Dragă călător isteț,
Cu ceva timp în urmă începusem să lucrez la un articol intitulat „De la turist la călător”. Apoi, mi-am dat seama că, dacă mă urmărești, cel mai probabil nu ți-ar fi de folos un atare material, pentru că tu deja ești un călător isteț, care vede lumea asta cu cap și, este conștient că, în mod cert va ajunge și la coadă, se documentează, se descurcă, pe cât posibil, pe cont propriu și investește în experiențe, iar nu în lucruri. Deci i-am dat pace. Apoi, judecând după numeroasele mesaje primite de tipul „dar tu cum poți călători atât de mult, și eu îmi doresc!”, am înțeles că tema de interes ar fi nu de la turist la călător, ci de la călător angajat la călător independent. Sau, cum se zice cool în ultima vreme, nomad digital. Te felicit, e o evoluție frumoasă!
Voi cuprinde în acest articol câteva lucruri utile și interesante care sper, dacă nu să te ajute chiar să faci primii pași în această direcție, cel puțin să îți ofere o imagine de ansamblu a ceea ce presupune și cum ar arăta viața ta într-un astfel de context. Ideile nu-mi aparțin, nu le-am inventat sau descoperit, sunt lucruri pe care probabil și tu le știi, atâta doar că nu le-ai așezat într-un context punctual. Sunt lucruri citite prin cărți și pe internet, lucruri auzite la cursuri și, poate cel mai important, lucruri pe care le-am văzut de-a lungul timpului în călătorii, la cei care lucrau remote în jurul meu, în timp ce eu îmi drămuiam cu greu cele 5-6 zile alocate călătoriei și, de ceva vreme, lucruri pe care le trăiesc zilnic.
Te rog să iei doar ce ți se potrivește, să nu te aștepți la rețete și, cu atât mai mult, la soluții universal valabile.
Freelancer, călător profesionist, antreprenor, soloprenor, nomad digital, creator de conținut, vagabond, trântor universal, bietul Marin Sorescu se răsucește, probabil, în mormânt, când vede cât de reinterpretată a fost vorba lui „și pentru că toate trebuie să poarte un nume”. La noi, se pare, e de-a-ndoaselea, fiecare lucru poartă multe nume, cu conotații pozitive sau mai puțin, de regulă în funcție de părerea privitorului asupra acelui lucru.
Până la urmă că alegi să îi spui digital nomad sau vagabond cu conexiune bună la wifi, ideea este aceeași – vorbim de oameni care călătoresc oriunde își doresc și reușesc să se susțină financiar fără a beneficia de un cont de economii, de o rudă bogată care le-a lăsat o moștenire sau de întreținere din partea cuiva. Sunt oameni care muncesc de oriunde în lume și nu se pot lipsi de o conexiune la internet, deoarece munca lor, fie ea de care o fi, este de natură digitală. Subliniez necesitatea conexiunii la internet și tipul de muncă pentru că, altfel, am numi nomazi digitali și băieții care împletesc codiție pe pavelele diverselor țări, care vând brățări, care joacă alba-neagra sau care te buzunăresc. Până la urmă și ei călătoresc oriunde doresc în lume și se întrețin. De asemenea, job-uri precum însoțitor de zbor sau angajați pe vase de croazieră ori alte job-uri care da, îți oferă posibilitatea de a călători, nu se încadrează aici, pentru că specificul este altul iar destinațiile, precum programul de lucru nu sunt deciziile tale.
Ca nomad digital călătorești unde dorești, aloci cât timp dorești, îți faci programul de lucru on-line așa cum consideri. Cu alte cuvinte, te gospodărești singur și cu ce vrei să faci dar și cu resursele necesare pentru a face acele lucruri.
„Ce fain că tu doar călătorești!”; „Ce mi-ar plăcea și mie să nu fac nimic, doar să mă plimb...”; „Ce fain e să nu ai un job real, eu așa m-am săturat de al meu...”; „Ei, dacă ajung într-un loc mă descurc eu de acolo cu banii, nu e mare lucru” – sunt doar câteva dintre ideile pe care le au cei care privesc treaba asta din exterior. Iar unii și-o doresc atât de mult, încât o primesc și apoi nu știu ce să facă cu ea. Ca să te scutești de o dramă fără sens, în mod ideal, dacă faci parte dintre aceștia, ar fi util să înțelegi puțin mai bine cu ce vine la pachet această libertate, înainte să te trezești că dorința și-a fost împlinită și, în loc să te bucuri, să plângi după vechea realitate.
Libertatea și independența de călător (solo, că la ei fac referire, cu precădere) vine la pachet cu responsabilități mult mai mari decât cele din contextul tradițional – acasă, muncă, prieteni, relație, viața socială, obiceiuri, refugii. De fapt, toate astea (și nu numai) le dai în schimbul libertății dorite. Da, nu vei mai avea șef și condiționări profesionale, dar nici casă, prieteni la îndemână, rutine etc. Eu sunt de părere că e un preț mare de plătit, o investiție pe care nu știi când și dacă o vei recupera. Nu am spirit antreprenorial, însă măcar atâta știu – că e musai să fac o analiză temeinică înainte de o investiție majoră.
Câteva întrebări oneste pe care să ți le adresezi tu ție, în intimitatea timpului vostru petrecut împreună, în zile în care ți-e bine cu ce ai și în zile în care îți este mai puțin bine, s-ar putea să fie un start bun.
Ce îți dorești TU de fapt?
Să scapi de un șef pe care nu îl mai suporți? Să călătorești mai mult că vezi că prietenii tăi de pe Facebook ți-o iau înainte și tu, ce, ești mai fraier? Să fugi în lume, supărat(ă) după o despărțire? Panica unei anumite vârste împlinite? Dorința de a sta degeaba că ai muncit prea mult până acum și o viață ai și tu? Iluzia unei libertăți despre care nu știi, de fapt, prea multe? Posibil că dacă motorul tău este una dintre cele de mai sus, trecerea spre viața de nomad digital să nu fie răspunsul pe care îl cauți.
Îți dorești să ai posibilitatea de a vedea mai multe pentru că iubești experiențele noi, oamenii și ai curajul să pătrunzi în culturile lor diferite? Te simți ok să muncești de oriunde, oricând, pentru că poți îmbina activități frumoase (precum călătoritul) cu munca? Ești confortabil să nu mai ai un pat al tău, o canapea pe care să te așezi când lucrurile nu merg după cum ai sperat? Ești capabil să îți faci prieteni oriunde? Ești descurcăreț și conștient de faptul că participanții de la America Express nu pot muri de foame cu cameramanii ăia grăsuni alergând gâfâind după ei, dar tu da? Ești conștient că mult dintre ce este fiecare dintre noi e doar suma unor rutine zilnice care odată cu acest stil de viață vor dispărea? Dacă răspunsul la parte dintre întrebările de mai sus este da (și cu un zâmbet larg pe buze), atunci restul acestui articol este pentru tine.
Foarte mulți dintre noi, cel puțin cei din generația mea (30-40 ani) am fost crecuți după principiul spetește-te și învață mult când ești tânăr (hai, învață pentru mama, puiule!), ca să îți petreci restul vieții spetindu-te și muncind pentru alții apoi. Normalitatea, deci, este să înveți și să muncești pentru alții ca să reușești în viață. În viața ta. Permite-mi să repet: normalitatea este ca, în viața ta, să înveți pentru alții și să muncești pentru alții. Și ne mirăm de ce mulți dintre noi le urâm pe toate 3 – și munca, și învățarea și viața.
Eu am fost crescută în această notă și, trebuie să recunosc, sunt departe de a fi vindecată de ea. Am avut ocazii nenumărate să încep să lucrez pe cont propriu demult și am fugit de ele, făcându-mi cruce și scuipând în sân. Cum Doamne-iartă-mă să nu am un loc de muncă, precum toți oamenii? Mă uit în urmă, la anii de glorie în domeniul în care am profesat cel mai mult și la toate oportunitățile pe care le-am avut să excelez, doar și doar dacă lăsam munca de birou și mă concentram să fac ceea ce mă pricepeam mai bine, pe drumul meu.
Și asta într-o perioadă în care nici naiba nu era nomad digital în România.
Toate din cauza educației primite. Educația spunea nu doar cele de mai sus, ci și faptul că e o prostie să călătorești, vezi-ți de treabă. Probabil ai citit articolul acesta. Ei bine, dacă ești și tu în aceeași situație, cred că procesul ar trebui să înceapă de la un exercițiu conștient și activ de autoeducare în această direcție. Altfel, preconcepțiile copilăriei te vor urmări mereu, peste tot. Bine, chiar de tot de ele nu cred că scapă nimeni, toți trăim cu micii noștri monștri mari...
Dacă ai trecut de pasul de mai sus, ai trecut de ce era mai greu.
Pandemia a simplificat enorm posibilitățile de lucru remote și a deschis orizonturi la care nu știu câți dintre noi se gândeau în timp ce făceau stoc de orez și hârtie igienică, cu ochelarii aburiți de la cele 3 măști. Cred că punctul de plecare în alegerea direcției nu este neapărat ce faci concret, acum, nici ce ți-ai dori să faci, ci care sunt abilitățile care stau la baza a ceea ce faci bine. Are sens? Eu cred că, în general, depedent și independent de subiectul acestui articol, resursele sunt în noi, trebuie doar activate cele necesare într-un anume moment.
Fă un pas în spate de la rutina job-ului tău și mergi în profunzimea lui. Nu te uita la rezultatele bune pe care le ai în profesia ta, ci la ce din abilitățile tale generează acele rezultate. Poate faptul că ești foarte creativ, că ai idei inovatoare, faptul că ești calculat și analitic, faptul că găseșt ușor soluții la probleme, ai o gândire tehnică, ești vizionar sau răbdător, ești empatic, înveți ușor lucruri noi sau îți place să înveți pe alții, scrii, cânți sau fotografiezi într-o manieră inedită, sau poate altele. Ce ești tu ca om și regăsești și în viața profesională? Cred că acolo este punctul de start. Pentru că, odată ce vei pleca în lume doar tu și cu laptopul tău, linia fină dintre viața profesională și cea personală se va șterge, iar ceea ce te definește cu adevărat va fi în control.
Eu la bază sunt om de litere și traducător autorizat. Nu am profesat în niciunul dintre domenii și, Doamne Ajută, nici nu o voi face vreodată. Cea mai mare parte din viața mea profesională am lucrat într-o companie multinațională, unde am livrat traininguri, workshopuri, team-buildinguri, în care am crescut și am învățat ENORM. Și am crescut enorm, pe scară ierarhică, financiar, profesional, personal. În paralel, tot cam același număr de ani, am activat într-un club de publick speaking în limba engleză, am organizat conferințe, evenimente și am participat la concursuri de vorbit în public. Apoi, m-am mutat într-o firmă de IT, pe o poziție oarecum similară, de organizator de evenimente tech.
Tot ce făcusem vreodată și știam să fac avea legătură cu lucrul nemijlocit cu oamenii. Interacțiunea umană directă era factorul 100% necesar pentru oricare dintre activitățile la care mă pricepeam. Așa credeam, cel puțin. Venirea pandemiei m-a pus cu totul pe tușă. Nu am pierdut doar locul de muncă, ci și speranța că voi mai putea face în viitor ceea ce știam să fac. Cum nevoia te forțează, a venit și momentul introspecției – ce fac eu de fapt bine? Care e elementul comun care mi-a asigurat succesul în activitățile de mai sus? La prima vedere, și eu și cei din jurul meu am fi spus charisma, lejeritatea de a vorbi cu oamenii și de a-i antrena fie într-o acțiune, fie să mă asculte. Am săpat mai adânc și mai adânc, până am ajuns la rădăcină. Ceea ce îți doresc și ție.
SCRISUL.
Scrisul a fost dintotdeauna arma cu care am câștigat războaie, cu care am îngropat prejudecăți și cu care m-am dezgropat pe mine când nu mai vedeam soluții profesionale.
Scriam și răs-scriam un discurs până să merg la un concurs cu el, scriam zeci de pagini de scripturi pentru workshop-urile pe care le livram, scriam și învățam pe de rost lucruri amuzante pe care să le am la îndemână dacă era să mă pierd când prezentam ceva, scriam ce aș vrea și ce s-ar putea întâmpla și ce aș face, scriam zeci de pagini pentru o prezentare de jumătate de pagină.
Un autor pe care îl ador spune că „Pentru a vorbi bine în public, trebuie să gândești bine în particular”, iar mie toată gândirea asta bună mi se trage de la scris. Mi-a luat foarte mult să accept asta, pentru că niciodată scrisul nu a fost o pasiune (sincer, nici acum nu e), dar mi-a fost atât de lejer și facil, că scriam precum respiram, fără să realizez că e un proces conștient. Scrii frumos, dar cu scrisul mori de foame, am auzit toată copilăria de la ai mei. Unii mor de foame și cu pâinea-n mână, până la urmă...
Care este scrisul tău, deci? Care e acel lucru pe care tu îl faci atât de bine și de natural și care se regăsește jos de tot, la rădăcina profesiei și lucrurilor pe care le-ai făcut de-a lungul timpului. Nu te grăbi cu răspunsul. Iar dacă îți vine să spui eu nu știu să fac nimic este un stat cum nu se poate mai bun. Aia înseamnă că, de când îți propui, poți face orice! Întrebarea este de când îți propui?
Fiecare are parcursul lui. Unii aleg ca pe lângă un job fulltime să înceapă să dezvolte în paralel ceva propriu și apoi să vadă cum merg lucrurile. Așa este cel mai safe, desigur. Alții fac o trecere la un job part-time și în restul timpului lucrează pe cont propriu. Alții se aruncă cu capul înainte și pun totul sau nimic pe noua viață, alții își deschid o afacere. Unii pleacă în lume jonglând cu job-ul de acasă, alții își propun să caute o resursă financiară acolo unde se vor stabili, în timp ce alții pleacă cu o sumă de bani care să le ofere răgazul să se decidă acolo cum vor proceda pe mai departe.
Odată ce intenția e setată, încep să apară și soluțiile.
Am cunoscut persoane de tot soiul, nomazi digitali care își fac și acum jobul de acasă în timp ce se plimbă peste tot prin lume, unii având flexibilitatea orelor de lucru, alții lucrând după programul de acasă, nomazi digitali care au 2-3 proiecte independente și care se adaptează pe parcurs sau care au plecat fără vreun plan anume. Cunosc și persoane care s-au îndrăgostit de o anume destinație și au decis să își caute acolo un loc de muncă, persoane care fac schimb de experiențe și beneficii, spre exemplu predau engleză la o școală și la schimb li se oferă cazare și masă. Poate tu vei fi călătorul care va petrece mai mult timp într-o locație, lucru care te va ajuta să poți găsi ceva mai stabil, sau vei sta maxim 2-3 zile undeva și îți va fi comod să lucrezi prin trenuri și autobuze.
Posibilitățile sunt nelimitate și nu cred să existe vreun așa da sau așa nu general valabil. Așa cum ți-e ție bine și funcționează e acel așa da.
Pandemia a deschis o ușă către lumea posibilităților.
Câți dintre noi nu ne spuneam, cu ani în urmă, eu nu aș putea în veci cu job-ul meu să lucrez remote! Și, iată, cât de mulți o facem acum! Atâta doar că ușa aia nu a fost deschisă doar pentru mine și pentru tine. S-au bulucit mulți pe ea, astfel că, posibilitățile sunt mai multe, dar și concursul pe postul de nomad digital e, și el, mai mare. În mod cert, dacă ai posibilitatea de a pleca în lume alături de jobul tău (presupunând că el îți și place), startul tău va fi mult mai ușor. E aproape ca și când îți organizezi o călătorie solo, atâta doar că în călătoria aia mai și niște treabă. Iată câteva dintre profesiile pe care le-am întâlnit cel mai des în rândul nomazilor digitali:
- Programator – profesia care, credeam eu înainte de pandemie, este singura de pe lumea asta care îți poate oferi libertatea mult visată;
- Web designer, graphic designer – și alte activități din sfera domeniului IT;
- Inginer – în călătoria mea din Brazilia, primul episod din serialul meu de nomad digital, despre care am povestit aici, am întâlnit numeroși ingineri, din diverse zone ale lumii, majoritatea din Europa, care lucrau remote din Rio de Janeiro;
- Consultant – indiferent de domeniu, dacă nivelul tău de expertiză este unul foarte bun, îi poți ajuta și pe alții să evolueze, chiar și de la distanță;
- Profesor on-line – pentru școală sau meditații, de fitness sau yoga, în privat sau organizator de cursuri publice, mult din procesul de învățare se întâmplă, acum, on-line;
- Traducător – o meserie pe care chiar o poți face de oriunde și oricând;
- Creator de conținut – scriitor pentru ziare, reviste, bloguri etc.;
- Social Media/ Ads/ SEO Manager – foarte mulți nomazi digitali câștigă din gestionarea conturilor de Social Media pentru diverși parteneri, fie găsiți de ei, fie contractați printr-o firmă terță;
- Asistent virtual – clasica secretară sau asistent manager poate face aproape toate de la distanță, mai puțin cafeaua;
Am întâlnit persoane cu joburi care nu mi-am imaginat vreodată că s-ar putea face online, și iată. Reiau o idee de mai sus,
scopul nu este să regăsești profesia ta într-o listă, ci să vezi ce faci tu bun în profesia ta care te-ar putea conecta la un viitor mod de a-ți câștiga existența în lumea nomazilor digitali.
În cazul în care faci primii pași simultan, spre freelancing și spre plecarea în lume, nu ar fi rău să îți faci o listă de resurse pe care să o îmbogățești mereu.
Iată câteva exemple:
- Grupuri de freelanceri din țara ta (preuspunând că nucelul de clienți vrei să rămână acolo), unde poți găsi nu doar oportunități de proiecte, dar și sfaturi și experiențe personale ale unor oameni care sunt sau au fost în aceeași situație cu tine, poți cere păreri, poți studia nivelul pieței în domeniul de interes pentru tine, poți vedea ce fee-uri sunt, cum arată portofoliile etc. Iată câteva exemple de grupuri pe care le urmăresc eu: Viața de freelancer România, Viața de freelancer, Freelanceri NO.MAD Talks. Desigur, se găsesc multe altele.
- Grupuri de călători/ nomazi digitali din locurile în care vei călători, unde poți pune întrebări despre cum e să lucrezi acolo, la ce să te aștepți, cum e conexiunea la internet, poate să participi la diverse întâlniri sau la co-working spaces;
- Există numeroase platforme pentru freelanceri unde îți poți găsi proiecte, în funcție de specializarea ta. Recunosc, eu nu le-am folosit niciodată, doar le-am frunzărit; cele mai cunoscute dintre ele sunt Fiverr, Freelancer, Upwork, Liber Profi și altele.
- Dacă îți dorești să te stabilești mai mult timp într-un loc, poți găsi de lucru folosind platforme de schimb, în care tu faci anumite task-uri, iar la schimb primești cazare, masă și, uneori, și o remunerație extra. Exemple de astfel de platforme sunt: World Packers, HelpX, Work Away, WWOOf, Help Stay și multe altele.
- Cursuri, cărți, podcasturi, interviuri, tot ce îți poate aduce un plus de valoare pe noul drum îți va aduce și un plus de siguranță, deci nu ezita să investești în tine cât de mult posibil, pentru a le putea cere, apoi, altora, să investească și ei (tot mai mult) în munca ta.
- Vei călători fulltime – depinde din ce unghi privești lucrurile, poți spune că vei fi mereu în vacanță. Vei avea acces la locuri noi mult visate, fără a te întoarce într-o tabără de bază în care să strângi bani pentru următoarea destinație;
- Chiar și în zilele în care îți va fi mai greu, îți va fi greu dintr-un loc la care până atunci doar visai;
- Înveți să pui tot mai puțin accent pe lucruri și posesiuni materiale și mai mult pe experiențe și trăiri;
- Nu mai trăiești după regulile sociale, ci după regulile tale;
- Ești responsbil pentru tot ce ți se întâmplă, lucru care poate fi bun dar și mai puțin bun, totul ține de asumare. Profesional și personal, totul e în mâna ta;
- Ai ocazia să cunoști culturi diferite și oameni care să te inspire, care să contribuie la parcursul tău;
- Alegerile tale sunt nelimitate, nimic nu e bătut în cuie și nimic nu te ține în loc;
- Depinde ce destinații alegi, este posibil ca întreg costul lunar pentru chirie, cheltuieli etc. să fie similar sau mai mic cu cel de acasă, deci nu trebuie să depui mai mult efort, ba din contră;
- Poți spune „da” instant la aventuri pentru care acasă poate aveai nevoie să te pregătești câteva luni;
- Deși poate nu îți dai seama, expunerea la atât de mult nou are efecte uluitoare asupra minții și corpului tău. Îți recomand să citești acest articol. Te vei bucura altfel de locurile noi în care vei merge;
- Nimic nu este reversibil. Dacă simți că nu este pentru tine, poți oricând să revii. Să încerci și să nu funcționeze după cum ai sperat e mai bine decât să trăiești toată viața cu gândul la cum ar fi fost dacă;
Nu mai ai o casă. Lumea ta e acasă.
Iată câteva dintre provocările de care s-ar putea să te lovești. Poate de una, poate de mai multe, important e să accepți că libertatea și noul stil de viață vine la pachet cu ele. Cu cât le accepți mai sincer înainte de plecare, cu atât te vor afecta mai puțin pe drum:
- Lipsa de stabilitate. Din toate punctele de vedere – dacă vei lucra pe proiecte vor fi luni în care poate vei câștiga foarte bine, luni în care poate nu vei câștiga nimic. Plus de asta, îți va lipsi siguranța salariului lunar. Lipsa de stabilitate se extinde la tot – casă, familie, prieteni;
- Singurătatea – deși poate ai mai călătorit singur, de această dată experiența este mult mai complexă. În mod cert vei mai interacționa cu alte persoane, dar să lucrezi singur și să trăiești singur poate fi ceva greu de digerat pentru mulți dintre noi;
- Nu mai ești în vacanță – că veni vorba de călătorit, la început vei tinde, poate, să te comporți ca în vacanță, să îți planifici activități și tururi, omițând că acum nu mai ești doar în punctul în care călătorești ci și în cel în care muncești pentru asta. Fără o schimbare de mentalitate și separare între cele 2 îți va fi destul de greu. Vei tinde fie să fii frustrat, că nu apuci să vizitezi tot ce îți dorești, fie vei neglija mult munca, fie le vei face din plin pe amândouă și vei ajunge la burnout;
- Nu ești luat în serios de cei care au valori diferite de tine, care, poate, pentru validare au nevoie de o casă pe numele lor sau de anumite posesiuni materiale;
- Lipsa rutinelor – pentru mine, în prezent, este factorul cel mai destabilizant. Poate nu suntem conștienți de rutinele și obiceiurile noastre zilnice până nu apar piedici în calea lor. Cred că este foarte important să avem rutine, fie că sunt cele de acasă fie, cel mai probabil, unele noi. Mie îmi lipsește rutina sportului, a petrecerii unor seri pe săptămână cu anumite persoane și, uneori, chiar și rutina îngrijirii spațiului personal. Pentru că acum spațiul personal se schimbă rapid. Deocamdată am doar 2 rutine și mă străduiesc să echilibrez și altele în stilul de viață haotic pe care îl am în prezent. Una este cafeaua cu lapte de dimineață și a doua este cursul de spaniolă pe care îl fac seara. Lipsa rutinelor este, pentru mine, o dezrădăcinare mult mai mare decât plecarea de acasă. Cred că o analiză sinceră a lor în avans, te va scuti de stresul prin care trec eu acum, pentru că vei putea proiecta unele noi, potrivite noii tale vieți;
- Lipsa de productivitate – în funcție de tipul de activitate al fiecăruia dintre noi, constanta expunere la medii noi poate spori sau inhiba productivitatea. Munca mea este 100% creativă și nu o pot face oriunde. Încerc să fiu mai flexibilă, dar sunt câteva lucruri de care nu mă pot lipsi, cum ar fi liniștea, intimitatea, aer curat, o masă și un scaun (acum scriu din pat, pentru că singura masă de la cazare este în curte, unde vin și pleacă oameni, sub un soare de +35 grade și o ploaie torențială, lucru care îmi inhibă mult procesul creativ), curățenie în jurul meu. Mi-e greu să fiu creativă din prima într-un loc, în timp ce, pentru alții, noutatea constantă e un motor pentru creativitate;
- Panica generată de prea multă noutate – ce se întâmplă și ce mă fac dacă...?, este o întrebare destul de epuizantă care apare adesea. Dacă mă îmbolnăvesc? Dacă rămân fără proiecte? Dacă îmi pierd actele? Dacă mi se fură banii? Dacă nu am conexiune la internet? Dacă, dacă... Se pot întâmpla toate sau niciuna, dar presiunea generată de pasul imens pe care l-ai făcut le stimulează mai mult decât ți-ai dori;
- Stres – toate cele de mai sus, prost gestionate sau evitate, pot ridica nivelul de stres la cote foarte înalte.
Cu bune și cu rele, toată viața ta va arăta diferit. Dar diferit îți doreai, nu-i așa?
Am intrat în a 3-a lună de când am plecat cu bilet dus cu cățelușa mea, Joy, în lume și am început, în mod oficial, cariera mea de nomad digital. Ne-am început aventura cu Brazilia și Peru, iar cea de-a treia lună ne găsește în Columbia. Am lăsat în urmă tot, de la chirie la lucruri inutile și am pus cele absolut strict necesare de la departamentul meu favorit de de drumeție și trekking de la Decathlon într-un rucsac de 70 de litri și am plecat, privind doar înainte. Rucsacul acesta nu este greu, greu este cel doldora de temeri și priviri neîncrăzătoare din jur.
Dacă ne-ai descoperit recent, poți citi cum a început totul, aici.
Îmi amintesc, cu ani în urmă, când lucram în compania multinațională menționată anterior, că din ultimele zile de vacanță nu mai aveam răbdare și îmi sunam colegii și îi întrebam diverse și așteptam cu nerăbdare să revin la muncă. Mi se spunea că nu mă știu bucura de vacanță și că nu pot separa cele 2 planuri, personal și profesional. Acest al doilea lucru este adevărat, niciodată nu le-am separat. Ceea ce e minunat, când faci ce îți place și dramatic când nu. Pentru că, în mod cert una o impactează pe celălaltă. Iar când devi nomad digital e imposibil să nu se înnoade ca un gogoloi mare plin de lucruri văzute, de task-uri, de emoții.
Activitatea mea este exclusiv creativă, ceea ce este minunat, uneori, și epuizant alte ori. Aș putea, la nevoie, să lucrez 12-14 ore la exceluri și tabele, să pun cutii într-un raft sau să fac alte lucruri mecanice/ operaționale. Să fiu creativă un număr mare de ore fără pauză poate deveni, cu ușurință, un supliciu pentru creier și un factor de drenaj total al energiei. Am plecat cu câteva colaborări din țară, unele s-au mai schimbat, altele se vor schimba, schimbarea este o constantă pe care o îmbrățișez, zi de zi. În tot vortexul de schimbări și provocări, faptul că parteneriatele/ colaborările nucleu pe care le am sunt pe sufletul meu, mă stimulează și îmi completează experiența de călătorie, mă ajută enorm și mă echilibrează.
Le sunt recunoscătoare celor alături de care munca mea de zi cu zi este, și ea, o călătorie atât de frumoasă: Decathlon, Povestea Calendarului, Curatorialist, și celor care vor mai fi să fie.
Sunt bucuroasă și deschisă pentru noi parteneriate astfel că, dacă ești în căutarea cuiva care să te ajute să pui în lumina cuvenită proiectul tău, afacerea ta, care să îți ia de pe umeri povara cuvintelor și să te ajute să dai mai departe în cea mai potrivită manieră munca ta, îmi poți scrie oricând la dream@haihuicuswitrocs.com sau pe rețelele sociale.
Dragă călător isteț,
Dacă ai ajuns cu lectura până aici, chiar degeaba nu se poate a fi. Înseamnă că un gând, o idee, o intenție, ceva încolțise. Cred cu tărie că lucrurile se întâmplă așa cum ar trebui să se întâmple, dar asta nu e o scuză să nu facem nimic, că oricum se întâmplă ele. Sunt conștientă că viața e diferită pentru fiecare dintre noi în parte. Sunt conștientă că cele de mai sus au puțină aplicabilitate pentru cei cu o familie, pentru cei care au anumite condiționări care chiar nu pot fi rezolvate, pentru cei cu probleme de sănătate ori locuri de muncă ce chiar nu pot fi schimbate. Din păcate, soluțiile nu sunt la mine, oricât m-aș bucura să fie.
Așadar, articolul acesta se adresează, cu precădere, celor care au o posibilitate reală de a face această schimbare. Pe de altă parte, poate fi o invitație la introspecție și asumare pentru oricare dintre noi, chiar independent de dorința de a deveni nomad digital. Până la urmă, întreaga viață e o călătorie și întreaga viață ne străduim să ne facem munca într-o manieră cât mai plăcută și mai plină de răsplată. Prin urmare, în felul nostru, fiecare dintre noi este deja un nomad digital.
Mi-aș dori mult să aflu de unde ești tu, cel care citești acum rândul acesta, cu ce îți ocupi viața în prezent și cu ce ți-ai dori să ți-o ocupi. M-aș bucura mult ca răspunsul la ultimele 2 întrebări să fie identic. Te rog, lasă-mi un comentariu și spune-mi.
Cu drag și cu încredere că intenția ta va ajunge unde trebuie,
Un călător care se deșteaptă zilnic
Bună, numele meu este Rodica, Rodica Angelescu și sunt din Brașov dar momentan locuiesc alături de familia mea, soț și fiică de 12 ani la Zizin într-o casă veche de 150 de ani. A fost casa noastră de vacanță dar o dată cu pandemia s-a transformat în locuință permanenta. Avem 2000 de metri de teren verde cu copaci răzleți și un solar unde încerc să cultiv legume bio. Avem 2 pisici și un cățel..toate maidanezi imperiali cum îi place soțului meu să le numească. Până exact acum o lună am lucrat ca economista la Poșta Română. După 27 de ani de poștă și alți vreo 5 în alte locuri am decis să demisionez. Pentru mine încă e un mare act de curaj combinat cu multă nebunie să fac asta, la vârsta mea, 53, dar nu mai puteam..stresul era așa de mare că până și alesul hainelor dimineața mă scotea din uz. De aceea am ales să-mi creez propria “joie de vivre”. Acum mă ocup cu: pictez mobilă și tot ce-mi iese în cale prin casă și curte ce poate fi “mâzgălit ” îmi întrețin tufele de lavandă, vreo 20 la număr..gătesc cu fiica mea și facem prăjituri. Mă bucur să pot petrece timpul cu fiica mea, care altfel ar fi trebuit să-și petreacă toată vacanta cu telefonul, televizorul și laptopul.
Ce fac acum? Îmi trăiesc vara de la firul ierbii verzi din gradina mea și tot asta intenționez să mai fac o vreme. Citesc orice și-mi scriu gândurile și amintirile. Odată mi-ar plăcea chiar să scriu o carte autobiografică.
Te urmăresc cu foarte multă curiozitate dar îți spun sincer că mă înfioară gândul că umbli în atâtea locuri străine. Dar dacă asta este ceea ce îți aduce satisfacție eu îți țin pumnii și mă rog să îți fie bine ție și lui Joy.
Vă îmbrățișez cu drag
Ce mesaj minunat și inspirațional, vă mulțumesc din suflet pentru el!
Mi-a fost atât de ușor să mă imaginez și să mă regăsesc în descrierea dvs.
Plus de asta, este, poate, cel mai ancorat și recunoscător față de prezent mesaj pe care îl primesc. Majoritatea dintre noi ne dorim exact ce au ceilalți și apreciem prea puțin ce avem noi. Sinceră să fiu, exact asta am făcut și eu când am citit – m-am pus cu ușurință în dorința mea principală de a avea o familie, casă și, recunosc, v-am invidiat un pic. Mi se pare minunat că vă trăiți viața astfel și căîi aveți pe cei dragi alături. Vă doresc zilemulte și senine, care să vă meargă la suflet și vă mulțumim că ne sunteți alături!
Dragă, un călător care se deșteaptă singur,
Mi-aș dori că răspunsul la ultimele două întrebări să fie identic, însă nu este. În prezent sunt redactor CMS full-time și freelancer în timpul liber. Ce îmi doresc? Încă nu știu. Îmi doresc să mă întorc în localitatea de unde sunt, să îmi ridic o casă și să lucrez dintr-un birou cu vedere către curtea casei în care cățelușa mea va sta la soare și va alerga fericită. Pe de altă parte, îmi doresc să plec prin țară să descopăr lucruri noi, locuri noi, trasee montane și oameni frumoși. Dar mi-ar face plăcere să mă mut și în Brașov ca să pot ieși la o plimbare în pădure de fiecare dată când îmi doresc.
Încă nu știu sigur ce îmi doresc să fac. Sau poate că o să reușesc să le fac pe toate. Cert este că de când ne-am descoperit, am început să văd lucrurile din jurul meu altfel și să mă desprind de acele constrângeri ale părinților/societății.
Așa că îți mulțumesc și aștept cu interes noi povești,
Cu drag,
Un călător care urmează să se deștepte.
Dragă Andreea, mă bucur din suflet să te cunosc!
Și unde mai pui că ne dorim aceleași lucruri și, mai ales, că de fapt, nu știm exact pe care dintre ele ni le dorim mai mult sau mai repede..
Pe de-o parte si eu ma visez într-o căsuța în inima naturii, cu Joy și alți căței alergând în voie, pe de altă parte mă imaginez fugind prin lume, cât mai am picioare să fug. Probabil asta nu spune decât că nu mi-am găsit locul încă, dar sunt optimistă că se va întâmpla curând 🙂
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru că mi-ai transmis aceeași energie plină de curaj pe care spui că ți-o transmitem și noi.
Te îmbrățișăm și îți urăm succes în tot ceea ce visezi să faci și să fii!
Buna. imi place foarte mult sa te citesc, te urmaresc cu mare interes si pe instagram si little hint, urmeaza sa ma inspir foarte mult din articolul tau despre Mont Blanc pentru vara urmatoare.
Si eu sunt o mare pasionata de calatorii, am avut marele noroc sa am parintii care m-au dus de la 10 ani in lume <3. In prezent lucrez in domeniul IT ca software tester si, pentru moment, organizez calatoriile noastre, de cuplu, de la 0. Imi doresc sa investesc in aceasta pasiune si sa ajut si alte persoane cu oraganizatul, pentru ca stiu ca pentru unele persoane este o priedere de timp. Pentru mine este pasiune foarte mare.
Ma poti gasi pe instagram cu ioanaferdoschi, pentru ca usor-usor, am inceput sa fac poze si mai frumoase.
Spor in toate, mult noroc in noua viata aleasa si te apreciez enorm pentru alegerea pe care ai luat-o in legatura cu Joy! Calatorii cat mai rewarding!
Dragă Ioana,
Te urmăresc și eu cu mare bucurie! Și da, așa este, este un mare avantaj să ai un start frumos în viață alături de părinți și să descoperi de mică ce opțiuni ai. Nici cealaltp variantă nu a fost neapărat foarte rea, pentru că m-a forțat pe mine să mă autoeduc. E foarte fain ce spui legat de organiat, așa este, mulți oameni nu au timp pentru asta sau pur și simplu nu le face plăcere, ceea ce e perfect ok, deci le prinde grozav să aibă pe cineva care să le întindă o mână de ajutor. Sper să fii tu această persoană pentru mulți dintre ei, dacă asta îți dorești. Și de abia aștept sș îmi povestești cum a fost pe TMB! Îmbrățișări din Columbia!
Te citesc cu mare drag si abia astept un nou articol si bineinteles mereu i-au notite ca la scoala.
as vrea ca raspunsurile la intrebare sa fie identice dar nu e asa, dar stiu ca voi ajunge sa pot vizita si cunoaste lumea fara griji, am o fetita de 12 ani si momentan depinde de mine nu pot sa plec de capul meu(hahaha) dar fac tot posibilul sa ii arat lumea si ei odata ce si eu o cunosc.
locuiesc in Spania de 18 ani si incerc in majoritatea timpului liber sa cunosc locuri noi , sa ma bucur de lucrurile marunte : natura, rasarit, apus , o plimbare pe camp sau pe munte, sa acult valurile sau pasarile.
te imbratisez cu drag si aveti grija de voi.
Dragă Andreea,
De aici de la mine pare că deja faci mult mai multe pentru lumea asta și ea pentru tine decât au parte mulți dintre noi 🙂
De lucrurile mari și de experiențele grandioase cred că ne știm bucura cu toții, doar că petrecem o bună bucată din viață alergând după ele. De cele mici prea puțin știu să o facă, cre că tu ești unul dintre norocoși 🙂 Te îmbrățișez!
Bună,
Sunt Alex, am 35 de ani, 3 copii și visez să văd lumea.
Am fost angajat, mi-am dat demisia ca să stau cu primul copil acasă, timp în care am făcut freelancing. Când avea 1 an jumate am stat 2 luni în Belgrad cu serviciul soției. La sosirea celui de-al doilea copil, m-am reangajat, apoi am stat 4 luni în concediu de crestere copil (iar soția a demisionat), timp în care am fost 2 luni în Tenerife, copiii având 2 și 4 ani. Aveam fiecare câte un rucsac în spate și dorința de a explora.
Acum 2 ani a venit și al treilea copil, am intrat iar în concediu de creștere și, pentru că eram porniți să plecâm din aglomerația capitalei, ne-am mutat la Târgu Mureș. Și ne place foarte mult aici…
În prezent, sunt proaspăt demisionat (din nou), full-time freelance graphic designer și voluntar în acțiuni locale, plus Ambasador NO.MAD în oraș (de pe grup am ajuns la articolul tău). Cei 2 ani de pauză și mutarea din București m-au ajutat enorm pe plan personal și simt că sunt pe calea cea bună de a trăi liber profesional, independent de locație (asta va fi next step), având binecuvântarea de a fi alături de familia mea cât mai mult, nu să ne vedem doar seara, după “program”.
Mulțumesc că ai împărtășit ce se întâmplă dincolo de glamorous Insta pics așa cum se vede uneori la alți digital nomads.
Succes în continuare!
Ce poveste frumoasă!
E minunat ce descrii acolo și transpare puternic o liniște pe care sper să o dobândesc și eu, cândva.
Îți urez să se așeze lucrurile tot mai frumos în continuare, să explorezi, să visezi, să te bucuri de faptul că, deja, ai totul <3