Dragă partener de călătorie,
Dacă ar fi să aleg un singur loc din experiența asta în jurul lumii alături de Joy, cățelușa mea, un loc pe care să îl fi simțit acasă și la care nu doar să am sentimentul că aș reveni mereu, dar și că aș rămâne, acela a fost, fără doar și poate, Argentina, a 9-a țară din parcursul nostru. Așa cum poate îți amintești din articolul retrospectivă despre Nicaragua, am trecut prin numeroase piedici pentru a ajunge, mult după data dorită, în Argentina.
Aterizarea în Argentina, după un parcurs cu autobuze, avioane, taxiuri și tranzit prin 4 țări care a durat aproape 50 de ore, a fost cea mai mare ușurare pe care am simțit-o în această călătorie. Când avionul rula pe pistă spre poziția de parcare, priveam cu Joy în brațe pe geam și mi-am făcut o promisiune: „De azi înainte mă voi bucura de experiența asta cu fiecare celulă din mine. Mă voi bucura cât nu am știut să o fac în primele luni de călătorie, indiferent ce piedici vom mai avea de înfruntat!”. Și pe cuvântul meu de nu am făcut așa! Drept să spun, tot ce este Argentina, cu orașele ei, cu munții ei, cu deșerturile și canioanele, cu cascadele, cu natura ei vibrantă, cu oamenii ei buni ar fi făcut imposibil să mă bucur și să o apreciez mai puțin!

Dacă nu prea știi despre ce vorbesc eu aici și ești prima dată pe acest blog, îți urăm un bun, foarte bun venit! Noi suntem Swit Rocs și Joy, două fete din Brașov, care au plecat la începutul lunii mai 2023 spre America Latină, doar cu bilet dus. Poți citi mai multe despre cum a început călătoria noastră și despre motivele care m-au îndemnat să plec singură în lume doar cu un cățel, în acest articol. Am început în America de Sud, iar prima destinație a fost Brazilia, a urmat Peru, apoi Columbia, după care ne-am mutat în America Centrală: Guatemala, Belize, Honduras, El Salvador, Nicaragua, iar acum citești despre aventura noastră în Argentina. Îți mulțumim că ai decis să ni te alături!
- 20 ianuarie: aterizat în Argentina, tranzitând 4 țări în 48 de ore (Nicaragua, Costa Rica, Columbia, Chile)
- 20 ianuarie – 7 februarie: Buenos Aires #1
- 8-19 februarie: Ushuaia și Țara de Foc
- 20 februarie: Buenos Aires #2
- 21 februarie – 3 martie: Patagonia (El Chalten & El Calafate)
- 3-4 martie: Buenos Aires #3
- 5-9 martie: Iguazu Falls (Argentina, Brazilia & Paraguay)
- 9-17 martie: Buenos Aires #4
- 17-26 martie: Jujuy și Salta
- 26 martie: intrat terestru în Bolivia (și o super poveste!)
Argentina a fost țara în care mi-a fost cel mai ușor să călătoresc alături de Joy. De departe! De fapt, a fost prima și singura din această călătorie. Motivul principal se datorează companiei aeriene FlyBondy, care permite accesul cu Emotional Support Dogs la bord în zborurile domestice, adică doar cele din interiorul Argentinei. Compania este una mică, cu puține flote, astfel că nu există conexiuni între destinațiile din Argentina, capătul de segment fiind, de fiecare dată, Buenos Aires. De aici și întoarcerile repetate în oraș.
Recunosc, am avut emoții înainte să cumpăr primul bilet, deoarece review-urile on-line sunt cum nu se poate mai proaste. Pe scurt, au o stea și sute, mii de critici de toate felurile. Ce mi-am zis eu: oamenii ăia sigur n-au murit de au putut să dea o stea, deci nu poate fi chiar atât de grav. Și nu a fost deloc!
Am avut 10 zboruri cu FlyBondy și nu am DECÂT cuvinte de laudă la adresa lor – prețurile pentru zboruri au fost cele mai mici plătite în tot acest an în care am călătorit cu Joy, chiar și de iei biletele de azi pe mâine; poți schimba gratuit orarul de zbor, păstrând aceeași rută, de ori de câte ori vrei, până cu maxim 3 ore înainte de călătorie (la biletul basic, fără flexibility); cele mai mici prețuri la bagaje de cală pe care le-am văzut vreodată undeva, era mai ieftin să iau bagajul cu mine decât să îl las prin vreun locker în Buenos Aires; au respectat orarul de zbor de fiecare dată; personal extrem de amabil și pet-friendly.
Nu contest defel că experiența altora ar fi putut fi mult diferită, însă, judecând după ce am trăit eu, nu pot să nu recomand din tot sufletul FlyBondy, dependent sau independent de faptul că ești însoțit de un cățel.





Voi povesti pe scurt despre fiecare dintre destinațiile din această țară superbă, nu înainte de a puncta o serie de aspecte utile de luat în calcul, înainte să decizi să organizezi o călătorie în Argentina.
- Călătorii români nu au nevoie de viză pentru a intra în Argentina, iar perioada maximă de ședere este de 3 luni, în decurs de 6 luni de la prima intrare; ca de obicei, site-ul MAE este punctul de plecare în verificarea acestor aspecte. Parcurgând informațiile de pe el, am avut o foarte mare surpriză, anume am găsit o secțiune dedicată pentru cazul în care dorești să călătorești cu animalul de companie. După 9 luni prin 8 țări în care nimeni (de la veterinari, la autorități) nu știa nimic despre aceste tramite, în Argentina am găsit o transparență și un volum de informații suficient de mare și foarte la îndemână, cât să nu mai fie o piedică. De la sine înțeles că Argentina a fost și cea mai pet-friendly destinație din această călătorie.
- diferența de fus orar între România și Argentina este de 5 ore (sau 6, atunci când se schimbă ora în România).
- există numeroase zboruri din România spre Buenos Aires deși, din ce am observat discutând cu diverși călători, foarte mulți au preferat varianta de a zbura în Brazilia și de a intra în Argentina pe la cascadele Iguazu. Că veni vorba de asta, sper că nu ai ratat articolul meu în care povestesc despre modalitățile în care poți achiziționa cele mai ieftine bilete de avion.
- furnizorul de internet pe care l-am ales în Argentina a fost Movistar. Internetul a funcționat bine și foarte bine mai peste tot (și cartela mea dar și internetul de la cazări). Atenție la zona din Patagonia care pornește din El Chalten, internetul funcționează slab spre deloc. În zilele petrecute acolo mi-a fost aproape imposibil să lucrez și chiar să postez ceva pe Social Media. Modul de încărcare al cartelei Movistar mi s-a părut interesant, nu am mai întâlnit această manieră până acum. Nu există o listă de servicii din care să alegi (primești X Giga și Y minute dacă încarci Z pesos) ci primeai în fiecare zi un SMS de tipul „încarcă azi suma X și primești oferta Y”. Și de la o zi la alta erau diferite. Practic, oricât voiai tu să încarci într-o zi, primeai exact ceea ce era descris în SMS.
- majoritatea cazărilor pe care le-am ales în Argentina au fost apartamente pe AirBnb. Dacă în Buenos Aires pentru 30 Eur/ noapte am stat în apartamente superbe, în blocuri rezidențiale, în zona Patagonia cu 30 Eur/ noapte am stat într-o rulotă de 4 mp, în care nici rucsacul nu îmi încăpea pe ușă.


- datorită faptului că am zburat mult cu FlyBondy, am folosit foarte rar mijloace de transport în comun. În schimb, am folosit adesea Uber, care a fost foarte pet-friendly.
- mâncarea în Argentina a fost foarte bună și cu prețuri mai accesibile decât în țările anterioare. Felul principal de mâncare este asado, un grătar de la noi, dacă vreți, dar ridicat la rang de artă, când vine vorba de preparare. Dacă în BA vita era la cea mai mare căutare, în extrema sudică (Patagonia) și cea nordică (Jujuy) m-am bucurat din plin de preparate din carne de miel. Deși nu vorbim de aceeași varietate culinară locală ca în cazul Peru, Argentina a fost cum nu se poate mai ofertantă în ceea ce privește felurile de mâncare, rar s-a întâmplat să mănânc ceva care să nu îmi placă.
- băutura națională din Argentina este mate, un ceai, uneori lungit cu suc. Dar mate e mult mai mult decât o băutură, mate e un fenomen social și cultural pe care eu nu l-am mai întâlnit în nicio altă țară din lume. Mate e un cult, toată lumea bea și vorbește despre mate. 2 din 3 oameni pe stradă merg cu gentuța de mate pe umăr, frumos compartimentată pentru recipientul cu plante uscate și pentru termosul cu apă fierbinte și sorb alene din paiul metalic al cănii. Magazinele și străzile sunt doldora de seturi de mate. În parcuri, la muzeu, în librării, pe stradă, chiar și în baruri, oamenii au kit-ul lor de mate. Obiceiul este comun și în Brazilia, deși eu, acolo, nu l-am observat. Chiar și așa, peste 90% de producția de mate a lumii este în Argentina. Am gustat și eu o dată mate cald și altă date mate rece cu suc de mango. Nu am simțit să încerc și a 3-a oară. Pe de-o parte pentru că nu mi-a plăcut, pe de altă parte pentru ce voi descrie în alineatul următor.
- dacă sunteți pe aici de ceva vreme, în mod cert cunoașteți pasiunea mea pentru bere. Și acesta este un motiv în plus pentru care am iubit Argentina. Dacă înainte, destinația mea favorită din acest punct de vedere era Belgia (urmată de Germania), Argentina a dărâmat orice top posibil. În 2 luni am găsit câteva zeci bune de tipuri de bere în supermarketuri, produse în Argentina. Oricât le încercai, schimbai zona și apăreau altele noi. Uneori, nici măcar zona, doar supermarketul. Berea națională este Quilmes, un lager cu ușoare perspective de durere de cap, mai ales că în majoritatea restaurantelor/ barurilor berile sunt la 660 ml. Alături de Quilmes, mai sunt berile locale Imperial și Schneider. Dar magia nu este dată de faptul că magazinele au varietate incredibil de mare de bere, ci că străzile sunt doldora de microberării. Uneori, pe aceeași stradă, poți găsi 3-4 microberării, cu berea lor produsă local. Dacă aș pune la un loc toate microberăriile pe care le-am văzut în viața mea, ar fi mult mai puține decât am văzut plimbându-mă pe străzile Buenos Aires-ului. Cu alte cuvinte, oi fi fost eu în țara mate-ului, dar nu prea am avut timp de el.

- perioada ideală de vizitare variază în funcție de zonele de interes. Argentina este o țară imensă, a doua cea mai mare din America Latină, care pornește cu deșert la altitudine și se termină cu munții Patagoniei. Pentru Patagonia, perioada ideală de vizitare este decembrie-februarie. La început de martie, când am plecat eu din Patagonia, vremea începuse să se strice și, la puțin timp, au început ninsorile. Nu doar că traseele de hike vor fi mai puțin accesibile, dar și opțiunile de cazare vor scădea considerabil. Pentru zona de nord, Jujuy și Salta, perioada ideală de vizitare este între aprilie și septembrie, pentru a evita ploile abundente (în martie a plouat foarte mult). Altfel, atât Buenos Aires cât și restul zonelor urbane se pot vizita pe tot parcursul anului, cu mențiunea că iarna (iunie-august) temperaturile pot scădea destul de mult (menținându-se, totuși, peste 0).
- din punct de vedere al siguranței, Argentina mi s-a părut cea mai sigură dintre toate țările de până acum. Probleme de siguranță nu am avut nici în celelalte 8 țări care i-au precedat, însă Argentina mi-a părut cu adevărat liniștitor de sigură, zi și noapte. Desigur, mă refer exclusiv la zonele pe care le-am vizitat eu. Cât despre Ushuaia și Patagonia, ele mi-au oferit siguranța din resorturile de prin Elveția deci, mai mult de atât nici nu cred că putea să fie posibil. Totuși, nu trebuie pierdut din vedere că zonele centrale, mai ales pe timp de noapte, sunt un pericol în general, mai oriunde în lume. Argentina, ca și celelalte țări din călătoria noastră a fost perfect pretabilă călătoritului solo, nu m-au păscut pericole la fiecare pas, nimeni nu-și petrece zilele vânând turiști și, așa cum poți păți mai orice în Paris și Barcelona, la fel poți trece prin toate aceste țări fără să ți se atingă un fir de păr, cum a fost și cazul meu în toate aceste luni. Despre provocările călătoritului solo am scris un articol destul de cuprinzător, pe care îl poți citi aici.

Am ales să dedic o secțiune aparte acestui aspect, deoarece a fost cea mai complexă experiență întâlnită de mine în orice călătorie am mai făcut până acum. Situația monetară și inflația sunt atât de fluctuante încât nu poți trage linie sub niște do’s și dont’s, deoarece ele se schimbă de la o zi la alta însă, în câteva linii mari, voi încerca să explic cum poți evita să cheltui cu aproape jumătate mai mult decât prețul real al unui lucru/ serviciu.
Moneda locală este pesos-ul argentinian (ARS), iar relația mea cu el a fost, de departe, cea mai dătătoare de dureri de cap relație pe care am avut-o cu o monedă, vreodată. Nu am fost (încă) în Venezuela dar, îmi pot imagina, doar acolo problema inflației poate fi mai complexă de atât. Faptul că, așa cum am povestit în articolele dedicate Braziliei și Columbiei, mi-au fost clonate toate cele 4 carduri nu a ajutat deloc. Singurul pe care îl puteam folosi (deblocându-l și blocându-l la loc înainte și după fiecare tranzacție) a fost cardul Revolut, care avea niște comisioane uriașe.
Argentina are 2 cursuri valutare – cel oficial și cel neoficial, cunoscut drept Blue Dollar. Cel oficial te costă cu aproximativ 30-40% mai mult decât cel neoficial (cifre valabile în perioada în care am călătorit eu, ianuarie-martie 2024). Adică plătești cu o treime, chiar cu aproape jumătate mai mult decât prețul real. Plata cu cardul Revolut sau retragerea de bani de la ATM cu Revolut însemna să plătesc la cursul oficial (la câteva ore de la realizarea plății cu cardul, Revolut returnează un procent din suma cheltuită dar, chiar și așa, diferența până la cursul de Blue Dollar este mare). În primă fază mi-am făcut un card virtual Wise, pe care l-am folosit ca manieră principală de plată cu wallet-ul. Cursul cu Wise a fost mult mai bun!
O altă variantă practicată de mulți era schimbatul de USD în locuri neoficiale, precum restaurante, hoteluri și magazine/ minimarketuri. Cursul varia foarte mult, nu doar între cel oficial și cel neoficial, ci și in interiorul fiecărui curs. Metoda practicată era aceea de a întreba în cât mai multe locuri care este cursul și să îl alegi pe cel mai bun. Cursul era diferit și în funcție de suma schimbată (cu cât schimbai mai mult, cu atât cursul era mai favorabil), dar și de hârtiile pe care doreai să le schimbi (curs bun pentru hârtii de 100 USD, nu mai mici). Uneori era mai rentabil să faci plata în USD , decât să schimbi. Și pentru tine, și pentru vânzător.
Maniera aleasă de mine a fost să ridic bani de la Western Union. Cursul de la Western este Blue Dollar (ei au curs bun și la schimbul valutar), astfel că transferam bani pe card prietenilor de acasă, iar ei mi puneau pe Western. Atenție la câteva lucruri: 1. Nu îți poți transfera tu ție din Argentina în Argentina, decât dacă folosești VPN. 2. Prima tranzacție pe Western este gratuită, de la a doua comisioanele sunt destul de mari, astfel că, pentru fiecare tranzacție am făcut câte un cont nou al expeditorului (tot ce ai nevoie este o adresă nouă de e-mail). 3. Nu te baza să ridici sume mari de la sucursalele Western, pentru că niciodată nu le au. În Buenos Aires, dacă vorbim de mai mult de 200 USD echivalentul în pesos, recomand să mergi direct la sucursala principală, cele mici cel mai probabil nu vor avea banii. Dacă BA este doldora de sedii Western, în Patagonia există doar unul, care aproape niciodată nu are bani. Recomandabil este să ajungi în Patagonia (El Chalten și El Calafate) cu suficient de mulți bani cash.

Un alt aspect sunt plățile on-line. După ce am achiziționat primul bilet de avion cu FlyBondy plătind cu cardul Revolut, am realizat ce diferență enormă de preț este. Astfel că, acolo unde se putea (și se putea în multe părți), rezervam on-line serviciul/ produsul și alegeam ca manieră de plată Mercado Pago sau Pago Facil. Primești un cod de rezevare valabil 24 de ore și poți plăti serviciul cash într-una din numeroasele locații de plată răspândite prin toată Argentina. Ca idee, fiecare sucursală de Western Union avea și sediu de plată pentru cele 2. În felul acesta te asiguri că iei și dai banii la cursul Blue Dollar.
Similar, înainte de a rezerva cazări on-line, recomand să îi contactați și să îi întrebați care este prețul în pesos practicat de ei. În mod cert va fi mai mic. Unii posibil să vă facă un discount extra dacă alegeți să plătiți într-o monedă stabilă, și nu în pesos.
Nu în ultimul rând, asigurați-vă că aveți un portofel foaaarte încăpător dacă plănuiți să retrageți mult cash. La prima vizită făcută la Western Union m-am dus cu o borsetă pentru a lua echivalentul în ARS a 800 USD. Ce bine că am avut și un rucsac la mine. Pe tot l-am umplut cu hârtii. Am postat aici un reel care explică preț de doar câteva secunde mai tot ce am descris eu mai sus.

Argentina a fost cea mai prietenoasă țară cu animalele de companie, nu doar dintre cele vizitate în această călătorie, ci din câte cunosc eu. Străzile erau pline de stăpâni cu câini, iar jobul de pet-sitter și pet-walker este unul cât se poate de comun. Mă uitam de fiecare dată fascinată la câte un băiat/ fată de patruj’ de kile, care plimba câte 10-15 câini de toate taliile și rasele, strânși așa ciorchine în jurul lui. Desigur, mă întrebam și cum își fac așa nevoile, că lesele erau atât de scurte, încât dacă unul ridica piciorul rezolva cel puțin 4 din jur. Împreună cu plimbătorul.
În Argentina m-am dezobișnuit să am mereu la mine bolul de apă a lui Joy, deoarece nu îl mai foloseam deloc. Toate barurile/ restaurantele aveau boluri galbene, mari, pline cu apă, pe care scria „Pets of Argentina”, identice, deci, cel mai probabil, puse la dispoziția lor de autoritățile locale. Cu excepția zonei El Calafate din Patagonia, nici nu rețin să fi văzut vreun câine fără stăpân pe undeva. În majoritatea magazinelor și în mall-uri era permis accesul cu căței, mai puțin în zonele de food court. În Buenos Aires am văzut cele mai impresionante parcuri de căței pe care le-am văzut vreodată. Imense, cu diverse construcții pentru câini, cu cișmele și boluri de apă, cu sisteme de deschidere a porților care să nu permită riscul de a scăpa vreun câine afară. Am mers mult cu uberul, iar prezența lui Joy nu a fost niciodată un inconvenient.



Cât privește politicile de intrare și ieșire cu cățelul din Argentina, acestea nu au fost complicate. Complicat a fost să ies din Nicaragua spre Argentina (am povestit despre asta aici), dar ar fi fost complicat înspre orice direcție. De la sine înțeles, vaccinurile și deparazitările lui Joy au fost mereu la zi. Pentru a putea călători cu FlyBondy, pe lângă acestea, am avut nevoie de fiecare dată de un Certificat de Sănătate emis de orice veterinar, cu maxim 10 zile înainte de zbor, care să ateste că cele 2 – vaccinuri și deparazitări – sunt valabile și la zi și nu a fost nevoie să trec pe la SENASA (Direcția Sanitar Veterinară), deoarece toate zborurile au fost domestice.
Am rămas foarte plăcut impresionată când am ajuns în aeroportul din Buenos Aires, la birourile SENASA și nici nu a fost nevoie să intru să pun câteva întrebări. Pe ușă era un afiș cu coduri QR către numeroase destinații din jurul Argentinei, în care explica exact de ce ai nevoie pentru a merge cu cățelul. Inclusiv pentru Europa. Dacă fiecare țară ar fi avut o astfel de organizare, călătoria mea cu Joy ar fi fost mult mai ușoară.

Atenție, însă, accesul cu câini este strict interzis în toate parcurile naționale din Patagonia. Strict interzis, foarte verificat și foarte aspru sancționat. Așadar, nu am putut-o lua pe Joy pe niciun traseu dintre cele care încep în El Chalten, iar în Ushuaia doar pe traseele care nu fac parte din Parcul Național Tierra del Fuego (din fericire, majoritatea nu fac parte).
Pot spune, cu bucurie, faptul că am iubit fiecare zi dintre cele puțin peste 2 luni petrecute în Argentina și că mi-aș fi dorit să mai pot sta cel puțin pe atât. În cele ce urmează voi puncta pe scurt câteva dintre locurile care mi-au rămas cel mai puternic în suflet din această călătorie, din fiecare dintre cele 5 zone principale: Buenos Aires, Ushuaia, Patagonia, Jujuy și Iguazu.
Promit să vă dau suficient de multe fotografii, cât să vă stârnesc interesul să puneți țara asta superbă pe lista voastră de priorități și suficient de puține informații cât să vă pregătiți să le descoperiți chiar voi, în călătoria voastră de suflet.
Unul dintre felurile în care m-aș putea descrie pe mine, ușor, rapid și destul de exhaustiv este „fata căreia nu îi place la oraș”. Iar apoi, apoi Buenos Aires a apărut în viața mea de non-orășean. Am revenit în BA de 4 ori, pentru a putea acomoda zborurile cu FlyBondy și aș mai fi revenit de nenumărate ori cu același drag! BA mi s-a părut o explozie de lumină. Aerisit, cald, verde, luminos. Deși priveam la betoanele de jur împrejurul meu când treceam strada cu câte 12 benzi de circulație, mi se părea că natura reușea să răzbată și să învingă mereu. „Buenos Aires” – aer bun; exact așa. Aer mai bun decât cel din Buenos Aires nu am mai tras în piept în alt oraș! Drept este că a contat și faptul că am ajuns acolo vara și, pentru prima dată în 9 luni, soarele nu mai apunea la 5-6 seara. Pentru mine, numărul ăsta mare de ore de întuneric a constituit o resursă inepuizabilă de depresie în primele luni de călătorie.
Buenos Aires are de toate. Parcuri imense, lacuri și spații verzi. Mall-uri, magazine, restaurante și baruri, industrie, modernitate și mondenitate. Muzee, teatre, săli de operă și balet, discoteci, cluburi și skybaruri. Dacă ar fi să îl compar cu un oraș din Europa, m-aș gândi la Berlin. Doar el mi s-a părut atât de cosmopolit și atât de ofertant pentru oricine, din orice colț al lumii. Interesant este faptul că toți oamenii pe care i-am întâlnit și care fuseseră în BA mi-au spus că au simțit același lucru. Pe cuvânt că nu a fost unul care să zică „mie nu prea mi-a plăcut în BA”. Nu zic că nu sunt, zic că nu mi-au spus mie.
BA este foarte mare, astfel că este important să alegi zona de cazare în funcție de ce dorești să faci/ ce dorești să ai în jur. Eu am stat în 4 zone diferite și fiecare a avut farmecul ei. Zona Palermo a fost preferata mea deoarece este cea mai verde, plină de parcuri și lacuri, te duce cu gândul la cartierele rezidențiale din Manhattan. San Telmo este cel mai simpatic cartier, plin de bărulețe boho și micro-brewerii, colorat, cu obiective turistice faine și foarte vibrant. În fiecare duminică este o feriadă care umple străzile cu meșteșugari, anticari, cântăreți. Dacă aveți 10 zile de duminică în BA, jur că ar merita de 10 ori să mergeți la Feriada de la San Telmo. Plus de asta, cazările în această zonă sunt ceva mai accesibile. Puerto Madero este zona potrivită de cazare dacă țintești puțin mai high-class, dacă vrei să te relaxezi seara în locuri mai fancy și să ai skybar-urile la îndemână. Nici zona centrală nu este de evitat, în felul acesta fiind aproape de viața de noapte și de zecile de teatre, cinematografe și săli de evenimente. Cartierul Recoleta este o altă opțiune potrivită dacă vrei să fii aproape de atracțiile principale ale orașului. Dacă aș reveni (și sper să o fac cândva) m-aș împărți, din nou, între cartierele Palermo și San Telmo.




- Cartierul Boca și Caminito sau, cu alte cuvinte, fotbal și tango. Cartierul lui Maradona și strada unde a luat naștere tango-ul reprezintă, poate, cea mai mare atracție a Buenos Aires-ului. Deși este o zonă mică, îți poți petrece lejer o jumătate de zi aici. Maradona este peste tot! Pe pereți, în magazine, pe la balcoanele caselor. Faimosul Stadion La Bombonera este și el în zonă. Toate casele sunt colorate, iar străzile sunt pline de statui în mărime naturală, vesele și mucalite. Ai șanse mari să prinzi o reprezentație live de tango, în week-end. Nu trebuie să fii pasionat de fotbal ca să îți facă plăcere o vizită la Boca, de asta te asigur. Totuși, recomand să alegeți o zi de weekend. Când am revenit, în timpul săptămânii, am dat de un loc cu totul nou. Străzile pustii, sărăcie, oameni ai străzii mai vizibili decât în week-end, uber care nu vrea să te preia de acolo. Deși turistic, cartierul Boca rămâne unul dintre cele mai sărace și rău famate cartiere ale Buenos Aires-ului.



- Feriada San Telmo din fiecare duminică. Nu știu cum s-au nimerit lucrurile, dar călătoria mea în BA a început cu o zi de feriadă și s-a terminat cu alta. Am văzut multe bâlciuri dintr-astea de-a lungul timpului și nu pot spune că mă atrag neapărat, mai ales că nu îmi place înghesuiala. Înghesuială plus câine, chiar și mai rău. Totuși, feriada din San Telmo este deosebită și se întinde pe o suprafață suficient de mare cât să găsești și colțuri mai retrase. Muzică, dans, anticari, artizani, e o experiență de neratat! Că e în ziua aia sau în alta, musai să alocați câteva ore și cartierului San Telmo, în afara feriadei.




- Paseo de la Historieta este o foarte simpatică plimbare care se întinde pe 3 cartiere (cu precădere în San Telmo) printre cele mai faimoase personaje de desene animate din Argentina, reprezentate în mărime naturală. Desigur că dintre ele nu lipsește Mafalda, simbolul Argentinei, o fetiță urâțică de 6 ani, caraghios de serioasă, preocupată de marile probleme ale umanității. Pe Mafalda o veți găsi peste, dar peste tot prin Buenos Aires. Pe ea și pe Maradona, desigur. Dacă vreți să urmați întreg parcursul personajelor de pe Paseo de la Historieta, puteți folosi această hartă (distanța dintre ele este, uneori, suficient de mare și nu există direcții pe stradă. Eu le-am descoperit întâmplător și m-am bucurat de ele așa).


- Plaza de Mayo. Din piața centrală, în orice direcție o iei, nu ai cum să nu dai de ceva frumos și interesant, fie zi, fie noapte. Catderala Metropolitană, Casa Rosada, Obeliscul, faimosul Teatru Colon, Bulevardul Corrientes, mii de magazine, restaurante, cinematografe, săli de dans, toate se deschid ca niște raze pe străzile care pornesc dinspre Plaza de Mayo. Musai, dar musai de pus pe listă este și o seară la un spectacol de tango. Îmi era teamă că, indiferent ce voi alege, se va nimeri să fie ceva extrem de turistic așa că am ales destul de la întâmplare. S-a dovedit a fi o seară splendidă, într-o locație de vis, cu cină și băuturi la discreție și cu un spectacol de tango (combinat cu balet) absolut superb! Eu am luat experiența de pe GetYourGuide, voi lăsa link aici, poate este de folos.


- Puerto Madero, cartierul cu zgârie nori din BA este ideal pentru o plimbare înainte de apus, pe malul apei. Seara, toată zona devine extrem de însuflețită, muzică, lumini, însă nu a fost pe gustul meu, atmosfera este una de club, zgomotoasă, obositoare. Totuși, am așteptat să se însereze mai puternic pentru a vedea luminile peste Puente de la Mujer, podul emblematic al orașului.




- El Ateneo Grand Splendid, considerată a fi cea mai frumoasă librărie din lume. Există numeroase librării în BA, dar Ateneo Grand Splendid este ceva cu adevărat deosebit! Fostul Ateneu arată exact ca pe vremuri, atâta doar că pereții și podelele îi sunt ticsite cu rafturi, cărți și mii de luminițe. Scena este acum locul unei cafenele elegante, pe care tare m-aș fi bucurat să savurez un latte, dacă Joy nu m-ar fi așteptat cumințică la terasa de afară. Această librărie a fost unul dintre puținele locuri în care nu a fost permis accesul cu câini.



- Floralis Generica și cartierul Recoleta. Floralis Generica este o structură impresionantă din oțel, de forma unei flori, amplasată în Piața Națiunilor Unite, în apropiere de faimosul Cimitir Recoleta și de Muzeul de Artă Latino-Americană. Ce este foarte interesant la floarea asta este faptul că se alimentează cu energie solară, iar petalele ei se deschid și se închid, în funcție de răsăritul și apusul soarelui. Din păcate, la doar câteva zile înainte să o văd, a avut un mic accident, iar una dintre petale s-a desprins, astfel că nu am reușit să văd floarea închisă la apus.


- Spațiile verzi din cartierul Palermo. Cartierul meu favorit, Palermo abundă în spații verzi, grădini publice sau parcuri de agrement. Grădina Botanică Carlos Thays, Gradinile Japoneze, Parcul 3 de Febrero, Parcul de trandafiri, Ecoparcul Buenos Aires, Parcul Las Heras, Planetariul Galieleo Galilei sunt doar câteva dintre spațiile verzi care, alături de mici iazuri și lăculețe formează Bosques de Palermo (Pădurea Palermo). Și toate sunt în centru, la o aruncătură de băț de străzile cu câte 12 artere de circulație.


- Tigre este locul în care mi-aș fi dorit să am măcar 2-3 zile. Mi-am propus să revin după o vizită de o zi fără Joy, dar, din păcate, nu am mai reușit. Tigre este un orășel suburbie al Buenos Aires-ului, în care poți ajunge rapid cu trenul sau chiar cu uber-ul și este poarta de intrare spre Delta Parana. Majoritatea merg acolo pentru un tur cu barca printre zecile de insulițe de pe deltă. Recunosc, mi-ar fi plăcut să iau 2-3 nopți de cazare pe una dintre insulițele mai retrase. Sunt zeci de tarabe cu tururi care, deși aparent vând chestii diferite, de fapt vând cam același lucru. Recomand să luați turul de cât mai departe de zona gării, cu cât vă depărtați mai mult, cu atât mai ieftin este. Nu doar turul cu barca a fost foarte frumos, ci și plimbarea prin oraș, care este extrem de cochet, elegant, luminos. Mi-aș fi dorit să am măcar câteva ore în plus, dacă nu chiar zile.



Până să ajung în Buenos Aires, adică timp de 9 luni în această călătorie, cunoscusem un singur român. Atât. Unul singur. O fată care călătorea și ea solo, la apus, pe cupola unei biserici în Nicaragua. Când am ajuns în Buenos Aires, am început să aud vorbindu-se română. Ba la o terasă, ba dintr-o bucătărie. M-am întâlnit întâmplător cu români pe stradă, care m-au recunoscut din mediul on-line. Mi-au scris mai mulți propunându-mi să ne vedem. Și uite așa a început apropierea de casă. Am ieșit la o bere, la o plimbare, la o cină, la o drumeție, într-un parc, la un spectacol. Oameni frumoși de acasă.
O doamnă mi-a scris că vine în Buenos Aires, dacă am nevoie de ceva din România. Mă chinuiam deja de câteva luni să primesc un colet cu 2 produse, un șampon Clear și o cutie de medicamente pentru o boală autoimună de care sufăr. Plecasem cu ambele de acasă, în cantități, credeam eu, suficiente, dar cine își imaginase că voi sta atât prin lume? Se terminaseră demult... Coletul meu cu produse se chinuia deja de prea multă vreme să treacă de vămi. M-am bucurat ca un copil mic când am primit 2 sticle de șampon și 2 cutii de medicamente de acasă. Începusem să simt tot mai tare nevoia unor obișnuințe, de la cele mai simplu, precum să mă spăl pe păr cu șamponul preferat sau să mă dau pe față cu crema preferată, până la a reveni, măcar când și când, la o tabără de bază între călătorii.
Deși nu doream să admit asta, din Buenos Aires am început să simt din nou mirosul de acasă.
Sunt câteva sentimente și emoții pe care le-am trăit în călătoria asta care nu au seamăn și pe care îmi este imposibil să le pun în cuvinte. Unul dintre ele a fost momentul în care am ajuns, alături de Joy, la capătul lumii.
Cu câteva luni în urmă părea imposibil să ies cu ea din România și acum, iată-ne, 9 țări și 3 contintente mai târziu, împreună în Ushuaia, cel mai sudic punct al globului pământesc. Sinceră să fiu, Ushuaia nu era, neapărat, pe lista mea. Credeam că lumea merge acolo doar ca punct de tranzit spre Antarctica și că mai mult de o zi, hai 2 și să te pozezi cu semnul ăla cu capătul lumii nici nu ai ce face. Eu rezervasem o săptămână, având în plan ca mare parte din timp să lucrez. Am sfârșit prin a schimba biletul de avion și a rămâne aproape 2 săptămâni. Din Ushuaia am plecat plângând. 5 luni mai târziu, când scriu rândurile astea, am ochii în lacrimi. Dacă ar fi să rămân cu un singur loc din călătoria asta prin Argentina, acela ar fi, indiscutabil, Ushuaia.


Înainte să decid să merg și în Ushuaia (cum spuneam, nu era în planul meu), am auzit o serie de lucruri cum nu se poate mai neadevărate care, mă bucur, nu au avut puterea să mă tragă înapoi. Aș vrea să demitizez, pe scurt, câteva lucruri legate de Ushuaia.
- Ushuaia NU este doar poarta de intrare spre Antarctica, există cel puțin la fel de multe trasee montane minunate precum există și în Patagonia;
- În Ushuaia NU ai nevoie de ghid și nici de tururi private. Poți face orice cu autobuzul sau cu uber-ul. Uber-ul este mai ieftin decât oriunde pe lumea asta, este mai ieftin să mergi cu uber-ul decât cu autobuzul. Da, serios;
- Prețurile în Ushuaia NU sunt astronomic de mari. Da, sunt puțin mai scumpe decât în Buenos Aires, care este mult mai ieftin decât majoritatea celorlalte țări în care am fost. Ushuaia este, în mod cert, mai accesibilă decât Europa. De Est. Apăi de Vest!
Un mare DA pentru Ushuaia, asta vă promit!





Parcul Național Tierra del Fuego și Poșta de la capătul lumii
Tierra del Fuego a fost singurul loc din Ushuaia unde este interzis accesul cu căței, astfel că am mers acolo o singură zi. O zi pe care am iubit-o. Am făcut un traseu destul de lung, de fapt am combinat 3 mai scurte, mare parte pe marginea apei, highlight-ul fiind vizita la poșta de la capătul lumii, unde mi-a fost ștampilat pașaportul cu pinguini. Greu de descris în cuvinte sentimentul pe care l-am avut când am ajuns acolo. O căsuță de tablă, pe o limbă de lemn, deasupra mării. În rest, vânt puternic care aplauda tabla, copaci și un nesfârșit albastru. Recomand să alocați cel puțin 2 zile acestui parc național. Dacă luați bilete de acces on-line (12 USD când am fost eu), a doua zi puteți intra cu jumătate de preț. Dacă nu aveți mașină, se poate ajunge cu un autobuz privat. Recomandarea mea este să vă împrieteniți cu un șofer de uber și să vă bazați pe el pentru mai orice. Cum spuneam mai devreme, a fost mai ieftin să fac drumurile cu uber decât cu autobuze.





Pinguinii de pe Insula Martillo
Ei, să văd pinguini nu aveam în plan, dar tare m-am bucurat de experiență! În centrul Ushuaiei există numeroase chioșcuri care vând excursii pe Canalul Beagle și la pinguini. La o privire fugară, pare cam același lucru peste tot. Chiar nu este și chiar e păcat să nu știi care sunt diferențele. Toate companiile, mai puțin una, operează tururi pe Canalul Beagle până LÂNGĂ Insula Martillo. Că sunt în bărci, vapoare, ferryboturi, ei nu se pot apropia de insulă, deci poți vedea pinguinii de la distanță, de pe vapor. Dacă experiența pe care o dorești este un tur complet al Canalului Beagle și nu să ajungi lângă pinguini, atunci aceasta este o soluție bună. Pe drum oricum se fac opriri lângă alte insulițe cu lei de mare și cormorani (care arată tot ca și pinguinii, doar că pot zbura). Aceste experiențe le poți rezerva și cu câteva minute înainte, există foarte mulți furnizori care le oferă.



Dacă ceea ce îți dorești este să ajungi PE insula cu pinguini, atunci este important să știi că doar Agenția Piratour Travel oferă această experiență și că trebuie să o rezervi cu cel puțin o săptămână în avans. Ei operează doar 2 drumuri pe zi, într-o barcă destul de mică. Accesul la insulă nu se face pe apă, ci cu autobuzul, apoi cu ajutorul bărcilor de expediție Zodiac, folosite și în Antarctica. O experiență extraordinară! Dacă dorești să vezi și Canalul Beagle, trebuie să rezervi o altă excursie. Eu așa am procedat și sunt foarte bucuroasă de decizie.






Glaciar Martial
Așa cum din mijlocul Brașovului crește un munte, similar din mijlocul Ushuaiei crește un ghețar. Ghețarul Martial. O plimbare scurtă și relaxată de nici jumătate de zi, cu puncte de belvedere splendide deasupra Canalului Beagle, cu un ghețar răcoros în vârf și cu un refugiu cât se poate de elvețiano-chic la bază. Se poate ajunge foarte ușor și ieftin la intrarea în traseu cu un Uber.



Laguna de Los Tempanos și Glaciar Vinciguerra
O tură ceva mai solicitantă, dar splendidă, ascensiunea până la lagună a fost un deliciu peste podețe și pe pajiști de flori, păsări, fluturi și căluți. Dar greul greu a început de la lagună, când am decis să încercăm să urcăm până la baza Ghețarului Vinciguerra. Deși nu este marcat, drumul nu este dificil și de jos îți poți face o idee pe unde este mai bine să urci, chiar și în lipsa unei poteci. Cu toate acestea, terenul este foarte accidentat și, în mod cert, nu este recomandat cuiva fără experiență montană. Mai ales în lipsa unui ghid/ însoțitor.





Laguna Esmeralda
Probabil cel mai cunoscut și accesibil traseu din Ushuaia, drumul spre Laguna Esmeralda este un continuu deliciu, care culminează cu cea mai incredibil de verde apă. În Ushuaia nu există autobuze publice, și autobuzele de care am povestit sunt private. Dacă sunteți 2 sau 3 persoane indiscutabil este mai rentabil Uber (chiar și taxi dacă sunteți 3) decât autobuz. Uneori și pentru mine singură a fost mai rentabil Uber. În stația de autobuz puteți studia toate traseele cu plecare din Ushuaia pe un panou imens. Atât de multe sunt.



Cum spuneam, Ushuaia este mult mai mult decât o oprire în drum spre Antarctica. Mi-a plăcut să mă plimb serile pe malul apei, să privesc bărcile și piscurile înzăpezite ale munților, să beau o bere într-o microberărie și să trag în piept aerul atât de pur de la capătul lumii.
Știam că va fi impresionant ghețarul ăsta, dar nu chiar atât de impresionant! Perrito Moreno este unul dintre puținii ghețari ai lumii aflat încă în expansiune, adică acumulează masă în același raport în care o pierde, uneori chiar mărindu-și volumul. După toate exemplele dezastruoase ale efectelor încălzirii globale din această călătorie, în sfârșit am întâlnit ceva care îi face față. Deși, cine știe pentru câtă vreme.
El Calafate, poarta de acces spre Perrito Moreno este singura zonă a Patagoniei din care nu mi-a părut rău că trebuie să plec. Ba chiar am luat mai devreme decât plănuiam autobuzul spre El Chalten, spre adevărata Patagonie. În afară de vizita la Perrito Moreno și o plimbare prin centrul cumva ciudat al orașului, nu e nimic de făcut.


Totuși vizita la ghețar merită din plin o oprire de o zi sau chiar 2 aici. Există mai multe opțiuni de a ajunge la ghețar, dar nu foarte variate. În mod cert hotelul poate aranja sau o puteți face chiar voi, din stația de autobuz. Pentru câțiva USD în plus, recomand să luați varianta de transport care oferă cel mai mult timp posibil acolo. În februarie 2024, pentru autobuz, intrare în parc și plimbare cu barca pe lângă ghețar am plătit aproximativ 500 RON. Mi-aș fi dorit să fac hiking pe ghețar, motivul pentru care nu am făcut-o fiind atât costul prea mare, cât și faptul că timpul nu mi-ar fi permis să le fac pe toate, asta însemnând că ar fi trebuit să revin și în altă zi. În cazul în care vă doriți experiența de mini-trekking, singurii furnizori ai acesteia sunt Hielo y Trekking.




Nu cred că poate exista cineva pe lumea asta care să nu fie impresionant de măreția Ghețarului Perrito Moreno! Deși, în mod cert, nu ai cum să îți dai seama de adevărata lui măreție. Suprafața lui totală depășește suprafața orașului Buenos Aires. Este absolut imens! În orele în care am stat acolo am văzut (și auzit) blocuri gigantice de gheață desprinzându-se și plutind în apă. Mici cutremure și avalanșe care loveau mărețul ghețar în mod constant, pe o căldură destul de neașteptată. Recunosc, mi-aș fi dorit mai mult timp acolo.
Deși plimbarea cu barca pe lângă ghețar a fost drăguță (mă așteptam la mai mult, totuși), aș fi preferat să folosesc cele 2 ore cât a durat să am mai mult timp de plimbare pe pasarelele din jurul ghețarului. Există 4 trasee amenajate, cu marcaj de culori diferite, scurte, care pot fi făcute fără probleme în 2 ore. Mi-aș fi dorit să mă bucur mai mult timp de ele. Mai ales de Paseo Central, cel pe care îl parcurge majoritatea turiștilor și care are cele mai spectaculoase priveliști. Am fost de 3 ori pe el și aș mai fi fost. Perrito Moreno – un spectacol înghețat, albatru, imens, ireal, la care sunt recunoscătoare că am avut onoarea să fiu spectator!




Ah, ah, ah, ce vis frumos împlinit și ce emoții imense au fost pe drumul cu autobuzul dinspre El Calafate spre El Chalten, poarta de acces către cele mai spectaculoase trasee de hike din Patagonia argentiniană! Parcă toți munții copilăriei mele s-au aliniat dintr-o parte în cealaltă a șoselei și mă așteptau în lumea lor. Zilele petrecute în El Chalten au fost o binecuvântare, am iubit totul la ele!
Am stat într-o rulotă de 4mp din curtea unei doamne, chiar la începutul traseului spre Laguna Torre, spațiu în care aveam pat, masă cu scaune, mini bucătărie și mini sobiță (frig tare în Patagonia, chiar și vara). Și cățel, desigur. Și în care înghesuiam, cu greu, 2 rucsacuri. Da, în 4 mp. Patru. De acolo am lucrat (deși este mult spus lucrat, este aproape imposibil să faci orice cu internetul din El Chalten), de acolo am gătit paste cu pui (și m-am rugat să nu ia foc întreaga cutie de tablă pe care o numeam casă), acolo îmi odihneam picioarele obosite după câte un traseu, de acolo priveam apusul și răsăritul. Păstrez emoții dragi din rulota de 4 mp!







El Chalten este o drăgălășenie de orășel! Mi-a fost aproape la fel de drag precum Ushuaia! În același timp, a fost și cea mai scumpă destinație din Argentina. Orășelul este neașteptat de nou, fondat abia în 1985 și se luptă cu o cerere turistică extrem de mare. Practic, în timpul sezonului, unii oameni locuiesc într-un cort în spatele casei/ o curte, pentru a lăsa turiștii în casă. Am întâlnit un tip (pe la +30 de ani) care avea un chioșc cu gustări chiar lângă curtea cu rulota mea. În sezon dormea în cort, în spatele chioșcului, în extra sezon pleca din Patagonia, în altă parte a Argentinei.
El Chalten este departe de a avea dotările și spațiul necesare invaziei de turiști, începând cu debitul de apă, calitatea internetului, magazine (2 mini marketuri cu mai nimic), spații de cazare etc. Dar așa cum este, e un loc frumos și liniștit și blând, de care nu ai cum să nu prinzi drag. Foarte, foarte pe scurt, despre traseele mele favorite din Patagonia argentiniană. Majoritatea pornesc chiar din oraș și nu este nevoie de niciun mijloc de transport. De asemenea, nu se plătește taxă de acces în Parcul Național Los Glaciares, deci costurile mai mari la cazare și masă în El Chalten se echilibrează.




Fitz Roy și Laguna de los Tres
Pentru mine, mărețul Fitz Roy privit de la marginea Lagunei de los Tres este cea mai frumoasă imagine montană pe care mi-a fost dat să o văd vreodată. Și am văzut multe. Nici nu știu de când visam la el. Visam dinainte să știu ce este sau unde este. A fost o urcare cu emoții și cu o oarecare teamă. Eram și singură, deci aveam timp pentru toate gândurile astea „oare cum o fi, dacă am ales o zi nepotrivită și nu se va vedea nimic, dacă nu e mare lucru, dacă se întâmplă ceva și nu ajung sus?”. Noroc cu ultimul kilometru din traseu, care este atât de istovitor și durează atât de mult, încât chiar mi-am concentrat toată energia și toate gândurile la pașii pe care i-am avut de făcut.
Am ajuns deasupra Lagunei de los Tres. Deși era mai înnorat decât mi-aș fi dorit, Fitz Roy tot scotea nasul de printre nori și ceață. Atât, dar atât, atât de frumos! Am făcut o plimbare pe partea stângă, unde mai era încă o lagună, am pozat tot ce se putea din toate colțurile, apoi am pus toate hainele din rucsac pe mine, am desfăcut o bere și am așteptat. Era înnorat. Aveam cale lungă până jos. Dar știam că trebuie să aștept și că nu îmi va părea rău. După aproape 2 ore de așteptare plăcută (și cam friguroasă), au început să se deschidă norii încetișor. Ce spectacol! Puțin câte puțin, până ce întreg Fitz Roy a ieșit la lumină. Toată fericirea din lume am simțit-o! Și o simt din nou acum, când scriu aceste cuvinte.






Traseul pornește de la ieșirea din oraș și, cu tot cu acest drum, am parcurs 26 de km. Ultima porțiune este istovitoare, 1 km pe care îl faci într-o oră și care ai senzația că nu se mai termină. La întoarcere, în schimb, te simți ca și când plutești. Pe traseu sunt 2 zone de camping, există și posiblitatea de parcurge mare parte de traseu seara și a urca la răsărit pe Fitz Roy. Cum nu puteam intra cu Joy în parcul național, am scos din calcul această idee. În orice caz, sunt de părere că lumina mai frumoasă pe Fitz Roy este după-amiaza, nu dimineața. Dacă aveți la dispoziție o zi, o singură zi pentru un traseu în Patagonia, acesta trebuie să fie! Vă promit!


Laguna și Cerro Torre
Un alt traseu splendid, care pornește din partea superioară a satului, cum spuneam, chiar vis-a-vis de curtea în care se afla rulota mea. Despre cum Joy a reușit să iasă prin gard într-o zi și să fie căutată de ghizii locali, de rangerii de la parc și de alți turiști și găsită în vârf, vă povestesc cu altă ocazie. Am zis săru-mâna că era întreagă, veselă și mândră nevoie mare de isprava ei iar eu nu m-am ales cu o amendă usturătoare, așa cum am fost avertizată și cum mă așteptam.
Asemănător traseului descris anterior, drumul spre Laguna Torre, aflată la baza Ghețarului Cerro Torre este parțial o plimbare plăcută prin pădure care, de la un punct, s-a transformat într-un continuu „woooow”, datorită priveliștii aproape deloc obstrucționate către ghețar. De la lac (locul în care se opresc majoritatea, după cum și eu intenționam), poți urca prin stânga sau dreapta pentru a te apropia mai mult de ghețar. Asta am făcut și eu, prin partea dreaptă și tare m-am bucurat, de acolo am văzut cele mai frumoase priveliști. Lungimea traseului, cu tot cu urcarea spre ghețar a fost smilară cu cea de la Fitz Roy, în jur de 26 km, dar mai accesibilă. Peisajele sunt oarecum smilare, însă măreția lui Fitz Roy nu cred că are seamăn!





Alte trasee cu pornire din El Chalten
Chiar de lângă intrarea în Parcul Național Los Glaciares, de unde începe traseul spre Fitz Roy, este un traseu mai scurt spre Cascada Chorillo del Salto, foarte accesibil. Se poate ajunge și cu mașina. Cascada în sine nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit, însă plimbarea până la ea a fost foarte frumoasă. Asta dacă făceai abstracție de faptul că se merge pe un drum de țară foarte prăfuit, pe unde circulă și mașinile. Pentru câteva trasee ai nevoie de transport, care poate fi organizat de cei de la hotel sau luat un tur. În felul acesta am făcut într-o zi o drumeție la Lago del Desierto și la Ghețarul Huemul, dar există numeroase alte opțiuni.
Cred că El Chalten merită o săptămână, asta dacă nu lucrezi și te poți bucura întru totul de el. Cel puțin o zi aș aloca nefăcutului de nimic. Doar plimbat prin sat, savurat o cafea, o bere, uitat prin magazine, luat în suflet cât de mult posibil din atmosfera unui loc atât de deosebit. Lucru pe care îl recomand, în mod cert, și în Ushuaia.



Trebuie să recunosc că am plecat destul de dezamăgită din Brazilia, deoarece nu am reușit să îmi împlinesc un vis mai vechi, anume să ajung la Cascadele Iguazu, cel mai mare sistem de cascade din lume. Nu găsisem variantă de zbor care să permită să o iau și pe Joy și părea la fel de complicat și dacă aș fi ajuns în Argentina, așa că, între timp, mă împăcasem cu ideea că această dorință o voi împlini cu altă ocazie. De fapt, acum că mă uit în urmă, realizez că fiecare vis din această călătorie pe care am acceptat împăcată că nu îl voi împlini și nu m-am mai încăpățânat, până la urmă s-a împlinit. Câteva dintre ele – Iguazu, Ushuaia și Patagonia – s-au împlinit datorită existenței companiei aeriene FlyBondy, căreia îi voi fi mereu, dar mereu recunoscătoare!
Iguazu, cel mai mare complex de cascade din lume tranzitează granița dintre Argentina și Brazilia și salută granița cu Paraguay. Practic, punctul de acces este tripla graniță dintre aceste țări. Cascadele, 275 la număr se întind pe 3 km lungime și au între 60 și 82 de metri înălțime fiecare. Mi-am luat 3 zile pline în Puerto Iguazu (nu ar fi stricat 4, totuși, pentru a mă bucura puțin și de orășel, care mi-a plăcut tare mult), dintre care în una am fost la Cascada Iguazu din Argentina, în a doua la Cascada Iguazu din Brazilia și în a treia în Ciudad del Este, cel mai mare oraș comercial din Paraguay.
3 țări în 3 zile, totuși sunt persoane care merg în toate cele 3 țări într-o singură zi. Și este foarte realizabil să faci asta. Există 2 companii de autobuze care fac zilnic aceste destinații, costul unui bilet este de 4-5 USD dus-întors, drumul pe segment durează puțin peste o oră, iar tramitele la vămi merg foarte rapid (menționez că Joy a stat la cazare în fiecare zi, nu aș fi putut face asta cu ea).


Trebuie să recunosc că vizita la Cascada Iguazu de pe partea argentiniană m-a dezamăgit. Teoretic, partea argentiniană este cea mai spectaculoasă, deoarece te afli chiar în sistemul de cascade, față de partea braziliană unde privești sistemul de pe pasarele. Poate a fost faptul că am ales o oră nepotrivită și a fost îngrozitor de multă lume, poate umezeala excesivă m-a secat de orice energie sau faptul că pasarela principală a fost dărâmată de viituri și atunci era în reconstrucție, implicit, cele mai frumoase priveliști erau inaccesibile, nu știu ce, dar ceva m-a făcut să plec destul de dezamăgită.
Credeam că voi petrece acolo întreaga zi, însă după 2-3 ore de abia așteptam să plec. Mai multe zone de pe harta pe care am primit-o la intrare erau închise. O mențiune importantă, dacă dorești să iei un tur cu barca pe lângă și pe sub cascade, ideal este să îl iei din Argentina. Nu doar că este mult mai ieftin decât în Brazilia, însă trece și pe sub cascade, nu doar pe lângă ele și asta deoarece acele cascade sunt pe teritoriul argentinian. Ideal să rezervi turul din timp, sunt șanse destul de mici să mai găsești loc când ajungi acolo.

Deși biletul de acces din partea braziliană a fost mult mai scump, mi s-a părut că a meritat din plin. A doua zi a fost tot ce nu a fost prima. Traseul este mai scurt și linear dar este spectaculos la absolut fiecare pas! Practic privești constant la locurile în care ai fost în ziua anterioară. Am stat câteva ore bune, deși 80% din suprafața cascadelor se află, de fapt, în Argentina și doar 20% în Brazilia. Pur și simplu nu am cuvinte să descriu cât de frumos a fost, așa că voi lăsa fotografiile să o facă pentru mine. Ah, și aici am băut cea mai scumpă bere din toată călătoria, o bere locală braziliană. Nici măcar nu a fost prea bună, dar cu asemenea priveliște a părut cea mai bună din lume!






Deși în ultima zi plănuiam să rămân prin Puerto Iguazu, nu am rezistat tentației și am luat un autobuz spre Paraguay. Paraguay nu m-a atras niciodată, motiv pentru care nici nu l-am introdus în itinerarul călătoriei noastre. Totuși, fiind la o aruncătură de băț, curiozitatea a învins și am petrecut ziua în Ciudad del Este, cel mai mare centru comercial al țării.
Doamne, ce nebunie de loc! Nu zic, a fost o experiență, dar una năucitoare. Mie nu îmi place să merg la cumpărături în general, de orice fel. Prin supermarket fug în timp ce arunc chestii în coș, la cumpărături de haine merg doar dacă chiar e musai, iar aici am dat de un oraș 100% de cumpărături. Pliiiin până la refuz de oameni. Centre comerciale absolut imense, luxoase, pline cu orice ți-ai putea imagina pe lumea asta, înconjurate de tarabe, magazine chinezești, mizerie și oameni ai străzii. Super combo! Într-un mall, Monalisa, un etaj era practic muzeu de artă, cu exponate superbe și cu o micuță cafenea la care se cânta live la pian (în timpul săptămânii, dimineața).
Pe mine m-a epuizat rapid ce se întâmpla acolo, nu căutam să cumpăr nimic altceva decât un șampon Clear. Cum spuneam, până la urmă cineva din România mi l-a adus în Buenos Aires, dar asta se întâmpla după și nu eram sigură că va reuși. Am căutat șamponul Clear în fiecare țară din America Centrală (că pe atunci se terminase) și nu am reușit să îl găsesc decât pe cel de bărbații. Aici, în Paraguay, nu doar că am găsit absolut toate sortimentele, am găsit inclusiv balsam de păr, ceea ce nu găseam în Europa. Unde mai pui că mi-am găsit și crema de față, deci doar pentru bucuria asta și a meritat călcarea în picioare din ziua respectivă.
În mod cert, dacă sunteți în zonă și vreți să cumpărați ceva, orice vă vine în minte de pe lumea asta, acolo veți găsi în mod absolut cert! Seara am petrecut-o în cada cu spa de la cazare, cu un pahar de vin la cap și cu o sticlă de Clear pe cap.




Nordul Argentinei nu era în planul meu, intenția mea fiind aceea de a trece cu ferrybotul din Buenos Aires în Uruguay și de a zbura spre Chile de acolo. Nu știu dacă ar fi fost o idee mai bună sau nu, ce pot spune cu certitudine este că deșertul argentinian mi-a plăcut extraordinar de tare. Și că dacă nu ar fi fost și Patagonia în jocul comparației aș fi putut spune că zona Jujuy a fost favorita mea din Argentina.
Majoritatea călătorilor zboară în Salta și de acolo închiriază mașină și urcă până la granița cu Bolivia, oprindu-se prin orășelele superbe de pe drum. Am luat și eu în calcul asta, dar mi-a fost teamă să conduc singură. Am ales bine, sunt suficiente mijloace de transport în comun și shared taxis să faci asta, fără a fi nevoit să închiriezi mașină. Am zburat din Buenos Aires în Jujuy, iar zborul de retur îl luasem din Salta. Cum socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din deșert, în loc să revin în Buenos Aires pe cale aeriană, am intrat în Bolivia pe cale terestră. Despre cum am făcut asta și mai ales de ce, în articolul următor.
Revenind, zona Jujuy este absolut splendidă! Recomand minim o săptămână, mai ales dacă vă plac drumețiile. Asta indiferent dacă aveți mașină sau nu, repet, este foarte ușor de mers între orășele. Chiar și cu cățel a fost destul de ușor. Mi-a plăcut la nebunie fiecare locșor pe care l-am vizitat! Și mai erau multe altele în care mi-aș fi dorit să ajung. Ideal ar fi să mergeți în februarie, nu în martie, pentru a lua parte și la unul dintre cele mai mari carnavaluri din Argentina. Acesta era și gândul meu, însă am ajuns după ce acesta s-a încheiat. Foarte pe scurt, despre locurile care mi-au plăcut cel mai mult în Jujuy.
Purmamarca
Cred că sătucul ăsta este cel mai scenic loc în care am stat vreodată. Este absolut incredibil de frumos! Practic e un ghemotoc miiic de străduțe, cu case construite parcă așa, rapid, la mână, nefinisate, toate așezate la baza unui muntișor în 7 culori. Casele au și ele una dintre culorile muntelui. Purmamarca este cea mai turistică zonă din nord și pot înțelege perfect de ce. Traseul pe muntele în 7 culori care încercuiește sătucul este minunat, l-am parcurs în 2 zile diferite, așa tare mi-a plăcut. Practic întreaga suflare a satului este adunată în centru, unde își deschid tarabe cu de toate, în așteptarea turiștilor. Când am ajuns aici am simțit că nu mai sunt în Argentina ci că am revenit în Peru, în zonele rurale. Sau că aduce a Bolivia, deși nu fusesem. Aveam dreptate.





Salina Grandes
Purmamarca este și poarta de acces spre Salina Grandes, o întindere imensă de sare aflată la 4700 metri altitudine. Cum la vremea aceea nu aveam în plan să ajung în Bolivia pentru a vedea cea mai mare salină din lume, am zis că acesta este momentul. Singura cale de a ajunge acolo este să te învârți prin centru și să aștepți pe cineva să strige „Salina Grandeeeees” și când are 4 persoane în mașină, pleacă. Cu câteva zile înainte să ajung acolo, ploile puternice au distrus drumul de acces spre salină, astfel că acum drumul dura peste 4 ore dus-întors, costa dublu și asta pentru o oră de stat la salină. Sincer, a meritat din plin!
Drumul a fost foarte pitoresc, asemeni unui Transfăgărășean, plus că, din momentul în care am fost deviați spre offroad a devenit cu adevărat spectaculos, prin deșert, printre cactuși și animale sălbatice. La salină, drept să zic, nici nu aveai ce face mai mult de o oră. Te plimbai în colo și-ncoace, angajații de acolo îți făceau poze și filmulețe și cam aia e. Deși, până la urmă, am ajuns să merg și la salina din Bolivia, tot mă bucur că am ajuns și în Argentina.





Tilcara
Ca să o zic pe aia dreaptă, după ce am plecat din Purmamarca, nimic nu a reușit să mă mai impresioneze. Purmamarca chiar este highlight-ul zonei. Tilcara este un sat mai mare, mai bine dezvoltat, cu mai multe opțiuni de petrecut timpul. A fost drăguț și el. Într-una din zile am făcut o drumeție absolut istovitoare până la Garganta del Diablo, care nu doar că a fost mai lungă și dificilă decât mă așteptam, dar s-a transformat într-o adevărată provocare din cauza ploilor care au inundat calea de acces spre cascadă. Când am simțit că deja e prea mult pentru mine și am dat să mă întorc, m-am împrietenit cu un tip din vestul Argentinei, care călătorea cu motorul. Noroc cu Santiago că am mers mai departe (cu mult ajutor din partea lui) și apoi am petrecut și următoarele zile împreună. În aceeași notă aridă ca și drumeția (aridă până la zona de inundații), am fost și la Pucara de Tilcara și la grădina botanică.



Uqui și Qebrada de senoritas
Ei, dacă Purmamarca a fost cel mai frumos loc în care am stat, Qebrada de senoritas a fost cel mai frumos traseu pe care l-am făcut în zonă. Nimic din ce am văzut pe internet nu făcea cinste acestui traseu! Inițial am fost dezamăgită când am ajuns la punctul de start și am aflat că, de puțină vreme, nu mai era permis accesul fără un ghid. Neavând de ales, m-am alăturat unui tur. Am ales cel mai lung tur dintre cele prezentate. Am avut noroc de un ghid cum nu se poate mai fain, care ne-a povestit o grămadă de lucruri interesante, ne-a făcut poze (bine, mai mult mie 😛 ) și care a fost foarte încântat de prezența lui Joy.
Numele traseului vine de la o legendă despre 3 fete care s-ar fi transformat într-un munte cu 3 culori, roșu, roz și mov, munte care este cel mai pozat de pe traseu. Frumos, nu zic nu, dar nimic nu se compară cu cele 2 canioane de pe traseu, unul roz și unul absolut incredibil, de un roșu spectaculos, prin care te plimbi ca într-un vis. Dacă aș avea o singură zi pentru o singură drumeție în nordul Argentinei, aceasta ar fi!




Humahuaca și Hornocal
Hornocal, muntele în 14 culori aflat la 4350 metri altitudine este cel mai faimos traseu din nordul Argentinei. Recunosc, pe mine m-a impresionat cel mai puțin. În primul rând, nu cred că a fost înțelept să aleg un tur la apus. O dată deoarece cele – teoretic – 14 culori s-au amestecat între ele sub lumina blândă a înserării și totul părea un portocaliu în diferite nuanțe și apoi pentru că soarele oricum apunea în direcția opusă, deci nu am văzut niciun apus.
Ca și în cazul salinei, drumul este destul de lung, dar mai impresionant decât destinația. În plus, nu se poate spune că este un traseu de munte. Mașina te lasă fix în vârf și, dacă dorești, poți coborî și urca înapoi până la un punct de belvedere. Între noi fie vorba, nu prea are sens să faci asta, vederea nu e mai impresionantă, iar pe urcare altitudinea te omoară. Eu mă îmbolnăvisem de altitudine încă din Purmamarca, cu febră 39, dureri de cap insuportabile, frisoane și imposbilitate de a respira. Iar de acolo doar am urcat. Abia spre final, în Humahuaca am început să îmi revin. Deși nu știam la vremea aceea, îmi pregăteam practic corpul pentru nebunia care avea să urmeze în Bolivia, una dintre cele mai înalte țări ale lumii. Și cea mai înaltă de pe cele 2 continente tranzitate de noi.



Dragă partener de călătorie,
Dacă ai ajuns cu lectura până aici, nu îți pot spune decât atât: felicitări și mulțumesc! Tocmai ai parcurs cel mai lung articol pe care l-am publicat vreodată pe acest blog! Deși inițial plănuiam să îl împart în 2 sau 3 episoade, am simțit că trebuie să îl dau mai departe exact așa cum l-am trăit: ca pe o imensă gură de aer, o gură de aer proaspăt, dătătoare de viață, o gură de aer care a venit în momentul în care simțeam că mă înec.
Am iubit Argentina cu fiecare celulă din mine. Și la fel o iubesc și acum, de la distanță. Dacă prin lectura acestui articol am reușit să îți insuflu 5% din bucuria pe care mi-a adus-o în suflet această călătorie, atunci sunt mai mult decât recunoscătoare. Așa cum te-am obișnuit, dacă urmează să plănuiești o călătorie în Argentina și ai nevoie de informații suplimentare față de cele din acest articol. Îmi poți scrie oricând și te îndrum cu plăcere.
Cu drag, partenerele tale de călătorie,
Roxi & Joy
Dacă ai ajuns cu lectura până aici și ți-a făcut plăcere , ai găsit ceva util sau pur și simplu ți-a oferit inspirație pentru o vacanță, îmi poți face cinste cu o bere. Dacă doar ai scrollat până aici plictisit/ă de conținutul total neinteresant și tot nu ai găsit ce căutai, îmi poți face cinste cu un bax de bere, ca să am inspirație mai bună pentru următorul articol. Eu îți mulțumesc oricum. 🙂