior, trafic mai infernal și stil de condus mai periculos decât în Arabia Saudită nu am văzut nicăieri în lume. Punct. Indiscutabil. Îți vezi moartea cu ochii constant. Dacă nu ești un șofer excepțional care poate conduce 110% preventiv și foarte adaptabil, nu aș recomanda. De fapt, nu aș recomanda în general. Poți căuta câteva înregistrări pe Youtube cu traficul. Totuși, dacă decizi asta, ATENȚIE, în Arabia Saudită ai nevoie de un permis internațional pentru a putea conduce. Noi l-am obținut de aici, a venit în 5 zile și a costat 135 Dolari (cu tot cu taxa de urgență). Pe această cale aș dori să o felicit pe prietena mea, Alexandra, pentru că este cel mai tare șofer pe care l-am văzut în viața mea!


2. Să închiriezi mașină cu șofer


Mulți turiști aleg această opțiune din motive evidente. Trebuie să iei în calcul că sumele plătite pe zi la închiriere se dublează sau triplează și chiar mai mult dacă dorești șofer vorbitor de limba engleză.


3. Zboruri interne


Zborurile interne între destinațiile principale sunt accesibile ca preț, astfel că și aceasta poate fi o soluție bună. Cu toate acestea, trebuie să te gândești ce vei face în fiecare oraș fără mașină. Varianta de compromis, din punctul meu de vedere, este avionul între destinațiile principale – Jeddah, Al Ula, Riyadh – mijloace de transport în comun sau uber în metropole și neapărat mașină în Al Ula. În Al Ula se conduce perfect normal și este imposibil să te bucuri de deșert fără o mașină. De fapt, asta a fost partea favorită a călătoriei – plimbările în neștire prin deșert.


Una dintre activitățile mele favorite a fost de departe plimbarea cu mașina fără țintă prin deșert
Cel puțin în Al Ula este recomandabil să închiriezi mașină


CAZĂRI


Deși turismul extern este relativ proaspăt, turismul intern a fost și este foarte bine dezvoltat, așadar există numeroase unități de cazare pentru toate tipurile de buget. Recomandarea principală este să alegi un hotel care are numele scris și în limba engleză și să verifici cu atenție specificațiile înainte să rezervi. Unele hoteluri nu permit cazarea în aceeași cameră a persoanelor de același sex (homosexualitatea este ilegală) sau a persoanelor de sex diferit care nu fac dovada căsătoriei (concubinajul este și el ilegal). Așadar, citiți cu atenție sau adresați întrebări hotelului înainte de rezervare.


Pentru inspirație, voi lăsa mai jos cazările alese de noi:


Jeddah (2 nopți) – Jeddah Grand Hotel – mi-a plăcut foarte mult, poziție ideală, mic dejun delicios.

Medina (2 nopți) – Shyan Hotel – fără mic dejun, locație foarte îndepărtată de orice, nu recomand.

Al Ula (2 nopți) – Rural Tents Naseem – primele 2 nopți în deșert le-am petrecut la un cort, basic dar foarte drăguț, varianta de buget dacă dorești să stai în deșert. Și e musai musai musai să stai în deșert, nu pe lângă el.

Al Ula (1 noapte) – Shaden Resort – o locație absolut splendidă, iar spectacolul de pe cer noaptea a fost ceva total nemaivăzut! Chiar mi-aș fi dorit să am mai mult timp aici.

Al Ula (1 noapte) – Our Habitas – o locație care nu mai are nevoie de nicio descriere sau introducere, ceva total altfel de pe fața pământului. Cadoul primit în avans de la prietena mea pentru ziua mea. Cel mai frumos cadou din lume!

Qassim (1 noapte) – Aber Unayzah – aici am stat o noapte ca punct de tranzit între Al Ula și deșert, eram atât de obosite cum am ajuns la 2 dimineața după 9 ore de condus că nici nu mai știu cum a fost.

Riyadh (2 nopți) – Hayat al Riyadh – hotelul a fost drăguț, locația ok, însă client service-ul mi s-a părut cel mai prost din întreaga călătorie


Cazarea din primele 2 nopți în deșert a fost în astfel de corturi basic, o experiență foarte plăcută!
A doua cazare din deșert a fost într-o splendoare de oază, absolut superb!
Cea de-a treia cazare a fost la splendidul Our Habitas Al Ula


INTERNET


De la cea mai recentă călătorie în China, când am descoperit eSIM-ul Airalo care este mană cerească în țările care practică cenzura, recunosc, nu mai îmi bat capul să găsesc cel mai potrivit operator, să iau telefon extra la mine pentru SIM etc., ci pur și simplu instalez eSIM-ul de la Airalo de acasă pentru destinația vizată. Acesta are acoperire mondială extrem de bună, are și VPN de Singapore inclus, ceea ce îl face și mai util în țările în care ai diverse site-uri blocate. Am ales varianta Red Sand, internet nelimitat pentru 10 zile, contra sumei de 35 USD. Pentru celelalte 2 zile am făcut un top-up. Nu uita să te asiguri că telefonul tău suportă opțiunea de eSIM înainte să plătești planul!



BANI, PREȚURI, PLĂȚI


Moneda oficială în Arabia Saudită este rialul saudit, sau SAR-ul. 1 SAR este echivalentul unui sfert de EUR sau 1.25 RON. Ca de obicei, eu nu am niciodată bani cash la mine într-o călătorie și nici nu a fost nevoie. Intenția mea era să scot de la bancomat de acolo, dar pur și simplu nu am avut de ce. Prietena mea a avut o mică sumă în euro, pe care am folosit-o la câteva benzinării foarte izolate. În 90% din locuri am putut plăti cu Revolut, dacă nu cu altă bancă, cu card de tip Mastercard. Practic, au 4 tipuri de POS-uri: pentru Visa turistic, pentru Mastercard turistic, pentru băncile lor și în câteva situații, mai rare, un POS pentru toate băncile, naționale și turistice.


Prețurile în Arabia Saudită sunt normale. Cât se poate de normale. Foarte comparabile cu România, la tot. O cină tradițională (sau chiar fast food local) variază între 20 și 50 lei de persoană, prețurile din supermarket-uri sunt cam ca la noi, un litru de apă este 2 lei, cât un litru de combustibil, iar intrările la diverse obiective turistice sunt modice. Este o țară accesibilă din acest punct de vedere.


Zona deșertului este ceva mai scumpă decât celelalte locuri, dar, per total, Arabia Saudită nu este o țară scumpă


PERIOADA DE VIZITARE


Perioada ideală de vizitare este între lunile noiembrie și martie, apoi temperaturile devin tot mai insuportabile. În februarie temperaturile au fost plăcute peste tot, cu mențiunea că în deșert nopțile erau extrem de reci, temperaturile se apropiau de 0 grade. Dacă îți dorești să eviți un stres suplimentar, îți recomand să eviți cele 30 de zile de Ramadan, când totul este și mai strict decât în mod normal iar accesul la diverse activități este restricționat. Eu sunt bucuroasă de faptul că am prins câteva zile de Ramadan, incomode, recunosc, pe alocuri frustrante, dar care m-au ajutat să văd și o altă perspectivă a destinației. Sunt recunoscătoare pentru fiecare astfel de experiență deosebită.



ITINERAR


Dacă mă urmărești de ceva vreme, probabil știi că sunt genul spontan, care se organizează de azi pe mâine. Așa am gândit și această excursie, totul a fost făcut de azi pe mâine, am gândit punctele principale de acasă, iar itinerarul în detaliu îl făceam în mașină, în fiecare zi, cât prietena mea conducea către următoarea destinație. Fără lipsă de modestie, dar ne-a ieșit grozav, am văzut multe locuri minunate, am experimentat lucruri diferite, am mers mult pe jos, am râs, am cunoscut oameni, am învățat multe în călătoria asta, chiar foarte multe.


Acesta a fost drumul nostru parcurs cu mașina. După ce am adăugat și micile excursii, plimbări etc., ne-am apropiat de 3.000 km


Fără dorința de a insista pe obiectivele turistice voi reda mai jos felul în care am organizat cele 12 zile, poate îți va folosi ca punct de start în călătoria pe care sper să o organizezi ca urmare a lecturii acestui articol.


JEDDAH (2 zile)


Din momentul în care am pus piciorul în Jeddah m-am îndrăgostit de Arabia Saudită. Deși Al Ula este, de obicei, highlight-ul unei călătorii aici, pentru mine a fost Jeddah. Am simțit cel mai autentic și mai puțin intruziv felul în care se desfășoară viața aici. Ne-am plimbat pe străzile orașului vechi, am privit moscheile din exterior, am vizitat  Al Tayebat – Muzeul Internațional al Civilizației, am luat la pas cornișa Mării Roșii și am vizitat Moscheea plutitoare, am fost la Team Lab, un muzeu futurist care mi-a plăcut extraordinar de mult, am privit apusul împreună cu localnicii de pe malul apei și am mâncat supă la plic și porumb la pahar, pline de recunoștință. Mi-aș fi dorit să am mai mult timp în Jeddah.


Dacă vizita în Arabai Saudită este doar un city-break, Jeddah cred că este ideal, eu l-aș alege mult mai degrabă decât pe Riyadh, capitala regatului.


În momentul în care am ajuns în Jeddah am știut că îmi va plăcea foarte ult Arabia Saudită!
Al Tayebat – Muzeul Internațional al Civilizației
Un muzeu din care nu ne mai venea să plecăm
Ziua, orașul pare de-a dreptul părăsit
Și așa, a fost o plăcerea plimbarea pe străzile lui
Centrul vechi al orașului
Cornișa din Jeddah, cu priveliști la Marea Roșie și la moscheea plutitoare
Moscheea plutitoare
Apus la Marea Roșie
După apus, o experiență grozavă la Team Lab!


MEDINA (1 zi)


Unul dintre motivele pe care am decis să luăm mașină a fost să ajungem și în Medina, Orașul Profetului (pe drum între Jeddah și Al Ula), al doilea cel mai sfânt oraș al islamului. Primul, Mecca, se află tot în Arabia Saudită dar este permis accesul doar musulmanilor. Mi-a plăcut foarte mult Medina, deși am simțit adesea un nod în gât. Aici poți simți cu adevărat că nu ești dorit în țara lor. Și nu consider deloc că e ceva de criticat sau de comentat, ba din contră. Am fost recunoscătoare să fiu acolo, fără a avea pretenția de a primi mai mult decât deja am primit.


Am vizitat din exterior a doua cea mai mare moschee din lume, fabuloasa Moschee a Profetului (Al-Masjid an-Nabawi), ne-am plimbat pe străzile orașului, am petrecut ziua în parcul central gol, am stat pe pufuri la soare cu ochii pe micul deșert care deja începea să ni se deschidă în față și am simțit că seara locul se va transforma. Așa că am revenit pe seară și am avut parte de un spectacol, terase superbe, unele direct în piscină, cu foc la fiecare masă, clădiri din oglindă, preparate deosebite și un cer înstelat. Începeam să ne facem o idee cam cât de grozavă va fi Al Ula, dacă Medina era așa. De fapt, habar nu aveam.


Cât am încercat să fiu de bine îmbrăcată, tot am reușit să o dau în bară cu sandalele
Moscheea Al-Masjid an-Nabawi din exterior
Medina este locul în care simți cel mai puternic ostilitatea față de turiști
Ziua am descoperit acest loc de relaxare care tare ne-a mai plăcut, deși eram doar noi și am revenit seara, când s-a transformat într-o cu totul altă lume
Am luat o cină delicioasă aici!


În Medina am trăit cel mai frumos moment din această călătorie. Am urcat la apus pe muntele sfânt Jabal Uhud și, după ce soarele s-a dus la culcare în mod spectaculos, credincioșii au început să își pregătească covorașele de rugăciune pe vârful muntelui, în timp ce orașul văzut de sus se lumina. În liniștea de peste nori se auzea chemarea la rugăciune de la Moscheea Profetului, iar musulmanii se rugau. Piele de găină și acum, când scriu.


Apus pe Muntele Uhud
Și momentul care mie mi s-a părut cel mai impresionant din călătoria asta
Nu sunt nici pe departe un om religios dar, recunosc, mă deranjează foarte tare cei care nu respectă religia și credințele altora


AL ULA (5 zile)


Al Ula e ceva altceva. Mai bine nu știu să o spun.

După ce am văzut deșerturi în țări precum Egipt, Iordania, Israel, UAE, Peru, Bolivia, Chile, Argentina, Columbia, îmi dau seama că nu văzusem nimic până nu am văzut Deșertul Hijazului din Al Ula. Am petrecut 5 zile acolo, care au părut, atât, dar atât de puține!


Al Ula este altceva!
Centrul orășelului Al Ula
Superb!


Lucrul principal care nu a fost pe placul meu a fost caracterul ultra-turistic al destinației, total opus celorlalte locuri din Arabia. Dar asta sunt eu, iar alții tocmai asta preferă. Lăsând la o parte acest aspect, totul a fost fabulos și la superlativ.


Câteva recomandări care se pot dovedi utile:


- alege să petreci nopțile într-o cazare în deșert, chiar dacă este o idee mai scumpă. Va merita din plin!


- caută să rezervi experiențe în avans pe Experience Al Ula. Atenție, nu poți face plăți cu niciun card românesc (testat de noi și de mulți alții), deci trebuie să găsești o alternativă de plată.


- majoritatea activităților le poți face pe cont propriu. Singura care nu se poate este turul la Hegra, Petra rabiei Saudite. Noi l-am rezervat de pe GetYourGuide, dar poți și de pe site-ul menționat anterior.


Hegra
Deși Hegra este comparată cu Petra, din punctul meu de vedere comparația nu are sens, Petra din Iordania este infinit mai spectaculoasă
Deși Hegra este o zonă mai permisivă, ghidele tot erau perfect acoperite, inclusiv mănuși
Elephant Rock, un deliciu!
Ideal de prin aici și lumină și întuneric
Foarte puțini turiști chiar și în cea mai turistică zonă


- nu poți explora zona fără o mașină și este mare păcat să nu te bucuri de drumurile infinite din deșert.


- deși nu sunt fan resorturi, aici merită să îți oferi această experiență măcar o noapte sau două. Plus de asta, sunt unele resorturi care îți oferă acces la facilități pentru care altfel ai plăti extra.


Our Habitas Al Ula
Un loc divin!
Our Habitas e un vis!
Our Habitas Al Ula
Noaptea la Our Habitas
Shaden Resort, o altă splendoare
Din păcate, apa a fost foarte rece peste tot. Și temperatura a fost foarte scăzută, nu vă lăsați păcăliți de ținutele mele pozabile 🙂
Shaden Resort AL Ula


- La Maraya, cea mai mare clădire de sticlă din lume se poate ajunge doar dacă ai rezervare la Restaurantul (foarte scump) Maraya Social (multe persoane aleg să rezerve masa fără să meargă la restaurant, doar ca să ajungă la clădire. Rezervarea costă 50 Eur) sau dacă ești cazat la unul dintre resorturile din zonă, 3 la număr. Noi am avut acces datorită cazării la Our Habitas. Am înțeles (deși acolo nu am găsit această informație) că există și un număr de pass-uri gratuite pe zi, dar nu știu cum le poți obține.


- nu rata un apus pe Harrat, deasupra deșertului și un amurg la Elephant Rock. Între ora 16 (când se deschide) și până la 19 (când e întuneric beznă) același loc se transformă de câteva ori. E splendid!


- mai important decât orice în Al Ula, nu uita să privești cerul noaptea. Ce se întâmplă acolo e magic!


Maraya, ceva absolut incredibil!
La Maraya nu ai acces cu ușurință, de aceea trebuie să te gândești din timp cum vei proceda
Noi am avut accesul inclus deoarece am fost cazate la Our Habitas
Am fi putut să ne jucăm și pozăm în oglinzile astea toată ziua
De neratat este și un apus pe Harrat
Foarte fain se vede deșertul de sus!
Nopțile în deșert au fost extraordinare! Aici eram pe terasa interioară a cazării, după ce am revenit de la filmul văzut la cinematograful în aer liber din deșert


AL-QASSIM (1 zi)


Deși am ales total întâmplător acest oraș ca punct de odihnă între Al Ula și Riyadh (8-9 ore până la el și alte 4 după el), se pare că l-am ales foarte nimerit. Planul era dimineață la prima oră să pornim. Dar, la un mic scroll pe internet, am aflat că orașul găzduiește cea mai mare piață de cămile din lume, care sunt vândute, cu precădere, pentru carne și că orașul este producătorul principal de curmale al Arabiei Saudite, așa că am ieșit la o plimbare. Dacă Arabia nu e turistică, în Qassim chiar păream ca 2 extraterestre.


Ziua petrecută aici a fost una dintre cele mai amuzante. Începând cu faptul că Alexandra fugea de cămilele libere de pe străzi din piața cu 10.000 (zece mii!!!!!) de cămile, care erau și ele fugărite de alți neni, dar nu aveau treabă cu Alexandra, la faptul că eram leșinate de foame și ni s-a refuzat micul dejun inclus la cazare din cauza Ramadanului, așa că stăteam în mașină, în fața grajdurilor cămilelor, în miros de ce vă puteți imagina și mâncam resturile de la ceva fast food cumpărat dintr-o benzinărie în ziua anterioară, la faptul că un domn s-a chinuit vreo treij de minute să ne vândă o capră cu urechi de iepure.


Simpatice cămiluțele, dar tristă povestea lor. Erau peste 10.000 aici, alături de alte animale precum vaci, capre, oi
Curioase de oaspeți. De la sine înțeles că eram singurele femei pe o rază de 100 km cel puțin


Ziua a culminat, în orice caz, cu noi stând într-o căldură infernală și filmând un domn care urca într-o manieră foarte artistică într-un palmier înalt, să culeagă curmale. Cât filma, Alexandra îmi explica cum a citit ea pe net că se face și aia și ailaltă, zici că specialist în curmale era ea de-o viață, a făcut 600 de videouri și de poze și zice „hai să mergem să-i cerem o curmală”. Zis și făcut. Sub curmal, văd că unele-s galbene și altele maro. Încep o discuție cu domnul de la baza palmierului, prietenul celui de sus, cât să nu par mai proastă decât Alexandra în ale curmalelor „și le culegeți doar pe cele maro, zic, se vede că cele galbene nu-s gata”. Io care în viața mea nu am văzut cum arată o curmală crudă. Ăsta tot râdea și îmi explica ceva de Egipt și ceva de 100 de Euro. N-am înțeles ce. Eu îi tot ceream o curmală, el râdea. Alexandra încă lua cadre la curmale. Ce naiba o fi mare lucru să-mi dai și mie o curmală, sunt cu miile! Insistăm amândouă și arătăm în sus. De aici nu plecăm până nu ne dai o curmală! Se uită omul la mine amuzat și zice „chiar vrei una?!”. „Zic da!!!”. Într-un final primesc. O creangă de plastic, cu curmale de plastic maro și galbene. Palmierii erau din Egipt, de decor. A zis că vrea să facem un selfie cu el, să îi arate managerului cui a dat creanga. Proastelor satului din Europa.


Acum că știți povestea poate o să vă lăudați că ce evident este, dar aș fi vrut să vă văad acolo, cu noi :))
Și un detaliu ca să concluzionați că era de-a dreptul evident :))


RIYADH (2.5 zile)


Riyadh a fost împărțit, echitabil, între o zi foarte frumoasă și o zi foarte frustrantă. Ziua foarte frumoasă s-a desfășurat într-o excursie cumpărată de pe GetYourGuide la Edge of the World (sunt numeroase opțiuni pe internet, eu sunt foarte mulțumită de cea aleasă de mine, o găsiți aici), care a durat aproape toată ziua. Deși scopul era să vedem apusul în timpul acestei drumeții, cerul a fost foarte înnorat și nu am văzut nimic. Chiar și așa, drumeția a fost splendidă. Mi-a plăcut mult că ghidul ne-a dus cu 4x4 la punctul de start și de acolo ne-a zis să stăm cât vrem așa că noi am meeeers (am fost 5 turiști, toți din Europa) până s-a întunecat. Pe lângă asta, am coborât într-o peșteră cu liliec și am avut și o cină tradițională la foc inclusă. Experiența căreia eu i-am spus pas a fost plimbatul cu cămila. Era inclusă în preț, dar 3 dintre noi am zis că nu dorim, 2 da.


Foarte tare mi-a plăcut experiența de la Edge of the World!
Drumeția a fost spectaculoasă!


A doua zi a fost un haos datorat, cu precădere, traficului și Ramadanului. Practic am fugit între locuri și nu am reușit să vizităm mai nimic. Prima impresie despre Riyadh este că e un oraș obositor. Frumos, mai ales noaptea, foarte cosmopolit, m-a dus mult cu gândul la Dubai, zgârie-nori, lumini, totul mare și opulent. Parcă a dispărut mare parte din simplitatea pe care am iubit-o în celelalte orașe.


Zona centrală, care include și reminiscențe ale orașului vechi este atât de turistică și condiționată, că nu poți face 3 pași fără să nu ți se atragă atenția că aveai voie să faci doar 2 la stânga și al 3-lea trebuia să fie la dreapta. Am vizitat Al Bujairi Heritage Park și At-Turaif World Heritage Site, unul dintre cele mai importante situri politice și istorice din Arabia Saudită, capitala dinastiei Saudite și un souk (piață) de unde doream să cumpărăm niște suveniruri, dar în afară de haine și accesorii pentru bărbați nu am găsit mai nimic.


Emoționantă și plină de noduri în gât este o plimbare prin Piața Deera (supranumită și Chop Chop Square...), unde au loc decapitările. Te simți într-un fel în piața aia...


Bujairi Heritage Park, cam pe unde era să ajung în închisoare din cauza dozei de suc...
At-Turaif World Heritage Site, un loc care m-a obosit de cât de turistic și urmărit era
În Riyadh există un muzeu în aer liber similar celui faimos din Dubai, cu clădiri și monumente din diverse părți ale lumii. Mi s-a părut destul de kitchos...
Grecia a fost chiar acceptabilă, restul erau pline de tiribombe și artificii, dar pentru o plimbare de seară (una lungă, parcul este foarte mare), a mers



CÂT M-A COSTAT EXCURSIA DE 12 ZILE ÎN ARABIA SAUDITĂ


Voi lăsa, cu notă orientativă, costurile mele mai jos, cu mențiunea că ele pot fi aproximativ înjumătățite, păstrând același itinerar. Voi explica mai jos de ce și, mai ales, cum.


Costuri (1 persoană, 12 zile) Arabia Saudită

  • Zboruri București – Jeddah și Riyadh – Istanbul – București (cu priority) – 1430 RON
  • Viză – 515 RON
  • Închiriat mașină – 1667 RON
  • Combustibil – 238 RON
  • Cazare – 3030 RON
  • Cheltuieli – 2200 RON


Cum poți face același lucru cu jumătate din sumă


Sunt câteva lucruri și decizii care nouă practic ne-au dublat costurile și pe care le poți gestiona altfel.


Zboruri – găsești fără probleme zbor dus-întors Jeddah cu Wizzar la 100 Eur. Noi le-am luat în ultima clipă, plus am dorit să revenim de pe aeroportul din Riyadh, ca să câștigăm o zi de vizitat, în loc să o petrecem conducând (1000 km între cele 2 orașe). Asta ne-a triplat și prețul la zboruri dar, vei vedea, ne-a crescut mult costurile și la mașină.


Închiriat mașină – aici poți face cea mai mare economie. Din cauza faptului că nu ne-a fost acceptat niciun fel de card să facem plata mașinii din România, a trebuit să închiriem direct din aeroport. Acolo au conlucrat un cumul de factori la acest cost mare: faptul că era sărbătoare și la majoritatea firmelor nu mai era nicio mașină disponibilă, faptul că majoritatea cereau card de credit pentru garanție (noi nu aveam) și faptul că am decis să o lăsăm în alt aeroport. Doar acest ultim aspect ne-a costat 250 Eur extra. Costul mașinii pe 12 zile a fost, în final, 3334 RON. În mod normal ar fi fost în jur de 2400 cu full insurance. De la sine înțeles că dacă sunt mai multe persoane și costul individual scade.


Cazări – costul cazărilor s-a dublat, practic, prin alegerea celor 2 resorturi din deșert, câte o noapte fiecare, menționate anterior în lista de cazări. Dacă inițial chiar nu țineam deloc să facem extravaganța asta financiară pentru o noapte sau două, sunt bucuroasă că am făcut-o. Nu e vorba de cum dormi sau de cum arată camera ci de activitățile cu adevărat deosebite de care poți avea parte doar stând acolo. Totuși, renunțând la ele, poți înjumătăți costul la cazare.


La o privire rapidă, se vede cu ușurință faptul că Arabia Saudită chiar nu este o destinație scumpă, dar că poate deveni astfel în funcție de deciziile pe care le iei.


Cu o planificare mai bună și mai din timp, poți reduce considerabil costurile, chiar înjumătăți


Dragă om capabil să nu judeci ce nu încerci să înțelegi,


Dacă ai ajuns cu lectura până aici, pot spune cu recunoștință că mă bucur să te am în viața mea și că timpul (deloc puțin) investit să scriu aceste articole își găsește un sens. Așa cum ți-ai dat seama deja, mie mi-a plăcut arabia Saudită. Mi-a plăcut chiar foarte foarte mult. Arabia Saudită e ca o femeie foarte inteligentă, care se îmbracă extrem de urât (sau invers). Sau nu are dinți sau găsește-i orice alt cusur. Un aspect nu îl neagă pe celălalt, ambele alcătuiesc femeia. Dacă ajungi să îi negi inteligența doar pentru că e urâtă, problema e la tine. Similar, dacă alegi să negi frumusețea Arabiei Saudite doar pentru că e guvernată de niște reguli urâte (urâte mai ales pentr noi, europenii) problema este, din nou, în ochii privitorului.


Gânduri bune de la un privitor care știe să vadă frumusețea în mai tot ce îl înconjoară


Pentru mine, oamenii din Arabia Saudită trăiesc frumos. Frumosul lor, nu al meu, nu al tău. Caută să își țină țara cât mai mult pentru ei și nu consider că e nimic de condamnat aici. Apreciez sincer că își păstrează Mecca și sper să o poată face cât mai multă vreme. Turismul în Arabia Saudită este foarte diferit. Ei nu fac turism pentru turiști, ei își creează spații pentru ei în care, vrând nevrând, primesc și turiști. Dacă în multe țări turismul te duce cu gândul la un apartament făcut pe genunchi, cu materiale ieftine, doar să fie dat repede în chirie să producă bani, turismul din Arabia Saudită e ca o vilă splendidă, făcută pentru tine și familia ta, cu timp, cu materiale de calitate, în care primești și oaspeți. E o diferență care se simte din plin.


Sunt recunoscătoare că am avut ocazia să vizitez acest loc acum, cât încă este el așa cum este el, nu așa cum ne-am dori noi, cei care venim dintr-o altă realitate, să fie.


Cu drag,

Un om tot mai umil datorită călătoriilor


Dacă apreciezi munca pe care o depun în scrierea și documentarea acestor articole și te ajută și pe tine să te organizezi sau te inspiră, îmi poți face oricând cinste cu o bere. îți mulțumesc pentru susținere, înseamnă foarte mult pentru mine!


Buy Me A Coffee

Dacă ți-a plăcut, poți împărtăși și cu prietenii tăi 🙏💗


Dacă ți-a plăcut, poți împărtăși și cu prietenii tăi 🙏💗
HAIHUI cu Swit Rocs
Blog de călătorii, trasee montane, parteneriate de promovare și creare de conținut. Toate experiențele și fotografiile sunt personale.
Acest blog NU este un ghid turistic cu pași exacți de urmat, sfaturi și ture organizate.
Contact
SC Swit Rocs Stories SRL
Instagram
Social Media

Termeni și condiții

Dacă ți-a plăcut, poți împărtăși și cu prietenii tăi 🙏💗