Dragă partener de călătorie,
Acesta nu este unul dintre articolele pe care îmi imaginam că le voi scrie, ca parte din această călătorie. Sau poate, cine știe, nici nu îl voi scrie până la capăt. Am povestit într-un articol precedent (în topul celor mai citite de pe blog: aici) despre provocările și lecțiile învățate în aceste +8 luni de călătorit împreună cu cățelușa mea, Joy. Am făcut referire acolo exclusiv la aspectele emoționale/ mentale și la triggerele din copilărie care generează în mine anumite reacții și acțiuni.
Am amintit puțin spre deloc despre provocările concrete pe care le presupune călătoria mea cu Joy, raportat strict la piedicile pe care mi le pun oamenii și birocrația atunci când ești însoțit de un cățel, dar și la deciziile, mai bune sau mai puțin bune, pe care le iau cu un singur gând în minte: dacă nu să îi fie cel mai bine lui Joy, măcar să îi fie mult mai bine decât mie. Dacă mi-a ieșit un singur lucru bine în astea 8 luni, acesta este: indiferent cât de rău îmi este mie, lui Joy îi este, în mod cert, măcar puțin mai bine.
În ultimele săptămâni am început să fiu mai conștientă de o discrepanță puternică în comunicarea cu cei din jurul meu. Sau în comunicarea lor cu mine. Sau, și mai bine spus, în imaginea diferită pe care o transmit eu. Pe de-o parte, sunt numeroasele mesaje (frumoase, desigur!) pe care le primesc zilnic, și care așează povestea noastră într-un cadru idilic, dar total fără legătură cu realitatea, de tipul „ai o viață perfectă, cât de minunat trebuie să fie să fii în locul tău”, „vai ce norocoasă ești!”, „spune-mi și mie ce faci că și eu aș vrea să fiu veșnic în vacanță” și, apoteoticul și dătătorul de migrene „ce mă bucur să văd că nu e așa complicat să călătorești cu cățelul” (eu la replica asta îmi dau câte un calup de palme să mă asigur că am citit bine...), etc. La polul opus sunt discuțiile cu oamenii apropiați din viața mea care cunosc, măcar parțial, provocările prin care trec, pe umărul cărora plâng în hohote de neputință chiar și de la distanță și care îmi îmi atrag într-un fel sau altul atenția că transmit o realitate foarte diferită de cea pe care o trăiesc. Și au dreptate.
Realizez tot mai mult că 90% din ce am postat în aceste luni sunt fotografii colorate și luminoase, alături de diverse mici povestioare și experiențe, de regulă haioase și aproape nimic despre exercițiul constant de supraviețuire care este pentru mine călătoria asta. Ceea ce, da, a avut darul de a induce masiv lumea în eroare. Asta nu înseamnă că am postat vreodată ceva fals sau că am încercat să ascund ceva! Absolut deloc! Înseamnă doar că am transformat fiecare postare într-un moment de respiro și de recunoștință că suntem bine, sănătoase, că găsim soluții, chiar dacă este greu.
Dar, adevărat, într-o proporție covârșitoare, realitatea mea din ultimele luni este cu totul, dar cu totul alta. Nu e vacanță, nu e concediu, e exercițiu de supraviețuire. Constant, real, epuizant, dur. Fără cameramanii de la America Express în spate, fără coechipierii de la Survivor, chiar și fără urșii lui Bear Grylls.
Am ales să mă concentrez pe aspectele pozitive în majoritatea momentelor „publice” dintr-o sumă de motive. În primul rând pentru că fiecare relatare a unei experiențe dificile înseamnă pentru mine retrăirea ei iar și iar. Iar eu nu mai am energie pentru asta. Apoi, pentru că sunt unele perioade în care lucrurile care merg din rău în mai rău se succed cu atâta repeziciune și cu o asemenea frecvență, încât nu pot ține pasul să povestesc despre ele și abandonez.
Articolul acesta am început să îl scriu acum 3 zile, când lucrurile erau foarte rele, dar nu imaginam că vor degenera atât de tare. Pentru că urăsc să mă plâng și nici nu mă ajută la nimic replicile de tipul „hai acasă atunci, cine te pune să stai?!” (cu ton mai prietenos sau mai puțin) și „dar te-ai gândit să...?”. Da, te asigur că m-am gândit la orice s-ar putea gândi cineva din fotoliu și puțin peste. Și, nu în ultimul rând, pentru că nu îmi doresc să descurajez pe nimeni să încerce experiențe inedite alături de cățelul lui. De asemenea, greutățile mele nu înseamnă că vor fi și ale tale. Dar, unele dintre ele, este posibil să da. Iar dacă avem background financiar, emoțional și relațional similar, sunt șanse maxime să treci și tu prin aceste situații, dacă alegi să pleci în lume cu cățelul tău.
Vreau să îți povestesc despre experiența destul de complexă prin care trec de aproximativ 2 săptămâni. Deși este cea mai dificilă și la scară mare (sub toate aspectele) situație neplăcută de până acum, la scară mică o trăiesc aproape în fiecare zi. Sau, cel puțin, în fiecare zi în care vreau să merg undeva cu autobuzul, să vizitez ceva, să schimb orașul sau cazarea. Iar o neplăcere mică, repetată zilnic sub mai multe aspecte ale vieții, tot într-o mare neplăcere constantă se transformă.
Înainte să plec din țară, i-am făcut lui Joy documente de emotional support dog (dacă nu știi exact ce presupune asta, ești la un google search distanță să afli). Nu știam cât și dacă mă voi putea folosi de asta prea mult și, recunosc, nici nu mă documentasem de acasă. Știam că după pandemie numărul companiilor aeriene care permit acest serviciu a scăzut, majoritatea au renunțat la el (înainte, un emotional support dog avea aproape același statut ca și un service dog). În orice caz, dacă undeva în lumea asta era vreo șansă să te folosești de acest document, aici era, în proximitatea Statelor Unite al Americii. Deși la fața locului, după ce am ajuns în Brazilia, am văzut că opțiunile disponibile erau foarte puține (plus că nu neapărat la îndemână sau ieftine), am decis să mă organizez cât de mult în direcția permisă de ele, astfel încât să reduc numărul de zboruri în care Joy să stea la cală.
Țările care permiteau acest serviciu erau 4 la număr și în jurul lor am organizat călătoria până în prezent – Brazilia, Columbia, Costa Rica și Mexic. Pe scurt, dacă aveam zbor dus sau întors dintr-una dintre aceste țări cu o anume companie aeriană, puteam lua cățelul cu mine în avion. Pe lung e mai complicat de atât, dar ar fi nevoie de 2-3 articole doar să detaliez aceste proceduri și nu acesta este scopul articolului de față.
Așadar, am folosit primele 2 țări care permit serviciul de emotional support dog pentru începutul călătoriei noastre în America de Sud (Brazilia – Peru – Columbia), apoi am zburat în Guatemala, cu scopul de a parcurge terestru și maritim America Centrală (Belize – Honduras – El Salvador – Nicaragua) și de a zbura înapoi în țara mea principală de interes (Argentina) din Costa Rica, folosindu-mă de același serviciu, urmând ca din Argentina să cumpăr din nou cușcă pentru zborurile la cală. Cușca din România am abandonat-o de îndată ce am ajuns în Brazilia. De Mexic, cea de-a 4-a țară mi-am propus să mă feresc, nu doar pentru că nu doream să călătoresc acolo, ci și din cauza riscurilor la care ne supunem noi, românii, la intrarea în Mexic. Dacă singură îmi asum riscuri fără probleme, în călătoria cu Joy caut să evit orice ar putea duce în situația să ne despartă/ să intre în carantină. Așadar, am decis Mexic nu.
Și iată-mă la final de decembrie în Nicaragua, urmând planul – în ianuarie voi trece terestru în Costa Rica, petrec 2-3 săptămâni acolo, apoi zburăm în Argentina. Doar că la 1 ianuarie, lucrurile au început să se prăbușească în jurul meu. Înainte să trec mai departe vreau să punctez tipul de documentare pe trebuie să o faci înainte de a decide următoarea destinație (când ești cu cățelul, desigur), pentru a înțelege cât de consumator de timp și complex este acest proces. Nu, nu are nicio legătură cu călătoritul solo. E foarte important să înțelegi asta.
1. Îți faci o listă de țări în care ai dori să mergi mai departe, din care să poți alege. Nu, nu mai ai libertatea de a spune „merg acolo!”, poți eventual spune „mi-ar plăcea să merg acolo, ia să îmi iau niște multe multe ore să mă documentez să văd dacă chiar pot merge acolo”. Pentru că te poți găsi în situația în care intri, dar nu mai ieși. Adică tu iești, dar câinele nu. Și nu vrem asta, nu?
2. Din lista aceea de țări, vezi în care ai posibilitatea să zbori cu el. Vei mai reduce astfel din lista de la numărul 1. Sunt puține companii care permit animale (și nu mă refer acum la emotional support dog, acelea sunt și mai puține), iar dintre acelea, unele permit doar de maxim 8 kg. De asemenea, scoate-ți din minte combinațiile ieftine de zboruri cu companii mixte. Pe scurt, scoate-ți din minte „ieftin, rapid și simplu”.
După ce ai lista scurtă de țări:
3. Verifică cu mare atenție condițiile de ieșire din țara în care te afli (acest lucru trebuie să îți fie foarte clar de când ești în țara anterioară!!!). Pot fi aproape inexistente sau foarte complexe (Brazilia, Columbia și Nicaragua au fost cele mai dificile). Acest lucru este independent de țara în care urmează să mergi, dar poate fi dependent de țara din care ai intrat. Recomand să cauți informațiile exclusiv pe site-uri oficiale (guvern, consulat), să dai emailuri, telefoane. Mi-a luat ceva timp și nervi să înțeleg, însă aceste lucruri NU sunt responsabilitatea veterinarului și nici a companiei aeriene. Sunt ale tale. Și nu sunt ușoare!
4. Verifică cu mare atenție condițiile de intrare în țara de interes. Acestea cu atât mai puțin sunt responsabilitatea veterinarului, el nu poate știi tot ce dorește fiecare țară din lumea asta și care sunt cerințele particulare. În America Latină au fost câteva cerințe comune tuturor destinațiilor (Certificat Internațional de Sănătate, carnet de vaccinuri și deparazitări), dar și multe particulare. De exemplu, pentru intrarea în Columbia am avut nevoie de vaccin Covid pentru Joy (informație inexistentă pe internet), pentru intrarea în Belize de un formular trimis cu 2 săptămâni înainte, uneori ai nevoie de permis de la guvern, uneori plătești taxe la diverse birouri în țara de plecare, alteori în aeroport la plecare sau la sosire. Punctele 3 și 4 sunt surse inepuizabile de cheltuieli extra...
5. Verifică cu mare atenție condițiile de ieșire din țara de interes. Este foarte important să faci acest lucru înainte să intri în ea!!! Unele țări au condiții de ieșire în funcție de țara în care ai fost anterior. Ele sunt generate, de cele mai multe ori, de existența unei boli de care următoarea țară se ferește și care este prezentă în țara în care te afli. Asta poate presupune carantină sau teste de sânge pentru cățel care necesită 2-3 luni de așteptare în țara de origine. Dacă documentarea de la punctele 3 și 4 nu este ușoară, aceasta e chiar o provocare. Site-ul guvernului Ecuador este singurul în care am găsit aceste lucruri mai simplu explicate. În rest, așteaptă-te la ore bune de research pentru fiecare combinație de 2 țări. Dacă nici nu vorbești spaniolă și faci căutări în română sau engleză cred că îți poți dubla timpul. De asemenea, recomand să cauți forumuri, bloguri, să iei de acolo fiecare formular/ procedură despre care citești și să întrebi de ea un oficial.
6. Fă-ți lista de țări de interes și pentru următoarea destinație și asigură-te ca ai unde și cum ieși din țara în care vei merge. Mereu trebuie să fii cel puțin cu 2 țări în avans față de țara în care te afli.
7. (opțional) Pentru mine e un punct foarte important și acesta, pentru cineva cu altă situație financiară nu ar trebui să fie. Înainte să aleg țara verific și costul de viață acolo, mă uit cât costă cazările, ce mijloace de transport am, cât costă călătoriile etc. Dacă nu găsesc opțiuni de cazare decât la 40-50 $ pe noapte mi-e clar că o pot tăia de pe listă fără să mai conteze condițiile de intrare și ieșire.
Vreau să mai înțelegi că tranzitul cu animale nu e ceva comun, deci e normal ca veterinarii să nu aibă habar și, uneori, nici oficialitățile nu mi-au dat răspunsuri sigure. Pe lângă cele de mai sus, trebuie să fii mereu atent la numărul de zile permis de țara de tranzit pentru documente – majoritatea au un timp lejer, în jur de 10 zile, altele doar 3, altele precum Brazilia vor să depui cererea de export (fizic!), cu 60 de zile înainte de ieșirea din țară. Cele de mai sus nu vor merge ca pe roate, important e nu doar sa te documentezi, dar și să te știi adapta pe parcurs și să mergi cu mâna întinsă fără rușine la cei care te pot ajuta. Cei din aeroport nu vor face 1% excepție pentru tine, asta te asigur! Asigură-te că nu ai tu 1% nevoie de asta. Am povestit mai pe larg în acest articol despre câteva lucruri pe care le preuspune călătoritul intracontinental cu un animal de companie dar, realizez pe zi ce trece, va trebui să fac un update masiv acelui articol. Îl poți citi aici.
Bun, acum că înțelegi că trecerea din țara X în țara Y nu se mai face pe baza „hai mergem acolo că e fain/ am găsit un zbor ieftin/ am văzut o poză mișto pe instagram” ci pe baza unui research care îți poate lua lejer o zi întreagă (zi în care, altfel, poți călători sau lucra), o să fac în cele ce urmează un rezumat (foaaarte rezumat) al ultimelor 3 săptămâni. Săptămâni în care nu am lucrat, nu am vizitat, nu m-am relaxat, nu am dormit.
21 Decembrie: sun în call center la compania aeriană cu care urma să zburăm la început de an din Costa Rica în Argentina să confirm zborul și cățelul. Din una în alta cu tipul din call center vine în discuție posibilitatea pe care o oferă compania de a prelungi orice escală în Panama pe gratis, până la o săptămână. Compania este din Panama și absolut orice zbor la ei are escală în Panama. Îi detaliez situația mea și omul mă asigură că nu e nicio problemă cu sunt cu Joy. Zic, ia uite ce oportunitate minunată!
22-23 Decembrie: regândesc tot planul pentru o săptămână în Panama, între Costa Rica și Argentina (pașii 1-7 de mai sus).
24 Decembrie: sun în call center să confirm noua rută. Totul ok. Amintesc să nu uite să adauge câinele. Ne pare rău, câinele este o problemă. Eventual rămâneți în Panama, dar să mergeți mai departe în Argentina nu se mai poate. Bine. Am mai aruncat 2 zile de planificare la gunoi.
27 Decembrie: ne întoarcem la planul inițial, vreo 10 zile în costa Rica și zbor în Argentina (reluăm pașii 1-7 de mai sus).
28 Decembrie: vorbesc la telefon cu veterinarul care urma să îmi facă la început de an documentele pentru ieșirea din Nicaragua și intrarea în Costa Rica. Mă ia cu leșin când îmi spune: 350$. Mai dau enșpe telefoane și mailuri, găsesc pe altcineva la mama naibii dar o idee mai ieftin. Stabilim că pe 1 Ianuarie mergem la el. Din una în alta, vorbind cu el, citind pe bloguri, dând mailuri la guvern, realizez că ieșirea din Costa Rica va fi și mai complicată și cel puțin la fel de scumpă. Adică ajungeam, cumulat, la vreo 700$ doar pentru documentele pentru Joy. Costa Rica nu a fost niciodată o țară de interes pentru mine, dar acum trebuia să iau zbor din ea ca să îi fie bine lui Joy. Așa că am decis că doar o voi tranzita pentru zbor. Îl întreb pe veterinar dacă se poate – da, dar este foarte riscant, ai maxim 24 de ore la dispoziție pentru asta, altfel nu se va mai încadra la țară de tranzit și pierzi tot, documente, zbor.
29 Decembrie: aruncăm la gunoi ziua de 27 Decembrie, încep un nou plan. Aveam 24 de ore la dispoziție să trec granița din Nicaragua în Costa Rica cu autobuzul, să traversez jumătate de țară cu 4 autobuze (care circulă foarte rar) și să găsesc un zbor în care să fiu suită înainte să se împlinească cele 24 de ore, dar fără să risc să fie timpul prea strâns în cazul în care pierd vreun autobuz. S-a mai dus o zi, dar sunt optimistă că vom reuși.
30-31 Decembrie: reluăm pașii 1-7 pentru Argentina, cu noi provocări (distanțe imense, zboruri interne etc.)
1 Ianuarie: în drum spre veterinar pentru documente (plănuiam să zburăm pe 5), sun în call center la compania aeriană să confirm zborul. Ne pare rău, nu se poate zbura cu cățel din Costa Rica. Doar din/ spre Mexic și Columbia, s-au schimbat regulile la 31 Decembrie. Aruncăm la gunoi multe zile. Se instalează panica. Iar ea vine mereu cu decizii precipitate...
2 Ianuarie: de aici începe suita de decizii greșite pe care le-am luat. Din dorința de a amâna momentul în care Joy să ajungă la cală, am început să caut alte soluții. Nu doar compania asta și-a schimbat regulile, ci și altele. După diverse căutări, mi-am dat seama că dacă vreau să mă încăpățânez ca Joy să nu stea la cală, nu am altă alternativă decât să fac o trecere prin Mexic. O prostie din absolut toate punctele de vedere – riscant, scump, pierdeam timp prețios, plus că nu mă interesa deloc să merg acolo. Totuși, am decis asta (reluăm pașii 1-7 de mai sus pentru Mexic).
3 Ianuarie: sunt în call center să confirm un zbor spre Mexic (deși nu îmi era prea clar ce fac apoi, pentru că zborurile din Mexic spre America de Sud erau mult mai scumpe decât cele din Costa Rica, din motive evidente). Câte kilograme are cățelul? 16 zic, dar ce contează? De la 31 Decembrie greutatea maximă admisă este 10. Alte zile aruncate la gunoi. Panica instaurată la cote mai mari.
4 Ianuarie: găsesc niște chichițe prin condițiile de pe site ale companiei aeriene și chestii scrise cu litere miiiiici de care am sperat să mă folosesc să pot zbura totuși cu Joy. Am sunat în call center, mi s-a dat ok-ul de a face asta pe ruta Mexic, până la cel târziu 31 ianuarie, cu mențiunea obligatorie de a o înregistra pe Joy telefonic (lucru pe care îl știam și îl făceam mereu). Am cumpărat zbor Nicaragua-Mexic pentru data de 10 Ianuarie și am început research masiv să văd ce fac mai departe. Măcar Joy nu era la cală, chiar dacă eu tocmai dădusem startul unor pierderi financiare masive și fără rost... Plec spre veterinar să fac documentele pentru Mexic. Plătesc o mică avere.
5 Ianuarie: sun în call center să o înregistrez pe Joy, mi se spune timp de așteptare peste 30 de minute. Mi s-a părut straniu, am sunat de zeci de ori, de fiecare dată era foarte rapid. Las că sun mâine, nu e grabă, zic.
5-6 Ianuarie: reluăm punctele 1-7 de mai sus pentru ruta Mexic-Paraguay, Mexic-Uruguay, Mexic-Argentina, Mexic-Chile, Mexic-Ecuador, Mexic-Bolivia. Trebuia să decid rapid unde voi zbura din Mexic, nu poți intra în Mexic fără bilet de ieșire. Deși Argentina și Chile sunt țările mele de interes, zborurile săreau bine de 1000$ dus, deci am renunțaț. Bolivia este, de asemenea, țară de interes, dar nu puteam risca să iau zbor în colo fără să obțin viza (care nu se obține tocmai ușor și rapid). Ecuador era mai ok din punct de vedere preț, deși ianuarie este o perioadă extrem de proastă pentru vizitat. Research masiv cum ajung din Ecuador cu Joy în Chile sau Argentina. Fail. Rămân Paraguay și Uruguay, cu prețuri acceptabile din Mexic. Alte lecturi, Paraguay posibil să ceară test de anticorpi pentru Joy și ea nu are. Acest test durează cam 3 luni să fie făcut aici. Clar, e Urguay. Ma documentez în detaliu, cazări, trecerea cu ferry apoi în Buenos Aires, perfect. Când în sfârșit mă liniștesc că am o soluție, citesc despre o boală de care nici nu am auzit și, în funcție de locul din care vii, e posibil să nu poți părăsi Uruguay fără a ține câinele în carantină timp de 2 luni, până se face un test. Mexic era una dintre țările de pe list scurtă. Aruncăm alte 2 zile la gunoi. Pur și simplu nu aveam unde să mă mai duc din Mexic. Mexic în sine era o problemă. Am început să realizez ce greșeală am făcut neacceptând să plec cu Joy la cală din Costa Rica.
7 Ianuarie: Sunt tot mai stresată de faptul că nu mi se răspunde deloc la telefon în call center și nu o pot înregistra pe Joy pe zbor. Intru pe site-ul companiei aeriene și văd un anunț: liniile sunt blocate din cauza unor anulări în masă de zboruri. Afectate sunt zborurile cu o anume aeronavă. Verific ce aeronavă am eu, e ok. Între timp, verific prețurile la zboruri. Compania are fluctuații minime la prețurile de zbor, aproape că poți lua bilet de azi pe mâine și prețul poate crește cu câteva zeci de euro. Acum o luaseră razna toate! Eram îngrozită! Nu mai puteam pleca în câteva zile din Mexic așa cum doream. Trebuie să aștept până prin 26 când scădeau prețurile. Am început să mă gândesc la o soluție cât să vizitez ceva în timpul ăla, dar și să nu mai rămână Mexic ca țară finală de tranzit, să nu risc să aibă Joy probleme. Așa am decis să mergem în Cuba în cele 2 săptămâni. Loc interesant, bilete de avion la preț decent (oricum eram la stadiul în care economiile mi se terminaseră și începeam să intru în panică). Vezi punctele 1-7 de mai sus Mexic-Cuba, apoi Cuba (cu trecere tot prin Mexic) – Chile. Ziua făceam asta, citeam, notam, tăiam, citeam din nou, noaptea nu dormeam de panică iar la 3-4 dimineața mă trezeam și sunam în call center nonstop. Cartela mea de telefonie avea 30 minute maxim la fiecare încărcare. Am încărcat-o de vreo 10 ori, apoi am început să sun on-line în alte țări. Degeaba. Între timp, discuții la guvern și consulat cu Mexic și Cuba pentru intrarea cu Joy. Aveam nevoie de o nouă serie de documente la ultra-preț pentru Cuba, cele de Mexic nu mai erau bune.
8 Ianuarie: Bun, rămâne planul de mai sus. Dau să cumpăr biletele. Site-ul companiei aeriene dă tot mai multe rateuri. Se restartează, prețurile sunt absolut tot mai nebune, cu fiecare minut care trecea, prețurile creșteau. Dau repede click pe zborul de dus spre Cuba, cumpăr, în secunda doi pagina de retur își dă refresh și prețurile sar de 1300 $ la retur. Literalmente mă ia cu leșin. Situația în call center neschimbată. Între timp, ajunsesem în capitală. Iau taxi la aeroport. Lume încolonată la zboruri anulate. Nu vă putem ajuta cu nimic, doar din call center se poate face asta. Dar sun zi și noapte de 3 zile. Da, știm. Nu am nicio șansă acolo. Da, știm, ne pare rău. Am plecat.
Pe scurt, la finalul zilei, aveam următoarele zboruri cumpărate:
(1, 2, 3) 10 Ianuarie: Nicaragua – Mexic (cu escală Panama și Guatemala)
(4, 5) 11 Ianuarie: Mexic – Cuba (cu escală Panama) – aveam 5 ore în aeroportul din Mexic, din care nu aveam voie să ies, pentru a nu se considera că Joy a intrat în țară
(6) 24 Ianuarie: Cuba – Columbia (cu altă companie decât celelalte 3) – aveam și aici câteva ore în aeroport, din același considerent
(7, 8)25 Ianuarie: Columbia – Chile (cu escală Panama)
Toate astea pentru a prelungi momentul în care Joy va ajunge la cală. În punctul ăsta înțelesesem ce greșeală imensă am făcut, dar era prea târziu. Așadar, urma să ajung în Chile (nici măcar Argentina!!) cu 3 săptămâni mai târziu decât doream, am fost nevoită să împrumut peste 1000 $ pentru zboruri eu fiind la fundul sacului de cont curent și de economii. Mai îmi rămânea 1 zi să fac noi documente pentru Joy cu destinația Cuba (alte sute de dolari) și să planific o călătorie foarte complexă cum este Cuba. Între timp, sun nonstop și fără succes la call center.
9 Ianuarie: jumătate de zi mă ocup singură de drumurile necesare pentru semnarea documentelor de la veterinar și pentru realizarea plăților, ca să economisesc niște zeci de dolari (da, pot înțelege de ce oamenii aleg să plătească sute de dolari în loc să meargă ei...). Cuba e o destinație cel puțin deosebită, recunosc eram foarte entuziasmată! Dar, printre altele, în Cuba nu există mâncare pentru câini (da, ai citit bine). Pur și simplu guvernul interzice comercializarea ei. Am aruncat niște haine din rucsac să fac loc și am cumpărat săculeți de mâncare pentru Joy. În Cuba nu există decât o bancă și aia nu acceptă Revolut. Cardurile mele sunt toate clonate și blocate. Am scos din Nicaragua niște sute de dolari și i-am schimbat la un curs stupid de prost. Nu aveam altă opțiune. Cuba nu există pe booking (da, ai citit bine), iar pe Airbnb și alte platforme nu poți rezevra din Cuba fără VPN, deci orice rezervare se face exclusiv din afara Cubei. Am început să înțeleg tot mai mult de ce lumea merge în Cuba cu agenție. Am făcut o planificare cu 4 locații deci aveam nevoie de 4 cazări, am contactat cel puțin 10 persoane de la fiecare destinație pentru că... în Cuba aproape nu e internet, iar eu trebuia să muncesc. Am făcut rezervările de cazări. Am rezervat mașină de la aeroport. Pentru Cuba ai nevoie de viză, care se ia înainte de intrarea în țară. Am obținut viza. Am cumpărat medicamente și alte nimicuri. Am făcut bagajele și am început să scriu la acest articol. Joy, în continuare, nu era înregistrată iar call center-ul nu mai funcționa deloc. Nu am închis un ochi de panică
10 Ianuarie: ajung în aeroport cu inima în gât. Tremuram la gândul că s-ar putea întâmpla ceva. Dacă pierdeam primul zbor, practic le pierdeam pe toate celealte. Zbor Panama-Guatemala anulat, ne pare rău, zice un domn foarte amabil care cred că era terminat psihic de miile de oameni care veneau zilnic cu zboruri anulate. Zic, dar eu nu am treabă cu Guatemala, mă duc în Mexic prin Panama și am verificat fiecare aeronavă, nu am niciun MAX900 (aeronava cu problemă). Așa este, dar era vorba că de azi se reintroduc, așa că au schimbat pe o rută. Doar că avionul ăla nu a mai venit. Cel mai curând zbor este peste 10 zile. Doriți acela? Încă mă întreb cum nu am căzut de tot de pe picioare. M-am așezat puțin să îmi adun gândurile. Domnul părea mai mult decât binevoitor. I-am explicat tot parcursul meu, că am 8 zboruri cumpărate și cum pierderea acestuia dintâi presupune că le pierd pe toate. Plus toate rezervările din Cuba, plus documentele pentru Joy care vor expira. I-am explicat cum eu pierd aproape 2000$ și ăia împumutați de la un prieten. Mi-a cerut să vadă celelalte rezervări de zboruri. Le aveam printate pe toate. Din mirat a devenit șocat. Dar ce rezervări ciudate aveți! Dar ce sens au? Nu stați deloc în Mexic și Columbia, de ce nu ați luat zbor direct de aici în Cuba și din Cuba direct în Chile? Totul era mult mai rapid, mai ieftin, de ce ați făcut ruta asta nebună cu 8 zboruri și cu +24 ore pe călătorie? Îmi era și teamă să nu pufnească și să mă lase cu documentele acolo dacă îi răspund... Ca să nu stea cățelul meu la bagaje...
3 ore. 3 ore am stat acolo, în spatele meu se făcuse coadă de sute de oameni. Multă lume m-a ajutat în viața asta, dar cât a încercat domnul ăsta, nu am cuvinte să descriu. A sunat inclusiv companii aeriene distincte, directori, am auzit de 1000 de ori „vă rog frumos, dați-mi o opțiune pentru domnișoara cu cățelul”. Toată lumea din jurul meu pleca cu bilete pentru alte zile sau alte rute. Eu așteptam. Știam foarte bine că pentru mine nu se va găsi o soluție. Dar așteptam. Joy adormise printre bagaje. Aveți cuvântul meu că am încercat tot. Aeroporturi, țări, companii aeriene diferite, tot. Pentru toată lumea am găsit o soluție. Aș fi găsit și pentru dvs. Dar dvs. aveți o problemă pe care nimeni nu o mai are, sincer, chiar regret. Și a arătat spre Joy. I-am mulțumit din sufelt, mi-am trezit problema, mi-am luat rucsacurile pline cu mâncare de câine pentru Cuba și m-am întors la cazarea de lângă aeroport. Era 3 la amiază, nu voiam decât să dorm. După 2 săptămâni de felul ăsta măcar știam că s-a terminat totul și că pot să dorm. Nu aș fi vrut să mă întorc la același hotel pentru că era prea scump (30$), dar nu mai puteam gândi. Bună ziua. Mi-au anulat zborul, mai rămân o noapte. Ne pare rău. În regulă, o noapte. 45$ vă rog. Dar fusese 30! Da, a fost o ofertă ieri, acum e 45. 45, foarte bine. Ce mai înseamnă 15 dolari la vreo 2000 împrumutați, 8 zboruri pierdute, cazări și nicio idee la ce facem mai departe. Altfel, nici nu pot să îți spun cât de bine am dormit... 10 ore...
11 Ianuarie: Azi mi-am propus să nu gândesc, doar să finalizez acest articol. Și exact asta fac. Și apoi să dorm. Mult. Nu mă întreba ce facem mai departe, că nu știu. Nu îmi spune dar te-ai gândit să...?. Da, m-am gândit la toate să-urile care îți pot trece în momentul ăsta prin minte. Voi decide asupra unui să, doar că nu azi. Tot în altă zi voi analiza damage-ul financiar, azi nu am curaj. Maxim ce pot face astăzi este să le spun celor care îmi trimit mesaje de tipul tu doar la tine te gândești când iei decizii, nu îți pasă deloc de Joy!, că sunt niște mari proști. Dar, că dacă aș fi fost și eu din rândul lor, acum eram deja de 6 zile în Argentina...
Realizez că am idilizat foarte mult în exterior ideea asta de a călători cu cățelul. Lucrurile sunt departe de a fi așa. Este frumos, deosebit și nu a existat zi în care să regret că am luat-o pe Joy cu mine în aventura asta. În același timp, îmi dau seama că nu m-am gândit niciodată cu adevărat cât de multe piedici voi avea pe parcurs. Și nici nu cred că e posibil să te gândești măcar la jumătate fără să treci cu adevărat prin ele. Articolul acesta a fost încercarea mea de a aduce un oarecare echilibru între postările vesele și colorate de până acum (adevărate și ele!) și realitatea pe care o trăiesc zi de zi. Pentru mine are și rol de moment de introspecție legat de ceea ce voi face mai departe.
- călătoria mea cu Joy este minunată pentru că Joy este minunată! Însă nu există niciun termen de comparație între o astfel de călătorie cu un cățel și călătoritul solo, cu familia, prietenii etc. Totul este însutit mai dificil! Dacă îți imaginezi că prin faptul că știi să te organizezi foarte bine pe cont propriu, o vei face și în acest caz, sunt șanse mari să te înșeli. În afară de faptul că și în contextul ăsta te uiți de un hotel pe booking, nu prea văd alte asemănări. Și da, să te plimbi cu iubitul/ iubita și cu cățelul (cu pașaport european...) cu mașina/ rulota prin Europa e cu totul altă poveste.
- sunt situații în care nu îți permiți să faci nici cea mai mică greșeală. Când călătorești singur poți risca mai mult. În cel mai rău caz nu urci într-un avion, nu intri într-o țară, fugi după un tren, dormi într-un aeroport, se găsesc soluții. Dacă nu te documentezi foarte bine despre cerințele de intrare/ ieșire dintr-o țară în alta cu câinele, ai șanse să rămâi fără el pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Iar activitatea asta, documentatul temeinic, îți va lua nu doar mult din timp, dar și mult din cheful de a te documenta legat de ce dorești să vezi la destinație. Mie, una, mi le-a luat din plin pe ambele, când ajung undeva după tot procesul ăsta, sunt terminată, nu vreau decât să stau undeva la soare să beau o bere. Iar apoi îmi dau seama că trebuie să mă apuc de muncă. Și ajung să schimb destinații frumoase fără să văd nimic din ele.
- o experiență de felul acesta, dar cu un cățel needy, mie, personal, mi se pare o idee cum nu se poate mai proastă. Dacă e obișnuit cu 3 ture la pipi, masă la anumită oră, un anume fel de mâncare, jucăria lui, patul lui, dacă e sperios, anxios, lătrăcios, dependent, dacă nu a fost expus la stimuli variați dar care să aibă același efect – reducerea obișnuințelor – eu consider că o astfel de experiență ar fi un eșec din start. Și nu mă refer acum la schimbarea domiciliului, ci la o viață de felul acesta pe drum. Mă uit la expeiențele prin care trec eu cu un cățel ireproșabil. Nici nu îmi pot imagina cum ar fi fost dacă Joy era un cățel dificil...
- călătoritul cu un câine vine cu mai multe probleme și cu mai puține soluții. Exemplul cu avioanele este unul, este cel mai mare/ grav și cel mai recent. Dar am sute de exemple din aceste luni. Problemele apar cu frecvență mult mai mare, iar soluțiile cu frecvență infinit mai mică. Un motiv în plus pentru care cred că atunci când însuși câinele e problema, soluția ar fi să nu îl supui la așa ceva.
- nu vreau să transmit că trăiesc zilnic experiențe așa dramatice precum cea despre care am scris în acest articol. Însă trăiesc altele care se repetă obsesiv și care, adunate, pot lua amploarea acesteia. Vreau să iau autobuzul din punctul A în B, pentru toată lumea durează 2 ore. Eu voi ajunge în punctul B în 6-8 ore. 3 autobuze nu opresc, 2 îmi urlă fără câine, ajung să iau taxi să mă duc la altă stație, în final sunt primită, plătesc prețul de 3-4 ori și mi se urlă să stau în spate să nu mi se vadă câinele. Asta în autobuze cu mâncare, găini, cotețe, canistre și găuri în podea... Cumpăr o excursie la extra-preț doar pentru a putea să o iau pe Joy, primesc toate asigurările din lume că o pot lua, vine autocarul dimineața, nu ne ia, no perro! Aleg din mâna aia de cazări pet-friendly care există în fiecare oraș, dau mesaj, anunț că sunt cu câine, insist dacă e ok. E ok. Ajung acolo, nu sunt primită. Dar v-am întrebat! Da, dar credeam că e mai mic. Cu ăsta nu se poate. Foarte rar am o zi fără astfel de experiențe. Poate par mici, dar când ele îți alcătuiesc realitatea, e pur și simplu epuizant. Practic începi fiecare zi pregătit pentru eșecuri repetate. Iar singura șansă să fie altfel este să nu pleci de la cazare.
- nu aș recomanda nimănui să plece la un astfel de drum singur. Momentele de impas și răscruce sunt multe, uneori ajută enorm să fie două minți care gândesc înainte să ia o decizie. Da, sunt norocoasă că îi am pe prietenii mei de acasă, enorm de norocoasă, dar e greu să le ceri să înțeleagă un context și să contribuie cu o părere, mai ales în situațiile critice. În ultima perioadă, am luat tot multe decizii proaste, orbită fiind de stres, panică, oboseală și am obținut efectele opuse.
- nu aș recomanda nimănui să pornească într-o astfel de călătorie fără să înțeleagă, cu adevărat, ce presupune din punct de vedere financiar. Dacă îți calculezi bugetul din perspectiva de solo traveller așa cum am făcut eu, ești din start sortit eșecului. Sunt călători care fac ceea ce fac eu cu sub 2000$/ lună și o fac într-o manieră ușor luxury, cel puțin nu își refuză lucruri. În cazul nostru, această sumă e supraviețuire. Când îți calculezi bugetul, nu uita că: nu mai mergi în ce țară vrei, ci în ce țară se poate; e imposibil să mai găsești deal-uri la bilete de avion; dacă ai emotional support dog nu plătești extra pentru el, dar companiile aeriene care acceptă asta sunt scumpe; dacă îl pui la cală, găsești zboruri mai ieftine, dar plătești niște sute de dolari pentru asta extra; cazările sunt mai scumpe; vei fi nevoit să iei taxi de multe ori pe distanțe mari, nefiind acceptat de niciun autobuz; vei plăti de minim 2 ori un bilet de autobuz, chiar și de 3-4; orice ieșire și intrare într-o țară presupune vizite la veterinar, documente (incomparabil mai scumpe decât în România) și taxe. Toate acestea sunt la ordinea zilei, dar la ele se pot adăuga nenumărate altele, mai ales dacă, așa cum spuneam, ai un cățel cu nevoi mai deosebite. Toate cheltuielile pe care le făceai și acasă (deparazitări, vaccinuri, hrană), aici sunt mai scumpe. Mâncarea și vizitele la veterinar au fost mai scumpe în orice țară din America Latină față de cum au fost acasă.
- dacă nu lucrezi, doar călătorești, într-adevăr, lucrurile sunt mai simple. În cazul în care ai un stil de viață asemănător cu al meu și vrei să ai un parcurs cu cățelul asemănător cu al meu de aici, din America Latină, îți recomand să îți analizezi potențialul din cele 24 de ore din fiecare zi într-o manieră mai realistă decât am făcut-o eu. Eu am plecat de acasă cu gândul că 4 zile din 7 voi lucra câte 12 ore, cum făceam și acasă și că 3 voi călători. Foarte greșit. Eu am analizat totul din perspectiva acestor 2 activități – muncă și călătorit – și a fost foarte greșit. Ceea ce mi-a consumat cel mai mult timp în aceste 8 luni a fost, de fapt, alte 2 activități: 1. documentatul, organizatul, supraviețuitul – lucrurile despre care am vorbit în acest articol și, 2. revenitul. Revenitul din depresii, oboseală, epuizare, neputință. Apoi, nu am luat în calcul zilele de pe drumuri. Chiar și când pleci la un drum de 2 ore, cum spuneam, ajungi la destinație în vreo 6. De asemenea, faptul că aici indiferent de perioada anului zilele sunt foarte scurte, nu ajută deloc. La 17.30 e întuneric, eu nu pot lucra seara, de vizitat nu mai ai ce, după petreceri nu mă omor, pe drum nu poți fi pentru că seara nu prea circulă autobuze. Din puțiiiinul timp rămas după toate acestea, majoritatea l-am investit în muncă deși, în mod foarte evident, productivitatea de acasă a avut serios de suferit și cel infim de puțin rămas și după muncă este sursa fotografiilor colorate atât de apreciate de voi. Și care nu sunt realitatea, obișnuința, ci sunt excepțiile.
Lucrurile de mai sus ar putea fi total diferite în cazul tău sau dureros de asemănătoare. Recunosc, mi-aș fi dorit să mă citesc înainte să plec. 🙂 Nu zic că nu aș mai fi plecat, zic doar că aș fi făcut-o altfel. Deși, cine știe, poate atunci aș fi dat de alte piedici.
Dragă partener de călătorie,
În mod cert articolul acesta nu a fost pentru oricine. Și știu că nu oricine a ajuns cu lectura până aici, ceea ce mă bucură. Simt că îți datoram și îmi datoram să scriu aceste rânduri. Dacă în primele articole după plecare focusul era pe experiențele cu Joy, apoi ele au început să mă consume atât de mult, încât în momentele de respiro preferam să povestesc despre un apus frumos, un spectacol de licurici, o bere rece, o masă bună, să o arăt pe Joy cum se tăvălește în nisip sau aleargă fericită pe poteci. Totul este la fel de adevărat, le-am trăit și le trăiesc pe toate, atâta doar că proporțiile sunt foarte diferite. Mi-aș dori să reușesc să le schimb și ceea ce se vede în social media să fie realitatea preponderentă, deocamdată, sunt conștientă că ceea ce transmit în exterior este asta:
Al doliea cadran nu va niciodată la fel între ce trăiesc eu și ce vezi tu, dar cu ajutorul acestui articol spre măcar că ai reușit să îi mai adaugi 2-3 buline de culori diferite. Îți trimitem gânduri bune și soon-to-be optimiste din Nicaragua. Unde, sper din suflet, să nu mai fim prea multă vreme. Nu pentru că nu ar fi superbă, ci pentru că a fost suficient. Prea mult chiar.
Cu drag,
Partenerele tale de călătorie, Roxi & Joy
Dacă ai ajuns cu lectura până aici și ți-a făcut plăcere, ai găsit ceva interesant, te-ai întristat ori bucurat alături de mine, îmi poți face cinste cu o bere. Dacă doar ai scrollat până aici plictisit/ă de conținutul total neinteresant și tot nu ai găsit ce căutai, îmi poți face cinste cu un bax de bere, ca să am inspirație mai bună pentru următorul articol. Eu îți mulțumesc oricum. 🙂
