[ Casa de oaspeți a Contelui Mikes, Domeniul Zăbala, Covasna ]
Dragă oaspete de seamă,
Ce spui tu prima dată când intri într-o cameră de hotel? Oh, ce decor frumos, ce pat moale, ia te uită ce minunat se vede pe fereastră, vai ce bine că nu este televizor în cameră sau, măcar, ia să las bagajul ăsta jos că mă doare mâna și hai să mergem să mâncăm.
Ce am zis eu? Fii ateeeeent, baia asta e mai mare decât fosta mea garsonieră!
Îmi dau seama că nu este cel mai romantic lucru pe care l-aș fi putut spune, totuși, în apărarea mea, este singurul lucru care nu a fost romantic din tot sejurul.
Casa de oaspeți a Contelui Mikes de pe domeniul Zăbala este pur și simplu definiția romantismului clasic, reinventată și contemporaneizată. Din câte am observat, pentru mulți, romantic e atunci când ești foarte constrâns spațial, când te descurci în 2 într-un perimetru miiic, când îți mai dai un cot în nas când te speli pe dinți, sau când te freci de mobilă când vrea și celălalt să treacă și nu are pe unde. Pentru mine, romantic este să ai spațiu, să respiri, să îți poți întinde aripile și apoi să alegi tu, de bună voie, să te înghesui într-un colț cu celălalt. Pentru mine, deci, casa de oaspeți a Contelui Mikes este, cu adevărat definiția romantismului.
Camere mari și foarte mari, șeminee așișderea, dușuri duble, chiuvete duble, cada romantică în mijlocul camerei, paturi uriașe, terase care dau spre grădina victoriană în care și-ar putea bea cafeaua toată suita regală dar care aparțin doar celor 2, toate, iată, îți oferă spațiul alegerii romantice. Minunat, dacă mă întrebi pe mine!
Poate sună caraghios, dar eram ușor dezamăgită la gândul că pe domeniul Zăbala există energie electrică. Păstram în suflet, cu un drag nemărginit, experiența de la Dobrica Hunting Lodge, casa de vânătoare a Contelui Mikes, unde am petrecut 2 zile minunate în sălbăticie, la lumina candelabrelor doldora de lumânări, suficient de multe cât să nu simt deloc lipsa becurilor, și totuși nu foarte multe, cât să asigure o atmosferă romantică și a unui șemineu uriaș, de lângă care nu mă mai dădeam plecată. Voi reveni, în curând, cu un articol și despre această experiență.
Nu mică mi-a fost bucuria când am văzut că și încăperile de pe domeniul Zăbala sunt pline de lumânări, precum și de numeroase șeminee. Aprinse. Și lumânările, și șemineele. Zic asta, deoarece nu înțeleg locurile în care ești înconjurat de lucruri destinate unui anume uz, dar nu ai voie să le folosești. Nu e ca și când lumânările stinse arată frumos zi și noapte sau au un rol prin ele însele. Similar, nu demult am întrebat cum se aprinde șemineul (mă rog, un fel de, e mult spus șemineu) într-o cameră de hotel, altfel overpriced, și mi s-a spus dar ce vă trebuie, nu vedeți că merge centrala? (care, că tot veni vorba, nu mergea și nu a mers și eram în decembrie...).
Întreg domeniul Zăbala se întinde pe 500 de hectare de păduri și pășuni, parte a complexului proiect de preservare Conservation Transyilvania, iar pe 50 dintre acestea se desfășoară fastuosul parc al domeniului – 8 clădiri restaurate, alei de promenadă pe sub castani, cărări prin pădure de luat la picior, roată sau trap, mici lacuri, pâraie, o saună cocoțată în loja cu priveliște, terase la soare, toate îmbogățite de joaca liniștită a naturii, de zbenguiala celor câțiva căței negri ai domeniului, de jazz-ul care rulează în surdină la terasă și de sfada păunilor.
Castelul Contelui Mikes, care tronează deasupra celorlalte dependințe și care este reședința familiei și în prezent, a jucat, la fel ca și multe alte locuri de seamă din Transilvania, un rol nedorit în filmul comunist. Cu proprietarii alungați în 1949 din castelul construit în 1913, aceasta a fost, timp de 50 de ani reședința de vacanță a casei presei comuniste, sanatoriu, spital și, de la sine înțeles, distrusă aproape în totalitate în momentul în care a fost retrocedată familiei.
Recuperat de 20 de ani de către strănepoții Contelui Mikes Armin și intens îngrijit de atunci, domeniul nu doar că a renăscut, dar a fost transformat într-un loc extraordinar, care te duce cu gândul la lirismul franțuzesc, înconjurat de eleganța grădinilor englezești. Descris în diverse broșuri ca fiind cel mai bine păstrat secret al Transilvaniei, fastul de pe domeniul Zăbala nu cred că mai este un secret pentru mulți astăzi, totuși, gândul că este astfel nu face decât să îi sporească misterul romantic.
Ascunse printre peste 100 de specii de copaci și o faună carpatică incredibilă, pe domeniul Zăbala se află 8 clădiri istorice. Se remarcă The Machine House, prima casă de oaspeți a familiei Mikes care, pe vremuri, a reprezentat sursa de energie electrică nu doar a castelului, ci și a clădirilor din împrejurimi și The New Castle, reședința, poate, a celor mai somptuoase odăi din Transilvania și emblema vizuală a domeniului. Castelul Nou este conectat printr-un culoar de Castelul Vechi, domeniu privat și reședința nobiliară a familei Mikes, care tronează deasupra celorlalte dependințe. The Old Stables este clădirea destinată evenimentelor private, iarThe Old Saddle House întâmpină oaspeții chiar la intrare cu un apartament cu 4 dormitoare și nelipsitul living elegant. Puțin mai în vale, padocurile pentru cai și lacurile, mai în deal sauna, ciubărul și liniștea naturii.
Ilona, camera din Castelul Nou, în care m-am răsfățat timp de 3 zile, este una dintre cele mici, mi-a explicat Zoltan, având doar aproape 60 mp. O odaie superb decorată cu elemente antice, cu șemineu, candelabre și spații de relaxare, separată printr-o draperie elegantă de camera de baie, cu cadă, loc de toaletare cu fotoliu și 2 chiuvete (maximul de romantism, dacă mă întrebi pe mine!). Separat, o spectaculoasă cabină de duș dublă, înconjurată de oglinzi. Pe întreaga lungime a camerei, o terasă cu vedere la grădina englezească și la terasa cu muzică jazz, pe care, cum spuneam, și-ar putea bea cafeaua toată suita regală.
Tot parterul clădirii este destinat spațiilor de relaxare și luat masa. Nu o să îți povestesc despre minunata tocăniță de cerb, ori despre friptura de mistreț, servite seara, la lumina lumânărilor și la căldura șemineului, dar despre cel mai delicios mic dejun, servit alături de un pahar de prosecco cu suc de portocale zău că nu mă pot abține să îți spun! Întregul sejur pe domeniul Zăbala poartă amprenta romantismului, a regalității și a respectului. Din dragoste pentru om, pentru natură, pentru suflet, pentru experiențe de neuitat!
Dragă oaspete de seamă,
Fie că găsești romantismul în spații mari și aerisite ori în înghesuiala din fața șemineului, în cine elegante sau în plimbări liniștite în natură, în joaca veselă a copiilor ori în într-un pahar de prosecco la micul dejun cu șoapte de jazz pe fundal, în candelabre somptuoase ori în licăriri discrete de lumânare, pe domeniul Zăbala cu siguranță nu va trebui să îl cauți prea mult. Din momentul în care pășești pe sub aleea de castani, te întâmpină oriunde vezi cu ochii. Ce îți doresc, cu drag, e să îl găsești cu aceeași ușurință în orice colț de lume te-ai afla, lucru neîndoios dacă strângi mâna potrivită.
Cu drag,
Un onorat oaspete al familiei Mikes
- Domeniul Zăbala se află în Covasna, la 65 km de Brașov
- Casele de oaspeți pot acomoda, în total, 52 de persoane
- Camerele sunt foarte spațioase, între 25 și 115 mp
- Locația este child-friendly, există locuri de joacă pentru copii și posibilitate de baby-sitting
- Dintre activitățile extra pe care le poți face pe domeniu: călărie, în manej și/ sau pe dealuri, plimbare cu căruța trasă de cai pe domeniu și prin sat, observarea de animale sălbatice în mediul lor natural, relaxare în ciubăr și la sauna din pădure, acces la spa, plimbare cu barca pe lac, picnic, cină la lumina lumânărilor în pavilion, plimbare pe jos sau cu bicicletele pe traseele domeniului, patinaj pe lac, iarna
- Poți citi mai multe despre Castelul Contelui Mikes și despre întreg domeniul Zabola, dând click aici.
Ca din povești !
Așa este!! Îți mulțumesc pentru vizită! <3