Dragă partener de călătorie,
Atât de frumos a fost în Peru, că îmi este și greu să scriu despre asta, ca nu care cumva să spun ceva care să îi știrbească din merite. Cred că există cel puțin câte un loc pe lumea asta pentru fiecare dintre noi, dar puține locuri sunt pentru toți. Iar Peru este unul dintre acestea, cu câte ceva pentru fiecare. Călătoria în Peru a fost plină de atât de multe experiențe diferite și, parcă, egal de frumoase. A fost cu munți la peste 5.000 de metri, parte din cel mai lung lanț muntos din lume, cu lacuri, cu deșerturi și oaze, cu canioane, mări și oceane, cu multă istorie, vorbă și port tradițional, cu orășele cochete pline de fieste, cu mâncare absolut delicioasă și cu oameni buni, frumoși și colorați. Dacă am fi reușit să petrecem și câteva zile în jungla amazoniană ar fi fost minunat dar, așa, este chiar și mai grozav, pentru că sigur vom reveni, cândva.
Dacă abia ne-ai descoperit, noi suntem Swit Rocs și Joy, o fată colorată din Brașov și cățelușa ei, un metis border collie, iar acum citești episodul 2 al călătoriei noastre solo prin Americi. Primul episod s-a derulat în Brazilia, iar acum îți scriem din Columbia.
Călătoria în Peru a fost puțin atipică pentru parcursul nostru, și asta deoarece în cea mai mare parte a timpului nu am fost singure. În afară de zilele petrecute în Lima la începutul și la finalul călătoriei, alături ne-a fost o bună prietenă de acasă, care a făcut experiența chiar și mai frumoasă. Atipic este și faptul că am ales să închiriem mașină, pentru a facilita transportul cu Joy, aspect care ne-a permis să vizităm mai multe locuri și să fim independente, dar care a ridicat destul de mult costurile financiare și, mai ales, cele de oboseală. Chiar și așa, tot ceea ce am făcut noi se poate face și cu mijloace de transport în comun, lucru pe care îl voi detalia în cele ce urmează.
- Călătorii români nu au nevoie de viză pentru a intra în țară, iar perioada maximă de ședere este de 90 de zile. Ca și în cazul oricărei alte călătorii, site-ul MAE este Biblia de studiat înainte de plecare.
- Deși eu nu am pățit-o în Peru (ci mai târziu, în Columbia), este posibil să ți se ceară dovada unui bilet de ieșire din țară. În cazul în care călătorești ca și mine, nomad dintr-o țară în alta doar cu bilet dus, este important să fii pregătit pentru această situație – unele companii aeriene îți refuză îmbarcarea dacă nu faci dovada părăsirii țării. Dacă te vei afla în această situație și nu dorești, dintr-un motiv sau altul, să achiziționezi un bilet (de tren, avion, autobuz, nu are importanță) de ieșire din țară, poți face ce am făcut eu ca să mi se permită accesul în Columbia – să folosești un site care generează bilete de avion temporare, cu valabilitate de 24 de ore. Asta înseamnă că rezervarea generată este reală, ea poate fi verificată în fel și chip de doamnele rigide de la check-in, dar că expiră în 24 de ore. Eu cunoșteam site-ul acesta, un bilet de avion către absolut orice destinație costă 10$, însă plata se poate face doar prin PayPal, iar eu nu aveam cont de PayPal. Așa că l-am folosit pe acesta, cu plată prin card, costul fiind de 20$, un cost mic comparativ cu riscul de a mi se refuza îmbarcarea. Nu este cel mai etic sfat pe care îl vei lua din acest articol, dar e posibil să ți se dovedească util, cândva.
- Diferența de fus orar între România și Peru este de 8 ore, așa că e bine să fii pregătit pentru un jetlag serios.
- În mod absolut cert, Peru este o destinație ușor de organizat pe cont propriu, nu văd niciun motiv pentru care ați apela la o excursie organizată. Dar, desigur, este alegerea fiecăruia dintre noi.
- Calitatea și cantitatea internetului este un criteriu esențial dacă ești nomad digital, iar în Peru nu am avut cea mai fericită experiență. Am plătit cel mai scump internet din viața mea și cu o acoperire printre cele mai proaste. Între orașele mari, practic nu era semnal niciodată, ceea ce a fost foarte neplăcut, având în vedere că eu mereu eram cu laptopul pe picioare, încercând să lucrez, în timp ce prietena mea conducea și Joy se lăfăia pe întreaga banchetă din spate. Am ales o cartelă turistică, lucru pe care nu l-aș mai face. Există posibilitatea de a cumpăra cartele ieftine de peste tot (ilegale, să le zicem), din farmacii, magazine, de pe stradă etc., și apoi să le încarci. Atenție, doar, să te asiguri că ea este activată și funcțională.
- Peru nu este o țară ieftină, cum nu este niciuna din America de Sud. Prețurile sunt oarecum similare cu cele din România, dar anumite activități pot crește costurile destul de mult. Cele mai costisitoare experiențe pentru noi au fost închirierea mașinii (800 Dolari/ 20 de zile, cea mai ieftină opțiune), combustibilul (am parcurs aproape 4.000 km, iar prețul per litru este similar cu cel din România) și excursia la Machu Pichhu. Cazările au prețuri decente și chiar mici dacă nu ești pretențios (iar noi nu am fost), iar dacă alegi să mănânci în zonele frecventate de localnici te poți face cu un prânz bun și sățios la 15 RON.
- Moneda locală este solul peruan iar paritatea se calculează ușor, 1 SOL = 1.25 RON. După experiența din Brazilia, unde am plătit peste tot cu cardul, chiar și la taraba din colțul străzii, am fost foarte surprinsă să văd că în majoritatea locurilor din Peru nu se poate plăti cu cardul, ci doar cash sau prin Yape, un fel de Revolut local. Recomandabil este să ai cash la tine sau, dacă alegi să scoți de acolo, ideal este să folosești un card Revolut, să faci tranzacțiile în timpul săptămânii (pentru a nu plăti comision la extragere) și să folosești banca Interbank, cea care, am observat, percepe cel mai mic comision (19 Soli/ retragere).
- Dialectele variază destul de mult de la o zonă la alta și încă se mai vorbește Quechua în zonele andine. Dacă nu stai în hoteluri ultra-turistice, cred că este util să cunoști măcar puțin limba spaniolă. Îmi vin în minte multe situații în care noi nu știu cum ne-am fi descurcat altfel. De asemenea, aproape toate tururile ghidate au fost în limba spaniolă. Dacă nu o stăpânești deloc, nu uita să ai Google Translate la îndemână. Dacă nu ai internet curent, poți descărca o aplicație offline.
- Dacă ești gurmand, te afli la locul potrivit. Bucătăria tradițională peruană este inclusă în Cartea Recordurilor, deoarece are mai multe feluri de mâncare decât orice altă – peste 500. Dacă ești băutor de bere, nu vei fi atât de fericit, există doar câteva tipuri de bere locală și atât de puțin m-au impresionat că nu rețin niciun nume. Una caldă, una rece pentru mine. Cele mai populare mâncăruri sunt ceviche – diverse tipuri de pește crud marinat și cuy-ul – porcușor de guinea prăjit. Pe primul nu l-am putut suporta din cauza cantității mari de coriandru iar porcușorul pur și simplu nu mi-am putut face curaj să îl gust. Se servește întreg, cu ghearele încordate, cu gura larg deschisă și cu o expresie deopotrivă terifiată și agresivă în ochii deschiși. Băutura tradițională este pisco, o licoare foarte tare pentru ei și o nimica toată dacă o compari cu spirtoasele noastre, realizată dintr-un soi de struguri italienești. Un tur cu degustare de pisco este o experiență interesantă și gustoasă. Pe lângă bucătăria peruană există multe, dar multe multe, restaurante chinezești.
- Perioada ideală de vizitare este în sezonul uscat, între lunile mai și septembrie, cu punctul maxim de sezon în iunie și iulie. Adevărat, am avut vreme absolut perfectă întreaga lună iunie, peste tot. Desigur, asta crește puțin și costurile dar și aglomerația. Chiar și așa, când vizitezi Peru nu prea contează perioada când îți faci bagajul, oricum trebuie să împachetezi pentru toate anotimpurile, mai ales dacă dorești să experimentezi lucruri și locuri diferite. Noi am trecut în 2 zile de la temperaturi de +30 de grade în Deșertul Ica, la temperaturi de -7 grade la Lacul Titicaca.
- Unde stai dacă ai mai puțin timp la dispoziție? Cusco este, fără doar și poate, centrul cultural și istoric din Peru. De acolo nu ai acces doar la cele mai turistice destinații, dar poți lua excursii și în punctele mai îndepărtate. Cusco este minunat și suficient prin el însuși, și dacă nu ai niciun plan, tot este bine. În zonele montane înalte, cum este și Cusco, există o autenticitate în oameni de mai mare dragul, de la port popular, vorbă, case, atmosferă, este o experiență minunată!
- Majoritatea orașelor sunt în pantă, atâtea străzi nu am urcat și coborât în viața mea. Lucrul acesta este relevant când alegi cazarea. La prima vedere poate pare că ai ales bine (maxim 1 km de centru, spre exemplu) și apoi realizezi că 900 de metri din kilometrul ăla îi urci și cobori pieptiș. Noi am pățit-o și nu o dată.
- Peru este o țară murdară. Nu știu sigur dacă este chiar cea mai murdară țară în care am fost vreodată dar, în mod cert, este în top. Din păcate... Și spun asta după o călătorie în Nepal... De fiecare dată când treceam dintr-un oraș în altul cu mașina îmi aduceam aminte de drumurile dintre orașe din Brazilia. O natură luxuriantă și curățenie. Sigur, o doză, o pungă, un gunoi ici colo există oriunde. Peru mi s-a părut, cu mici excepții turistice, o groapă de gunoi. Oricât încercam să fac abstracție de asta și să mă uit la peisaje, parcă nu puteam. Au fost foarte multe momente în care nu mă simțeam confortabil să calc, încălțată fiind în sandale...
- Posibil să existe mai multe reguli de circulație, noi am observat una – cu piciorul adânc înfipt în accelerație și cu mâna adânc înfiptă în claxon. Și Doamne-ajută. Treceri de pietoni, intersecții, semafoare, număr de mașini raportat la număr de benzi, sensuri de condus, toate sunt orientative. Adică pentru tine sunt orientative, că șoferul nu se orientează, el se duce! Ai zice că nu e mare lucru, știi că dacă auzi un claxon cineva vine și te ferești. Nu chiar. Claxonul înseamnă vezi că vin, pârtie, nu am frâne, dă-te, hei frumoaso, salut Gică, ai nevoie de un taxi?, ce vreme senină, ce să mănânc la prânz, uite o alpacă. Localnicii pietoni, care, probabil, uneori sunt șoferi, tot cam așa traversează. Adică toată lumea odată. Așa vei face și tu și vei fi bine.
- Dacă ești sensibil de urechi așa ca mine, Peru o să te tâmpească de cap! Este atât de mult zgomot peste tot. În primele zile am avut senzația că oamenii ăștia se ceartă nonstop. Nu se ceartă, așa vorbesc ei, urlă. Muzica este dată la un nivel insuportabil în multe localuri și, într-un fel care m-a depășit, tot reușesc să urle peste ea cât să se înțeleagă. Așa e și pe străzi și tot așa se uită la telenovele. Zic că ori surzești, ori mai înveți un pic de spaniolă, că îți intră nu doar pe urechi ci prin piele, pori, corp. Pentru un om ca mine care ține telefonul exclusiv pe silențios, a fost un atac cerebral maxim.
- Peru a fost o țară simțitor mai pet-friendly decât Brazilia, lucru pe care l-am observat chiar dacă nu a fost nevoie să facem apel la transportul în comun foarte des. Pe stradă sunt destul de mulți câini comunitari, în mare parte liniștiți, nu m-am simțit în pericol. Voi detalia aspectele care țin de modul de a călători cu un animal de companie în Peru, mai jos.
- O zi pe cel mai mare și mai înalt lac navigabil din lume
- O zi (și o noapte) pe o insulă plutitoare artificială
- O zi în singura oază naturală din deșert din America de Sud
- O zi într-un canion
- O zi pe unul dintre cei 4 munți curcubeu din lume
- O zi pe pământul sacru al unei minuni a lumii
- 3 zile pe potecile celui mai lung lanț muntos din lume
- Zi de zi mâncare delicioasă, oameni colorați și fieste
- 31 Mai-2 Iunie: Lima
- 3-4 Iunie: Pe drum spre Cusco (o noapte dormită în Puquio)
- 5-10 Iunie: Cusco (Sacred Valley, Rainbow Mountain și Red Valley, Machu Picchu)
- 10-12 Iunie: Puno (Lacul Titicaca și Insula Uros)
- 12-13: Pe drum spre Ica
- 14-17 Iunie: Deșertul Ica (Oaza Huacachina și Canyon de los Perdidos)
- 17 Iunie: Rezervația Paracas
- 17-19 Iunie: pe drum spre Huaraz (o noapte dormită în Lima)
- 19-21 Iunie: Huaraz (Laguna 69 și Ghețarul Pastoruri)
- 22-27 Iunie: Lima
Pentru mine primele și respectiv ultimele zile într-o țară sunt zile organizatorice. 90% din timpul pe care îl am la dispoziție lucrez și îmi planific munca pe care o am și mă ocup de documentele și procedurile necesare pentru transportul lui Joy dintr-o destinație în alta. În Lima, cu atât mai mult cu cât știam că zilele petrecute alături de prietena mea vor fi intense și pline de călătorit, am lucrat cât s-a putut de mult toată perioada. În mod normal 2-3 zile vizitez/ călătoresc, 1-2 zile lucrez, deci am un echilibru mai bun. Despre ce presupune viața de nomad digital am scris un articol pe care îl poți citi aici.
Chiar și din puținul timp avut la dispoziție, Lima mi-a dat un sentiment plăcut și mi-ar fi plăcut să mă pot bucura mai mult de ea. Citisem multe articole în care ideea principală era aceea că în Lima nu ai ce face, atâta doar că ești obligat să o tranzitezi ca să ajungi în Cusco. Da, dacă ai puțin timp la dispoziție și nici nu ai condiționările mele, poți petrece într-un mod mai interesant timpul, nu aș pune Lima în top 3 destinații din Peru, dar nici nu aș scoate-o de pe listă.
Eu am stat în cartierul Miraflores, un cartier sigur, frumos, curat (curat!), decent. Nu m-am simțit nicio clipă nesigură, chiar dacă ieșeam și după ce se întuneca. Ne-am plimbat în lung și în lat pe faleza plină de parcuri, într-o zi am fost în cartierul chinezesc, în alta am rătăcit pe străduțele cartierului învecinat, Barranco și am făcut și o plimbare prin centru. Deși nu are nimic spectaculos (sau nu am descoperit eu în puținul timp petrecut acolo), Lima mi-a dat un sentiment plăcut și cald, tineresc, vesel, mai puțin zgomotos decât restul țării și, în mod cert, mult mai curat! Am stat la un Airbnb foarte drăguț și bine poziționat, unde m-am împrietenit cu mulți alți nomazi.
Dacă ai putea face un singur lucru și ai putea merge într-un singur loc în Peru acela este, în mod indiscutabil, Cusco. Orașul se află la altitudinea de 3.399 metri astfel că, dacă procedezi precum majoritatea călătorilor și iei un zbor din Lima, vei avea un oarecare șoc de altitudine. O variantă alternativă este să iei un autobuz, însă drumul durează puțin peste 24 de ore. Noi l-am făcut în 2 zile cu mașina și am dormit la +3.000 metri între cele 2 zile și, chiar și așa, am simțit din plin efectele altitudinii. Ideal ar fi să petreci o zi, două în zonă, pentru aclimatizare, sau să alegi excursii care coboară sub 3.000 metri.
Și doar să petreci timp în Cusco, fără a pleca undeva anume, este o experiență foarte plăcută. Deși foarte turistic, localnicii își păstrează autenticitatea, poartă costume populare pentru că simt și cred în asta, nu doar în scop mercantil (cum observ că este în Columbia). Orașul este o fiestă continuă, zi și noapte. Deși cele pe care le-am surprins noi au fost de natură religioasă, veselia și autenticitatea au fost mai degrabă laice. În piața centrală, Plaza des Armas, dar și pe străduțele lăturalnice este plin de agenții de unde poți lua tururi. În mod cert sugerez această opțiune, și nu achiziția lor on-line de pe site-uri precum Viator, GetYour Guide etc. care, deși de încredere, au prețuri incomparabil mai mari pentru exact aceleași servicii. Noi am făcut 3 excursii din Cusco, deși erau multe alte opțiuni interesante.
Acesta a fost visul meu. Și am plusat la el. Cum ar fi să îmi împlinesc visul fix de ziua mea și alături de Joy?! Extraordinar. Și exact așa a fost! Pe 6 iunie am făcut alături de Joy primele ei 2 trasee montane la peste 5.000 de metri și am avut parte de un spectacol extraordinar. Rainbow Mountain este a doua cea mai de interes destinație turistică din Peru după, desigur, Machu Pichhu și asta deși prima ascensiune oficială pe el s-a realizat cu abia 7 ani în urmă. Nu pentru că ar fi dificil ci, pentru că până atunci fusese în totalitate acoperit de zăpadă. Încălzirea globală a dat, iată, o nouă minune a lumii.
Red Valley a fost un bonus care mie mi-a mers la suflet chiar mai tare decât Rainbow Mountain, dar care este ceva mai dificil de accesat din punct de vedere logistic. Am scris un articol complex despre această experiență, despre pregătire, aclimatizare, echipament necesar și despre cum să te asiguri că vei avea și ascensiunea pe Red Valley inclusă. Îl poți citi aici.
Deși puteam face acest tur pe cont propriu, datorită mașinii, am decis să mergem cu un grup, pentru a beneficia și de explicații și de a înțelege ce vedem. A fost o decizie foarte bună. Printre opririle care mi-au rămas în memorie se numără Moray, un spațiu imens organizat sub formă de cercuri concentrice, creat anume pentru a cultiva legume și cereale stratificat, diferit, în funcție de tipul solului și de altitutine. Unele cercuri aveau sol pentru altitudini de aproximativ 2.000 metri, altele pentru 3.000 și altele pentru 4.000 metri, deși diferența dintre ele este de câțiva metri doar.
Maras, orașul cunoscut pentru iazurile de evaporare a sării, folosite încă dinainte de vremea incașilor este un alt loc interesant și, de asemenea Pisac, cu piețele sale colorate. Ollantaytambo este una dintre ultimele opriri și mulți călători aleg să coboare aici și să nu revină în Cusco, și asta deoarece din acest oraș pornește trenul spre Machu Pichhu, deci este o economie considerabilă de timp și chiar de bani. Cum Joy mă aștepta în Cusco iar accesul pentru ea la Machu Pichhu era strict interzis, nu am putut opta pentru această variantă dar este, în mod cert, una de luat în calcul.
Dacă ai puțin timp la dispoziție, un astfel de tur este varianta ideală pentru a putea pătrunde măcar ușor, la suprafață, într-o istorie atât de fascinantă și atât de fascinant conservată.
Machu Pichhu, una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne (și penultima de pe lista mea de minuni văzute) este, desigur, motivul principal pentru care majoritatea vizitează Peru. Dacă mă întrebați pe mine, eu nu l-aș pune într-un top 5 al destinațiilor care mi-au plăcut foarte mult, dar mă bucur că am avut ocazia să calc și pe acel pământ.
Parte și el din Valea Sacră, Machu Pichhu este unul dintre cele mai bine păstrate orașe ale unei civilizații considerate a fi revoluționare pentru perioada în care a existat. Există un număr limitat de bilete de acces pe zi, lucru care face experiența mult mai plăcută (nu este deloc înghesuială), dar care îți poate da mari bătăi de cap dacă nu te organizezi din timp. Cum a fost cazul nostru. Accesul se poate face în 3 moduri. Cel visat și vizat de mine este o drumeție de 4-5 zile, Inca Trail, lucru imposibil deoarece mi-a fost interzis accesul cu Joy. Apoi, varianta clasică de o zi, cu trenul, lungă, obositoare și foarte costisitoare, sau una de 2 zile cu autobuzul, o idee mai ieftină, dar petreci foarte multe ore pe drum.
Indiferent dacă vei organiza pe cont propriu sau vei lua un tur, costul va fi destul de mare și asta din cauza prețului de intrare și al biletului de tren spre și dinspre Ollantaytambo. Noi am ales o variantă de compromis, pentru a face și o bucățică de hike, astfel că am plecat la 5 dimineața din Cusco, am luat un autobuz spre Ollantaytambo, de acolo trenul și de acolo hike (în loc de alt autobuz). Retur la fel și am ajuns la orele 23 în Cusco. Astfel, costul de persoană a fost de 190$, cu o negociere acerbă. Dintre toate destinațiile este cea pe care trebuie să o organizezi cât mai din timp. În rest, poți găsi opțiuni pentru orice și la 12 noaptea cu plecare la 6 dimineața ziua următoare.
Ei, dar ce splendoare de loc și ce mi-aș fi dorit să fi avut mai mult timp aici! Lacul Titicaca este cel mai întins și cel mai înalt lac navigabil din lume. Dacă în Cusco am simțit doar un ușor disconfort din cauza altitudinii, la Lacul Titicaca l-am simțit din plin, în fiecare moment. A fost o experiență superbă, dar istovitoare. Există numeroase activități pe care le puteți face aici, noi am ales să navigăm pe Insula Uros, unde am și petrecut o noapte. Există și alte insule, mai îndepărtate, între care puteți lua tururi cu barca sau vă puteți caza, totul depinde de timpul pe care îl aveți la dispoziție. Este o zonă foarte turistică și, după părerea mea, ceva mai puțin autentică decât zonele montane înalte, în sensul în care oamenii trăiesc din turism și acționează în consecință. Este locul în care am avut de multe ori ocazia să fim păcălite.
Dacă ar fi să aleg un singur loc din toată experiența în care mi-aș fi dorit să stau mai mult, acesta este Insula Uros. Există în jur de 100 de insule, toate realizate de om și toate făcute din bambus. Cele tradiționale (fără hoteluri) au și casele, și toaletele și tot tot făcute din bambus, astfel că, foarte des (depinde de sezon, uneori chiar zilnic), se lucrează la ele, pentru a nu se scufunda. Insula pe care am stat noi aparține unei familii, tată și fiu și am avut parte de cea mai spectaculoasă cazare, de un apus incredibil, de mâncare bună și vin local. Nu pot recomanda mai mult și cu mai mare drag Titicaca Tikary Lodge.
Situațiile cu care este posibil să vă confruntați din plin dacă alegeți această experiență sunt răul de altitudine și frigul. Pentru mine, efectele răului de altitudine au fost MULT mai intense decât în ascensiunile la peste 5.000 metri. Nu știu de ce, dar am gâfâit nonstop iar noaptea mă trezeam de cât de tare mă chinuiam să respir. De asemenea, este foarte frig și, în mod evident, căsuțele nu au încălzire. Noaptea au fost -7 grade și tot 7 plăpumi și pături au pus peste noi cei de la cazare, alături de sticle încălzite la picioare. A fost foarte plăcut! Deși această cazare a avut electricitate, unele nu au și nu au nici locuri de încărcat device-uri. Aici a fost o priză cu USB, pe care nu am folosit-o.
În cazul în care nu aveți mașină, există excursii cu plecare din Cusco, de mai multe zile, dar și mijloace de transport în comun, astfel că vă puteți organiza și pe cont propriu fără probleme.
De la -7 grade la +30, în doar 2 zile, în Deșertul Ica. Călătoria asta ne-a expus corpul la câteva șocuri zdravene, atât de temperatură, cât și de altitudine. În zona Ica am petrecut mai multe zile, bucuroase de căldură, într-un airbnb foarte cochet, cu multe animăluțe, câini, pisici și cai. De la airbnb și până la faimoasa oază Huacachina, singura oază naturală dintr-un deșert în America de Sud am făcut 30 de minute în plimbare, într-o căldură istovitoare și am urcat pe dune, pentru a vedea apusul. A fost prima întâlnire a lui Joy cu un deșert și îți era mai mare dragul să o vezi cum se tăvălește în nisip și se distrează și nu înțelege de ce are alt comportament față de zăpada de pe munte cu care era ea obișnuită. Nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit locul și asta deoarece este plin de betoane. Aproape că nu mai vezi oaza aia de construcțiile din jurul ei. Totul este 100% mercantilism, nu are nicio legătură cu liniștea și întinderile deșertului cu care eram obișnuită din Iordania, Egipt sau Emirate. Probabil că dacă înaintam mai mult, ajungeam și la zona aceea. Până la urmă, ideea de a avea un deșert literalmente în curtea din spate a airbnb-ului (airbnb destul de central, de altfel) e genială.
O activitate care mi-a plăcut mult și pe care o recomand, este o drumeție de o zi în Canyon de los Perdidos, un canion și el destul de recent descoperit, precum este și Rainbow Mountain. De fapt, exact în același an, 2011. Nu mă mai bucurasem de o astfel de experiență demult, cred că de la Red Canyon din Israel. Drumeția e plăcută iar peisajele sunt deosebite absolut tot drumul. Plus, nu e o destinație prea cunoscută, deci, a fost unul dintre foarte puținele locuri din Peru unde nu a fost aglomerat.
Rezervația Paracas a fost o altă experiență interesantă pe care, însă, nu aveți cum să o realizați dacă nu aveți mașină, decât cu un ghid și asta deoarece în interiorul rezervației accesul se face doar cu mașina/ motorul/ bicicleta. Zona este foarte cunoscută datorită faunei bogate – pelicani, pescăruși, flamingo, lei de mare, pinguini, țestoase. De aici pornesc tururi spre Insulele Ballestas, un fel de Galapagos de Peru, care te duc cât de cât aproape de viețuitoarele mării. Noi am văzut de la distanță flamingo și pinguini și de aproape mulți pelicani. Din păcate, plajele, văzute de sus, erau pline de lei de mare morți. A fost un șoc să îi vedem. Se pare că la începutul acestui an a fost o epidemie de gripă aviară care a omorât multe animale, sute de lei de mare, printre ele și care (e un lucru pe care cercetătorii încă îl discută) e posibil să fie contagioasă. Se presupune că focile au murit în număr atât de mare din cauza faptului că sunt o specia foarte sociabilă.
Zona Huaraz este o comoară pentru iubitorii de munte și în care tare mi-aș fi dorit să am mai mult timp. Huaraz se află în mijlocul cordilierei Anzilor, între Cordiliera Blanca, lanț muntos care (teoretic, cel puțin) are toate vârfurile de peste 4.000 metri înzăpezite și Cordiliera Negra. Având 2 zile la dispoziție am ales, cu greu, 2 ture de munte.
Prima, cea mai cunoscută din zonă, Laguna 69 și cea de-a doua Ghețarul Pastoruri. Din păcate întreaga zonă este puternic și activ afectată de încălzirea globală, astfel că pe ambele trasee nu a fost deloc zăpadă ci doar puțină în zonele în care vârful, respectiv ghețarul se vedea în prim plan. Ascensiunea la Laguna 69 (4.800 metri) a fost foarte istovitoare. Am avut contant senzația că nu voi mai ajunge sus. Probabil corpul a cedat, după ce l-am trecut succesiv prin temepraturi negative, apoi pozitive, nivelul mării, apoi +5.000 metri și tot așa. Traseul are 15 km și o diferență de nivel pe care o simți din plin la altitudinea aceea.
Traseul spre Ghețarul Pastoruri (5.240 metri) este mai accesibil și mai scurt. Ce am văzut acolo a fost foarte diferit de ceea ce văzusem în fotografiile de pe bloguri, degradarea produsă de încălzirea globală este una rapidă și imposibil de stopat astfel că, ne spunea șoferul, sunt șanse maxime ca peste 10 ani să nu mai existe nici urmă de ghețar. Cred că 10 este foarte optimist.
În Huaraz se ajunge ușor cu autobuzul de noapte din Lima, nu este nevoie de mașină și este o zonă pe care nu pot să o recomand mai mult. Un 4-5 zile cel puțin ar fi ideal, deoarece sunt numeroase trasee și mi-aș fi dorit să mai văd măcar câteva lacuri. Vă recomand să nu o ocoliți!
În mod cert, Peru este o țară mai pet-friendly decât Brazilia. Nu a existat restaurant în care să ne fie interzis accesul și, de asemenea, în majoritatea magazinelor, excepție făcând câteva magazine alimentare. Dacă în Brazilia taxiurile accelerau când mă vedeau cu cățel, aici opreau constant și mă întrebau dacă vreau să merg undeva. Accesul la tururi cu Joy a fost și cred că va fi peste tot complicat. Am fost și în Peru de câteva ori în situația în care cei care îmi vindeau turul vorbeau și primeau acceptul de la organizatori să merg cu Joy, iar dimineața fie ghidul, fie șoferul, nu mai voiau să mă ia. Argumentul lor era mereu că pasagerii sunt deranjați, lucru pe care nu l-am crezut și care s-a dovedit a fi mereu fals. Nu am cedat niciodată și am fost susținută ba de cei la agenție, ba de la cei de la cazare, iar fiecare încercare a avut succes.
Pot înțelege foarte bine (iar Columbia m-a ajutat să înțeleg chiar mai bine de atât) de ce le este teamă. Peru este o țară plină de căței comunitari, nu neapărat agresivi, dar care alunecă pe panta aia. Teama că un cățel de companie ar putea mușca pasagerii sau și-ar putea face nevoile în mașină este de înțeles. Foarte puțini oameni cu cățel în lesă am văzut în luna în Peru. De fiecare dată mi-am asumat că accept să fiu dată jos din autobuz în orice loc și moment dacă Joy face ceva deranjant. Nu a existat situație în care persoana care îmi refuzase accesul să nu ajungă să se joace cu Joy și să stea mai mult în preajma noastră sau să mă roage să o țină el cât eu făceam ceva și aveam mâinile ocupate. Le înțeleg perfect îngrijorarea și sunt cum nu se poate mai mândră și mai fericită la final când toată lumea își ia rămas bun de la Joy și o pupă, și o drăgălește.
Eu știu că puțini căței în lume sunt ca Joy, dar ei nu au de unde să știe dacă nu mă încăpățânez să le arăt. Cu sau fără voia lor 🙂
Accesul în Peru cu Joy a fost complicat nu din vina politicilor din Peru, ci a celor din Brazilia, de unde plecasem. Brazilia a fost complicată cap coadă, dar despre aceste aspecte am povestit în acest articol. Majoritatea țărilor cer să faci procedurile de ieșire cu aproximativ 3 zile înainte de zbor și nu mai mult de 10. Ei bine, în Brazilia mi se cerea să depun actele de ieșire în Sao Paulo, în aeroport, cu 60 de zile înainte de plecare. Ca să mă înțelegeți – eu cu 60 de zile înainte de plecare nu aveam nici biletul de avion să intru în Brazilia, apăi să ies din ea! Plus de asta, pe lângă documentele obținute de la veterinar (certificat de vaccinare și certificat de deparazitări), am mai fost nevoită să completez alte nici nu mai știu câte, să le scanez, să le semnez electronic într-o aplicație braziliană, să le trimit la consulat și de acolo să mă duc cu dosarul cu șină la DSV-ul lor din aeroport ca să primesc o altă hârtie.
Am făcut toate astea în 3 zile pline, cu ajutorul unei doamne (să-i dea Dumnezeu sănătate!) de la consulat, care după ce mi-a zis „nu se poate, 60 de zile înainte!” m-a ajutat să se poată în 3.
În Peru, atât la intrarea în țară cât și la ieșire, se face o vizită la SENASA, unde se verifică documentele. Mereu am mari emoții în momentele astea ca nu care cumva să nu fie ceva în regulă. Se plătește o taxă de 30 Euro la intrare și alta la ieșire (pe lângă diversele plăți la veterinar, desigur, numeroase și ele). Trebuie studiate cu mare atenție nu atât cerințele de intrare într-o nouă țară, cât cerințele extra dacă vii dintr-o anume destinație. Cu 3 zile înainte de ieșirea din Peru spre Columbia, am citit un articol cum că ar fi obligatorie vaccinarea Covid pentru animale, cerința aparținând Columbiei. La veterinar mi-au spus că nu au auzit de așa ceva. Am sunat la SENASA, primul, dar primul lucru pe care mi l-au spus, a fost vaccinul Covid. Astfel că, am vaccinat-o în ziua aceea, iar doctorul a pus data cu 20 de zile în urmă pentru a putea ieși din țară (ieșirea se poate face la 21 de zile după vaccinare).
Sunt numeroase situații de felul acesta de care te poți lovi când este prea târziu, fie în aeroport fie, mai rău, în țara următoare, unde câinele poate fi carantinat sau trimis înapoi. Din păcate, niciunul dintre veterinarii cu care am interacționat nu cunosc lucrurile acestea. Valabil și pentru veterinarii din România. Ei le știu pe ale lor cu boli și tratamente, nu pe cele cu documente.
De asemenea, nu am găsit până acum un site cu adevărat bun și exhaustiv și, realizez, ar fi imposibil. Pentru că fiecare site vorbește despre regulile de acces într-o țară, fără a putea particulariza faptul că tu poți veni din alte 194 de țări, ceea ce adaugă elemente extra la procesul de intrare.
Acum, când scriu aceste rânduri, am deja emoții pentru politicile de ieșire din Columbia. Nu e ceva ce poți învăța să faci mai bine data următoare, pentru că lucrurile se schimbă de la o țară la alta. În mod cert, procesul nu este unul ușor și lipsit de emoții. Un alt aspect foarte important la care să ai grijă este dacă dorești să revii sau nu în țara respectivă. Când am ieșit din Peru, mi s-a spus că am 28 de zile să revin în țară, dacă doresc să o mai aduc pe Joy înapoi. Dacă nu, mai pot intra în Peru doar după ce fac dovada intrării câinelui cel puțin o dată în țara de origine. Atenție, deci, și la acest aspect.
Mai multe despre ceea ce trebuie să știi dacă dorești să călătorești intercontinental alături de animalul de companie, am scris în acest articol.
Dacă îți dorești o experiență mai complexă în Peru, nu ai cum să faci bagajul în funcție de anotimp și asta deoarece indiferent când vei merge, diferențe de câteva zeci de grade vor fi mereu, cel puțin între deșert/ ocean și ascensiuni precum cele din Huaraz sau Cusco. Astfel că eu am reușit să folosesc într-o lună de vară în Peru de la costume de baie, la rochițe, pantaloni scurți și bustiere și până la colanți de merinos, geacă de puf, windstoper, căciulă și mănuși. Și da, chiar cred că vei avea nevoie și tu de toate, indiferent de luna în care vei călători în Peru.
Dacă vă întrebați cum am reușit să am de toate la mine, mai ales că eu călătoresc cu casa în spate, e simplu. De la începutul aventurii noastre one way-ticket prin America de Sud îi avem parteneri pe cei care ne umpleau dulapurile și rucsacurile și acasă, Decathlon România. Alături de ei am făcut un bagaj inteligent, versatil, cu piese ușoare și de calitate, care să se potrivească acestor situații. Iar în Peru am observat din plin cât de importantă a fost această decizie și ce bine am ales lucrurile. Unde mai pui că am avut ocazia să reunesc și o mare și frumoasă familie, aducând Quechua de la Decathlon acasă și afișând-o cu mândrie. 🙂
Pentru a vă servi drept sursă de inspirație, las mai jos câteva fotografii din drumețiile făcute în Peru, iar la descrierile lor link-uri cu produsele pe care le purtam.
Nu rețin să fi avut niciun moment de disconfort sau lipsă de siguranță în Peru. Dacă în Brazilia au fost câteva, puține, în Peru chiar deloc. Am întâlnit mult mai puțini oameni ai străzii dormind pe afară sau acostându-te, puține (sau deloc?) zone periculoase, cu mențiunea, desigur, că dacă ni se recomanda să nu mergem undeva noaptea, nu mergeam. Probabil că asta se datorează faptului că Peru este o țară mult mai turistică decât Brazilia.
În același timp, asta atrage după sine mai multe încercări de scam. De la taxiuri, la prețuri colosale în cazul în care faci greșeala să comanzi ceva fără să întrebi înainte cât costă (o dată am făcut-o și ne-am învățat minte), vânzătorii de la agenții îți spun absolut orice vrei să auzi doar să iei tururi de la ei și îți oferă, desigur, ce au, nu ce ceri. Lejer comparabilă din toate cele de mai sus cu Thailanda, sau o altă țară mai civilizată din Asia. Un pic de grijă, un pic de discernământ în decizii și vei fi bine. Foarte bine.
Dragă partener de călătorie,
Cred că despre luna în Peru aș fi putut scrie o carte, iar nu un articol, atât de plină de frumos, culoare și autenticitate este țara asta. Recitind cele de mai sus, îmi dau seama că mi-aș fi dorit să am puțin mai mult timp în fiecare loc și acesta, cred eu, e un sentiment grozav cu care să te întorci dintr-o călătorie. Plus de asta, ce mi-a umplut cu adevărat sufletul în acele zile au fost locurile ascunse de traseele turistice, viața oamenilor de la sat, prânzurile pe care le luam pe câte o tejghea într-o zonă uitată de lume unde eram doar noi, câțiva locuitori, mizeria nelipsită de peste tot și vântul care o ridica în aer. Chiar cred că Peru este genul acela de țară care are câte ceva pentru toată lumea și din care nu te poți întoarce altfel decât mai bogat. Indiferent cât de scumpă este țara.
Cu drag,
Partenerele tale de călătorie, Roxi & Joy
Bunăăă
Te-am descoperit recent și ești o adevarată inspirație!!!
Informațiile și felul tău de a fi chiar aduc mai aproape aceste destinații (nu mai par super dificile sau imposibil de realizat)
Spuneai în articol ca mai ai o minune. Care este lista ta de minuni?
Ce țară te-a impresionat cel mai tare până în acest punct ( asta dacă poți alege bineînțeles)
Te salut, cu drag,
Nu stiu de ce emailul nu mai imi notifica comentariile, acum am vazut ce multe am necitite.
Cred ca ce spuneam in articol se refera la faptul ca am vazut 7 dintre cele 8 minuni ale lumii. Deci nu este ceva subiectiv, ci pur si simplu din cele 8 minuni declarate ale lumii mi-a mai ramas una, Taj Mahal din India pe care eram sigura ca o voi vedea anul asta, dar se pare ca ramane pe la anul 🙂
Nu am un top, in general, cu tari sau locuri. De obicei tind sa ma refer tot la ultimele, parca mi se sterg temporar din memorie celelalte :))
De exemplu, de anul acesta, mi-a placut la nebunie Irlanda.
Dintre cele din calatoria cu Joy, nu as putea alege.
Iar continentul meu favorit este Asia.
Destinatia favorita sunt mereu muntii.
Iti multumesc frumos ca esti aici. <3