Dragă român, drag,
Eu, ca tine și ca tot românul – când am, nu bag în seamă, că mi se cuvine, iar când nu mai am, mi-e dor. Aș minți să spun că nu știam că îmi va fi dor de casă, dar, drept să zic, nu știam ce tare și nu știam de câte lucruri diferite. Cred că ușurința cu care pot transforma mai orice colț de lume într-un „acasă” e o binecuvântare și un blestem, deopotrivă, iar cum va funcționa asta pe viitor pentru mine, cu siguranță vom afla împreună. Până atunci, însă, sunt bucuroasă și onorată să îți deschid larg ușile unei povești care a început departe de casă și care s-a materializat într-un vis împlinit, acasă.
Unul dintre lucrurile de care îmi este dor de când am plecat este implicarea mea în turismul românesc, un domeniu pe care (parcă) prea mulți îl trecem cu vederea și alegem să privim doar peste gard. Și să sărim gardul cât de des posibil.
Turismul românesc este cum este, bun sau rău, în funcție de ochii privitorului și de ce știe fiecare să facă pentru el – dă, ia, critică, susține, construiește, dărâmă. Încrederea pe care o am în capacitatea noastră, a românilor, de a arăta ce frumoasă și ofertantă este țara noastră, se datorează în cea mai mare parte oamenilor buni pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului și care au dovedit că se poate. Oameni care nu se ascund în spatele sistemului, culturii, educației, conducerii, finanțelor, oameni care nu se hrănesc cu „la noi nu se poate”, „nu ne mai facem bine”, „uite, vezi, de aia pleacă românii din țară!” și „vrem o țară ca afară”. Oameni care fac rai din ce au. Și au destul din ce să facă!
Ei bine, despre doi astfel de oameni buni și frumoși și despre visul lor vei citi în cele ce urmează.
Când l-am cunoscut pe Florin și i-am ascultat puțin din poveste, primul meu gând a fost „asta da viață ideală!”. Un job de nișă, bine plătit, care îi permitea să călătorească în toate colțurile lumii, cazări de multe stele, mese Michelin, reședință în țări europene cu nivel de trai crescut și, mai presus de toate, dragostea vieții lui alături. Al doilea meu gând a fost „nici că m-aș mai fi întors vreodată, asta înseamnă să ai tot!”. „Nu ne mai puteam gândi la nimic altceva decât cum să ne întoarcem mai repede acasă”, îmi spune Florin; „aparent aveam totul, dar de fapt nu aveam nimic din ceea ce conta cu adevărat”.
Dacă mulți dintre noi cresc (a se citi sunt crescuți) visând la momentul în care vor pleca din țară, se vor stabili undeva departe, unde pot trăi liniștit și abundent, Florin și-a spus de mic copil că el nu va părăsi niciodată România. Sigur, îi plăcea și îi place să călătorească, să descopere lumea și să învețe din tot ceea ce oferă culturile și traiurile diferite, dar fiecare plecare avea sens în contextul unei permanente întoarceri acasă.
Totuși, când viața îți dă mai mult decât poți duce, pui în traistă și te duci. Cu gândul ăsta în desagă a pornit spre Olanda și mai apoi în Anglia, pentru a deveni o persoană atât de indispensabilă nouă (deși habar nu aveai, recunoaște!), anume inginer de service în industria securității aeroportuare. Cu alte cuvinte, unul dintre oamenii datorită cărora există echipamente funcționale ce previn ca alți oameni supărați pe viață să nu urce în același avion cu tine, cu bomba la subraț și maceta după ureche.
„Ce viață plină de libertate și frumos! Călătoreai peste tot în lume, iubita ta îți era alături, eu nu înțeleg care era problema”, zic. „Problema e că mi-am pierdut libertatea. Am plecat în lumea largă crezând că voi fi liber și am stat până am realizat că aproape nu mai am ce să pierd. Libertate și familie, onestitate și transparență – iată valorile după care am ales să construiesc totul în viață. Când am realizat că nu mai am de niciunele, că momentele mele de libertate erau în cele 2 săptămâni pe an în care fugeam acasă la familia mea, sperând că sunt și de astă dată bine, sănătoși și în viață, sau în nopțile în care reușeam să stau cu soția mea, pentru că eu eram plecat de luni până vineri iar ea tot week-end-ul, mi-am dat seama că sunt prizonier într-o viață pe care nu o doresc nici pentru mine, nici pentru cei dragi mie. Îmi doream, ca și tine, să călătoresc, să descopăr și nu doar că puteam, dar eram plătit să fac asta. Aveam ocazia zi de zi să văd lumea, dar eu nu știam cum să termin treaba mai repede și să câștig timpul acela de vizitat ca să ajung înapoi la soția mea. Nu mă puteam bucura oricum de nimic fără ea, ce fel de libertate este asta? Plăteam un preț mult mai mare decât ceea ce câștigam.”
Tu cum îți dai seama când prețul plătit de tine e mai care decât câștigul încasat?
Familia Vrabie, căci despre ei este vorba, s-a întors acasă să construiască cuibul la care visau de fiecare dată când simțeau că le este greu și că sunt dezrădăcinați. Și nu e vorba doar despre familia lor, ci despre o familie mai mare, familia lor de români mândri, din care poți face și tu parte. În timp ce alți români aleg să plece pentru a putea începe să construiască, ei abia când au revenit acasă au găsit resursele să o facă. Și nu este greșit nicicum. „Viitorul nu trebuie să fie nici acolo, nici aici, nu există rețete și căi sigure, că de ar fi fost, le-am fi urmat orbește cu toții. Viitorul este acolo unde poți simți, trăi și oferi emoție. Iar pentru noi, viitorul nu putea fi decât acasă.”
Sparrow’s Nest este mâna pe care o întind ei turismului românesc, nu din dorința de a contribui cu încă o unitate de cazare la abundența de astfel de locații și nici pentru a se evidenția în penuria de servicii românești ci pur și simplu pentru A FI, mărturie permanentă asupra faptului că România e frumoasă și valoroasă, atâta timp cât are cine să o arate și cine să o vadă. Misiunea noastră este aceea de a reclădi imaginea României prin zâmbete – păi dar nu sună asta minunat?!
Deși am avut zeci, poate sute de colaborări în domeniul horeca și am avut onoarea de a inaugura, chiar, câteva locații din România, recunosc, nimeni nu mi-a propus un astfel de parteneriat cu aproape un an înainte de introducerea cabanei în circuit turistic. „Noi ne dorim ca oamenii să facă mai întâi parte din familia noastră, apoi să ne fie oaspeți. Scopul nostru nu este să atragem turiști, ci oameni buni, calzi, recunoscători pentru faptul că sunt români, care să ne fie alături în procesul nostru susținut de a schimba percepția mai puțin pozitivă despre turismul românesc.
Tot ce are suflet, tot ce transmite emoție și energie are puterea de a produce o schimbare! Nu cantitatea schimbă percepții într-un mod real, ci calitatea umană. Ne dorim ca în momentul în care oamenii vor păși pe ușa casei noastre să nu fie uimiți, surprinși, să nu se întrebe ce e asta, unde găsește cealaltă, dar vai ce frumos ați făcut aici! Nu, ne dorim ca oamenii să se întoarcă acasă. Să cunoască locul, să îl simtă, să știe că și eu ai pus o cărămidă la fundația casei lor. De aceea ne dorim să ne fie alături încă din procesul de construcție, de analiză și decizie. De aceea am pus bazele site-ului și paginilor de Facebook și Instagram cu atât de multă vreme înainte. Investiția noastră emoțională în acest proiect a fost și este prea mare pentru ca unicul ei scop să fie recuperarea investiției financiare. Nu, Sparrow’s Nest este despre mult mai mult decât atât!”
Discuția cu Florin m-a dus cu ceva (mulți) ani în urmă, în clasele primare sau gimnaziale. Îmi amintesc cum hrăneam vrăbiile pe terasa de la McDonald’s cu cartofi prăjiți și mă miram ce blânde și încrezătoare erau și cum reveneau, iar și iar. Uneori încercam să găsesc câteva particularități la câte una mai prietenoasă să văd dacă următoarea dată va reveni tot aceeași sau alta.
Mi-am amintit de lecțiile de limba și literatura română, în care învățam cum vrăbiile sunt considerate simbolul iubirii, al modestiei și al libertății. Cum prezența lor semnifică noi începuturi, bucurie, dar și importanța muncii susținute, indiferent de piedici, pentru împlinirea unui vis. Deși micuțe, vrăbiile au o putere și o determinare incredibilă. Mai mult decât atât, vrăbiile sunt cele mai domestice dintre păsările care au de ales să fie astfel. Cum adică? Dar găina? Păi găina nu are de ales. În afară de a țopăi puțin ici colo, găina mai mult nu se poate depărta. Vrăbiile pot zbura oriunde și oricând în lume. Și chiar o fac. Dar revin mereu, acasă.
Am rămas foarte surprinsă să aflu că Familia Vrabie locuiește, trăiește și iubește în Galați și, totuși, a ales Râșnov drept locație pentru împlinirea visului ei. Râșnov, locul meu drag, înconjurat de munți, cu apusuri și răsărituri minunate, cu trasee bătute și răsbătute în bocanci fericiți, castele, cetăți, istorie și natură cât cuprinde. Păi cum să nu de abia aștept eu să le fac o vizită când revin acasă? Partea mai puțin bună, este că nu mă grăbesc. Partea foarte bună, este că nici ei. Până la urmă nu are sens să grăbești ceva ce îți dorești să dăinuiască pentru totdeauna, nu-i așa?
Deși cuibul va intra în circuit turistic la finalul anului viitor, primele rămurele au început să fie puse chiar de când ei erau departe. Știau tot mai clar ce își doresc și ce impact va avea visul lor, dar nu știau când, cum și mai ales unde să înceapă. Cum nimic nu este întâmplător, un simplu week-end petrecut alături de cei dragi la munte, în zona Râșnov, le-a fost suficient să își dea seama – aici este, locul acesta îl căutam!
Povestea primei încercări de ridicare a casei mi-a amintit de vorba românească „dar cine v-a lucrat aici, domnule?!” și a fost încununarea tuturor glumelor cu constructori care îl îmbogățesc pe Mircea Bravo. Dar, în același timp, a fost și semnul de care aveau nevoie să își amintească – în cazul în care uitaseră vreo clipă – de faptul că totul se întâmplă cu un scop și că este atât de important să asculți semnele pe care ți le transmite universul. Nu acela era momentul, cu siguranță nu acela era omul. Acum lucrurile sunt pe făgașul lor iar cuibul este aproape gata de a fi pus pe poziții, la adăpostul Bucegilor.
Vei spune, poate, cum am spus și eu, „ah, păi gata, nu, ce mai e de făcut de aici, mobilați și asta este, nu?”. Nu, chiar nu. Deși structura casei este gata, greul de acum începe. Iar într-o lume tot mai sufocată de cabane luate de-a gata care apar literalmente peste noapte, munca și timpul depus în a face un lucru mai ceva ca la carte nu are cum să nu iasă în evidență.
Sparrow’s Nest este un proiect din natură, cu drag pentru natură. Întreaga cabană este construită din lemn masiv, cu o grosime medie a buștenilor de 50 de cm, fapt care va duce la o foarte bună izolare termică în toate anotimpurile, precum și la izolare fonică. Nu este vorba doar despre o casă care va fi încălzită cu ajutorul energiei solare și al pompei de căldură, ci despre o casă care se va autosusține, într-un demers cât se poate de sustenabil. Lemnul este cel mai elastic material și oferă cea mai bună stabilitate în caz de calamități naturale, este foarte rezistent în timp și oferă beneficii pe măsură, dacă este tratat corespunător și nezorit inutil.
Cum natura nu se grăbește, construcția casei îi urmează cursul. După construcția ei, care a avut loc la Vatra Dornei, urmează dezasamblarea și reconstrucția ei pe locul de la Râșnov, proces care va dura cel puțin o lună, urmat de minim alte 5 luni pentru uscarea corectă a lemnului. „Și în tot acest timp ce?”, poate te vei întreba (eu am făcut-o...). În tot acest timp tu poți fi parte din proces. În tot acest timp tu poți fi la curent cu evoluția lucrărilor, poți întreba, poți întinde o mână de interes. În tot acest timp îți poți pregăti terenul pentru drumul către casă.
Pentru mine a fost o experiență aparte să văd că cineva deschide într-o manieră atât de autentică ușa sufletului, cu mult înainte de a deschide ușa casei. Poți fi parte din familie, cu mult timp înainte de a fi parte din grupul de turiști care se vor caza la Sparrow’s Nest. Fii la curent cu evoluția lucrărilor, urmărind paginile de Facebook și Instagram
Omul aduce valoare acolo unde simte că primește valoare și de o astfel de mare familie românească își doresc Roxana și Florin să se înconjoare. Un motiv cât se poate de simplu pentru care au ales să deschidă ușile întregului proces înainte de a pune pe tavă produsul finit. Mai departe, rămâne să alegi tu când dorești să pășești în povestea lor.
În cazul în care îți faci de pe acum planurile de vacanță la ei, îți pot spune că locația va avea 4 dormitoare și un living, că va fi înconjurată de liniște și natură, că Postăvaru îți va spune bună dimineața iar Bucegii te vor îmbia la cel mai dulce somn. Dacă poți visa de pe acum, de nu ai face-o?
Poate ești și tu sătul de imaginea pe care o avem mai peste tot peste hotare. Poate ești și tu sătul de faptul că România e denigrată constant și că suntem asociați cu o ușurință teribilă cu clasa noastră cea mai de jos. Și, într-o anumită măsură, are sens. Până la urmă, în țări precum Italia, Franța, UK, de cine ți-e teamă pe stradă, de cine te ferești, cine te hoțește, cine ți se milogiște la picioare pe scările bisericilor, cine te face la alba-neagra? Nu voi răspunde la întrebarea asta, fă-o tu, dacă dorești. Dar, dincolo de acești oameni, suntem noi restul, o majoritate numeric incomparabilă cu cea menționată anterior, cu care România se mândrește.
Așadar, după mult timp departe de casă, Roxana și Florin aduc acasă nu doar dorul, dragostea și încrederea în România lucrului bine făcut, dar și anii de experiență în domeniul horeca, dorința de a se plia pe nevoile diferite ale unor clienți diferiți, înțelegerea faptului că omul are capacitatea de a se adapta oriunde, dar tot acasă îi este mai bine. Și asta plănuiesc să ofere fiecaruia dintre ei, dintre voi și noi, indiferent de unde venim și încotro ne îndreptăm, un acasă care lor le-a lipsit în anii departe de România, indiferent în cât de multe cazări elegante i-au purtat pașii și indiferent de casa dintr-o țară străină pe care au făcut tot posibilul să o numească temporar acasă. Pentru că până la urmă, nu-i așa, nicăieri nu-i mai bine decât acasă!
Dragă român, drag,
Promisiunea Roxanei și a lui Florin mie mi-a mers cu totul la suflet – „Fundația acestei cabane este dragostea și energia noastră, echilibru care timp de 12 ani nu a fost clintit nici măcar o secundă, indiferent de toate calamitățile din jurul nostru. Eu nu cunosc nimic pe lume mai trainic decât atât și nu pot imagina o casă cu o fundație mai solidă”. Din această poveste de acasă, din acest cuib plin de suflet, iată, am ales și eu să fiu parte, cu multă recunoștință. Ni te alături și tu?
Cu drag,
Un român mândru că e român, peste tot în lume
*toate fotografiile din acest articol aparțin Roxanei și lui Florin de la Sparrow's Nest. Poți vedea mai multe pe site-ul lor.