Dragă om visător,
Întreaga copilărie și adolescență și, ce mă costă acum să recunosc – și viața de adult – mi-au fost marcate de primul film technicolor realizat vreodată, Vrăjtorul din Oz (1939), cu superba Judy Garland în rolul principal. Deși l-am văzut de zeci de ori și știam replicile pe de rost, de fiecare dată când îl revedeam descopeream ceva nou, interesant, intrigant. Sunt numeroase motive care au alimentat constat fascinația mea (nu pentru povestea în sine, cât pentru acel film), dar la unul în special vreau să mă refer acum – felul în care se mișcau în mine lucrurile, în moduri noi și nebănuite, când o auzeam pe Judy cântând „Over the rainbow”. Oh, somewhere over the rainbow way up high/ And the dream that you dare to/ Why, oh why can't I?
Exact: Why can’t I?!
Și copilul din mine se întreba constant oare ce o fi, de fapt, peste curcubeu și cum ar fi să ajungă cândva acolo. Și iată că, anul acesta, fix de ziua mea, în ziua în care am împlinit cei mai tineri 37 de ani pe care mi i-aș fi putut imagina vreodată, am fost over the rainbow, cu Toto. Pardon, cu Joy. Și a fost minunat! Pe de-o parte, a fost mai frumos decât am visat vreodată. Pe de altă parte, a fost trist.

Rainbow Mountain din regiunea Cusco, Peru, este una dintre principale atracții turistice ale unei țări și așa splendide. De fapt, este a doua atracție după Machu Pichhu, una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. Cu toate acestea, muntele a fost descoperit cu adevărat cu nici 10 ani în urmă și, abia la începutul anului 2016 s-a organizat prima ascensiune turistică pe el.
Cum poate descoperi cineva așa tam-nisam un munte de peste 5.000 metri? Ei bine, multe sunt posibile, vrute și, mai ales nevrute, din cauza încălzirii globale. Minunea asta de munte fusese, desigur, mai dintotdeauna acolo, dar era ascunsă de zăpada de bun simț care se cade la asemenea altitudine și care s-a topit cu o viteză uluitoare în ultimii ani. Masivul Vinicunca, după cum îi spune numele real, face parte din Munții Anzi, cel mai lung lanț muntos din lume, lanț care a suferit transformări majore în ultimii puțini ani. Nu am putut să nu mă gândesc cum o bucurie mică pentru câțiva oameni este, de fapt, parte dintr-un dezastru tot mai mare pentru omenire...

Majoritatea călătorilor aterizează pe aeroportul Jorge Chavez din Lima și apoi se îndreaptă spre mult mai turisticul Cusco, punct de start pentru numeroase zone de interes precum Machu Pichhu, Sacred Valley, Rainbow Mountain și alte trasee montane. În Cusco se poate ajunge fie cu un zbor intern, fie cu autobuzul (călătoria durează 24 de ore), ambele variante având avantajele lor. Noi am ajuns cu mașina închiriată, lucru despre care îți voi povesti mai pe larg în articolul retrospectivă despre Peru.
Indiferent cum alegi să ajungi în Cusco, un lucru deloc neglijabil este altitudinea. Lima este la malul mării, în timp ce Cusco se află la 3.399 metri, iar Rainbow Mountain la peste 5.000 metri. Poate nu credeam dacă nu vedeam cu ochii mei cât de rău le-a fost unor persoane din grup, cum se clătinau, vărsau și pur și simplu nu se mai puteau ține pe picioare. Deși drumeția nu este una lungă și nici foarte dificilă, altitudinea mare îi dă cu totul alte valențe.
Dacă vii direct din Lima în Cusco, recomandabile sunt cel puțin 2 zile de aclimatizare. Poți alege fie să faci niște plimbări la mai joasă altitudine, întâi (mulți călători încep cu Machu Pichhu, aflat la 2.430 metri), sau pur și simplu să petreci timp în Cusco, un orășel altfel splendid. Noi am făcut drumul Lima-Cusco în 2 zile, astfel că am dormit o primă noapte la +3.000 metri și o a doua în Cusco și nu am avut absolut nicio problemă și niciun simptom de High Altitude Sickness. Mi-am dorit foarte mult să fiu chiar de ziua mea pe Rainbow Mountain, altfel, probabil, aș mai fi ales să fac încă o zi de aclimatizare.



Deși poți ajunge și pe cont propriu la Rainbow Mountain, accesul cu mașina este foarte dificil, astfel că am preferat să luăm un tur, la care m-am asigurat că este primită și Joy. Drumul din Cusco până la punctul de start durează cam 3 ore, cu micul dejun inclus în acest timp. Tururile au prețuri modice, acesta a fost în jur de 130 lei și a inclus mic dejun și prânzo-cină. Alegerea a fost una foarte bună, deoarece mi-a împlinit o a doua mare dorință, anume de a face o drumeție și pe Red Valley, nu doar pe Rainbow Mountain.

Ei, aici e un pic de ruletă rusească și nu prea sunt șanse ca măcar cineva din grup să nu fie frustrat sau nemulțumit la finalul experienței. Și este cumva de înțeles. Grupurile pe autocare se fac în funcție de Rainbow Mountain. Poți alege un tur care să includă Red Valley, iar în autocarul acela să fii singurul care a optat pentru asta, iar ghidul să refuze să meargă doar pentru tine. Sau să o facă și să frustreze restul autocarului. Sau să îi trimită pe ei la mașini și să te zorească pe tine pe traseu. Sau tu să îți faci un alt plan pentru a doua parte a zilei, iar aceasta să se lungească foarte mult pentru că este inclus și Red Valley, iar tu nu știai și nici nu te interesa să mergi. Citisem destul de mult despre lucrurile acestea înainte și am înțeles că nu este vina ghizilor sau a șoferilor și că cineva va ieși nemulțumit din experiență în mod cert. Mi-am propus să fac tot posibilul să ajungem și pe Red Valley, dar să accept cu împăcare dacă nu, și să nu îmi întunece bucuria de a fi ajuns pe Rainbow Mountain.




Cum am urcat în autocar am întrebat de Red Valley. După răspunsul ghidului mi-am dat seama că nu vom merge. Am întrebat în stânga și în dreapta, lumea nici nu știa ce e aia. Noroc cu alte 2 fete din spate, care și ele doreau, astfel că ghidul a luat o decizie care pe mine și pe încă foarte puțini ne-a fericit maxim, și care i-a cam nenorocit pe ceilalți. În mod normal, se face ascensiunea spre Rainbow Mountain (aproximativ 400 metri diferență de nivel, urcare dreaptă, puțin peste o oră), apoi o scurtă plimbare de maxim 30 minute SPRE Red Valley și înapoi coborârea pe Rainbow Mountain. Se pare că ghidul nostru știa ceva ce alții nu prea știu. Se construia un nou drum care străbate Red Valley și ne-a dus pe acolo cu mașina (nu credeam să scăpăm vii de acolo, dar asta e o poveste pentru un alt articol). În felul acesta, am încercuit Red Vally cu mașina și ne-a lăsat în mijlocul văii, de unde am început traseul.
Pentru mine a fost cel mai frumos traseu pe care l-am făcut vreodată. Atât de multă recunoștință am simțit la fiecare pas! Făcut invers, traseul acesta a fost cel mai lung iar cel de Rainbow Mountain foarte scurt, ceea ce a fost extraordinar. Frumos, da, dar Rainbow Mountain este ceea ce se vede în fotografia aceea clasică și nimic mai mult. În schimb, Red Valley este un paradis absolut la fiecare pas. Kilometri dacă puteai cuprinde cu privirea în orice direcție și era doar și doar paradis.


Fericirea mea, nefericirea altora, care nu erau pregătiți pentru un traseu atât de lung, aproximativ 5 ore la peste 5.000 metri. Unii nu au mai putut înainta și, implicit, nu au ajuns pe Rainbow Mountain, practic singurul lor punct de interes. Alții s-au forțat foarte tare, iar la mașini corpul le-a cedat. La propriu. Așadar, experiența asta chiar este o ruletă rusească. Ce îți recomand să faci, dacă vei merge, este să deschizi din start discuția cu ghidul și să punctezi foarte clar că îți dorești și partea aceasta de tur. La polul opus, dacă nu ți-o dorești, cred că este important să îți asumi din avans că va exista șansa să fii obligat să o faci. Mai ales dacă vei avea din ăștia ca mine în autocar... Peisajele sunt incredibile în ambele drumeții, asta îți promit!
Numele lui real este Muntele Vinicunca și provine din limba Quechua, semnificând „munte colorat” deci, deși recent descoperit, coloritul lui nu a reprezentat o surpriză. Într-adevăr priveliștile și culorile sunt aproape incredibile chiar și atunci când le vezi cu ochii tăi. Nu este nicio magie over the rainbow, ci, pur și simplu un mix de roci pe care, cu siguranță, le-ai văzut și în alte părți, dar nu pe toate împreună. Așa cum în copilărie amestecam culori pe planșa de pictură și ne uimea câte combinații infinite puteam face, așa, promit, te vei minuna și pe Rainbow Mountain de câte combinații a reușit să facă Doamne Doamne din nu mai puțin de 14 tipuri diferite de roci, acolo unde nici aerul nu ajunge cum trebuie.
Ce culori vei vedea într-o zi (ideal) senină pe Rainbow Mountain:
- Roz – argilă roșie cu noroi și nisip
- Alb – cuarț, gresie și calciu
- Roșu – fier
- Turcoaz – filit (feromagneziu)
- Maro – fanglomerat (magneziu)
- Galben – sulf


Deși nu este o ascensiune cu mult diferită față de orice altă drumeție montană, câteva lucruri de bun simț pot fi utile de luat în calcul.
ALTITUDINEA
La peste 3.000 metri majoritatea gesturilor și lucrurilor normale nu mai sunt atât la îndemână ci începi să le faci cu un efort conștient. Respirația, pășitul, vorbitul, setea, aplecatul după o pietriciă, nu mai sunt mișcări aproape involuntare, simți în corp fiecare astfel de decizie pe care o iei. Chiar dacă traseul este scurt, aclimatizarea este foarte importantă. Desigur, nu este nevoie de o pregătire atât de amplă ca în expedițiile de multe zile la înălțimi foarte mari, dar nici neglijată. 2 zile sunt mai mult decât suficiente înainte de ascensiunea la 5.000 de metri.
Plus de asta, nu uita să te hidratezi corespuzător pe traseu, să mergi fără grabă, să nu supui corpul unui stres suplimentar și să nu măncânci excesiv înainte de tură. Cel mai probabil ghidul va veni și el cu niște adjuvanți (de placebo, măcar, și tot îi poți folosi), precum niște frunze de coca pe care le macerezi în gură cu ajutorul salivei și un fel de spray, făcut și el tot din coca și alte câteva ierburi, cu care îți dai în palmă și apoi încerci să îl inspiri. Am povestit mai multe despre efectele nefaste ale răului de altitudine, dar și despre modurile în care îl putem preveni și trata în articolul despre ascensiunea pe cont propriu în Munții Himalaya.
Recunosc, am avut foarte mari emoții cu Joy, care, până atunci, fusese nu mai sus de Vârful Moldoveanu. Îmi era teamă că nu îmi voi da seama când se simte foarte rău și că nu voi știi cum să o ajut. Deși, pe alocuri, respira mai greu, nimic nu părea schimbat. Aceeași viteză, chef de joacă, tăvălit prin nisip, alergat, tras, împins. Și lătrat alpace :)) Nu am văzut să mai fi avut vreodată o fascinație mai mare față de cea pe care o are față de alpace. Pur și simplu nu mai respiră, nu mai nimic, se uită hipnotizată o perioadă la ele... Și apoi începe să le latre.
Revenind, nu știu dacă pot generaliza la toate animalele expuse pentru prima dată la o astfel de altitudine, dar Joy parcă era în Bucegi. Atâta doar, cu alpace și lame. Totuși, tind să cred că acest lucru nu este foarte comun, am căutat pe google în fel și chip fotografii cu câini pe Rainbow Mountain (fiindcă nu eram sigură dacă este permis accesul) și nu am găsiti niciuna. Nu pot decât să îmi doresc să ajungă cât mai multe cu Joy, de acum înainte!



TEMPERATURA
Chiar și în toiul verii, temperatura pe vârf poate ajunge cu ușurință la îngheț, astfel că nu te lăsa păcălit de vremea din Cusco și asigură-te că ai în rucsac și haine de vânt și mai călduroase și, în funcție de sezon, haine de ploaie. Eu nu aveam la mine mănuși și căciulă și, după insistențele ghidului, am cumprat unele de la locul unde am servit micul dejun și apoi i-am mulțumit în mod repetat! De asemenea, încălțările trebuie să fie indiscutabil de munte și cât mai înalte. O bună parte din traseul pe Red Valley a fost pe un nisip argilos și eram cu toții roz. Înapoi la autocar, cei care mai puteam, râdeam fiecare de șosetele care mai de care mai roz ale celuilalt. Ale mele erau intacte, în schimb bocancii mei de la Decathlon erau departe de a mai fi albaștri. La fel și pantalonii negri, aveau straturi diferite de roz. Nu mai spun cum arătau după ce mă așezam undeva pe jos pentru câte o fotografie.
Altfel, m-am asortat de minune cu splendoarea de vale roșie cu gecuța asta de vânt și ploaie vișinie și cu un strop de culoare galben pe dedesubt. Puful meu favorit s-a dovedit a fi foarte de folos la întoarcere, când frigul pișca tot mai tare. Recomandabile sunt și bețele de trekking, ghidul ne-a pus tuturor la dispoziție, eu am preferat să nu le iau și nici nu le-am simțit lipsa. Deși nu trebuie să îți încarci rucsacul în mod inutil, acesta fiind ultimul lucru de care mai ai nevoie când ai deja în spate presiunea altitudinii, asigură-te că ești pregătit pentru imprevizibilitatea de altfel previzibilă a vremii de la munte.

APĂ, MÂNCARE
Deși foarte turistic, din fericire, nu am găsit gherete și alte nebunii cu apă și gustări pe traseu, așa că asigură-te că ai la tine toate cele necesare. Una dintre armele cele mai puternice împotriva răului de altitudine este chiar hidratarea corespunzătoare. De asemenea, alcoolul este contraindicat. Dacă mă urmărești de ceva vreme, probabil știi că eu sărbătoresc fiecare vârf cu o bere. La această altitudine, am preferat să las berea pentru coborâre. Cum mă mișcam considerabil mai bine decât restul grupului (cu tot cu cele 573683 fotografii și filmulețe făcute) știam că voi avea răgazul să savurez berea rrrece din rucsac până să vină și ceilalți. Și așa a fost!
CONDIȚIILE METEOROLOGICE
Culorile Muntelui Curcubeu sunt mult influențate de condițiile climatice. Poți observa din fotografiile mele că roșul de pe Red Valley este mult mai viu decât culorile de pe Rainbow Mountain, și asta deoarece în primul caz a fost perfect senin, apoi au început să se adune norii. Norii, poziția soarelui, vântul, momentul anului sunt factori transformatori pentru experiența vizuală. Aia nu înseamnă că dacă este înnorat și plouă, muntele nu mai are culori. Are, dar mult mai șterse. Motiv pentru care am citit mai multe articole de blog pline de frustrare, legate de faptul că, de fapt, muntele nu ar fi colorat. Muntele e ca și tine, ești un om bun, care mai are și zile proaste, dar tot bun ești și atunci. Dacă prinzi muntele într-una dintre puținele lui zile proaste, nu e vina lui.

O situație similară am trăit anul trecut în Mexic, la lacul roz Las Coloradas, care s-a transformat sub ochii mei, în decurs de câteva ore, dintr-un roz absolut incredibil, într-un rozaliu pal, spre albastru. Ce a influențat asta? Norii, bătaia vântului și faptul că soarele nu mai cădea perpendicular. Caută să alegi cât mai bine momentul pentru astfel de experiențe care sunt supuse schimbărilor din natură, pentru a te bucura cu adevărat de frumusețile lor.

Perioada ideală de ascensiune pe Rainbow Mountain este între aprilie și octombrie, cu vârful în lunile iunie și iulie. Deși am fost în ultra sezon (început de iunie), nu a fost exagerat de aglomerat. Desigur, și alegerea ghidului de a face traseul în sens invers a ajutat enorm, practic toată urcarea prin Red Valley am fost singuri, doar când ne-am apropiat de Rainbow Mountain am început să vedem altă lume. Toate autocarele erau la capătul celălalt.
Nu doar în lume, ci chiar lângă faimosul Vinicunca Mountain mai este unul, mai mic, mai puțin cunoscut, dar spre care au început să migreze tot mai mulți călători care doresc să evite înghesuiala de pe fratele mai mare și mai cunoscut. Muntele Palccoyo este și el în zonă și tot mai multe agenții încep să ofere tururi spre el. În mod cert nu este la fel de impresionant, dar este mai liniștit și mai puțin umblat. Deocamdată. Probabil că dacă aș mai fi avut o zi sau două în plus în Cusco, aș fi fost curioasă să merg și pe acela.
Altfel, cel puțin la fel de cunoscuți precum Rainbow Mountain din Peru mai sunt alți 3 munți de pe alte 3 continente: Zhangye National Geopark (Gansu, China), Vermilion Cliffs (Arizona, USA) și Landmannalaugar Mountain (Islanda). Așadar, nu doar în America de Sud ai ocazia să fii over the rainbow!

Dragă om visător,
Recunosc, îmi era puțin teamă să fiu singură de ziua mea de naștere, departe de prieteni și de obișnuințe. Și atunci mi-am spus că pot, cel puțin încerca, să împlinesc un vis. Iar Rainbow Mountain a fost ceea ce aveam nevoie. De fapt, au fost mai multe visuri într-unul, nu doar ascensiunea în sine, ci faptul că am putut face asta alături de Joy. Acest lucru a însutit bucuria, recunoștința și experiența. Plus, cireașa roșșșșșie de pe tortul meu curcubeu, ascensiunea pe Red Valley. Ca și când visezi la un cadou frumos, îl primești, și apoi mai primești și ceva mic pe lângă, la care nu te așteptai, dar care valorează și mai mult.
Așadar, Oh, somewhere over the rainbow way up high/ And the dream that you dare to/ Why, oh why can't I?
I could. Why can’t you?
Indiferent care ar fi visul tău, why can’t you?
Cu drag,
Un visător care a fost peste curcubeu și i-a plăcut