Dragă pământene,
Știi și tu la fel de bine ca și mine, că totul pe pământul ăsta are cel puțin 2 fețe, 2 interpretări, 2 adevăruri, 2 perspective. Tu alege să le numești cum îți cade ție bine, important e să fim de acord că niciodată adevărul nu e doar unul, la fel cum nici ce vede ochiul tău nu va fi vreodată la fel cu ce vede ochiul altuia. Dar ce faci când un ochi îți tot râde și altul îți tot plânge, când te uiți la același lucru? Cum împaci constant sentimentul de fericire și exaltare al unuia, cu sentimentul de panică și disperare al celuilalt? Pentru că, vezi tu, acum ambele fețe, ambele interpretări, ambele adevăruri și ambele perspective sunt, de astă dată, în ochii tăi. Dacă poți vizualiza asta, înseamnă că te poți uita adânc în ochii locuitorilor Siciliei, binecuvântați și blestemați totodată, de măreția Mamei Etna.
Mama Etna, cum o numesc sicilienii, se vede de peste tot. Deși, mai corect ar fi spus că Mata Etna TE vede de peste tot. Am zărit-o din avion, apoi din Catania, apoi în altă zi din Taormina și, legendele internautice spun că în perioada pandemiei s-a lăsat văzută chiar și din Malta. Dar nu este nevoie să o vezi ca să îi simți prezența și, mai ales puterea.
Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa și are în jur de 3.330 metri și peste 400 de cratere. Nu știu ție, dar mie mi se pare fascinant să citesc despre un munte că are „cam 3.320-30-40 metri” înălțime și asta pentru că e atât de jucăuș și imprevizibil, că nu poți trage linie nicicum. Și posibil nicicând. Arareori este posibilă și permisă ascensiunea până pe craterul principal, și asta deoarece erupe de câteva ori pe an, iar o dată la aproximativ 15 ani, erupțiile fac niște daune colosale. Este considerat a fi cel mai activ loc de pe pământ, lucru care mie, una, mi s-a părut foarte greu de crezut, pentru că odată ce ajungi pe Etna, nu prea pare să mai fii pe pământ...
Muntele e imprevizibil, lucru pe care îl cunosc prea bine. Poți avea lejer 4 anotimpuri într-o tură de o zi, ceea ce poate oferi multă varietate aceluiași masiv. Etna, însă, a fost altfel. Varietatea ei a fost dată nu doar de schimbările de vreme, ci și de spectacolul de culoare. Așteptarea mea era să văd un loc fără viață (cel puțin în afara craterului principal), fără vegetație și cu multă lavă topită, transformată de vreme în cenușă. Când colo, am ajuns să mă întreb dacă nu cumva natura și-a ales culorile curcubeului după oferta Etnei. Cele mai incredibile și variate nuanțe de roșu dominau peisajul.
Pe alocuri, relieful pietrificat se transforma într-un pietriș atât de fin și de deschis la culoare, roz, portocaliu, aidoma nisipului din deșert. Smocuri de vegetație galbenă și mici parcele verde crud, alături de pâlcuri dispuse ici colo de copaci verde matur. După câte un colț, te mai întâmpina o potecă de un negru dramatic, care încet, încet, se domolea într-un maro călduț.
Deloc surprinzător, vulcanul erupsese la foarte puțin timp înainte de sosirea mea, lucru care, știam, avea să pună o serie de piedici călătoriei. Din această cauză, ascensiunea mi-a fost permisă doar până la Torre del Filosofo, aflat la 2.950 metri, iar parte din urcarea finală a fost însoțită de nori joși și denși și de gândul tot mai pregnant că nici măcar de la bază nu îmi va fi dat să o privesc. Însă, pe măsură ce m-am apropiat de punctul maxim al ascensiunii, Mama Etna s-a îmbunat și s-a scuturat, puțin câte puțin, până m-a lăsat să îi zăresc chipul, cu promisiunea că într-o zi, cândva, o să îmi permită să mă apropii mai mult. Și m-am uitat de jur împrejur cu fericirea în suflet și am văzut cum cerul întregea nevoile curcubeului, miile de buburuze de pe pietre întregeau nevoia de viață și toate la un loc întregeau recunoștința mea că sunt acolo.
Varianta optimă pentru a ajunge acasă la Mama Etna este un zbor către Catania sau Palermo. Există un autobuz care circulă o dată pe zi, din Catania spre Etna, care ajunge la ora 10.30 la Rifugio Sapienza, punctul de plecare în traseu (1.900 metri) și care pleacă înapoi în oraș la ora 16.30, motiv pentru care este nevoie de o planificare bună a timpului, dacă se dorește ascensiunea pe jos, precum și vizitarea câtorva dintre cratere.
Deși consider că mare parte din magie este dată de miile de culori și texturi ale Mamei Etna de care nu te poți bucura cu adevărat decât la pas (3-4 ore retur până la Torre del Filosofo, dificultate mică spre medie), se poate opta și pentru varianta mai turistică, propusă de numeroși ghizi locali, ce include urcarea cu telecabina până la 2.500 metri și apoi cu mașinile 4x4 până la 2.950 metri. Orice ai alege, ar fi păcat ca în zilele următoare ascensiunii să nu te minunezi de istoria vie a Siracuzei, să nu te răsfeți cu cel mai autentic cannelloni din câte a văzut Italia și să nu te bălăcești în apele Taorminei, singurul astâmpăr posibil al capricioasei și imprevizibilei Mame Etna.
Dragă pământene,
Nu e puțin lucru să trăiești într-o realitate în care un ochi îți umflă pieptul de mândrie și celălalt îți îneacă sufletul de spaimă. Etna este când un spectacol al vieții, când un ceremonial al morții. Catania a fost ștearsă cu totul de pe fața pământului de 7 ori, de către furia Mamei Etna și iată-o și azi, frumoasă și înfloritoare, dar smerită. Tradusă în anii noștri, năstrușnica mamă abia ce a împlinit vreo 12 ani, deci are o viață de zguduiri în față.
Totuși, oamenii o iubesc și o respectă. Se mândresc cu ea. Îi sunt recunoscători pentru râurile curate, pentru solurile pline de nutrienți, pentru peisajele selenare și pentru faptul că le amintește mereu că, în fața naturii orice altceva pălește. Sunt conștienți de neputința lor în fața unei forțe atât de mari și nu se încăpățânează să trăiască frustrați de o realitate pe care nu o pot influența, cu atât mai puțin controla. Iau lucrurile cum vin și se bucură de ele, pentru că zilele bune sunt o sărbătoare pe care o celebrează cum se cuvine, pentru că, cine știe, cum se va trezi Mama Etna mâine. Și e păcat să piardă o oportunitate la viață, care, uneori, se poate dovedi a fi ultima.
Și la fel îți doresc și ție, dragă pământene, să te bucuri de ce ai, cât ai, să nu te frustrezi pentru ce nu îți stă în control și să nu te încăpățânezi în fața naturii. Chiar și atunci când un ochi îți râde și altul îți plânge.
Cu drag,
Un pământean care a fost pe Lună și i-a plăcut