Dragă partener de călătorie,
Atât de complexă a fost experiența noastră în Columbia că, sincer, nici nu știu de unde și cu ce să încep povestea. Mi-am propus să stau 3 săptămâni și, cu greu, am plecat după 7. Fiecare nouă țară mi se pare mai frumoasă, mai ofertantă, mai liberă. Și, sunt conștientă, treaba asta are o legătură nu atât de mare cu destinația în sine, cât cu relaxarea mea, cu faptul că am început să mă obișnuiesc cu mersul lucrurilor și să găsesc mai ușor soluții, să accept faptul că o lună într-o țară poate însemna doar o săptămână de vizitat, dacă am mult de lucru sau că poate voi fi nevoită să petrec o săptămână întreagă doar ocupându-mă de actele de tranzit pentru Joy. Nu zic că lucrurile sunt mai ușoare, ba chiar Columbia aș crede că a venit cu cele mai multe provocări de până acum, ci că îmi orientez tot mai mult atenția dinspre piedicile pe care mi le pun călătoritul alături de un animal de companie în America Latină, înspre găsirea de soluții. Și, cu cât sunt mai încrezătoare, cu atât mai ușor apar soluțiile.
În cazul în care ești prima dată pe acest blog, noi suntem Swit Rocs și Joy, două fete din Brașov, care au plecat la începutul lunii mai spre America Latină, doar cu bilet dus. Poți citi mai multe despre cum a început călătoria noastră, în acest articol. Prima destinație a fost Brazilia, a urmat Peru, acum citești despre aventura noastră în Columbia, în timp ce noi te salutăm din Guatemala. Îți mulțumim că ai decis să ni te alături!
- Călătorii români nu au nevoie de viză pentru a intra în țară, iar perioada maximă de ședere este de 90 de zile. Ca și în cazul oricărei alte călătorii, site-ul MAE este Biblia de studiat înainte de plecare.
- Columbia este una dintre țările care cere dovada unui bilet de ieșire, pentru a-ți permite accesul în țară. De obicei, această dovadă se face companiei aeriene, la îmbarcare. Eu nu aveam un astfel de bilet și nici nu doream să achiziționez unul. Am crezut că voi reuși să trec într-un fel sau altul, dar a fost imposibil, deși m-am mutat la 3 ghișee diferite. Soluția mea, deoarece nu știam cât timp voi sta în Columbia, a fost să achiziționez un bilet temporar de avion, practică foarte uzitată în aceste cazuri, pentru care am plătit 20 $. Dacă te vei afla în această situație și nu dorești, dintr-un motiv sau altul, să achiziționezi un bilet de ieșire din țară, poți face ce am făcut eu ca să mi se permită accesul în Columbia – să folosești un site care generează bilete de avion temporare, cu valabilitate de 24 de ore. Asta înseamnă că rezervarea generată este reală, ea poate fi verificată în fel și chip de doamnele rigide de la check-in, dar că expiră în 24 de ore. Poți folosi site-ul acesta, dacă ai PayPal sau acesta, dacă ai nevoie să plătești cu cardul. Ideal să îl cumperi cât mai aproape de momentul ieșirii, în cazul în care vor dori și cei din țara de destinație să verifice, să nu expire.
- Diferența de fus orar între România și Columbia este de 8 ore, așa că e bine să fii pregătit pentru un jetlag serios. Între Peru și Columbia nu a fost nicio diferență, deci trecerea ne-a fost ușoară.
- Columbia este cea mai accesibilă țară din punct de vedere financiar dintre cele în care am fost până acum. Nu aș spune că este ieftină, sau cel puțin nu ce imaginam eu prin ieftin înainte să vin în America Latină. Este primul loc în care am reușit să mențin media de cazări la prețul dorit, adică maxim 20 Eur pe noapte. Mă refer la cazări cât de cât decente, curate, și cu spațiu de lucru. Airbnb mi s-a părut mult mai ofertant aici decât Booking. Mâncarea și transportul au și ele costuri decente. Un fel de mâncare, supă, fel principal și suc (din partea casei) sunt între 15 și 35 de lei (lăsând la o parte restaurantele pretențioase). Totuși, într-un fel sau altul, adunând cumpărături de la magazin, multe ubere și alte mici cheltuieli, când am tras linie, tot cât în celelalte țări am cheltuit într-o lună.
- Transportul în comun între punctele principale de interes mi s-a părut bine pus la punct și nu foarte scump. Mă surprind numeroasele articole în care se descrie parcursul din punctul A în B (ambele puncte fiind zone turistice) drept dificil și că necesită multă documentare. Absolut deloc. Da, drumurile sunt lungi și anevoioase, uneori este nevoie să schimbi 2 sau 3 autobuze, dar nimic nu a fost complicat. Nici măcar cu un cățel. Columbia este o țară foarte mare, astfel că zborul între destinații poate fi o idee mai bună. Biletele de avion interne nu sunt scumpe, eu am ales autobuzul pentru a-i fi mai bine lui Joy. Spre exemplu, între Santa Marta și Medellin am mers cu un autobuz de noapte, timp de 16 ore, prețul lui fiind aproape la fel cu prețul biletului de avion, deoarece i-am plătit loc și lui Joy. Similar, din Medellin în Bogota sau din Tatacoa în Bogota, mulți călători aleg să zboare. Un lucru ce merită menționat este faptul că dacă alegi să achiziționezi biletele de autobuz direct din autogară, ai șanse maxime să obții un preț mai bun decât dacă rezervi de pe internet. Există curse numeroase către toate destinațiile, motiv pentru care fiecare agent încearcă să lase din preț ca să atragă turistul care se plimbă confuz prin autogară.
- Foarte multe zone de interes sunt proprietate privată și este nevoie să plătești o taxă pentru a intra. Uneori, chiar și pentru a ieși. Nu este vorba de sume mari (10-20 lei), doar mi s-a părut ciudat. Și nu mă refer acum la accesul într-un parc național, cum a fost Tyrona, ci la atracții foarte cunoscute precum Cocora Valley sau diverse cascade. Este important să ai mereu bani cash la tine!
- Moneda locală este peso columbian, iar paritatea este ușor de calculat, 1000 pesos este echivalentul a puțin peste 1 leu sau puțin sub 25 de cenți. Am avut nevoie de cash în marea parte a timpului. În afară de supermarketuri și restaurante centrale din orașe mari, nu prea am putut plăti cu cardul mai nicăieri. Spre exemplu, nici măcar o singură cazare luată de pe booking nu a acceptat plată prin card, un motiv în plus să aleg Airbnb. Bancomate se găsesc peste tot, iar taxa este în jur de 20-30 lei/ retragere.
- Atenție la clonarea de carduri, problemă, se pare, cel puțin la fel de frecventă aici, ca și în Brazilia. După ce în Brazilia mi-au fost clonate 2 carduri din 4 în prima zi, în Columbia mi-au fost clonate celelate 2 chiar înainte de plecarea spre Guatemala. Despre practica de clonare a cardurilor în Brazilia am scris în articolul aferent. În Columbia, se pare, lucrurile se întâmplă online. Până în acest moment nu mi-am dat seama cum mi-au fost clonate simultan cardul de business pe care nici nu îl scot din camera de la cazare și al doilea card Revolut pe care îl port mereu cu mine. Cum nu mai am niciun card valid și nici cash, plățile online le fac cu cardul virtual de la Revolut și tot cu el plătesc, unde se poate, prin Apple Pay. Când am nevoie de cash, deblochez temporar Revolutul, scot bani și îl blochez rapid la loc. Când am nevoie să fac plăți din firmă, le fac fie din cont, fie îmi transfer pe Revolut. Ce vreau să spun e că sunt șanse mari să vi se întâmple asta. Și ce mai vreau să spun este că, și de vi se va întâmpla, veți găsi soluții.
- Columbia a fost prima țară din America Latină în care am avut nevoie de adaptor pentru priză. În absolut nicio cazare nu am găsit prize europene sau adaptoare. Două zile am căutat în Cartagena până am găsit unul, noroc că aveam baterie externă mare și plină cu mine.
- Internetul a fost cel mai bun și mai ieftin de până acum, lucru extrem de important pentru un nomad digital. De asemenea, wifi-ul chiar și la cele mai ieftine cazări a fost decent. Pe drumurile lungi cu autobuzul mi-am dat hotspot de pe cartela locală și, cu puține excepții, a funcționat foarte bine. Un pachet Claro (teoretic, cel mai bun furnizor și pe care îl veți găsi în numeroase țări din America Latină) cu valabilitate de 28 de zile, 30 GB, minute nelimitate național și free scroll prin apps a costat în jur de 35 RON.
- Columbia este o țară imensă, așa că te poți aștepta lejer la toate anotimpurile. Călătoria noastră a început în Cartagena, la 40 de grade și o umiditate absolut insuportabilă și s-a încheiat în Bogota, unde temperaturile scădeau sub 10 grade în timpul nopții. Anumite zone, precum Medellin, au temperatură plăcută și primăvăratică întreg anul. În orice caz, diversitatea culturală și geografică este atât de mare între regiuni, încât ai senzația că vizitezi mai multe țări, nu mai multe orașe.
- Ce alegi dacă ai doar puțin timp la dispoziție? În mod cert zona centrală a țării, în proximitate de Medellin. Medellin, Jardin și Salento cred că este trio-ul câștigător!
- Perioada ideală de vizitare ține destul de mult de ce te interesează – să plouă cât mai puțin sau să fie prețurile cât mai accesibile. Perioadele cu cea mai bună vreme sunt iulie, august și decembrie, ianuarie, lucru pe care îl pot confirma din plin. Totuși, în linii mari, în orașe precum Medellin ai șanse de vreme bună tot anul, iar în orașe precum Bogota de vreme proastă tot anul. Perioadele cele mai accesibile din punct de veder financiar sunt aprilie, mai și septembrie, octombrie. Totuși, dat fiind faptul că vorbim de o țară de dimensiunea unui continent, sunt șanse foarte mari să prindeți vreme foarte bună, respectiv destul de proastă, oricând alegeți să mergeți.
- Mâncarea nu prea a fost pe gustul meu. Totul este dulceag și conține banane. În fine, platan, tot aia. Deși arată identic, banana este fructul, iar platanul este leguma care se regăsește în tot tot tot, de la ciorbe, feluri principale, desert, fiartă, prăjită, pe grătar. Mâncarea tradițională, bandeja paisa, este cel mai greu fel de mâncare pe care l-am încercat vreodată – orez, fasole, carne tocată, costiță prăjită, cârnați prăjiți, ou ochi, salată cu sos, avocado și, desigur, platan. Deși am încercat-o în mai multe zone, nicăieri nu a fost la fel de bună ca în Guatape, locul din care provine.
- Prima zi de luni din lună este sărbătoare națională peste tot în Columbia. Asta înseamnă că majoritatea magazinelor și restaurantelor închid devreme, autobuzele au orar mai scurt și, în general, după 6 seara nu mai vezi nici țipenie de om pe străzi.
- Similar Braziliei și Peru, nici Columbia nu mi s-a părut o țară periculoasă. Voi dezvolta aceste lucruri spre finalul articolului, alături de aspectele care țin de călătoritul cu un animal de companie aici.
! Simt nevoia să fac această mențiune, pentru a răspunde unor întrebări primite de-a lungul timpului – suntem oameni diferiți, cu nevoie diferite și cu stiluri diferite de călătorit. Faptul că mulți dintre noi călătorim pe buget ne aseamănă, dar nu ne identifică. Foarte brut, aș putea spune că în primele 3 țări în care am fost, călătoritul pe buget ar presupune undeva între 1.000 și 3.000 euro pe lună (fără a lua în calcul biletele de avion, care variază enorm, în funcție de destinația din care veniți). Eu mă clasez undeva la mijloc, cu o medie de sub 2.000 euro pe lună. Da, se poate călători și mai ieftin decât o fac eu. Chiar mult mai ieftin. Nu am stat niciodată în hostel deoarece sunt cu Joy și nu vreau să inoportunez pe nimeni, dar și pentru că am nevoie de spațiul meu de lucru, această activitate ocupându-mi minim jumătate din timpul din fiecare țară. În orice caz, hotelurile alese, sunt dintre primele 5 cele mai ieftine, de fiecare dată. Nu am gătit niciodată, iau o masă pe zi în oraș și ceva de mic dejun foarte basic la cazare. În trecut, în citybreaks, nu luam nicio masă în oraș, trăgeam 3 zile de o țiplă de salam și o pâine de la supermarket. De la sine înțeles că așa ceva ar fi total nerealist acum. Am folosit foarte mult uber fie din considerente de siguranță (Brazilia, de exemplu), fie pentru că nu mă luau cu Joy, fie pentru că nu puteam căra 2 rucsacuri, cușcă și cățel în autobuz. Între destinații, de multe ori am plătit dublu la autobuz, adică și bilet pentru Joy. Foarte relevant este că atunci când călătorești singur, oricum faci, totul este mai scump. Lucrurile nu se împart la 2. Dacă o noapte de cazare costă 20 de Euro/ 2 persoane, aceeași cameră nu va costa 10 euro single ci, probabil, 17-18.
1. Valea Cocora
2. Sătucul Jardin
3. Guatape & Pedra de Penol
4. Comuna 13, Medellin
5. Deșertul Roșu, Tatacoa
- 27 iunie-2 iulie: Cartagena
- 3 iulie: transfer Santa Marta
- 4 iulie: Tyrona National Park
- 5-12 iulie: Taganga
- 12 iulie: transfer Medellin (autobuz de noapte)
- 13 iulie: Guatape & Piedra de Penol
- 14-21 iulie: Medellin
- 21 iulie: transfer Jardin
- 21-30 iulie: Jardin
- 30 iulie: transfer Salento
- 30 iulie-4 august: Salento
- 4 august: transfer Villvieja
- 4-7 august: Deșertul Tatacoas
- 7 august: transfer Bogota
- 7-15 august: Bogota
Ne-am început călătoria din nord, de pe zona de coastă a Atlanticului, de unde am aterizat din Lima, și am coborât până în capitală, exclusiv cu mijloace de transport în comun terestre. Din capitală am luat avionul spre Guatemala. Durata destul de mare din anumite zone menționate anterior nu se datorează faptului că am făcut multe activități, ci faptului că ceva mai mult de jumătate din timpul total de călătorie (7 săptămâni) am lucrat. Așadar, pentru cineva care doar călătorește, itinerarul nostru este realizabil în 3 săptămâni fără grabă, dar și fără zile de repaos. Voi rezuma în câteva fraze, în cele ce urmează, experiența și impresiile din fiecare destinație.
Cartagena este de departe cea mai turistică și mai scumpă zonă a Columbiei. Și cea care mie mi-a plăcut cel mai puțin. Cu toate acestea, centrul orașului colonial este un spectacol absolut, nu cred să existe cineva pe lumea asta căruia să nu i se pară superb. E colorat, e pictat, căsuțele sunt cochete, e luminos, strălucitor și viu, fie zi, fie noapte. Și este înțesat de doamnele alea grăsune și colorate cu coșuri de fructe pe cap din Tom și Jerry. Printre motivele pentru care Cartagena nu a fost pe placul meu se numără căldura și umiditatea excesivă, imposibil de suportat pentru Joy, faptul că străzile sunt pline de câini vagabonzi teritoriali și foarte agresivi, totul este turistic și forțat mercantil, și este orașul cu cei mai mulți cerșetori, drogați și acostatori de până acum. Doar în prima zi am fost acostată pe stradă de mai multe ori decât în toate celelalte luni la un loc. Cred că pentru o persoană mai temătoare aceasta ar putea fi o mare problemă. Pentru mine nu a fost aceasta, ci agresivitatea câinilor și faptul că Joy a fost mușcată.
Plus de asta, plajele din apropiere sunt cel puțin mediocre. Eu am petrecut o zi pe Playa Blanca, cea mai faimoasă dintre ele care, într-adevăr, a fost foarte frumoasă, curată, cu apă mai caldă decât am avut la duș vreodată în Columbia, dar extrem de aglomerată de o categorie umană nu foarte plăcută.
Dacă ajungi în Cartagena, musai să dai o tură cu un Chiva Rumba într-o seară! Chivele sunt autobuzele locale, care seamănă cu niște camioane super colorate și care te poartă pe străzile orașului pe muzică de rumba, cu veselie, dans și băutură. O experiență pe care, din păcate, am ratat-o și singura pentru care aș reveni în Cartagena. Se spune că cea mai frumoasă zonă de pe coastă este Insula San Andres, însă accesul se poate face exclusiv aerian, deci am renunțat. Cartagena este un oraș în care te poți bucura de tot ce are de oferit în 2, maxim 3 zile, într-un ritm relaxat. Este zgomotoasă și obositoare pentru unii, vibrantă și distractivă pentru alții. Nu aș face un efort suplimentar să ajung acolo dar, dacă sunteți în drum, i-aș aloca 2-3 zile.
Din Cartagena am luat un autobuz pe coastă (4-5 ore) pentru a ajunge în Santa Marta, copia la scară mai mică a celei dintâi. Aceleași probleme ca și în Cartagena le-am avut și aici, doar că direct proporționale cu dimensiunea locului deci, mai digerabile.
Motivul pentru care am făcut acest detur (direcția mea era Sud-Vest, iar pentru Santa Marta am mers Nord-Est) a fost Parcul Național Tayrona. Mi-aș fi dorit să petrec o noapte în parc, pentru a mă bucura de o experiență deosbită, însă nu mi-a fost permis accesul cu Joy, astfel că am ales să fac o drumeție de o zi, între plaje, în timp ce Joy a rămas la cazare, în Santa Marta. În cazul în care nu aveți acest scop, un detur spre Santa Marta mi se pare total inutil. Este exact Cartagena la scară mai mică, cu bune și cu rele, reduse proporțional. Accesul în parc este costisitor, la care se adaugă autobuzele, astfel că am decis să merg doar o zi. Plajele sunt frumoase, însă aparenta sălbăticie a locului atrage atât de multă lume încât nu are nimic de-a face cu pristinitatea despre care citisem. O experiență pe care o aleg mulți este să petreacă o noapte fie la cort (există zonă de corturi unde închiriezi cort cu tot ce ai nevoie în el) sau în hamace, deasupra celei mai frumoase dintre plaje.
Deoarece am simțit că am nevoie de câteva zile în care să mă pun pe picioare emoțional dar în care să și lucrez mai mult, m-am izolat într-un Airbnb absolut superb, pe un deal cu vedere la plaja din Taganga. Aici am avut cele mai frumoase birouri și vederi, apusuri minunate, o vreme perfectă, o piscină doar pentru mine în care să iau pauze de la lucru și mâncare locală, gătită de doamna de la cazare, în timp ce Joy se juca cu cei 2 căței din curte (foști vagabonzi, și ei), toate la adăpost de caniculă, într-o vegetație densă și splendidă. Deși, teoretic, plajele din Taganga sunt mai frumoase, mie mi s-au părut la fel de neatractive și pline de țigănie ca și cele din Cartagena.
Nimic din ce am văzut din zona de coastă a Columbiei nu pot spune că mi-a transmis un motiv real de a reveni cândva. Totuși, dacă ajungeți în zonă, recomand cu multă bucurie Casa San Sebastian din Taganga.
Până nu demult cel mai periculos oraș din lume, Medellin este astăzi raiul nomazilor digitali. Am adorat din prima clipă atmosfera din Medellin și nu s-a dezmințit până la final. E genul acela de loc care are tot ce ai nevoie ca să nu îți mai vină să pleci – o vreme splendidă (este supranumit orașul primăverii eterne), prețuri decente, multe activități pe timp zi, distracții pe timp de noapte și nenumărate posibilități de networking.
Noi am petrecut 7 zile într-un Airbnb foarte simpatic din centru (link) și 3 într-un hotel din El Poblado (link), zona cea mai turistică și mai safe, unde am fost invitată pentru o colaborare. Parcuri frumose și mari, multă vegetație, străzi înțesate cu tot ce vrei și ce nu vrei, muzee, castele, totul mi-a plăcut în Medellin. Cumva, când un loc îmi dă un vibe bun, e și vreme bună și am și o cazare ok cu priveliște faină, e o luptă în mine, deoarece aș și vizita mult, dar am și energie bună pentru lucru. De data aceasta a câștigat a doua opțiune, astfel că nu am vizitat multe obiective turistice din Medellin, mai degrabă m-am plimbat pe străzi. Am fost în mai multe parcuri cu Joy, am petrecut o seară în El Poblado, unde atmosfera e grozavă și este foarte safe, am fost la un castel european care mi-a adâncit dorul de casă și m-am lăsat purtată de muzică, mirosuri și, vrând-nevrând, de multă mizerie.
Ce mi-a rămas, totuși, cel mai tare în suflet, este Comuna 13, un cartier considerat pe vremuri ca fiind cel mai periculos din lume (deci da, cel mai periculos cartier din cel mai periculos oraș din lume) și care acum este un spectacol. Recunosc că, deși nu m-aș descrie drept o persoană temătoare, am avut câteva mici rețineri să merg singură acolo. Majoritatea călătorilor aleg un tur organizat. Într-un fel îmi pare rău că nu am făcut-o și eu, cred că mi-ar fi plăcut să îmi arate cineva exact locurile și lucrurile despre care am citit pe internet. Pe de altă parte, mă bucur că nu am făcut-o și că am avut timp în voie să mă plimb prin cartier. Este de departe cel mai vibrant, colorat, luminos, muzical și sigur loc peste care am dat în Medellin.
O vizită în Comuna 13 este absolut fascinantă. Ne-am nimerit într-o zi de duminică, totul era o explozie de oameni, de distracție, de street art, de râsete, de mirosuri, o nebunie în cel mai fain sens al cuvântului. Drept să spun, eu aș mai fi stat multe ore, mi-ar fi plăcut să prind și înserarea sus, însă înghesuiala și zgomotul mi s-a părut că au stresat-o excesiv pe Joy, așa că după vreo 4 ore am plecat. Cartierul este poziționat pe un deal pe care poți urca cu ajutorul unei serii de 6 scări rulante sau cu o telecabină. Am ales scările rulante. La fiecare etaj, distracție, dansuri, voie bună, mâncare, tot ce îți poți imagina mai turistic și mai neamenințător. Din cel mai periculos cartel din lume, cu o rată de homicid colosală, a devenit o oază de frumos și de voie bună. Lucrurile, la fel ca și oamenii, chiar se pot schimba!
Dacă ar fi să fac un top 3 al locurilor de neratat din Columbia, în mod cert acesta ar fi pe listă. Cea mai iubită excursie de o zi din Medellin (în jur de 2 ore cu autobuzul) este orășelul colonial Guatape și piatra lui faimoasă, cu priveliști absolut incredibile. L-am rugat pe șofer să mă lase chiar la intrare să urc pe piatră și apoi am parcurs cei 4 km până în Guatape pe jos. Pentru a ajunge în vârful Piedrei de Penol (2.137 metri), se urcă 675 de trepte, plus altele vreo 200 și ceva, dacă nu vrei să urci cu tuktuk-ul până la baza pietrei (așa cum nu am vrut eu). Mă așteptam ca priveliștile să fie incredibile, dar mi-au depășit mult așteptările! Ce este interesant este că tot ce se vede de jur împrejur este un lac creat de om, rezultat în urma construcției unui baraj hidroelectric. Acest baraj asigură peste 30% din necesarul de electricitate pentru întreaga Columbie.
E turistic, e aglomerat, dar asta nu îi știrbește defel farmecul. Recomandarea mea ar fi să ajungeți cu 20-30 minute înainte de deschidere, pentru a evita înghesuiala. Dar chiar și cu multă lume (eu am mers foarte devreme, dar nu m-am dat plecată cu orele de acolo) nu mi s-a părut foarte deranjant, se urcă pe scările din exteriorul pietrei, se coboară pe cele din interior, iar sus sunt foarte multe zone de belvedere și loc pentru toată lumea.
La nici o oră de mers pe jos sau câteva minute cu autobuzul se află, umblă vorba, cel mai frumos orășel colonial din Columbia. A fost, într-adevăr, extrem de frumos, dar nu cel mai frumos. Pentru mine, zic. Dar cel mai colorat, cel mai viu și mai turistic, da. Ca orice loc care este supraaglomerat de faimă, pe mine mă obosește. Deși terasele erau pline până la refuz, în fața fiecăreia tot erau 2-3 reprezentanți de vânzări care urlau, fugeau după tine, te invitau, te ofertau. Eu, ca de obicei, mănânc acolo unde e liniște și mă lasă toată lumea în pace să decid. Sau acolo unde mă încolțesc iremediabil, cum a fost cazul în Guatape. Mâncarea a fost foarte bună (am încercat pentru prima dată bandeja paisa), dar agitația, muzica, urletele, camioanele, motoarele, autobuzele, m-au epuizat. Chiar și așa, m-am plimbat câteva ore pe străzile frumos întreținute și extrem de colorate. Piața centrală este, de asemenea, cel puțin adorabilă și ultra-instagramabilă, iar biserica din centru, splendidă.
Sentimentul pe care l-am avut a fost similar cu cel din Alberobello, faimosul sătuc de trulli din Italia – spectaculos, dar parcă nimic din ce mai e acolo nu mai are legătură cu viața reală, totul e transformat în capcane pentru turiști. Este o idee bună să vii pe jos de la Piedra de Penol (deși drumul pe lângă mașini nu e foarte plăcut, de multe ori nu a existat trotuar) și asta deoarece traversezi și partea neturistică a Guatape-ului, în care altfel nu ai cum să ajungi. E și ea colorată și frumoasă, dar nu atât de șlefuită, e fără restaurante și tejghele cu te miri ce, e cu oameni simpli care își trăiesc viața în ritmul lor, iar nu al banilor.
Cea mai frumoasă surpriză din această călătorie a fost sătucul Jardin – de care nici nu auzisem până atunci – în care am mers pentru 2 zile și am sfârșit prin a pleca, cu infinită tristețe, după 10. Jardin este un orășel colonial de o frumusețe care chiar te lasă fără cuvinte. Situat la 1.773 metri altitudine, înconjurat de dealuri cu crescătorii de cafea, plin de pajiști cu cai și văcuțe, colorat rău, rău de tot, așa cum îmi place mie și un pic cam prea răcoros pentru gustul meu, Jardin este un fel de Bali al Columbiei.
Natură luxuriantă și îngrămădită, palmieri, numeroase cascade și trasee de drumeție, păsări, leagăne cu vederi spectaculoase, este locul în care majoritatea turiștilor petrec 1 zi, în drum spre altă destinație. Și mare păcat! Bănuiesc că se numește Jardin pentru că este o grădină imensă, verde, iar florile sunt casele colorate din pueblo. Am făcut drumeții pe la cascade iar Joy a alergat liberă și fericită, ca acasă, am fost la un tur de cafea, la un curs de apicultură, am urcat la diverse puncte de belvedere, ne-am dat cu garrucha și am savurat viața simplă la o cazare splendidă (link) unde, cu doar 65 lei pe noapte am avut parte de o poveste.
Majoritatea călătorilor trec prin Jardin în drum spre Salento sau Medellin (depinde din ce direcție vin), Jardin fiind oarecum la mijloc. Deși apoi am fost în Salento, Jardin este mult mai autentic și mai puțin mercantil. Am preferat să fac aici un tur de cafea, iar nu în Salento, unde îl fac 99% din oameni, care a fost grozav și pe care îl recomand – Cafe Historias. Au fost 4 ore pline de frumos și autentic, în care Don Diego ne-a trecut prin tot parcursul culegerii și producerii de cafea, în micuța, dar cocheta lui fincă, cocoțată sus pe deal, cu vedere la micuțul, dar cochetul Jardin.
Citisem la un moment dat un articol de tipul „X lucruri pe care să le faci în Jardin”, iar primul era „doar să fii”. Adică cum?!, m-am întrebat înainte să ajung. Adică exact așa, mi-am răspuns în fiecare zi. Doar să fii. În fiecare seară luam tuktuk-ul de la cazarea din deal (6 lei) și mergeam în centru. Mă plimbam pentru a suta oară pe aceleași străduțe cu case colorate, înconjurate de natură și mă uitam la oameni. Recunoști cu ușurință localnicii. Stau până târziu la o terasă, de obicei cei mai în vârstă, cu aceleași pălării pe cap și povestesc. Te privesc, ușor insistent, dar nu deranjant. Uneori sunt însoțiți de cai, care sunt amarați lângă mese așa cum stă și Joy cât iau cina. Un loc care îmi va rămâne veșnic în suflet.
Drumul până în Salento a fost un deliciu! Ai mai multe variante de ajunge acolo (niciuna directă sau foarte simplă), dar eu am ales-o pe cea în care jumătate de drum (cam 4 ore jumătate) le-am parcurs pe un offroad, într-un chicken bus. Savuros!!! Chicken bus-urile nu sunt autobuze în care se transportau găini (așa cum credeam eu) ci, aveam să aflu abia în Guatemala unde sunt mult mai multe decât în Columbia, poartă acest nume din cazua felului în care se călătorește – foarte înghesuit, oameni și bagaje, și foarte agitat.
Chicken Bus-urile din Columbia sunt ultra colorate, nu au uși și e o fiestă continuă în ele. Drumul de 4 ore jumătate a fost distractiv și foarte obositor în egală măsură. Din cauza drumului extrem de prost (imaginați-vă pe unde se merge cu ATV-ul în pădure, noi pe acolo am mers cu un camion fără uși din care răsuna rumba) și a faptului că podeaua camionului era extrem de alunecoasă și nu existau uși, a trebuit să o țin pe Joy foarte strâns, deși și eu alunecam și nu îmi ajungeau mâinile să mă țin. Dar este o experiență pe care aș recomanda-o fără doar și poate, mi-a plăcut maxim!
Salento este punctul de start în, poate, cel mai faimos loc din întreaga Columbie. Și locul pe care îmi doream și eu cel mai tare să îl văd. Și locul care mi-a plăcut cel mai, dar cel mai cel mai mult din întreaga țară – fabuloasa Vale Cocora! Eram pregătită să fiu dezamăgită, obișnuită fiind cu realitatea locurilor care sunt precedate de faima lor.
Nu a fost deloc cazul. În Cocora Valley ajungi cu un Willy Jeep care se ia din piața centrală, în mai puțin de o oră. De acolo, poți face un traseu de aproximativ 4 km dacă dorești să vezi doar zona faimoasă, sau de 12-13 km în total, dacă dorești să faci întregul circuit. Eu atât m-am plimbat între zone și m-am minunat și am pozat, încât traseul de 13 km s-a transformat în 20. Cocora Valley este casa celor mai înalți palmieri din lume, palmierii de ceară. E incredibil cum se țin pe „picioare” coloșii ăștia de 60 de metri, cu o tulpină subțiiiire, subțire de tot. E minunat să te întinzi pe spate și să îi privești câteva minute. Drept este că, din șezut, e și destul de dificil să îi cuprinzi cu privirea.
Dacă alegi să faci întreg circuitul, vei trece prin zone diferite, și pădure, și stâncă, parte din drum este pe apă și pe numeroase poduri suspendate. Traseul nu este greu, dar terenul foarte variat, bocancii de munte sunt obligatorii. În partea mai turistică a văii sunt amenajate câteva zone de făcut fotografii care, mie mi s-au părut foarte drăguț integrate în decor și deloc kitchoase. O statuie imensă cu o doamnă care privește o pasăre (la mijlocul traseului este o rezervație de colibri, plus de asta Columbia găzduiește 20% din păsările din întreaga lume!), un cocon balinez încadrat de palmieri, o mână imensă cu priveliști superbe, clasicele aripi, un cocor (pasărea națională a Columbiei și cea care dă numele văii), un willie cu steagul național, toate armonioase cu natura.
Deși nu era în plan, parte din cauza faptului că citisem pe internet că este foarte greu accesibil, am decis în ultima clipă să fac un detur din drumul meu spre Bogota și să intru 3 zile în Deșertul Tatacoa. Și mă bucur că am făcut-o! Total atipic față de noțiunea clasică de deșert, acesta este împărțit în 2 zone, Deșertul Gri (Los Hoyos) și Deșertul Roșu (El Cuzco), ambele foarte interesante. Te duce mai degrabă cu gândul la canioanele din Vestul Sălbatic și asta deoarece are prea puțin nisip și deloc dune, și nici culoarea galbenă cu care asociem deșertul, ci are formațiuni aparent stâncoase, care, de fapt, sunt din nisip bine tasat. Plus de asta, este plin de cactuși și alte verdețuri și beneficiază de o cantitate generoasă de precipitații în fiecare an.
Ambele deșerturi sunt spectaculoase, în feluri diferite. Cel gri m-a dus cu gândul la Cappadoccia și la Vulcanii noștri noroioși, iar cel roșu la Red Canyon din Israel și la Râpa roșie, de la Sebeș. Interesant este că cele 2 deșerturi sunt foarte apropiate (8 km am mers între ele cu un tuktuk), dar trecerea este dramatică. În anumite locuri culorile se îmbină, parțial roșu, parțial gri.
Ideal ar fi să alegi o cazare în deșert, pentru a beneficia de experiență din plin și pentru a observa stelele noaptea. Deși inițial am rezervat o cazare acolo, când le-am spus că vin cu un câine mi-au spus să iau în calcul că nicăieri în deșert nu există aer condiționat și să îmi asum acest risc. Pentru mine, fără probleme, pentru Joy, sub nicio formă. Așa că am ales o cazare în orașul cel mai apropiat, Vilavieja și de acolo am mers cu tuktuk-ul 2 zile în deșert. Dacă efortul nu este unul foarte mare, cred că merită un detur pentru a vedea niște formațiuni naturale atât de spectaculoase, eu sunt bucuroasă de alegerea făcută.
Ca de obicei, drumul nostru în fiecare țară se încheie în capitală, de unde luăm avionul spre următoarea destinație, unde mă ocup de documente pentru Joy și încerc să ajung la zi cu munca. Cum cele din urmă, cu precădere documentația de export, mi-au ocupat aproximativ tot timpul, nu am reușit să văd mai nimic din Bogota.
Mi-aș fi dorit să fac o excursie de o zi la Lacul Guatavita și să aflu legenda lui El Dorado, să vizitez faimoasa mănăstire subterană din salină și câteva muzee din Bogota. În schimb, tot ce am reușit să fac a fost o drumeție până pe El Monserrate, locul cu cele mai spectaculoase priveliști asupra orașului, însă din cauza vremii oribile nu am văzut mai nimic și câteva plimbări prin partea veche a orașului, printre căsuțele colorate și prin Plaza Bolivar. Din puținul văzut, Bogota nu pare a fi deloc un oraș pentru sufletul meu – vremea este proastă în mare parte a timpului, este frig (altitudine 2.625 metri), este extrem de mizerabil și plin de cerșetori și drogați. Dacă ar fi să trag o line sub cele 3 țări din această prismă, Columbia ar câștiga detașat față de Brazilia și Peru.
Așadar, nu mă îndoiesc că sunt lucruri de interes de văzut și de făcut și în Bogota, dar nu mă îndoiesc nici că eu nu aveam alt motiv să fiu în zonă decât biletul de avion. Am stat la un Airbnb foarte frumos și curat, nou, într-un bloc de apartamente pe Airbnb, într-o zonă ok și la un preț foarte bun (link). Ah, și un lucru drăguț tare, pe care îl puteți face atât în Medellin cât și în Bogota, este să participați la Gringo Tuesdays, un eveniment foarte mișto, cu multă lume din toate colțurile globului. Între orele 16 și 20 se face language exchange (mese diferite cu diverse limbi, te așezi în funcție de limba pe care dorești să o practici) iar de la ora 20 în colo, party. Eu am fost în Bogota și mi-a plăcut maxim!
Ce am scris mai sus, legat de faptul că o țară atât de mare pare mai degrabă un continent și că fiecare oraș o țară diferită, se aplică și acestui punct. Aș putea rezuma că este foarte pet friendly în zonele mai rurale, și mai puțin pet friendly în zonele urbane. În Jardin, spre exemplu, lumea mergea inclusiv la slujbă în biserică cu câinii, și nu am văzut magazin în care să nu le fie permis accesul. În orașele mari, total opus. Valabil și pentru mijloacele de transport în comun. Am avut numeroase probleme cu autobuzele, am fost nevoită să plătesc 2 locuri deși tot la picioarele mele a trebuit să stea, mi s-a cerut să îi pun botniță și pampers și chiar și așa, uneori am petrecut câte o zi întreagă încercând să găsesc o companie de transport (dintre foarte multele!) care să ne ia.
Dacă pot da 2 sfaturi în această direcție acestea sunt: 1. Nu luați bilete online. Nu e mai bine nici din punct de vedere costuri și 95% vor refuza să vă ia cu cățel. În stația de autobuz sunt șanse mai mari. 2. Încercați să obțineți un document medical pentru voi care să ateste nevoia unui cățel de serviciu sau emoțional. Fără acest document accesul în anumite părți (unele dintre ele esențiale) este 100% imposibil. Pe lângă aceste 2 aspecte, cred că este foarte relevant cum pui problema, cum te adresezi, cum aduci argumente și, mai ales, cum se comportă cățelul. Am mai spus-o și fiecare nouă destinație mi-o dovedește – călătoria aceasta alături de un cățel agitat, care latră, face probleme, are rutine (ore la care trebuie să iasă, ore la care trebuie să mănânce, program de activități etc.) ar fi fost dacă nu imposibilă, cel puțin foarte dificilă. Faptul că Joy este un cățel extrem de bun, foarte bine educat și adaptabil este motivul pentru care încă sunt pe drum în lume, iar nu în drum spre casă.
O nouă țară, o nouă provocare. Dacă înainte cu 2 zile de a trece din Peru în Columbia am aflat că Joy are nevoie de un vaccin covid și am avut noroc cu faptul că băiatul la care stăteam prin Airbnb avea un prieten veterinar și m-a ajutat, înainte de trecerea din Columbia în Guatemala am aflat că ar fi posibil să aibă nevoie de un test de anticorpi de rabie. Dacă acest lucru ar fi fost adevărat, ar fi fost imposibil să mai plecăm. Pe lângă faptul că rezultatele unui astfel de test durează în jur de 45 de zile, este foarte costisitor și sunt puține centre care fac așa ceva. În Columbia nici măcar nu găsisem să fie vreunul! Fiecare veterinar avea teoria lui.
Cred că acesta e un lucru foarte relevant pe care l-am menționat și în articolul despre tot ce trebuie să știi pentru a călători intercontinental alături de animalul de companie – veterinarii habar nu au despre lucrurile astea și nici nu fac vreun efort să afle. Pornind din România și în fiecare țară de pe parcurs. Ei știu (dacă știu și aia...) ce ai nevoie să exporți animalul din țara lor, iar nu ce ai nevoie ca să îl imporți în alta. Aceste informații le găsești la institutele agrare din țara respectivă dar, acolo altă problemă – ți se explică ce ai nevoie în general, pentru a introduce animalul în țară, iar nu punctual, în funcție de specificul fiecărei țări din care ai putea veni. Cu alte cuvinte, informația completă nu există nicăeiri și nimeni nu își bate capul dacă nu o faci tu. Iar tu trebuie să o faci, dacă nu vrei să riști să îți pună cățelul în carantină sau să îl deporteze.
Procedura de export-import Columbia-Guatemala a fost cea mai complexă și mai costisitoare de până acum. Și cea mai stresantă. Lucrurile nu sunt chiar atât de complicate dacă are cine să te ajute, lucru care mi-a lipsit de astă dată. În cazul în care cineva se va afla în această situație, simplific mai jos pașii. Să vă fie de folos, mie chiar mi-ar fi fost...
1. Vizită la veterinar, care trebuie să se lase cu 3 documente – certificat de sănătate, certificat de vaccinare, certificat de deparazitare.
2. Se face un cont de export pe ICA pe care, am înțeles, ar trebui să îl facă veterinarul. Al meu nu a vrut, m-a pus pe mine, eu nu am știut. Asta m-a costat 2 vizite la aeroport cu Joy, respectiv 4 ubere. Acolo m-a ajutat un băiat să îmi fac contul.
3. Veterinarul introduce documentele în platformă, pe contul creat și se generează un PDF.
4. Dacă totul e ok, se generează și un link de plată pentru taxa de export (aproximativ 60 RON).
5. Taxa se plătește exclusiv online și exclusiv dacă ai cont la o bancă columbiană. Genial, nu-i așa? Am rezolvat și cu plata. Se generează un alt PDF.
6. Se merge cu toate aceste documente în original și 2 copii + cățel și se stă ore întregi la coadă în aeroport, la ICA. Acolo, dacă totul e ok, se generează un document cu valabilitate de 5 zile cu care poți scoate cățelul.
7. Când intri în Guatemala ți se verifică documentele și, în mod evident, mai plătești o taxă!
Lucrurile numerotate așa frumos aici, par simple. Nu au fost. 🙂
Ah, și legat de testul de anticorpi, am decis că voi merge la risc și nu voi căuta să îl fac. A fost ok, nimeni nu a întrebat nimic, din câte am înțeles este cerut de US care, oricum, de câteva zile, nici nu mai primește animale de companie în țară.
Dacă în Peru am trecut prin 4 anotimpuri, aici am trecut doar prin 3. Chiar și așa, am avut ocazia să port absolut fiecare piesa vestimentară din rucsacul pe care l-am făcut împreună cu prietenii de la Decathlon România. Dacă în zilele petrecute în Taganga nu am ieșit din costum de baie (ca să fie accesul mai rapid de la birou în piscină), în Bogota nu a fost zi în care să nu am pe mine geaca de puf sau haina de ploaie. Sau ambele. De fapt, chiar citeam pe niște bloguri că, indiferent de perioada în care mergi în Bogota, musai să ai o geacă de ploaie. S-a dovedit perfect adevărat, a ploua zilnic. Neavând la mine încălțăminte intermediară, în Bogota am fost nevoită să port bocancii de drumeție, deoarece în sandale mi-ar fi fost prea frig. În Jardin și Salento, deși a fost ușor răcoros, am combinat adeseori fie sandalele de oraș, fie sandalele de trekking cu colanți de merinos și cu o rochiță deasupra. Tot din cauza vremii schimbătoare și a diferențelor mari de temperatură între dimineață și miezul zilei, pe majoritatea traseelor de drumeție am purtat pantaloni modulabili, pe care îi scurtam de îndată ce ieșea soarele.
Mi se pare foarte important într-o călătorie de felul acesteia să ai la tine puține haine, dar potrivite. Să știi că majoritatea pieselor pot fi purtate în feluri diferite și adaptate unor nevoi diferite. Să se muleze după schimbările climatice, dar și după schimbările de stil. Cred că în felul acestea economisești energie și reduci din stres. Cel puțin așa a fost în cazul meu, deci nu pot decât să mă bucur de alegerile făcute!
Aș compara Columbia cu Brazilia, care mie mi s-a părut safe, atâta timp cât călătorești cu o doză de bun simț sporită. Cartagena și Bogota sunt locurile în care am simțit că este nevoie să fiu o idee mai alertă, dar deloc de speriat. Aplic aceleași reguli ca și până acum, nu ies singură noaptea în zonele dubioase, nu flutur chestii valoroase în fața nimănui (nu că aș avea așa ceva...), nu dau curs interacțiunilor care nu mi se pare ok. În același timp nu transmit panică, nu îmi strâng lucrurile la piept, nu evit să răspund dialogului și îmi păstrez mereu verticalitatea, chiar și în momentele mai puțin confortabile. Un lucru asupra căruia mi s-a atras atenția cu vehemență în Bogota este furtul de câini. Am fost întrebată de cel puțin 4 ori în 8 zile „oh, this is a very expensive dog, right?!” și mi-au deschis fotografii de pe google cu border collie sau cu ciobănești australieni. Într-o zi am fost luată deoparte și de poliție pentru a mi se atrage atenția la acest lucru. Deci, se pare, Joy este foarte dorită în general, nu doar de mine. Lăsând glumea la o parte, din momentul acela am lăsat-o la cazare când mergeam la cumpărături și am evitat plimbările cu ea în zone dubioase.
Orașele mici și satele sunt o altă poveste. Mi s-au părut 100% sigure. În sensul că îți puteai lăsa lucrurile pe scaun, la terasă și merge la baie fără teamă. În Jardin, Salento, Vilavieja am ieșit în multe rânduri seara după apus. Să mă plimb pe întuneric în Parcul Central din Brașov mi s-ar părea mai periculos. Când am fost la cursul de apicultură din Jardin, domnul mi-a spus că lucrează de 8 ani acolo și sunt a 5-a persoană din România pe care o întâlnește. M-a întrebat de ce. Am povestit un pic despre inepțiile pe care le aud, că mint, că de fapt nu sunt singură și că ar fi imposibil să călătorești ca femeie singură pe aici. Am râs amândoi și ne-am văzut de curs.
Dragă partener de călătorie,
Cu mici ajustări ale acestui gând, aș putea spune că, într-adevăr, Columbia este o țară pentru orice suflet, dorință și preferință, pretabilă pentru orice anotimp. Și asta deoarece este atât de întinsă, atât de bogată cultural, social și uman încât, nu mă îndoiesc, un colț pentru nevoile tale, în mod cert se va găsi. America Latină este o provocare cu totul, iar Columbia nu face excepție. Totuși, aici m-am simțit cel mai liberă și m-am regăsit cel mai mult, poate și de aceea am ajuns să stau dublu față de cât am plănuit. Sunt lucruri care mă relaxează și lucruri care mă obosesc, iar cele din urmă mă deranjează mai tare cu cât văd că nu îi fac bine lui Joy și le-aș reduce, în principal la mult mult zgomot – muzică, țipete, petarde, artificii, motoare, reclame, megafoane și simplul lor stil de a vorbi îți dă senzația că se ceartă nonstop. Nu e vorba doar de Columbia, ci de America Latină în general. Cam asta e provocarea noastră acum și cu asta lucrăm. Să aducem mai multă liniște în suflet, ca să mai putem echilibra din zgomotul din exterior. Provocarea ta zilele acestea care este?
Cu drag,
Partenerele tale de călătorie, Roxi & Joy
Dacă ai ajuns cu lectura până aici și ți-a făcut plăcere, ai găsit ceva interesant sau util în ea, ți-ai oprit atenția cu drag mai multă vreme asupra unei fotografii sau ți-am făcut și ție poftă de o călătorie în Columbia, îmi poți face cinste cu o bere. Dacă doar ai scrollat până aici plictisit/ă de conținutul total neinteresant, îmi poți face cinste cu un bax de bere, ca să am inspirație mai bună pentru următorul articol. 🙂
