Dragă călător descurcăreț,
Călătoritul solo vine la pachet cu bune și cu mai puțin bune, cu lucruri mai ușoare decât dacă ai fi în pereche/ grup, și cu altele mai dificile; călătoritul solo și orice alt lucru din viață, până la urmă. Ei bine, dorința de a avea fotografii frumoase și în care să apari și tu este, într-adevăr unul dintre lucrurile ceva mai dificil de realizat când călătorești singur, dar nu este imposibil. Am primit de mai multe ori aprecierea unității de stil din fotografiile mele și întrebarea dacă ele sunt făcute mereu de aceeași persoană. Într-un fel da. Sunt făcute de mine mai mereu, și când călătoresc solo și când călătoresc cu prieteni sau alte persoane. Și asta pentru că am învățat să cer ce îmi doresc, lucru care simplifică viața, relațiile și reduce frustrările.
Cu alte cuvinte, fie că folosesc un trepied sau rog un străin sau un prieten să îmi facă o fotografie, setez clar cadrul și intenția, pentru a face procesul rapid și nedureros pentru toată lumea. De aceea, stilul fotografiilor mele din ultimii mulți ani este același, și nu pentru că în spatele camerei este aceeași persoană.
De multe ori, în spatele camerei nu este nimeni.
Deși am călătorit singură destul de mult și o fac și acum, recunosc, treaba asta cu fotografiatul solo îmi aduce, în continuare, o sumă de frustrări, pe care, însă, le gestionez din ce în ce mai bine. Pentru că nu am de ales. Și, cum m-ați întrebat în nenumărate rânduri cum fac să am așa multe fotografii cu mine chiar și atunci când călătoresc singură, am adunat laolaltă modurile în care procedez și le aștern aici, poate unul dintre ele va fi de folos și altcuiva, cândva. Nu sunt lucruri noi sau deosebite și, probabil, într-un fel sau altul le faci și tu. Nu ai nevoie de abilități speciale, ci doar de ceva mai multă răbdare și determinare decât dacă ai fi împreună cu cineva. Uneori va ieși ce îți dorești, alteori nu. Dar, din nou, asta e valabil și atunci când călătorești în grup/ pereche.
Varianta clasică și destul de old-school, dar pe care o folosim, uneori și când călătorim în grup și nu are cine să ne facă o fotografie, este aceea de a ne folosi de cele 10 secunde de timer ale telefonului sau camerei foto. Setezi cadrul, dai start, fugi în cadru și în 10 secunde declanșatorul face fotografia. Dacă ești genul de persoană mai ușor de mulțumit, ai făcut fotografia și gata, cum a ieșit, a ieșit, atunci asta ar putea funcționa. Altfel, devine frustrant să faci aceeași mișcare de zeci de ori, până obți fotografia dorită – setezi cadrul, start, fugi, declanșator, te întorci, te uiți la poză, schimbi ce vrei să schimbi, start, declanșator, 10 secunde, fugi etc. Eu nu folosesc niciodată această variantă, deoarece nu mi se potrivește.
Un upgrade foarte util la primul punct este să ai o telecomandă sau control pe ceas pentru a declanșa fotografia. În felul acesta, spre deosebire de primul exemplu, poți schimba poziția și varia mișcările sau încerca diverse cadre, fără a fi nevoit să te întorci mereu la cameră să verifici și să declanșezi din nou. La final, poți alege ce ți se potrivește din multitudinea de cadre pe care le-ai făcut. O altă opțiune poate fi controlul vocal, lucru mai dificil cu cât distanța de device este mai mare. În plus, dacă faci asta într-o zonă cu multă lume, probabil va spori starea de disconfort pe care o ai oricum când îți faci singur fotografii și alții te privesc.
Un upgrade la variantele 1 și 2 este folosirea unui trepied 3 în 1, cu selfie stick și telecomandă, care va simplifica procesul de poziționare a telefonului la înălțimea dorită. Până la această călătorie solo începută cu 3 luni în urmă prin Americi, 90% dintre fotografiile mele din călătoriile solo așa au fost făcute – cu un trepied pentru telefon, cu telecomandă. De asemenea, majoritatea fotografiilor de promovare de la cazările din România (vezi aici).
Nu mi se pare relevant să alegi un trepied după criteriul prețului, importante sunt anumite funcții: cea de rotire (pentru a putea face foto și video atât portret, cât și landscape), să fie solid, să nu îl dărâme cu ușurință vântul, să fie cât de înalt posibil (asta te ajută și dacă îl folosești pe post de selfie-stick), să fie telescopic și, extrem de important, să aibă telecomandă. Eu am avut diferite luate de pe emag și mai mult de 100 RON nu am dat niciodată pe unul. Foarte la modă sunt Gorilla Pod-urile, fiind foarte micuțe, flexibile și ușoare, mie, personal, nu mi se par utile, pentru că nu au înălțime, astfel că e ca și când poziționezi telefonul pe o piatră/ un rucsac etc.
Atunci când nu ai un selfie stick, poți improviza. De-a lungul timpului am pus mai multe rucsacuri unul peste celălalt și apoi telefonul, scaune pe masă, am pus telefonul în copac (da, serios), pe WC, l-am legat cu țichi de păr de un băț și câte și mai câte alte surogaturi de trepied nu am găsit, dacă chiar am avut nevoie. Și sigur vei găsi și tu!
O alternativă la primele 2 exemple de mai sus este funcția burst mode, care trage cadre nonstop, atâta timp cât dorești. De obicei, un telefon trage cam 10 cadre pe secundă, când este setată această funcție. Poți declanșa funcția cu ajutorul telecomenzii și să schimbi rapid poziții, să te depărtezi, să te apropii de cameră și la final să alegi cadrul din dorit, din sutele și miile generate. Cu ajutorul acestor cadre, dacă dorești, poți face apoi un filmuleț sau un reel.
Varianta cel mai la îndemână atunci când călătorim singuri (și, din ce văd în jurul meu, nu doar atunci) este clasicul selfie făcut cu telefonul. Este varianta de fotografie care mie, personal, îmi displace cel mai tare și pe care nu o fac decât în cazul în care am un motiv întemeiat. Replica, ei, important este să am și eu o fotografie de aici mie nu mi se pare valabilă, deoarece aici-ul, de cele mai multe ori, nu se vede în selfie, se vede doar un cap mare pe un fundal incert. În dățile rare când fac asta, aleg funcția wide a telefonului, pentru a se vedea și altceva din fotografie pe lângă capul meu. O alternativă la acest selfie, care, deja, este pentru cei cu adevărat profesioniști la făcut selfie-uri, este să folosești camera principală, iar nu cea frontală, pentru o calitate mai bună a fotografiei. Adică tu nu te vezi în oglinda telefonului când te pozezi. Desigur, asta cere multă experiență în a face selfie-uri, experiență care mie îmi lipsește cu desăvârșire. Și pe care nici nu doresc să o obțin.
E o vorbă care spune că femeile știu să transforme orice tavă într-o oglindă. Perfect de acord. Fără dorința de a recomanda cuiva să își facă selfie în baie (asta dacă nu ești în baia de la Burj al Arab și atunci se acceptă), orice suprafață lucioasă sau cu oglindă se poate transforma într-o oportunitate simpatică de fotografie – geamuri, oglinzi retrovizoare, tăvi, vitrine de magazine, clădiri de sticlă – există numeroase opțiuni jucăușe care nu doar că te vor ajuta să ai o fotografie în care să apari și tu, dar sunt și deosebite, originale.
O altă opțiune care nu este pe gustul meu dar la care apelez uneori este cea de selfie-stick, deoarece în acest caz cel puțin se vede mai mult din decor, decât în cazul unui selfie normal. Majoritatea trepiedelor menționate anterior se pot transforma în selfie-stick, prin închiderea celor 3 picioare de suport. Aleg această variantă atunci când doresc să fac o fotografie de sus și nu am nivelul superior necesar pe care să așez telefonul.
Prefer să fac asta cu Go Pro-ul, deoarece are un unghi wide mult mai bun și, cu puțin exercițiu, poți încăpea cu totul în fotografie. Și pentru simplu selfie, tot GoPro-ul este de preferat telefonului, din același considerent de winde-angle. Eu folosesc un GoPro Hero 9 cu telecomandă-brățară, însă nu am ales un selfie-stick trepied foarte bun pentru nevoile mele și asta deoarece nu este suficient de înalt plus, dezavantajul cel mai mare, nu are funcție de rotire, astfel că nu îl pot folosi pentru a face video-uri portret pentru reels, ci doar landscape.
O variantă tot mai des întâlnită și cu rezultate faine este folosirea unui invisible stick foarte lung, care te ajută mai mult pentru video, decât pentru fotografie. Ce este de reținut, este faptul că el își face treaba doar cu ajutorul unei camere 360, deoarece șmecheria este să îl poziționezi perfect perpendicular între cele 2 camere fish-eye, pentru a deveni invizibil. GoPro Max 360 sau Insta 360 sunt opțiunile clasice, opțiuni care nu sunt foarte potrivite pentru persoane neatente și care zgârie tot ce prind, așa cum sunt eu. Camerele de 360 sunt în relief, sunt foarte expuse și nu pot fi protejate cu folie, așa cum protejez eu atât camera telefonului, cât și cea a GoPro-ului obișnuit. Ele sunt prevăzute cu alte mijloace de protecție, precum căpăcelul unui DSLR, pe care le scoți și le pui la loc de îndată ce nu mai folosești device-ul. Dacă asta funcționează pentru tine, rezultatele sigur vor fi pe măsură!
Cred că drona este cel mai bun fotograf pe care l-ai putea avea. Oricât de priceput la fotografie este partenerul tău de călătorie, cadre precum cele din dronă nu va putea obține. Dincolo de numeroasele și incontestabilele plusuri ale acestui device, sunt și câteva aspecte de luat în seamă, aspecte care m-au determinat, pentru moment să nu fac această achiziție, deși mi-o doresc foarte mult – locul extra pe care îl ocupă în bagaj (chiar dacă alegi o dronă mică, pachetul cu tot ce are nevoie este unul mărișor), timpul de care ai nevoie pentru a o instala și a-i da drumul (alături de condițiile meteo propice), timpul de post-editare și faptul că în anumite zone este interzis accesul cu drone. Nu mă refer doar că este interzis să o folosești, este interzis să intri cu ea în țară, deci îți va fi refuzată de la aeroport. Desigur, dacă vorbim de drone mai mari, intervin alte constrângeri, precum nevoia obținerii unei licențe.
Fotografiile cu mâna intinsă în care ți o băutură sau un obiect ce dorești să fie pozat, ori în care arăți spre un anumit punct, sau cu picioarele întinse deasupra unei priveliști grozave sunt o alternativă, până la urmă, la clasicul selfie. Dacă nu ți musai ca partea de corp care să apară în fotografie să fie capul, pot rezulta niște compoziții simpatice și interesante așa, realizate cu minim absolut de efort. Ba chiar poți găsi ceva care să apară repetitiv în fiecare compoziție și care să te definească, după care urmăritorii tăi să te recunoască.
Am o prietenă bună care are o căniță de lemn pe care o duce cu ea peste tot și face aceste fotografii. Mult timp am purtat și eu o căniță cu HAIHUI cu Swit Rocs pe munte. Fotografiile cu paharul de vin sau o bere locală ținute de mâna mea plină cu brățări sunt un obicei repetitiv care mă recomandă, cum sunt și fotografiile cu bocancii și cu Joy, alături de o priveliște de munte. Nu sunt foarte originale, poate vei spune. Poate că nu, dar chiar și așa, nu sunt într-o concurență onestă cu fotografiile cu un cap, deci merită o șansă.
O soluție la îndemână este să alegi un cadru dintr-un video pe care l-ai înregistrat tu sau altcineva și în care apari și tu și să extragi acel cadru în format foto. Ideea nu este una foarte bună dacă video-ul este realizat cu telefonul, deoarece calitatea fotografiei rezultate va fi scăzută, dar poate fi o opțiune demnă de luat în seamă dacă folosești GoPro-ul care are o stabilizare mult mai bună iar calitatea de înregistrare este net superioară oricărui telefon.
Da, exact atât de simplu. Mai citește o dată, te rog. Și încă o dată.
Dacă ar fi să reduc tot articolul acesta de aproape 4.000 de de cuvinte la o idee, ideea ar fi aceasta: Roagă pe cineva să îți facă o fotografie așa cum dorești tu. Spuneam anterior că înainte de această călătorie care a început în urmă cu 3 luni, 90% dintre fotografiile mele solo erau făcute cu telefonul pe trepied. Acum nu am un trepied pentru telefon la mine, iar GoPro-ul cred că l-am folosit de 5 ori maxim, și atunci în 4 cazuri am filmat. Așadar, aproape toate fotografiile din America sunt făcute de străini. Știu că nu îți este confortabil să faci asta și nici mie nu îmi este.
Sfatul meu este să faci o listă de disconforturi, să alegi disconfortul cel mai mic și să lucrezi la el. Lista mea de disconforturi pe tema asta cuprinde următoarele: 1. disconfortul de a ruga un străin să îmi facă o fotografie, 2. disconfortul de a fi privită de numeroși străini cum mă chinui singură să îmi fac poze cu trepiedul și telecomanda și 3. disconfortul ca la finalul călătoriei să nu am fotografia dorită cu mine dintr-un anume loc. Cel mai mic disconfort dintre acestea 3 pentru mine este cel în care cer ajutorul. Așa că asta fac.
Iată care sunt lucrurile de care țin eu cont:
- nu merg către o persoană care mi se pare dubioasă sau care m-aș putea teme că ar putea pleca cu telefonul meu (iar în America de Sud nu poți fi niciodată prea prevăzător)
- dacă văd că cineva are nevoie de ajutor cu o fotografie, mă ofer și apoi rog și eu. E varianta preferată, mai ales că astfel pot seta cu ușurință cadrul bun și dorit de mine
- nu merg către oamenii grăbiți sau care par a fi în trecere, din bun simț, dar și pentru că, cel mai probabil fotografia va fi una făcută pe repede înainte
- nu merg către oamenii care își fac fotografii cu tableta (mă scuzaț, vă rog)
- nu merg către asiatici (fără vreun strop de xenofobie, Asia este continentul meu favorit), ca rezultat al unor experiențe 100% negative cu ei când le-am cerut o fotografie
- mă orientez spre turiști, persoane tinere și care văd că petrec mai mult timp repetând același cadru. Caut să nu fiu intruzivă și să nu intervin când se pozează ei. De multe ori, privesc stilul de fotografie înainte să rog. Apoi, lucru care mi-a fost cel mai dificil, iar lipsa lui mi-a adus cele mai multe frustrări, spun concret ce vreau. Te rog, aș vrea o fotografie cu acest castel pe fundal, să fie pe orizontală și să intru cu totul. Uite, în felul acesta, dacă se poate (rog persoana să vină unde sunt eu și îi arăt cadrul în telefon), iar eu mă voi duce acolo (și îi arăt unde). Apoi rog să facă 3-4 să am de unde alege. E confortabil? Nu, și nici nu cred că va fi vreodată. Revino la lista ta de disconforturi. Este acesta cel mai mic? Atunci fă-l. Ce se poate întâmpla cel mai rău? Să îi spună persoana partenerului la plecare Of ce enervantă tipa asta, nici nu ne cunoștea și îmi cere să îi fac poze. Apoi uită veșnic de interacțiunea cu tine. Poți trăi cu asta? Poți, te asigur.
O mențiune de bun simț – dacă nu îmi place fotografia și persoana e foarte insistentă și drăguță, îi spun ce nu îmi place și o rog să îmi facă alta. Dacă simt că nu e oportun, mulțumesc și spun că este ok, chiar dacă nu este. Dar sub nicio formă nu voi ruga pe altcineva să îmi facă o nouă fotografie în același loc atunci când persoana respectivă e de față. Fie aștept să plece, fie aleg alt unghi, fie accept că din acel loc nu voi avea o fotografie bună și plec. Nu voi face niciodată un om să se simtă prost pentru că a dorit să mă ajute, așa cum a știut și a putut el.
O alternativă confortabilă la punctul anterior și nu doar din prisma fotografiilor, este să te împrietenești cu altă persoană care călătorește singură și să vă faceți reciproc fotografii. Printre fotografiile de mai jos se numără una făcută de Helen din Irlanda, cu care m-am împrietenit în Elveția și am fost împreună pe munte, alta făcută de un polonez cu care povestesc și azi, alta de 2 filipineze care m-au luat apoi la plimbare prin Adu Dhabi și lista poate continua. Îmi place mult modalitatea asta deoarece, pe lângă faptul că un alt călător solo înțelege nevoia ta, de multe ori este baza unor prietenii frumoase.
O altă alternativă la punctul 12, atunci când alegi o excursie organizată vei găsi numeroase posibilități la îndemână de a ruga pe unul dintre colegi să te ajute cu o fotografie. Plus de asta, majoritatea ghizilor știu deja cele mai bune locuri, cadre și poziții din care să îți facă o fotografie ideală, deci nu te sfii să rogi. Un lucru pe care l-am observat la toți ghizii care mi-au făcut fotografii în America de Sud, este că folosesc funcția wide a telefonului, lucru care mie îmi displace. Și nu, nu este același lucru dacă folosești crop după. Așa că rog din start să nu folosească wide și le văd uimirea, ceea ce îmi certifică faptul că ar fi urmat să o facă. Dar nu o fac pentru că i-ai rugat.
Ce vreau să spun este: cere ce ai nevoie sau mai bine nu mai cere deloc. Dacă mergi la magazin și vrei o ciocolată Milka cu frișcă și căpșuni și zici doar „dați-mi o ciocolată” fie vei primi orice, poate o Heidi cu cafea iar tu nu suporți cafeaua, fie vei fi întrebat „de care?”. Dacă răspunsul este „de oricare” nu ar fi corect să fii nemulțumit după de vânzătoare sau de gustul ciocolatei. Corect? Corect!
Un punct bonus, ca răspuns la întrebarea cum reușesc să fiu mereu singură în fotografii, chiar și în destinații ultraturistice.
Iată câteva dintre micile mele trucuri.
- în orașele supraaglomerate merg foarte dimineață, înainte de a se popula. Uneori sunt singură, ceea ce îmi permite să mă joc în voie cu cadrele, cu ajutorul trepiedului
- în locurile cu program de vizitare, caut să fiu cu câteva minute înainte de deschidere, de cele mai multe ori am putut intra și trage câteva cadre înainte să vină lumea
- locurile în care aleg să mă pozez singură sunt, de regulă, mai retrase, în natură, iar nu în cafenele și centre de oraș, asta și pentru a reduce din disconfortul de a fi privită când îmi setez cadrul și mă pozez singură. Probabil că cel mai neplăcut este să se oprească cineva să aștepte să te pozezi, în loc să treacă rapid și să nu sporească senzația de disconfort. Și se întâmplă adesea!
- mă joc mult cu unghiurile și cadrele până ce îl găsesc pe cel potrivit și abia apoi ofer telefonul persoanei care îmi face fotografia și rog să îl păstreze astfel. Desigur, când este foarte aglomerat nu îmi instalez trepiedul în mijlocul mulțimii și aștept să se întâmple o minune...
- când prind momentul potrivit, știu ce am de făcut, nu încep atunci să mă gândesc cum să stau să iasă bine fotografia. Fotografiile aparent cele mai întâmplătoare și mai naturale sunt de fapt cele mai studiate
- funcția crop a telefonului ajută și ea, dacă altă opțiune nu există, însă caut să o evit, deoarece afectează dinamica fotografiei
- cu mențiunea că depinde foarte mult de cadru, uneori poți scoate prezențele nedorite cu funcția AI a telefonului
- mai rar, dar folosesc funcția portret a telefonului, care va blurra celelalte persoane din cadru. Din păcate, astfel se blurează și obiectul/ locul alături de care dorești să te pozezi
- nu caut cu orice preț să nu am oameni în fotografie. Uneori, ei dau farmec și viață ipostazei pe care doresc să o surprind. Să nu uiți asta. Chiar așa, te-ai gândit vreodată în fotografiile câtor mii de oameni din lumea asta te afli și tu?
Dragă călător descurcăreț,
Calitatea unei fotografii nu stă în aparatul pe care îl folosești și nici în persoana care îți face fotografia. Calitatea unei fotografii nu este dată de cât colorată sau cu unghi larg este, ori de copierea fidelă a unor ipostaze de pe internet. O fotografie de calitate este fotografia care te mulțumește pe tine la finalul unei experiențe. Poate pentru tine treaba asta nu e deloc importantă. Atunci, puțin probabil să fi ajuns cu lectura până aici. Dacă ai făcut-o totuși, îți mulțumesc.
Dacă este importantă, indiferent care ar fi motivul, cere ce dorești. Dacă ți-e rușine să rogi pe cineva să îți facă o fotografie, gândește-te dacă îți va părea rău după și decide în funcție de părerea mai mare de rău. Dacă ești întrebat cum dorești să fie fotografia și tu răspunzi nu contează, să fie oricum, reține că exact așa o vei avea – oricum. Fie că ești singur în călătoria ta sau însoțit, fie că este vorba despre o fotografie frumoasă pe care ți-o dorești sau despre orice altceva în viață, nu uita să ceri, într-o manieră frumoasă și cu respect, exact ceea ce îți dorești. Dacă nici tu nu știi ce îți dorești, nu ai cum să primești. Și, implicit, nici drept să fii nemulțumit. Știi ce zic? Sigur că știi!
Cu drag,
Un călător cu nimic mai descurcăreț decât poți fi și tu!